Ca pro-europeana convinsa, rezultatele alegerilor (mai multe detalii ) pentru Parlamentul European, din luna mai, au fost dezamagitoare. Nu ma refer (doar) la participarea scazuta, chiar extrem de scazuta in unele tari, este lucru stiut ca mobilizarea electorala pentru forul european este departe de a atinge cote de invidiat. Si asta de ani buni. Ceea ce m-a dezamagit au fost alegerile facute de un numar important din cei care au votat si care, aparent, au considerat ca Europa merita sa iasa din casa pentru a introduce un buletin in urna.
Se discuta mult si de ceva vreme despre faptul ca Uniunea este in criza, ca proiectul european navigheaza in ape tulburi, ca nu este prea clar – nici macar celor alesi sau desemnati pentru a trasa drumul – catre ce se indreapta. In plus, situatia economico-financiara a ultimilor ani nu a aranjat lucrurile. In acest peisaj mai degraba gri, dezamagirile mele ar putea parea naive. Si totusi….
Sa trimiti la Bruxelles reprezentanti care se arata fatis anti-europeni, care au drept unica solutie de schimbare discursul populist si xenofob, mi se pare mai mult decat a-ti arata neincrederea fata de ceea ce (mai) inseamna astazi constructia europeana. Care sunt, de fapt, asteptarile celor care i-au trimis acolo? Oare vor si ei, ca si noi, ceilalti, o Europa „mai buna”?
Ne-am obisnuit, in ultimii ani, atat la nivel national, cat si supra-national, sa vorbim de vot negativ, de vot-sanctiune. Nu mi se pare ca a sanctiona lipsa de viziune clara si de politici ferme a celor care incearca sa duca ideea europeana inainte prin a-i trimite la Bruxelles pe cei a-l caror spatiu de actiune politica se limiteaza la aruncatul cu noroi este o solutie. Cum ar raspunde provocarilor si pericolelor extrem de reale carora Europa trebuie sa la faca fata astazi si maine cei care dezavueaza proiectul comun? Cum am putea crede ca ei vor tratata cu respect Europa daca intorc spatele in momentul intonarii unui imn, fie el si cel al unei entitati in care nu se regasesc, dar care le ofera, pe banii ei si cu fair-play, tribuna de la care sa o vitupereze?
Uniunea Europeana este, de prea multa vreme, tapul ispasitor pentru nereusitele nationale. Din pacate, vocile aparatorilor ei se pierd adesea in explicatii prea complicate, in justificari neclare, in pozitionari alambicate. Cetatenii „obisnuiti”, carora vocea politicianului national, nevoit sa isi apere scaunul si sa isi adune voturile prin orice mijloace, le este mult mai aproape de ureche, uita sau ignora ca multe dintre neizbanzile de care se face vinovata Europa sunt, de fapt, politici prost decise si/sau gestionate la nivel national. Exista, cu siguranta, si neajunsuri, neputinte, nereusite europene. Si pentru ele trebuie cautate solutii. Clare, eficiente, competitive. In ultimii ani, Europa a aratat mult prea putin ca este capabila sau dispusa sa dea raspunsuri substantiale la tot mai numeroasele preocupari ale cetatenilor. Ea pare a se fi lasat mai degraba prada unei inertii care s-a hranit o vreme din succesele trecutului, dar care astazi nu prea mai inseamna mare lucru pentru multi dintre europeni. Cei carora Comunitatile Europene le-au adus securitatea si linistea dupa un razboi devastator, nu mai fac astazi parte din populatia activa a Europei. Cei care au beneficiat de avantajele proiectului european incepand din anii ’70 isi vad astazi pozitiile slabite sau in pericol. Pentru cei mai tineri, libera circulatie, accesul la burse si stagii europene, moneda comuna, etc. sunt tot atatea realitati care fac parte din cotidianul lor, sunt aici, nu sunt percepute in termeni de avantaje/dezavantaje. Cat despre noii veniti in familia Europei comune, entuziasmul lor ceva mai ridicat fata de proiectul european vine mai degraba din perceperea lui ca o contrapondere la guverne nationale ce au pierdut increderea cetatenilor lor, decat datorita valorilor sale intrinseci. Tuturor acestora li se adauga cei pentru care Bruxelles, Strasbourg sau Luxemburg au fost si raman o realitate mult prea indepartata, locuri unde se iau decizii pe care nu le inteleg, de catre oameni care nu au chip, dar pe care li se spune ca sunt obligati sa le respecte.
In atari conditii, probabil ca nu ar trebui sa fie de mirare ca cetatenii raspund la apelurile Europei cam in acelasi mod in care Europa pare a raspunde asteptarilor lor: inadecvat. Si totusi….
Daca este adevarat, asa cum aud destul de des in jur, de la oameni politici – nationali si europeni – sau de la simpli cetateni, ca o parte (semnificativa) din cei care au mers la vot pentru Europa au vrut sa ii dea acesteia o lectie si sa ii transmita un semnal cum ca lucrurile trebuie schimbate esential, atunci nu pot decat sa recunosc ca dezamagirea mi-a fost usoara si sa ma declar perplexa: vor ei, co-europenii nostri (ai celor (naiv?) pro-europeni), sa schimbe Europa in bine prin/cu acesti reprezentanti?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Sunt intru totul de acord cu aceasta excelenta analiza!
Ca eurofil convins găsesc aceste alegeri ca o confirmare excelentă a opiniilor mele pozitive asupra spiritului democratic ce animă cetăţenii europeni, in majoritatea lor. In primul rând faptul că mai mult de jumătate dintre europeni nu au considerat că actuala nomenklatură europarlamentară ar merita votul lor. Ci doar ignorare. Aceşti funcţionari ce mimează democraţia in Parlamentul European -singura instituţie din lumea democratică ce nu deţine iniţiativă legislativă- NU trebuie să fie incurajaţi in impostura lor şi iată că majoritatea cetăţenilor europeni au inţeles foarte bine acest aspect şi au refuzat să arate vreun gest minimal de incredere tagmei politrucilor europenişti [in fapt, ar trebui să-i numim colectivişti şi adepţi ai centralismului politic şi economic].
Apoi, chestiunea statalităţii europene. Eurocraţia pare că nu doreşte definitivarea personalităţii juridice a Uniunii. Nici aşa, nici altminteri. Nici federaţie supra-naţională cu politică externă şi armată proprii cu puteri delimitate de norma de drept constituţional, nici entitate non-statală cu atribuţii limitate prin tratate de tip comercial. Faţă de această stare instituţională confuză şi faţă de propensiunea Comisiei de a acumula noi puteri in detrimentul statelor naţionale s-au ridicat in majoritatea ţărilor vestice -nu şi la noi, desigur, noi suntem prea slugarnici ca să putem produce un curent de opinie critic faţă de puterea centrală- s-au ridicat aşa-zisele partide eurosceptice. Iar ascensiunea s-a produs in pofida propagandei europenist-integriste ce susţine mai nou că orice critic al structurilor unioniste este un soi de duşman de neam [?!…un proiect utopic ce se imaginează ca schelet al naţiunii viitorului], un reacţionar ce urăşte Europa şi care nu doreşte altceva decât distrugerea ei. Este evident pentru orice cetăţean de bună credinţă că Europa nu poate fi echivalată cu executivul său actual şi că membrii acestui executiv -nealeşi, numiţi in culise pe criterii obscure- nu pot vorbi in numele Europei. Este evident şi că niciun eurosceptic nu urăşte Europa, nici extremişti nu-s şi nici anti-democraţie. In fapt, pentru est-europeni genul ăsta de propagandă este cunoscut şi trăit. Diabolizarea opoziţiei, portretizarea disidenţilor ca duşmani ai naţiunii, respingerea radicală a oricărei alternative politice au fost elemente dogmatice ale ideologiei comuniste. Să vedem cum europeniştii vor rezista tentaţiei totalitariste a demonizării adversarului. Pînă una alta, dacă e să lecturăm programele partidelor vizate de propagandă, pare că aceşti eurosceptici speră să salveze ce se mai poate salva din această uniune muribundă, in principal Piaţa Comună, adică pilonul veritabil al unităţii europene pe care s-au căţărat structurile birocratice actuale ale UE ca nişte ciorchini de paraziţi.
Orice democrat ar trebui să se împotrivească tendinţei de augmentare a competenţelor comisiei. Nu văd cum un democrat mai poate admite ca administratorul Pieţii -Comisia Europeană- să cumuleze in mod abuziv puterile executivă, legislativă, judiciară şi, mai nou, de reprezentare externă.
Electoratul din statele UE care are bunavointa sa isi exprime optiunile in alegerile europarlamentare nu e „antieuropean”, ar fi schizofren, este de fapt „antiUE”/”antiBruxelles”, electorii se pronunta din ce in ce mai mult impotriva actualei constructii europene fara identitate, de tip birocratic-federalist.
Uniunea Europeana sufera vizibil:
–de un deficit de democratie – am asistat cu totii la penibila alegere a lui Juncker, o parte a sefilor de state au refuzat initial sa tina cont de votul dat democratic de catre alesii din PE, vroiau micile lor aranjamente politicianiste !
–de o hyperbirocratie – zeci de mii de functionari, ce nu sunt alesi, ci doar numiti, iau uneori decizii ce sunt impuse ulterior parlamentelor nationale alese,
–de o identitate geografica si etno-culturala confuza – nu se stie unde sunt limitele extinderii UE, nu sunt definite clar nici frontierele Europei si nici popoarele care sunt indreptatite legitim sa participe la constructia politica a unui spatiu unic european,
–de scleroza ideologica – lipsa de pragmatism e patetica in comparatie cu USA sau China, UE e adesea blocata de batalii ideologice intre grupari si lobby-uri foarte vocale sau influente in PE si la Comisie),
–de imigratie noneuropeana necontrolata si ilegala – a devenit un laitmotiv in mai toate alegerile din statele europene vestice, zeci de milioane de europeni se pronunta clar in favoarea unor partide anti-imigrationiste si anti-islamice si cu toate astea nu sunt bagati in seama la Comisia UE sau in PE, dimpotriva, sunt insultati („fascisti”, „rasisti”, etc) si se iau masuri favorabile imigratiei,
–de somaj structural de masa si decadere demografica – pentru ca asistanatul social e in genele UE si se duc politici anti-familiale si antinataliste.
Exista o orbire ideologica, o inversunare aproape suicidara (vezi expresia folosita de Pascal Bruckner, intelectual francez de stanga: „Europa pare sa vrea sa iasa din Istorie”) la o parte a clasei politice europene, liderii politici ai partidelor nascute din curente ideologice „traditionale” refuza cu obstinatie sa se adapteze realitatii lumii „globalizate”, refuza sa isi protejeze popoarele in fata fenomenelor mondializarii (adesea negative, vezi delocalizarea industriilor, dumpingul social si ecologic, imigratia necontrolata, importul unor ideologii profund antidemocratice precum islamul), totul in numele unor „idealuri” pretins universaliste (de altfel o forma de totalitarism ideologic).
De aceasta deriva totalitarista ideologica a Europei/UE, care a condus la slabiciune politica, militara si diplomatica, la esecul lamentabil al asistanatului social, al integrarii imigratiei non-europene, al adaptarii la transformarile economice si tehnologice, profita fara jena o Rusie imperialista, o America dominanta, o China din ce in ce mai agresiva, un Islam violent si jihadist.
Ponderea si influenta Europei/UE pe planeta, in toate domeniile, scad lent dar sigur si daca acum 10-20 de ani doar cativa analisti trageau semnale de alarma, acum a devenit perceptibil pentru orice elector european. E un esec si de obicei nu se continua cu aceleasi politic care conduc la esec, ci acestea sun modificate.
Ori nu se intrevede asa ceva, Juncker e un federalist birocrat standard, formatat 20 de ani prin Comisia UE, iar „dreapta” si „stanga” din PE isi dau mana si isi impart intre ele posturile pentru a face exact aceeasi politica peste tot, singurele opozitii veritabile ramanand cele extremiste (eco-comunista sau nationalist-fascista).
Un bulevard pentru votul anti-UE de peste 5 ani si o incurajare de facto a replierii electoratului catre ceea ce el percepe ca protectie in fata derivelor UE, „statul national”/”natiunea” (vezi cazul Frantei, Ungariei sau UK).
Interesant… Este adevarat ca euroscepticii trimisi in parlamentul European nu vor si nici nu sant in stare sa cladeasca o „Europa unita”, dar se pare ca va scapa esentialul. Parlamentul european si sfanta comisie sunt tot mai rupte de realitate si dorintele cetatenilor. Se pare ca n-au inteles asta, este ca si cum esti orbit si nu realizezi ca nu vezi… singurul lucru vazut este ca extremismul a crescut. Lucru acesta este din nou prost interpretat si se da vina pe diverse platforme si gropari politice in loc sa realizeze ca EI (PE si CE) trebuie sa se schimbe. Si aici ma refer in primul rand sa inceteze push-ul asta dement de unificare si supra-reglementare al UE si deasemnea sa inceteze slabirea statelor nationale. Sincer sa fiu sant cateva tari care au avut „sange” sa declare drept in fata interesele nationale: Anglia, Ungaria… si inainte sa spuneti lucruri urate si sa le acuzati de populism va readuc aminte, ca Anglia a fost singura tara care a votat impotriva interventiei in Siria; restul sunt niste marionete ale NATO, respectiv UE; prea slabite de coruptie, prea vulnerabile de a influenta cumva masinaria europeana… strans legat este si alegerea lui Junker la care aceste state sau opus, au fost atacate pe toate posturile TV si facute chiar extremiste. Mi se pare trist ca intr-o tara atat de nationalista ca Romania, sa fie atata prostie sa nu realizeze populatia care-i miza: suveranitatea Romaniei.
Sa rezum intr-o fraza, e foarte bine ca exista proiectul european, a adus pace si prosperitate cum ati spus, dar s-o lase mai moale putin caci lucrurile nu se indreapta in directia dorita de cetateni.