Europarlamentarii și presa.Cazul Norica Nicolai

EturboNews.com informează că un europarlamentar român s-a adresat Comisiei Europene pentru apărarea libertății presei. Aparent, o veste bună. Vestea proastă este că Norica Nicolai, europarlamentar liberal din grupul ALDE, nu libertatea presei românești o apăra în scrisoarea adresată Comisarului pentru Justiție, Viviane Reding, ci pielea Antenelor, a lui Voiculescu și a celor implicați în afacerea șantajului aflată sub ancheta DNA. Pentru distinsa liberală cu studii juridice cercetarea infracțiunii este ”un atac orchestrat la adresa libertății media”, interogarea martorilor este curată ”intimidare” conducând la”înfricoșarea angajaților”. Se exportă astfel în forul european strategia de aburire elaborată de trustul Intact și practicată seară de seară în numele libertății presei: se învăluie autorii și complicii infracțiunii cu larga libertate a presei, iar porcăria se prezintă sub acoperirea jurnalismului. În acestă lumină confuză, propagandiștii Antenei 3 devin adevărați eroi ai libertății de expresie.  Demersul de intervenție nu pare sincer, el fiind adresat Vivianei Reding pe care Norica Nicolai a acuzat-o repetat de la tribuna Parlamentului European că este adepta ”justiției selective”, deci responsabilă, alături de Barroso, de un deficit al democrației în UE. Scrisoarea este mai mult un semn de amor către Felix, partidul și televiziunile sale. Nu contează dacă o astfel de poziție pusă în vitrina Europei compromite, important este să îi facă plăcere șefului de partid și aliaților săi. ”Manelism politic”, parcă așa numea însăși Norica Nicolai la Congresul PC, pe atunci în opoziție, acest model.

Nu o dată se ivește întrebarea dacă  apartenența la un partid are sau nu efect alienant asupra celor care intră în politică. Prea des se aud politicieni susținând inepții dictate de partid dincolo de orice logică, afirmând gălăgios ceva ce combătuseră înainte sau atacându-și foștii aliați. Nici experiența parlamentarilor la Bruxelles nu vindecă pierderea uzului rațiunii. Cu un ochi la interesele autohtone de partid și cu altul la propriul buzunar, niște europarlamentari uită că ar trebui să reprezinte și interesele cetățenilor români, ca parte a Europei. Scrisoarea Noricăi Nicolai este un gest de dispreț față de valorile consacrate ale jurnalismului și se află în opoziție cu principiile reeditate în raportul Renatei Weber, liberală și ea, adoptat ca recomandare în mai anul acesta ca Norme standard pentru libertatea mass-media. Raportul propune mecanisme de reglementare menite să asigure transparența proprietății asupra mass-media, evitarea concentrării și mai ales a interferenței dintre politic, management și activitatea jurnalistică. Astfel, raportul ”solicită adoptarea unor norme destinate să asigure o abordare și o soluționare adecvate a conflictelor de interese, precum cele rezultate ca urmare a amalgamării oficiului politic și a controlului asupra instituțiilor mass-media și în special ca beneficiarii proprietari de conglomerate de media să fie întotdeauna publici pentru a evita conflictele de interes”. Mai mult, se cere monitorizarea unor aspecte controversabile care pot reprezenta un risc de pierdere a pluralismului și diversității culturale, a dreptului la informare corectă a cetățenilor. Articolele 19 și 20 ale Raportului Weber reclamă elaborarea unui cadru juridic pentru a conferi independența necesară exercitării profesiunii de jurnalist, dar și a unor Carte editoriale care să îi apere pe profesioniști”atât în fața presiunilor interne exercitate de editori sau proprietari, cât și în exterior, față de grupurile de interese politice sau economice”. Europarlamentarul Monica Macovei a avut propuneri concrete în sprijinul jurnalismului de investigație transfrontalieră,cum ar fi programul de finanțare ”Follow the money”, cât și pentru dezincriminărea calomniei, adesea în răspărul intereselor politicianiste ale propriului partid.

Deși face parte din Comisia pentru Justiție ca membru supleant, Norica Nicolai are de protejat un trust de presă amic și nu principii și libertăți, fiind dealtfel convinsă că noi, românii, avem tradiții juridice diferite de ceilalți europeni, cum afirma. Probabil acele tradiții i-au permis în anii ’90, când era procuror, să intervină ilegal în favoarea unei adopții străine, pentru ca apoi să beneficieze de o călătorie în SUA, la familia adoptivă. ”Tradiții” ilustrate cu vârf și îndesat de alt europarlamentar, Adrian Severin, anchetat pentru corupție, spre slava României în Europa. Dintre cei 60 de europarlamentari ademeniți de jurnaliștii de la Sunday Times deghizați în lobbyiști doar trei au mușcat momeala banilor: un austriac, un sloven și Adrian Severin. Ceilalți doi au demisionat deîndată, românul a rămas agățat de scaun. Ca fost ministru de externe, e greu de crezut că Adrian Severin nu înțelege ce preudicii aduce cazul său imaginii țării. Într-o emisiune difuzată pe Realitatea TV acesta se erijează senin în victimă a complotului internațional, pus la cale de misterioși dușmani ai României. Jurnaliștii britanici apar ca ”agenți provocatori” în tabloul înfricoșător zugrăvit de Adrian Severin. Nu va putea convinge însă pe nimeni că cei 12 000 de Euro încasați pentru 3 zile de ”consultanță” sunt altceva decât recompensa pentru aranjamente și, până la urmă, ilustrarea lăcomiei și ”tradiției” practicate de mulți demnitari români, acasă sau în lume: interesul poartă fesul.

Articol aparut si in Revista 22