Pesemne că nu puțini oameni se crispează când aud cuvântul „economie”, un cuvânt care provine din limba greacă și care înseamnă „gestiunea gospodăriei”, ceva atât de banal în fond. Eu însumi am simțit asta din plin în urmă cu aproape 20 de ani, când, proaspăt ieșit din liceu, am pus piciorul, pentru un an, în Academia de Științe Economice din București.
Trăiam atunci într-o societate veche cu nevoi noi, care trebuia să se redefinească de pe o zi pe alta și să asimileze modul de funcționare al țărilor cu mecanism de piață liber. Dar cum s-o facă? Cu ce profesori? Cu cei care predaseră ani de zile „legile economiei socialiste” și „economie politică”? E drept, nevoia de înnoire se simțea. La începutul anilor ’90, la Academia de Științe Economice ni se vorbea despre „roboți industriali”, dar și despre felul în care „copitatele cu copită mică” afectau solul, pentru că, la astfel de animale, presiunea pe copită este maximă, așa încât solul devine inutilizabil după ce copitatele cu pricina se deplasau o vreme pe sol…
Mi-am petrecut un an în acest sos academic. Și apoi mi-au trebuit mai mulți ani ca să înving repulsia pe care o simțeam la auzul cuvântului „economie” și să ajung să apreciez aceast domeniu pentru ceea ce este el cu adevărat. Lucrând la o mega-bancă în piața de capital globală, într-o metropolă liberă, neatinsă de umbra comunismului, nepervertită de un capital uman decimat de marxism-leninism și de plăgile sociale aferente, am avut șansa să înțeleg ce este economia în esența ei, cum trebuie să ne uităm la ea, cum o înțelegem. Economia pe care am învățat-o în altă parte a lumii se ocupa cu cuantificarea și modelarea cât mai fidelă a diverselor activități economice pe baza datelor statistice diseminate de diferitele entități publice (care, evident, își asumă corectitudinea acestor date). Iar aceste date surprind omul ca agent economic pus în fața viitorului său material și îi permit societății să ia decizii cu privire la bunăstarea membrilor ei. Pe baza lor, întreprinzătorii, specialiștii și guvernul unei țări se chinuie cu întrebarea perfect obiectivă de cum pot fi gestionate cât mai eficient resursele unei comunități pentru a prospera.
„Scuzați, nu eram aici . . .”
Din păcate, deși lucrurile par simple în fond, difuzarea știrilor pe teme economice, așa cum se face ea în realitate, descurajează orice persoană interesată cât de cât de acest domeniu. Urmarea este că, atâta vreme cât un guvern nu are interesul să explice cum stau lucrurile cu adevărat, situația economică în care se află o țară poate să le rămână perfect necunoscută celor care trăiesc în ea. Din nefericire, acesta este cazul României. Nu există un inventar al principalilor parametri ai economiei românești actuale, care să trimită la o imagine globală a ei, la o fotografie credibilă. Nu știm unde ne aflăm de fapt, nici în comparație cu celelalte țări, nici în raport cu perioadele anterioare ale propriei noastre economii. Aflăm de la canalele TV sau din ziarele economice că, de pildă, în luna trecută inflația a scăzut, dar că bursa de valori a crescut, deși nu la fel de mult ca în luna precedentă. Aflăm că producția industrială e neschimbată, însă că șomajul e în creștere moderată, deși, dacă luăm un subset al șomerilor, șomajul de bază de fapt a scăzut . . . După câteva minute nu știi ce să mai crezi. E de bine? E de rău? Termini prin a schimba canalul fără ezitare. În plus, toate aceste știri se referă la cele mai recente măsurători statistice ale economiei, dar nu ne arată evoluția economiei în timp. Or, tocmai asta contează cel mai mult. De unde am venit și unde ne aflăm contează mai mult decât unde eram cu un pas în urmă. De exemplu, o rată de inflație de 10% este mare în sine, dar nu e rea dacă, în anul precedent, era de 20%, după cum, dacă acum șase luni rata era de 2% și acum de 10%, nu e bine deloc. A zice că inflația este în prezent de 10% nu spune în fond nimic. Este o informație incompletă.
A înțelege și a interioriza mental această evoluție în timp a diverșilor indicatori economici este o datorie fundamentală pentru oricine se numește economist. M-am amuzat ascultând discuția dintre premierul Ponta, ministrul de finanțe Ioana Petrescu și președintele Băsescu acum câteva zile la Palatul Cotroceni, când s-a amintit despre măsurile fiscale luate în trecut. Președintele s-a referit la faptul că în anul 2008 s-au redus CAS-ul și contribuția la bugetul de sănătate. La care premierul a arătat cu degetul către ministrul de finanțe și a zis pe un ton glumeț-demonstrativ: „N-are cum să-și aducă aminte, că nu era aici.” Aceasta nu este însă o scuză pentru un economist, și în nici un caz pentru ministrul de finanțe care trebuie să știe măcar ultimii 20 de ani din „viața” economiei pe care o „gestionează”. Cum ar fi, m-am întrebat, să mă oprească un agent de circulație pentru o gafă la volan și să-i spun „scuzați, nu eram în România când s-a schimbat Codul Rutier.” Poate la mine, un simplu cetățean, ar mai merge, dar la ministrul de finanțe, care are pe umeri responsabilitatea a 20 de milioane de oameni, este un tip de scuză jenant.
„Cât face 2+2? – Depinde…”
Din cauza atâtor indicatori economici cu definiții și măsurători diferite, precum și a evoluției neuniforme în timp a fiecăruia dintre aceștia, economia ca știință este deseori ridiculizată. O glumă clasică despre economie sună așa: Știați că economia este singurul domeniu în care doi cercetători au primit Premiul Nobel afirmând lucruri opuse? O altă glumă ne spune cum un matematician, un contabil și un economist dau concurs pentru aceeași poziție la o firmă. Intervievatorul întreabă cât face 2 + 2. Matematicianul spune: „4, evident, și întotdeauna 4, fără excepție.” Contabilul spune: „În principiu 4, cu posibile mici erori, dar, în mare, 4”. La aceeași întrebare, economistul închide ușa, se uită prevenitor în jur și îl întreabă pe intervievator în șoaptă: „Depinde, tu cât ai vrea să facă?” Există o tentă de adevăr în această glumă, cel puțin dacă avem în vedere răspunsul ministrului nostru de finanțe la întrebarea cum va fi finațat deficitului bugetar structural în contextul reducerii CAS-ului. Trăgând cu ochiul la prim-ministru, luând în mână niște hârtii cu date economice de care n-avea nevoie sau pe care, se presupune, trebuia să le știe pe dinafară, doamna ministru dă răspunsuri vagi gen „încă lucrăm la estimări”, „am făcut un studiu foarte bun, dar nu-l avem aici”… Nimic concret, argumente circulare, promisiuni ferme cu termen nedefinit. „Depinde, Domnule Președinte, dumneavoastră cât ați vrea să facă?”
Cum stă economia României cu adevărat?
Pornind de la spectacolul acestui dialog dintre președinte, premier și ministrul de finanțe de la Palatul Cotroceni de săptămâna trecută, am simțit nevoia să scriu câteva rânduri obiective despre situația economică din România. Să vedem concret dacă lucrurile stau chiar atât de bine pe cât susține premierul („Nu vă faceți griji, domnu’ Președinte, țara asta se descurcă”) și, folosind acest prilej, să răspundem la întrebarea arzătoare dacă am ieșit cu adevărat sau nu din Marea Criză. Precum unui pacient care, mergând la doctor, i se iau pulsul, tensiunea și i se face o analiză de sânge, este necesar să scrutăm economia României prin prisma a patru indicatori esențiali: 1) forța de muncă, 2) banii disponibili în economie, 3) nivelul de creditare și 4) bursa de valori. Există o sumedenie de alți indicatori macroeconomici, însă aceștia sunt printre cei mai importanți, pentru că surprind realitatea economică din unghiuri optime.
I. Forța de muncă și salariile: nota 4!
Nu se poate accentua suficient de mult importanța forței de muncă și a salariilor pentru stabilitatea economiei naționale. Mai multe locuri de muncă, mai ales combinate cu salarii în creștere, sunt, în orice economie liberă, rețeta cea mai bună pentru stimularea consumului. Criza din 2008 s-a resimțit peste tot atât prin reducerea numărului de angajați, cât și prin tăieri agresive de salarii, ceea ce a dus imediat la o contracție în consum și, evident, la creștere economică negativă. Pe scurt, la recesiune.
În UE de exemplu, populația angajată în forța de muncă (15 – 64 ani) era de aproape 221 milioane de oameni în trimestrul trei din 2008, ca apoi să scadă cu 9.4 milioane de oameni în nici doi ani, la 211.4 milioane (o scădere de 4.3%). La finalul lunii martie 2014, populația aflată în forța de muncă din UE rămâne la aproximativ același nivel scăzut de după criză, deși există mari diferențe între țările membre. În Marea Britanie, forța de muncă a pierdut aproximativ 4% din angajați între 2008 și 2010 (aproape 900 de mii de oameni), însă, spre deosebire de tot blocul UE, în prezent numărul de angajați este deja cu 1.5% mai mare decât nivelul de dinainte de criză. În SUA, efectivul salariaților din economie a scăzut cu 8.7 milioane de oameni între ianuarie 2008 și februarie 2010 (o scădere de 6%), dar în prezent a reajuns la nivelul maxim atins înainte de criză.
„Avem locuri de muncă . . .”!!??
Care este situația în România? Să fie oare corect ce a spus recent prim-ministrul Ponta în discuția pe marginea reducerii CAS de la Cotroceni? („Deocamdată noi avem creștere economică, avem locuri de muncă, vrem să mergem în această direcție.”) Numai cifrele concrete ne pot da un răspuns obiectiv în acest sens. Din păcate, la noi în țară până și statisticile lasă de dorit, întrucât cifrele despre forța de muncă publicate de diferite entități publice sunt contradictorii. De exemplu că numărul de angajați conform ANAF la final de 2013 era de 6.5 milioane de oameni. Institutul Național de Statistică (INS) ne spune însă că, la același punct în timp, erau 4.3 milioane angajați cu carte de muncă și forme în regulă. Unde au dispărut 2.2 milioane de oameni? Să zicem că în desișul birocratic și incoerent specific țărilor balcanice. În acest mic studiu am optat totuși pentru cifrele de la INS, întrucât acestea sunt datele „oficiale”, și în general am rămas cu impresia că baza de date INS este mai coerentă în ansamblu.
Așadar, pe baza datelor de la INS, în luna ianuarie 2003 erau 4.34 milioane de angajați în economie, o cifră care ulterior a crescut aproape constant, ajutată de expansiunea economică globală și de investițiile directe în România. În octombrie 2008, cifra aceasta a atins maximul de 4.83 milioane de angajați, reprezentând o creștere de 12% față de 2003. În termeni absoluți, economia a creat locuri de muncă pentru jumătate de milion de angajați pe parcursul a cinci ani de zile, un fenomen remarcabil. Dar, precum vorba „un pas înainte, doi înapoi,” efectivul salariaților în februarie 2011 scăzuse la 4.1 milioane oameni (aceste detalii se pot vedea în Graficul 1). Altfel spus, în doi ani de zile forța de muncă a României s-a contractat cu 15% (deci mai mult decât în UE, Anglia și America) și numărul de joburi pierdute în acest răstimp a fost mai mare decât cele create în cei cinci ani precedenți (730 de mii față de 480 de mii)! Este drept că de la începtul lui 2011 forța de muncă a început să își revină, însă în prezent abia că se află înapoi la nivelul anului 2003. Avem locuri de muncă? Nu, asta o pot spune doar țări precum Marea Britanie, America, evident Germania. Nu însă și noi! Dar vorba premierului: „O să lucrăm la toate.”
Grafic 1: Efectivul salariaților
Sursă: INS, date ajustate sezonier de autor. Unitate: milioane oameni.
Grafic 2: Salariul mediu net nominal și real
Sursă: INS, calcule autor. Medie mobilă pe 3 luni, serii ajustate sezonier. Unitate: RON.
Și cu sezonalitatea cum rămâne?
Pe tema angajaților din economie, aș adăuga un mic detaliu important care nu este numaidecât vizibil pentru multă lume. Probabil că dorind să arate ce treabă bună face administrația, ministrul de finanțe a afirmat că anul acesta au fost create 87 de mii de locuri de muncă. Este o afirmație corectă la suprafață, dacă ne uităm strict la datele de la INS. La final de decembrie 2013, erau 4.33 milioane de angajați, iar în luna aprilie a acestui an existau 4.42 milioane angajați. Aparent, nimic de discutat. Însă ce a uitat ministrul de finanțe să menționeze, sau poate ceea ce nu știa, este că, precum mulți alți indicatori macroeconomici, forța de muncă are o sezonalitate tipică. (Personal, cred totuși că știa.)
Ce înseamnă asta? Un simplu exemplu. Știm cu toții că în luna decembrie vânzările sunt foarte bune, fiind ajunul Crăciunului. Nu este corect să spunem că vânzările au crescut semnificativ în decembrie față de noiembrie, pentru că acesta este un fenomen sezonal, adică vânzarile cresc oricum din cauza Crăciunului. Întrebarea corectă este cu cât au crescut vânzările în acest decembrie, de pildă, după ce eliminăm sezonalitatea inerentă. Există diverse metode statistice de a estima factorii sezonali lunari (nu este cazul să va plictisesc cu aceste detalii), însă dacă aplicăm o simplă ajustare de sezonalitate la forța de muncă vedem că aceasta a crescut în mod real cu doar 26 de mii de oameni din decembrie 2013, nu cu 87 de mii de angajați (și aceasta pentru că, statistic vorbind, angajările sunt sezonal maxime în primăvară și minime la final de an, cum de altfel e de așteptat). În plus, să ne uităm din nou la Graficul 1: Vi se pare că lucrurile arată atât de bine? Dar poate că acesta este un grafic pe termen prea lung și, cum spunea premierul Ponta, ministrul de finanțe nu era aici în anul 2008 (nici eu, de altfel).
Să nu uităm că salariile medii reale au scăzut în ultimii șase ani
Dacă efectivul salariaților este un indicator esențial al condițiilor economice, salariul mediu pe economie este de asemenea foarte important. Salariile mai mari duc la un consum mai robust, dar și la economii ale populației care, dacă sunt eficient canalizate prin sistemul bancar, susțin creditarea și investițiile. După cum putem observa din Graficul 2, salariul mediu net pe economie (linia roșie) a crescut mult în ultimii 11 ani, de la 473 RON pe lună în ianuarie 2003 până la 1,735 RON în aprilie 2014, deși el ramâne la un nivel mai mult decât modest în comparație cu salariile din țările dezvoltate. Între finele anului 2008 și începutul lui 2011, salariul mediu net pe economie a fost nechimbat, în jur de 1,400 RON, însă apoi a crescut cu aproximativ 22% până în prezent. La prima privire, am zice chiar că nu a fost nici o criză! Dar această creștere este iluzorie dacă luăm în calcul inflația, adică creșterea prețurilor bunurilor de consum. Degeaba au crescut salariile medii pe economie cu 22% în ultimii trei ani și ceva, când, în aceeași perioadă, prețurile bunurilor de consum au crescut cu 26%. Salariul mediu real este așadar mai mic cu 4% față de finalul anului 2008. Evoluția salariului mediu net real pe economie se poate observa tot în Graficul 2 (linia albastră) și aceasta ne arată clar că salariile ajustate pentru inflație rămân sub nivelul anului 2008 (de fapt, dacă calculăm în euro, ele sunt chiar și mai mici, căci leul s-a depreciat în această perioadă).
În concluzie, avem un efectiv al salariaților cu aproape 9% sub nivelul din 2008 și la același nivel ca în anul 2003, și avem salarii medii nete reale către mai mici de șase ani încoace (față de o creștere medie anuală de 15% din 2003 până în 2008). Și-atunci, mergem sau nu „în direcția bună”? Mergem, dar cu o lentoare exasperantă, mult prea lent în comparație cu alte țări la fel de afectate de criza economică. Iar faptul că „mergem” nu se datorează nici o clipă autorităților și celor din administrație, ci pur și simplu ciclului economic care a repornit, modest, dar a repornit, cum s-a întâmplat de atâtea ori după zecile de crize economice înregistrate în ultimele secole. Dacă mergem în direcția bună este pentru că agenții economici își asumă din nou riscuri, nu din alte motive, nu din încrederea în asigurările premierului și ale ministrului de finanțe că totul este roz.
II. Banii și consumul: nota 6, cu indulgență
Este bine cunoscut faptul că orice economie liberă este propulsată de consum. Crește consumul, crește și economia, și vice versa. Consumul la rândul lui însă depinde evident de disponibilitățile monetare ale populației – bani puțini însemnă consum redus și invers. Să ne uităm deci la disponibilitățile monetare ale populației României, adică la banii în mână, și cum a evoluat această sumă, pentru a ne face o idee concretă și obiectivă cu privire la trecut, precum și la locul în care ne aflăm în prezent. Pentru a determina câți bani sunt disponibili pentru consum și/sau economisire lună de lună, am considerat 1) populația activă pe piața de muncă, 2) pensionarii și 3) șomerii care primesc indemnizație. Aceste trei clase sociale înseamnă aproximativ 10 milioane de oameni, restul fiind copii, elevi, angajații în firmele cu mai puțin de 4 lucrători precum și muncitorii la negru care nu sunt cuprinși în datele statistice oficiale.
Așadar, în luna aprilie a acestui an existau 4.4 milioane angajați cu un salariu mediu net lunar de 1,735 RON, apoi avem 5.4 milioane pensionari cu o pensie medie de 844 RON la finalul primului trimestru din acest an, și avem aproape 140,000 șomeri cu ajutoare sociale lunare medii de aproximativ 360 RON (426 RON pentru cei cu studii, și 229 RON pentru cei fără). Despre șomeri este de remarcat că și aici cifrele sunt vraiște: pe baza definiței de șomer a Biroului Internațional de Muncă (BIM) avem 702,000 șomeri la final de aprilie 2014, dar pe baza definiției de șomaj INS avem aproape 469,000 șomeri.
Pentru a fi corecți, la toate aceste cifre trebuie să adăugăm și beneficiile din asistența socială. Statisticile pe această categorie sunt însă cu frecvență anuală și ultima înregistrare este pentru anul 2012, așa că sunt nevoit să presupun că și în 2013 și 2014 s-au efectuat cheltuieli pentru asistență sociale de același nivel cu 2012 (13.4 miliarde RON pe tot anul, sau în medie 1.11 miliarde pe lună).
| Știați că? . . .
Aici ar merita să facem o mică divagație pentru a sublinia cât de distorsionată este balanța dintre sectoarele privat și public în țara noastră: 4.3 milioane de salariați cu acte la finalul anului 2013 cuprind și sectorul public, cu 1.18 milioane persoane din care aproape 513,000 oameni angajați direct în administrația publică centrală (inclusiv 280 de persoane la Ministerul Fondurilor Europene care nu îmi este clar cu ce se ocupă atâta timp cât absorbția de fonduri UE este cea mai joasă la noi*). Așadar, 3.1 milioane de angajați în sectorul privat susțin 1.2 milioane bugetari și plătesc pensiile pentru 5.4 milioane de oameni precum și ajutorul social pentru șomeri și alte asistențe sociale, mici cât sunt. Ca și cum această disproporție nu este îndeajuns, putem observa că salariul mediu net este mai mare în administrația publică decât pe toată economia – 2,320 RON în aprilie 2014 față de, cum am vazut mai sus, o medie totală de 1,735 RON. În învățământ și sănătate însă, salariile sunt mai mici decât media pe economie (1,472 RON și 1,487 RON, respectiv, în aprilie anul acesta). *Pentru cei interesați a se vedea articolul din Ziarul Financiar „România este codaşă la fondurile europene atrase pe cap de locuitor pentru 2014-2020” (http://www.zf.ro/fonduri-ue/romania-este-codasa-la-fondurile-europene-atrase-pe-cap-de-locuitor-pentru-2014-2020-12241953). |
Oricare ar fi nivelul real de șomeri, angajați și pensionari, ce contează cel mai mult din punct de vedere economico-statistic este trendul istoric al beneficiilor monetare agregate pe cele trei clase de cetățeni plus asistența socială, întrucât această măsură ne arată unde ne situăm față de trecut și cum a evoluat situația. Linia neagră din Graficul 3 de mai jos ne arată această evoluție. Veniturile agregate reale lunare ale populației au crescut de la 1.98 miliarde RON în decembrie 2001 la 4.86 miliarde RON în noiembrie 2008 – o creștere de-a dreptul spectaculoasă, una tipică pentru o bulă economică. Vă dați seama de magnitudinea acestor cifre? Este ca și cum venitul real al persoanei medii din România ar fi de 100 RON pe lună și în decursul a șapte ani devine 245 RON, o creștere de aproximativ 20% pe an! Apoi a urmat criza. „S-a oprit muzica”, cum spuneau bancherii americanii. Disponibilitățile monetare reale ale populației au scăzut la 4.1 miliarde RON la începutul anului 2011, o contracție de 16% față de vârful bulei din 2008, cu urmări evident dazastroase pentru consum.
Sursă: INS, calcule autor. Notă: serii de date ajustate sezonier. Frecvența datelor este trimestrială, fiecare punct reprezentând media pe trimestru pe baza datelor lunare.
Tot în Graficul 3 putem urmări evoluția indicelui volumului cifrei de afaceri din comețul cu amănuntul (linia roșie), o bună măsură a direcției consumului efectiv al populației. Cum era de așteptat, cele două linii au o evoluție aproape identică, având o corelație statistică de 97% – cresc disponibilitățile monetare, crește și consumul și vice versa. Precum disponibilitățile monetare reale ale populației, volumul din comerțul cu amănuntul a crescut rapid între 2004 și 2008 (practic s-a dublat în doar patru ani!), apoi s-a contractat cu aproape 24% în doi ani și puțin (dacă vă întrebați de ce consumul a scăzut mai mult decât disponibilitățile monetare, răspunsul este că populația a pus o parte din veniturile acum mai mici în depozite bancare, care au crescut de la aproximativ 15% din PIB la final de 2008 la 20% în 2011).
Mesajul Graficului 3 este cât se poate de clar – din 2008 disponibilitățile monetare reale ale populației au scăzut până în 2011, apoi s-au stabilizat în jurul unui nivel cu aproximativ 13% sub vârful din 2008. De trei ani încoace nu există creștere în banii care ajung în mâinile populației. O rază de lumină însă se întrevede din indicele de consum care se află vădit într-un trend ascendent, deși încă sub nivelul anilor 2007-2008. Atâta timp cât banii în mâna populației nu cresc, consumul va avansa la pas modest.
III. Creditarea: nota 3
Creditarea este esențială pentru creșterea economică. De multe ori, într-o economie liberă noi investiții și inovații prind viață și formă prin creditare. Acestea, la rândul lor, creează locuri de muncă, profituri bine-meritate pentru cei ce își asumă riscul unei noi afaceri, care au o viziune și care, de asemenea, contribuie cu taxe la bugetul de stat. Dar ca orice instrument foarte potent, creditarea trebuie să fie în balanță cu condițiile economice ale țării și oferită rațional și eficient de către bănci. Am putea considera creditarea precum focul: mânuit bine dă roade magnifice, dar scăpat de sub control duce la dezastru. Oricum, sigur e că atunci când poți să faci un foc ca să-ți înlesnești viața și nu o faci, este o decizie prost luată.
Cum arată creditarea în România?
Pentru a răspunde la această întrebare, ne uităm la evoluția stocului total de credite în lei și în valută, atât ca nivel absolut cât și relativ, față de PIB-ul țării (Graficul 4). Precum indicatorii economici pe care i-am urmărit mai sus, stocul de credite a crescut vertiginos de la începutul anilor 2000 și până în 2008, de la 17 miliarde RON (în 2002) la aproape 200 miliarde RON la finalul lui 2008. Această creștere este masivă, de peste 10 ori în doar 6-7 ani, și aș atribui-o descoperirii de către români – populație, firme și bănci deopotrivă – a „jucăriei” numite credit. Era moda creditelor de consum, a ipotecarelor, care s-a răspândit încet-încet în toate colțurile țării. Iată, de exemplu, în 2002 aproape 50% din toate creditele erau concentrate în București, dar în 2007 capitala reprezenta 34% din stocul total de credite. De remarcat că creditele în valută, care au nenorocit mulți prin deprecierea masivă a leului, au fost în medie aproape 60% din toate creditele acordate sectorului privat în ultimul deceniu. Nu pot să nu mă întreb cum autoritățile nu au reglementat această imbalanță, știind prea bine că acele credite poartă riscul ratei de schimb valutar.
Din 2008 încoace, stocul de credite a continuat să crească, însă la un pas anemic – doar 2-3% pe an, în mare contrast față de anii precedenți. Dar, mai important, creditarea exprimată ca procent față de PIB a tot scăzut, după cum ne arată linia roșie din Graficul 4. Astfel, stocul de credite era 42.4% din PIB în primul trimestru din 2009, dar în prezent această cifră este de 34%. Putem astfel afirma că deși economia și-a revenit modest, creditarea nu a ținut pasul deloc. Presa de specialitate ne explică că băncile dau vina pe clienți că nu mai iau credite noi, în timp ce clienții stau deoparte pentru că băncile cer dobânzi prea mari în pofida reducerii dobânzii de bază de către Banca Națională. Oricare ar fi adevărul, realitatea este că avem de-a face cu o mare ineficiență în sistemul bancar, din care nimeni nu câștigă: băncile nu câștigă din volumul scăzut de credite, iar firmele și populația nu beneficiază de puterea creditării pentru a-și gestiona mai bine afacerile. Mai rău decât atât, băncile au încercat să compenseze scăderea veniturilor din dobânzile pe credite cu comisioane mai mari pentru operațiunile bancare, o situație care nu ajută pe nimeni.
Sursă: BNR, INS, calcule autor.
IV. Bursa de valori: nota 5
În sfârșit, am ajuns la al patrulea indicator al economiei din acest studiu, și anume bursa de valori. Spre deosebire de indicatorii discutați mai sus, care reflectă pulsul economiei din trecutul apropiat, bursa de valori are avantajul că incorporează un grad de previziune față de viitor. Investitorii cumpără acțiuni când au încredere în viitor și se descotorosesc de ele cum simt o adiere de probleme economice sau politice la orizont. Bursa de valori este deseori criticată de politicieni ca fiind instrumentul speculanților și că nu contribuie cu nimic la economie, dar pentru un obsevator obiectiv bursa de valori reflectă înainte de toate opinia agregată despre mediul economico-politic a mii și mii de investitori care nu au agende politice, ci doar își gestionează cât pot mai bine avuția. Ea este astfel o oglindă fidelă a situației economice și a percepțiilor față de viitorul economic. În plus, bursa de valori ne oferă date zilnice, pe când cifrele de la INS sau alte entități publice sunt diseminate cu decalaje de două-trei luni, uneori chiar mai mult.
Așadar, ce ne spune bursa de valori despre economia României și cum se compară ea cu situația din alte zone geografice? Raspunsul îl avem în Graficul 5, în care am selectat trei indici de piață bursieră principali, unul pentru România, unul pentru zona euro și unul pentru SUA. Pentru a fi cât mai consistent, toți indicii sunt exprimați în moneda euro. După cum putem vedea, evoluția celor trei indici este similară, urcând și coborând împreună, însă magnitudinea acestor schimbări variază de la indice la indice. În România a avut loc o creștere spectaculoasă între 2004 și jumătatea anului 2007 (indicele Bursei de Valori București a crescut de aproape șase ori), apoi, precum graficele cu forța de muncă pe care le-am discutat, toată această creștere s-a evaporat într-un an și jumate. Din 2009 încoace a avut loc o stabilizare și o modestă revenire a pieței, dar valoarea acesteia rămâne cu aproximativ 50% sub nivelul maxim atins în iulie 2007. Valoarea acțiunilor marilor firme din zona euro (linia albastră din grafic) a urmat o evoluție similară, dar în prezent aceasta este cu 23% sub vârful atins în 2007. Cât despre SUA, nu putem decât să fim impresionați – bursa de valori a depășit de mult maximele atinse la apogeul bulei economice, fiind în prezent cu aproape 30% peste acel nivel.
Iată deci că și bursa de valori din România merge mână în mână cu ce am observat în economia reală, depictând o imagine în cel mai bun caz modestă.
Sursă: Bursa de Valori București (BVB), Stoxx, Yahoo Finance, Interactive Data, calcule autor. Pentru România este folosit indicele BET, pentru Europa Euro Stoxx 50, și pentru SUA indicele S&P. Toți indicii au baza de 100 în luna iunie 2007. Valorile sunt medii lunare, din ianuarie 2004 până în iunie 2014.
În concluzie . . . O notă de 4.5 per total. Dar „nu vă faceți griji”
Analiza de mai sus ne arată clar două lucruri. Primul, că economia României nu mai este în criză, că răul este în spate. Al doilea, că deși nu mai suntem în criză, revenirea economică de după 2009 lasă cu mult de dorit, mai ales în comparație cu alte țări. Având în vedere severitatea crizei din 2008, România nu avea cum să nu fie afectată. Dar realitatea este că mai este mult până când economia își va reveni complet, mai ales că la noi există multiple ineficiențe structurale. Cuvintele premierului, că „țara merge înainte” și că „nu sunt motive de îngrijorare”, trădează nu numai o lipsă de înțelegere a situației în parametrii pe care i-am descris mai sus, dar mai ales o lipsă de interes și dedicație, calități absolut necesare pentru orice politician care conduce o țară. Economia va crește cum poate, în măsura în care oamenii își doresc nu spectrul crizelor și panica, ci prosperitate și bunăstare. Economia poate crește „natural”, pe principiul ciclurilor economice, așa cum fluxul și refluxul se succed în mod natural. Numai că în societate nu suntem în natură și e cu adevărat regretabil faptul că statul nu face nimic vizibil pentru a ajuta renașterea economică. România seamănă în clipa de față tare mult cu un tren care alunecă pe șine fără să aibă un conducător pe locomotivă. La noi, clasa politică se ocupă de politică, iar economia nu a intrat încă în sfera politicii. Ea merge singură înainte. Și-apoi, la noi, totul se uită și se uită relativ repede. Așa că orice gafă, orice incompetență, chiar admițând că ar exista cineva care să le sesizeze și evalueze, asemeni oricăror promisiuni goale, se topesc în memoria colectivă a poporului, iar ciclul proastei gestiuni a acestei țări repornește netingherit.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
…un tânăr care chiar știe despre ce vorbește și în consecință scrie argumentat și profesionist. Dar de ce să strici orzul pe…șobolanul-gâscă? Sau …perle la turma de porci? Pentru că un premier a aruncat o piatră în mocirla în care se bălăcărește împreună cu președintele?
Cum e turcul și pistolul…și cimitirele sunt pline de oameni…îngrijorați de viitorul țării lor…Acesta este contextul mental al comunicării Premier-Președinte…Și de unde nu e …ce poți să ceri?
Halal economişti! Doi plus doi fac exact 4,96 – că doar TVA-ul n-o să-l plătească tata-mare din groapă!
Pai aici este exact spilul bancului !! Maine dau o HG si va face cat vreau, fiindca cuantumul TVA-ului este o masura pur birocratica pana la la urma !!
`Articolul imi pare, mie, unui profan in ale economiei, bine argumentat si convingator.
Dar alte doua probleme se ivesc:
– domnisoara ministru, Ioana petrescu, chiar nu realizeaza in ce cloaca a intrat?
– cit dureaza pina sa apara romanul lucid care sa descopere ca sinteti fiul unui „intelectual basist?”
Din moment ce domnişoara ministru Ioana Petrescu îndrăzneşte să apară în continuare alături de Victor Copy Paste Power Pointa, cu un infografic fără indicarea sursei de provenienţă, nu mă mai miră absolut nimic. La universitate există reguli clare privind întocmirea aparatului critic la studiile ştiinţifice şi prezentările în PowerPoint, iar domnişoara ştie despre acestea deoarece a obţinut doctoratul la Harvard. Dacă nu cunoaşte regulile de citare din România, ministrul de Finanţe putea să utilizeze Chicago Style (pe care l-a folosit în SUA) şi nimeni nu avea nimic de comentat. Dar domnişoara s-a abiţionat să meargă pe drumul bătătorit de prim-ministrul mincinos şi rezultatul este dezastruos. Mai mult decât atât, când apare la conferinţele de presă alături de Victor Copy Paste Power Pointa, Ioana Petrescu ne „asurzeşte” cu muţenia ei.
Erată: „ambiţionat” în loc de „abiţionat”
Doar nu va imaginati ca don’soara chiar e ministru de finante! E pusa si ea acolo pentru decor, ca deciziile le primeste Power Pointa de la capii mafiei P$D in plic si le executa fara comentarii.
Asta se vede cu ochiul liber, cand voteaza pe „persoana fizica” intr-un fel si ca prim ministru in altul de zici ca are tulburare bipolara.
Partea proasta cu acest tip de articole superdocumentate este ca nu le gasesti in rpesa de specialitate din romania.ma refer aici si la ziarul financiar care are o agenda politica si nu una economica. 9sigur mai apar unele grafice, analize specifice,etc) dar nimic pus intr-un context politic macro . De rasu’-plansu’ a fost articolul lui hostiuc in care o „spala” pe petrescu. trist spre scarbos.
Ai perfecta dreptate cu ZF si cu Hostiuc asta……e vopsit pana la radacini !!! Mare greata….da uite , e …”ziarist”…!!!! Infrluenteaza opinia pubolica si isi ia banii…:) Asta e paradoxul…..
Probabil ar trebui să existe un organism apolitic (finanțat nu se știe de unde) care să publice astfel de analize economice, precum și direcțiile posibile de urmat. Urmând ca guvernele și presa ”de specialitate” (dar care are în realitate o agendă politică) să se poată raporta la acele analize și să-și ajusteze deciziile în cunoștință de cauză.
Pentru că în România, o mare parte a problemei este necunoașterea situației reale. Dincolo de incompetența manifestă a unor personaje gen Victor Ponta sau Ioana Petrescu, nu există în documente o realitate clară la care să ne putem raporta. Există o realitate în teren, însă aceea este pur și simplu insuficient cunoscută în birouri.
Aveţi dreptate. Conducerea ziarului pe care îl indicaţi nu a fost capabilă să găzduiască articolul foarte bun al domnului Ştefan Liiceanu şi se plânge de faptul că Ioana Petrescu a venit la conferinţa de presă cu un infografic subtilizat de la „Ziarul Financiar”. Aşa este cu facerea de bine pentru persoanele fără caracter. Tu le speli pe picioare şi ele te fac la portofel!
Un articol foarte bun! Este foarte clar ca autorul este un om cu studii, care chiar a citit in domeniu, care stie ce spune. Acest lucru este destul de rar in presa din Romania, din pacate.
Sa citesti un astfel de articol este ca si cum ai merge printr-un tunel intunecat si, dintr-o data, cineva aprinde o lanterna si face lumina intr-un spatiu in care nu se putea vedea.
Chiar daca mai sunt oameni in Romania care inteleg aceste concepte, nu stai sa iti aduni date, sa iti faci singur grafice si analize ca sa intelegi cum merge treaba, daca nu lucrezi cu ele la serviciu.
Articolul totusi nu are formatul optim pentru a se adresa unei mase mari de oameni. Daca autorul vrea sa se adreseze unui segment foarte ingust de cititori, care au mai citit cate ceva de economie si care au rabdare sa citeasca informatii mai aride, si-a atins obiectivul. Daca a dorit insa sa scrie un articol care sa fie citit de cat mai multi oameni, sa devina viral, nu cred ca obiectul a fost atins.
Cred ca autorul are cunostintele si experienta necesare pentru a scrie articole pentru masa mare de oameni. Este mare nevoie de asa ceva.
Ar fi perfect inutil. Dupa 20 de minute la A3 ar trage concluzia ca articolul a fost scris de un „basist”.
Excelenta analiza !!! D c nu avem in presa larga asa ceva ?? Eu ma infor de groaza cand aud , la ora asta…inca , acest..” ne descurcam noi”….!!!!! Asta inseamna ca inca nu am ajuns la faza ..”organizare”…..inca suntem primitivi si …”ne descurcam”…!!!!! Asa conducatori avem…..asa tara avem !!!!! Suntem penibili ca tara…..cred ca excludera noastra dun UE…..e o chestiune de timp , cei …”organizati” deja , o sa faca si pt aceasta situatie ….proceduri !!!! Incepe sa-mi fie rusina ca sunt roman…..:(
Multumesc, d-le Stefan Liiceanu! Tot profan in ale economiei fiind (sau poate, cu atat mai mult), as urmari cu interes un dialog intre dumneavoastra si de exemplu, d-na Petrescu, sau Cristian Socol etc. Confruntarile directe de opinii pot spune multe, pot releva adevaruri utile oricui, oricat de nespecialist ar fi…Pentru ca problemele (economice in cazul de fata) nu aleg sa…loveasca (in cazul guvernarii ponta nu pot folosi alt termen) doar specialistii, sau pe cei direct implicati intr-un domeniu anume, ci pe fiecare dintre noi, cetateni aflati sub certa influenta a „solutiilor” guvernamentale.
Inca o data, multumesc pentru acest articol! Si pentru ca v-ati intors in Romania.
Coborand la firul ierbii, ar fi cazul sa afle adevarul d-ra Petrescu si cu Dl. Ponta si Blaga, MRU si toti pana la urma.
ADEVARUL ESTE CA marea majoritate a intreprinzatorilor mari sau mici, si-au ipotecat proprietatile, inclusiv casele in care locuiesc, si mai grav, unii dintre ei au ipotecat si casele parintilor lor ( unii dintre acestia nici macar nu stiu ), ca sa acceseze linii de credit din care platesc salariile angajatilor, inclusiv pe ale lor personale.
In aceste momente in care politicienii (inclusiv cei de dreapta) negociaza de zor si isi iau lefurile de parlamentari, in sectorul privat se consuma ultimele rezerve, adica chiar locuintele in care traiesc intreprinzatorii romani si parintii lor.
Acesta este adevarul gol golut. In momentul in care se vor termina si aceste linii de credit, vom sucomba. Aceasta nu mai este economie nici macar de subzistenta, este faliment national cu acte in regula.
Spuneti-le domnule Liiceanu ca sa auda, spuneti-le ca degeaba mai fac calcule, spuneti-le ca indiferent cine va castiga alegerile ne va gasi morti. Nu o sa mai aibe pe cine sa stoarca!
Domnule Liiceanu, un singur lucru vreau sa va spun: atentie la grafice, mare atentie la grafice, paziti-va graficele! Mai nou, Ponta fura/copiaza grafice din presa – cel mai recent din ZF, si le foloseste sub numele sau, adica plagiaza, asa cum stie el cel mai bine.
O radiografie a economiei romanesti lucrata, detailata si explicata pe intelesul tuturor. Felicitari. Am citit-o si m-am intrebat: impostorii politici in Romania se schimba numai intre ei? Cum este posibil sa aiba tupeul la alegeri sa promita, sa prosteasca si apoi sa minta? Cum este posibil ca o absolventa de Harvard nu poate sa se delimiteze de cocina in care este tirita?
Amar. Foarte amar. Si prea mult dintr-o data. Nu poti sa-ti faci iluzii cind premier este un plagiator care „aranjeaza” orice si se descurca. Restructurarea societatii romanesti depinde de restructurarea clasei politice. Asa nu mai merge. Pe minciuna, pe falsuri, pe dezinformare nu se poate cladi o tara si viitor pentru copiii nostrii.
de acord. ne-am lamurit atat in privinta competentelor in domeniu ale domnului prim ministru, cat si in privinta interesului pe care il acorda mersului economiei, cum bine ai spus. cred ca nu trebuia sa fie o mare surpriza. stia toata lumea ca este genul de persoana care minte de inghite apele din orice pozitie. pana acum s-a remarcat doar prin obrazul foarte gros si prin tenacitatea cu care persista in minciuna. ar fi fost chiar culmea sa constatam ca, la proba practica, intr-o discutie considerata privata, el ar fi de fapt un om serios, preocupat de ce se intampla in economie si stapan pe situatie ca un adevarat manager de top. domnul prim ministru nu este un manager. dansul este o caricatura chiar si pentru standardele politicienilor din romania. surpriza mai mare a fost doamna Petrescu finante, care s-a prezentat mai slab decat un student de anul 3 care face un internship in vacanta de vara. in privinta dansei, eu inca incercam sa fiu ingaduitor.
in privinta analizei, as vrea sa adaug un lucru. o comparatie intre procentul creditelor bancare neperformante intre romania, ungaria, cehia, polonia si bulgaria. dupa cum se vede din grafic, avem o problema care nu este inca rezolvata. unul din 5 credite este neperformant, iar procentul este in crestere serioasa.
putem sa uitam de polonia si cehia. stam prost si in comparatie cu codasii clasamentului, ungaria si bulgaria. ceva a mers foarte prost in perioada de boom. calitatea alocarii capitalului a fost foarte slaba, iar eu inclin sa cred ca motivele s-ar putea sa fie in primul rand structurale. nu cred ca romania avea atunci capacitatea de a de folosi productiv banii obtinuti prin credit, si probabil ca nu o are nici acum. nu inseamna ca daca iti pune cineva un miliard de dolari in brate cu o dobanda rezonabila o sa dezvolti de ei o afacere de succes. din punctul asta de vedere nu sunt asa ingrijorat de faptul ca nu a fost relansata creditarea. o crestere a creditului acum ar putea fi mai degraba o dovada ca datornici faliti din anii trecuti sunt tinuti in viata cu noi credite (vedeti discutia recenta despre cresterea rapida a datoriei totale, de stat plus privata, in china).
in plus, cat timp dezvoltarea economica se face in primul rand „pe orizontala” (imobiliare, gogoserii, restaurante, saloane de infrumusetare etc) e greu de argumentat ca banii din credit sunt folositi in mod productiv. dezvoltare economica reala se face doar prin integrare in jurul unor mari investitii de succes capabile sa exporte in conditii de concurenta, gen dacia. avem prea putine astfel de exemple. restul micilor afaceri care servesc piata interna doar sporesc confortul nostru, dar nu ne fac cu nimic mai competitivi si mai capabili de a ne plati importurile (inclusiv importurile de capital), iar daca nu suntem suficient de competitivi, nu vom putea genera pe ansamblu un randament mai mare decat dobanda creditului cu care am construit afacerea. romania are nevoie de astfel de mari proiecte (pacat ca nu se mai ocupa domnul Sova :D)
ca sa nu mai lungesc vorba, felicitari pentru articol si sper sa revii cat mai des pe contributors, si salutari de departe.
Graficul dumneavoastră pune în mod corect sub semnul întrebării un cuvânt magic pentru politicienii din România, Bulgaria şi Ungaria: „Efficiency”. Cele trei state nu au scăpat de boala copilăriei capitalismului cu faţă neocomunistă şi de boala politicienilor care cer un comison de 10% pentru a acorda facilităţi fiscale şi credite financiare unor persoane dubioase din propriul anturaj. Şi, uite-aşa, plecăm de la eficienţa economică şi ajungem la corupţia endemică din cele trei state.
Multumesc pentru articol ! Pentru efortul de a aduna datele si de a face o analiza . Felicitari ,sincer! Articol bun,la obiect ,scris totusi pe intelesul tuturor (banuiesc ca nu toti cititorii sint specialist in economie- de altfel nici eu).
Poate ne mai „luminati” cu altfel de analize si articole(cand mai aveti timp de o asemenea munca…)
Din pacate situatia e cum e, adica nu prea roza .Si cu actualul „carmaci” nici nu se intrevad mari sperante.Daca el mai devine si presedinte si isi va mai alege ,foarte probabil, si un premier asemeni lui ,la care mai adaugam si paralamentarii nostri „grozavi” …..mda… iti iei lumea in cap ,la propriu !
Se vede clar ca sectorul bancar e subdezvoltat.Competitie ioc, produse noi ,adaptate pietei actuale ioc .E o frana pentru relansarea economica a Romaniei.
Abosrbtia fondurilor europene ar fi sub orice critica ,daca ar exista.Dar cand vorbim de numere cu o sigura cifra (gen 2 si ceva % la infrastructura – parca asta era procentul,nu?) ,de unde bani in economie ?
Daca te mai uiti la cifrele angajatilor si la discrepenta intre salariilor celor care produc cu adevarat si a bugetarilor, iar in carul bugetarilor la diferentele intre salariu unui contopist de minister si cele ale unui profesor sau medic…..”no comments”….
Mi-ar veni sa ma duc sa iau o dusca de ceva tarie ,poate,poate oi vedea viitorul mai in roz ,asa ametit de cap :-)
Excelent articol. Multumesc
Bomboana pe colivă soseşte tot de la ministrul Ioana-Maria Petrescu. Astăzi, 23 iulie 2014, ora 12.09, am constatat că CV-ul domnişoarei nu mai există pe site-ul Ministerului de Finanţe. http://www.mfinante.ro/conducere.html?pagina=acasa
12.09 este ora de la Varşovia.
Ora 18.16 (Varşovia)
Am reverificat site-ul Ministerului de Finanţe şi CV-ul domnişoarei Petrescu a reapărut, dar sub o altă formă decât cea utilizată de toţi ceilalţi membri din conducerea instituţiei. Nu mă mai miră nimic la asemenea personaje de poveste, comportamentul şi atitudinea lor sunt tipice româneşti. Trebuia să iasă cineva din rând ca păduchele pe fruntea căţelului, afişând două adrese pentru un CV, iar uniformitatea şi eficienţa sunt două cuvinte necunoscute la Ministerul Finanţelor Publice.
Nici o problema, acum sunt doua(21:15, GTM+2), nu ca ar avea legatura unul cu altul (mai putin limba).
Sunt curios de:
1. „Aug 2010- prezent – Cadru didactic, Universitatea Maryland, College Park – School of Public Policy;”. How come?
2. „Martie 2014 – Ministrul Finanţelor Publice”, apare doar pe http://gov.ro/ro/guvernul/cabinetul-de-ministri/ministrul-finantelor-publice
3. „2010-2012 PUAF 640 Microeconomics and Policy Applications” – „2010-2012 PUAF 640 Microeconomie și politici publice, Universitatea Maryland;”
Rest my case.
Daca n-ar fi fost titlul, studiul ar fi fost privit probabil cu ochi de specialist. Insa marketingul e sufletul comertului. Desi situatia economica a tarii e astfel prezentata incat distributia responsabilitatii e destul de cuprinzatoare, comentariile publicate pana acum au un cu totul alt numitor comun. Intru si eu in Hora: Economia se descurca cum poate, iar asta inca de mult timp. „Meritul” actualului premier e ca ne-a facut sa intelegem asta.
Nu s-ar putea, printr-o minune, sa ajungă acest articol si la Ministrul Finanțelor? Ar fi benefic pentru toată populația de contribuabili, cum atât de frumos se numesc acum foștii dijmasi!
Ba’ eu ma gandeam si la alta minune; nu s-ar putea ca de maine Ioana Petrescu sa dispara ca prin farmec si in locul ei sa apara Stefan Liiceanu pe postul de ministru al finantelor?? :( cu o echipa pusa pe treaba, harnica, dedicata, competenta…
Ce pacat ca Base’ nu poate da afara guvernantii (incluzand PM-ul) pe motive de incompetenta…
Domnul Prim-Ministru si Doamna Ministru de Finante mi-au amintit de Miorita.
Intrebare: Cine este mai vinovat pentru situatia economica din Ro de azi?
1. Cei care o gestioneaza prost din pura incompetenta (verificata si rasverificata!), asortata cu aviditate de putere, necinste si, evident, aroganta?
2. Multimea de votanti ignoranti (din ce in ce mai numerosi!) care-i plebisciteaza, cu isteria amaratului caruia-i e frica „ca nu mai apuca”, nici macar, galeata de plastic promisa?
2. Cei care vad clar impostura si inteleg, mai bine ca multi dintre noi, dimensiunile dezastrului anuntat, dar si caile de stopare ale declinului, si cu toate astea…nu fac nimic din ceea ce stiu, si ar putea sa faca, daca ar considera ca Ro merita deranjul?
si va oprit cineva sa iesiti in strada sa puneti aceste intrebari simple?
Din punctul meu de vedere 1 si 2 se merita cu prisosinta unii pe ceilalti. A match made in heaven. Sau cum ar zice zicala romaneasca, „S-o-ntalnit prostu cu hotu`”.
Baietii de la punctul 3 se afla intr-o situatie foarte interesanta.
In primul rand, majoritatea lor inteleg ca-s putini. Prea putini sa fie cu adevarat importanti pentru bajetii de la punctul 1 si prea competenti sa-i inghita tovarasii de la punctul 2.
In al doilea rand, multi dintre ei au incercat pe diverse metode sa predice/explice/povesteasca/convinga fie punctul 1 fie punctul 2 ca nu fac bine ce fac. Din pacate s-au lovit de „inertia sistemului”. Daca-i explici prostului ca-i prost ori se supara pe tine ori (cel mai probabil – Dunning Kruger) nu pricepe. Daca ii explici ca hotu-i hot, are impresia ca tu esti mai destept decat el, deci il faci prost, iar se supara pe tine. Iar sa incerci sa inveti hotul sa nu fure, e la fel de util ca a incerca sa le explici inchizitorilor ca pamantul e defapt rotund. Stiu foarte bine, da cine esti tu sa le strici lor jucaria? Baieti, la furci si topare, HE KNOWS!
In ultimul rand, dupa ce realizeaza primele doua bullet-uri listate aci, oameni inteligenti fiind, se prind ca fie:
A) Ajung urati de rude/cunostinte/prieteni, paria, ciudati.
B) Nimeni nu-i profet in propria tara, prin urmare se cara.
C) Se consuma in sine, renunta la ideea de a ajuta cu ceva, fac totul pentru ei si ai lor, prin urmare se cara
D) Isi dau seama ca pot profita de pe urma faptului ca-s inteligenti, si exploateaza sistemul pentru propriile beneficii. Vezi constiinte cumparate, jurnalisti manjiti, cazuri de coruptie in zone considerate mai „curate” – IT (nu contracte cu statul).
Multumesc pentru raspunsul dvs, Bogdan192. Daca v-am inteles bine, majoritatea romanilor, care „se merita cu prisosinta unii pe altii” sunt responsabili de dezastrul tarii, iar cei cativa care ar fi capabili sa modifice ceva, se abtin, din motivele pe care le-ati expus, A-D.
Daca este asa, si tind sa cred ca nu va inselati, Ro are viitorul pecetluit…
Mai inteleg, din ceea ce spuneti, ca profesionalismul sau calitatile exceptionale dezvoltate in scoli prestigioase, pot fi anihilate extrem de simplu(!) datorita unei mentalitati care nu a evoluat in acelasi ritm cu studiile… Cu alte cuvinte, nu conteaza ce ai, conteaza ce faci cu ce ai!
Mi-e teama deci, ca TOTI protagonistii se asorteaza foarte bine intre ei.
Primii nu resimt stagnarea, cei care-i mandateaza se complac, iar cei care inteleg mersul proceselor profita.
Multumesc pentru raspunsul dvs, Hantzy.
In afara de cele 3 categorii, or mai exista si altii, mai integri, mai curajosi, mai exigenti?
Se pare ca nu prea…
Atunci, cu dramul de demnitate care ne-a mai ramas, daca am aplica metoda STOP-AND-GO (actionare in sens invers, pentru compensarea belelelor acumulate)?
Nu eu, ci dvs ati limitat multimea de subiecti. Prin asta am raspuns, indirect, si ultimei intrebari a dvs.
Domnule Liiceanu,
Va multumesc pentru articol si pentru efortul de cercetare depus. Este foarte util ca autorii sa se documenteze cit mai temeinic si sa ofere argumente solide, nu doar sa ne comunice „cum se simt”.
Permiteti-mi insa sa critic citeva lucruri din articolul dv. si sa adaug citeva mici comentarii in legatura cu anumite subiecte mentionate.
1) „aceste date surprind omul ca agent economic pus în fața viitorului său material și îi permit societății să ia decizii cu privire la bunăstarea membrilor ei. Pe baza lor, întreprinzătorii, specialiștii și guvernul unei țări se chinuie cu întrebarea perfect obiectivă de cum pot fi gestionate cât mai eficient resursele unei comunități pentru a prospera.”
Aceasta chestiune cu „societatea” care ia decizii in legatura cu „bunastarea” membrilor ei, si in mod special atunci cind „societatea” inseamna guvernul plus niste „specialisti”, de prin banca centrala, de exemplu, mie unuia imi da fiori. Ma gindesc la experientele foarte neplacute prin care au trecut numitii „membri”, atit in Romania cit si in alte tari (Venezuela, ca exemplu foarte recent), in urma unor decizii luate de la centru, pentru o intreaga tara, de un grup de oameni mai mult sau mai putin competenti, mai bine sau mai rau intentionati, aflati mai mult sau mai putin sub control democratic. Prefer sa cred ca ati ales sa mentionati acest subiect, al interventiilor guvernului in economie, deoarece este un fenomen care are loc, vrind-nevrind, si nu pentru ca sunteti neaparat in favoarea sa.
2) „cât un guvern nu are interesul să explice cum stau lucrurile cu adevărat, situația economică în care se află o țară poate să le rămână perfect necunoscută celor care trăiesc în ea. Din nefericire, acesta este cazul României. Nu există un inventar al principalilor parametri ai economiei românești actuale, care să trimită la o imagine globală a ei, la o fotografie credibilă.”
Daca guvernul este implicat in gestiunea economiei asta inseamna ca guvernul are ca interes direct sa prezinte lucrurile intr-o lumina cit mai buna, pentru a evita sa fie tras la raspundere de populatie. Treaba aceasta se intimpla nu doar in Romania ci si in State Unite unde statisticile economice sunt frumusel coafate asa incit sa dea bine cifrele. De exemplu: rata somajului raportata de echivalentul american al INS-ului, numit Bureau of Labor Statistics, exclude pe cei care nu sunt angajati dar au renuntat sa-si mai caute o slujba, altfel ar fi cu mult mai mare!
In general, eu consider ca nu este treaba guvernului sa interpreteze datele despre starea economiei. Diversii analisti, din bancile private, din presa financiara, sau pur si simplu cetatenii cu blog si cu oarece cunostiinte economice pot compila grafice precum cele pe care le-ati creat dv. Cine este interesat le poate gasi, nu trebuie sa astepte sa i le trimita guvernul acasa, prin posta …
3) „În SUA, efectivul salariaților din economie a scăzut cu 8.7 milioane de oameni între ianuarie 2008 și februarie 2010 (o scădere de 6%), dar în prezent a reajuns la nivelul maxim atins înainte de criză.”
Ar fi de mentionat aici ca in acesti sase ani a crescut si totalul fortei de munca, adica numarul de persoane cu virste intre 16-64 de ani, cu peste 5%. Asa incit per ansamblu lucrurile – si anume numarul de slujbe raportat la populatia cu virste intre 16-64 ani – nu sunt acum la nivelul din 2008.
4) „Nu pot să nu mă întreb cum autoritățile nu au reglementat această imbalanță, știind prea bine că acele credite poartă riscul ratei de schimb valutar.”
Aceasta problema, sunt convins ca stiti, a existat in intreaga Europa de Est – in Polonia, Ungaria, tarile baltice samd. Nu ca sunt in favoarea luarii de credit in alta moneda decit cea in care esti platit, insa cei care au facut-o au avut motivele lor. Rata dobinzilor era pur si simplu mai avantajoasa la creditul in euro, franc elvetian samd iar cei care au ales aceasta optiune au considerat ca avantajul merita riscul. Acesta diferenta dintre ratele dobinzilor probabil ca se putea explica si prin faptul ca bancile care acordau aceste credite ar fi trebuit sa-si asume ele, in locul celor care luau creditul, anumite riscuri daca dadeau imprumuturi in moneda locala. De exemplu, rata inflatiei pt aceste monede locale era greu de prevazut. Credeti ca era mai bine asa, sa-si asume numai bancile aceste riscuri? Si populatia sa plateasca pretul (dobinzile) corespunzatoare? Nu sunt sarcastic, pur si simplu nu stiu daca era mai bine.
5) „băncile au încercat să compenseze scăderea veniturilor din dobânzile pe credite cu comisioane mai mari pentru operațiunile bancare, o situație care nu ajută pe nimeni”
Bancile acestea se lupta pe o piata unde este destul de multa concurenta. Credeti ca daca ar fi fost posibil pentru ele sa aiba profit cit de cit fara sa mareasca comisioanele? Daca da, de ce n-au incercat asta unele dintre ele, ca sa atraga clientii de la celelalte?
6) „Cât despre SUA, nu putem decât să fim impresionați – bursa de valori a depășit de mult maximele atinse la apogeul bulei economice, fiind în prezent cu aproape 30% peste acel nivel.”
Vai de mine si de mine! Dv. vorbiti serios?! Stiti, cu siguranta, de masurile incredibile luate de banca centrala americana (Federal Reserve), care a manipulat rata dobinzilor la un nivel foarte scazut. Credeti ca aceste masuri coplesitoare ca amploare, care continua si astazi, la sase ani dupa criza (!!!), n-au avut nici un efect asupra bursei americane? Cu alte cuvinte, credeti sincer ca bursa americana nu este manipulata de catre banca centrala? Si ca nu avem de a face cu o situatie de bula financiara?
7) „e cu adevărat regretabil faptul că statul nu face nimic vizibil pentru a ajuta renașterea economică”
„La noi, clasa politică se ocupă de politică, iar economia nu a intrat încă în sfera politicii. Ea merge singură înainte.”
Ne-ati lamurit. Sunteti adeptul interventiilor guvernamentale in economie, de frica „legii junglei”. Cu alte cuvinte sunteti un conformist; mai toti economistii de prin universitatile si presa occidentale gindesc asa – guvernul sau banca centrala trebui sa ia masuri (intotdeauna trebuie mentionat „inteligente” cind se ofera acest argument) pentru ca populatia este asa, mai neajutorata, si n-ar domne’ cine s-o stimuleze atunci cind ea, fraiera, nu vrea sa mai ia credite, intrucit este leftera.
8) La final, imi permit sa va fac doua comentarii minore legate de vreo doua „furculisioane” din articol. „Trend” este un cuvint care-i folosit de economistii semidocti din Romania care nu stiu ca in limba romana exista cuvintul „tendinta”. Iar „depictand” nu exista in limba romana – in locul sau se poate folosi „ilustrand”, „infatisand”, „reprezentand” samd.
Cu respect,
Laur
@laur
De mai multi ani, a patruns si la romani bunul obicei occidental de a nu corecta scolareste greselile altcuiva. De buna seama, oricine stie „citi” poate eluda erorile de orice natura. Astfel incat mult mai important ni se pare a fi continutul, iar nu ambalajul. So, hai sa nu scoatem „furculisioanele” pe masa.
Conform datelor INS din studiul „Romania in cifre”, varianata 2013(adica avem date pe 2012) structura populatiei ocupate este urmatoarea
-67,3% salariati
-18.9% lucratori pe cont propriu
-12,6% lucrator familial neremunerat
-1,2% patron
Toatalul populatiei ocupate este de 9.263 mii…
http://www.insse.ro/cms/files/publicatii/Romania%20in%20cifre%202013_ro.pdf
Ce rezulta din aceste date?
1.Ca INS da ca nr de salariati 6233 mii. Explicatia e simpla, se socotesc si angajatii la negru.
2. Nu se poate spune ca doar angajatii „albi”, acei 4,3 milioane „cu acte” sunt platitori de taxe. Lucratorii pe cont propriu, un procent deloc neglijabil din populatia ocupata(18.9%) sunt si ei platitori de taxe. Ba chiar si unii dintre cei care sunt salariati la negru isi platesc, poate. CASS-ul, ba cgiar si CAS-ul, la valori minime, voluntar. Extrem de enervant este ca nu avem date clare ale casei nationale de pensii, in sensul ca daca stim cati pensionari sunt, lunar, pe caprarii, la numarul de contributori se tine un secret total.De ce oare?
Aceasta comparatie salariati= singurii contributori (nereala) vs pensionari este distorsionata , nestiind foarte clar cati contributori reali avem. De unde si utilzara excesiva a acestui raport, singurul cunoscut cu exactitate.
3. Avem o categorie „speciala”: lucratorii familiali neremunerati, care nu se regaseste, intr-un procent atat de mare, in alte state. Adesea mascheaza somajul, in special in mediul rural. Daca in altte tari efectul este nesemnifiativ, aceasta categorie fiind insignifianta, la noi efectul asupra numarului real (adica raportat la venitul net realizat, comparabil cu un ajutor de somaj, sa zicem) de someri ar fi devastator;avem 1.167 mii lucratori familiali neremunerati, mai mult chiar decat numarul de someri BIM (701 mii)
4. Dca coroboram aceste date si cu structura populatiei ocupate din sectorul privat, pe principalele activitãti ale economiei nationale:
-agricultura 34,8%
-servicii 33,5%
industrie 22,9%
-constructii 8,8%
observam cu usurinta ca „buba” cea mare este in rural.
Or dinamica in rural este aproape stationara(35,8% in 2009 36,8% in 2010 34,8% in 2011 si tot 34,8% in 2012
Nu se intampla mai nimic in aceasta zona, care este, de departe, zona cu cele mai mari diferente fata de media europeana, atat ca pondere cat si ca performanta.
Stimate Domule Lilceanu,
Felicitäri,si respect pentru sträduinta D-voasträ,de a deschide ochii celor care au rämas (din nefericire färä vina lor )cu ei inchisi…..si asteaptä……
Am citit o propunere ca; acest Articol sä ajungä si la Ministrul Finantelor.??
Cred cä;este inutil sä mai spunem,,ca de altfel si alte Articolele scrise de Specialisti pe aceastä temä,sunt färä ECOUsi EFECT.atit pentru ei,cit si pentru cei din Guvern.
Am träit si eu citva ani in „Epoca de Aur”in Romania,cind la Televiziune tot programul era numai si numai despre „Ceausescu,Lenuta si Poporul” Practic indobitocire in masä.si nimic altceva.
Propunerea mea este foarte simplä;
Presupun cä este cel ,mai bun Exemplu ca; aceastä „Intilnire de Epocä” dintre cei doi si Presedintele Tärii sä fie prezentatä dacä nu in fiecare zi,cel putin o datä pe säptäminä la ora de virf la Televiziune.,pinä cind si cei färä studii vor intelege odatä realitatea,
Nu stiu cit cetäteni din Romania au väzut aceastä Inregistrare.
Am avut oczia aceastä intilnire sä o urmäresc pe You Tube(am spus de Epocä fiindcä sub acest nivel,nu mai existä de cit 0.000,)
Orice comentarii sunt de prisos.incredibil dar adevärat.
Scuze pentru greselile gramaticale si ortografie,
O zi pläcutä,
intre atitzia nou aparutzi,acest autor merita citit.
un articol muncit si documentat
io m ash opri la´´Așadar, 3.1 milioane de angajați în sectorul privat susțin 1.2 milioane bugetari și plătesc pensiile pentru 5.4 milioane de oameni precum și ajutorul social pentru șomeri și alte asistențe sociale,´´:ar fi interesant de analizat citzi bugetari sint inregimentatzi politic !? citzi dintre bugetari au firme,bine inscrise pe nepotzi ?care sint cifrele de afaceri,interesant ar fi cit reprezinta suma din total si care sint domeniile in care bugetarii activeaza,ma rog firmele lor!
cred ca am intzelege mai bine a cui este aceasta tzara dupa victoria rivolutziei ruminilor impotriva tradatorului Tokes si a Conducatorului Iubit
Excelenta analiza. Si foarte intuitiva. N-am citit pina acum asa ceva in Romania – cind scriu articole, parca economistii nostri mesteca talas, caci in mina lor, pina si graficele devin obscure.
Ma bucur sa descopar economia citind articolele unui specialist inzestrat in comunicare.
Stimate,
d-le Stefan Liiceanu,
1.Inexistenta unor analisti de ,,clasa” este o aparenta, data de situatia ca ei sint angajati la stat si nu pot face ,,dezvaluiri” bomba asupra dezastrului economic national, decit asa, treptat, pentru a nu iesi in evidenta – din motive lesne de inteles.Doar analistii ca mine, pot spune adevarul intreg, cules de la ei, care sint adevaratii truditori ai domeniului ,,analitic”, economic!
De la ei se cunoaste, ca lipsesc 5 milioane de locuri de munca in Romania, ca 70 la suta dintre salariati au salariul minim pe economie, ca Romania se imprumuta lunar cu un milliard de Euro, pentru plata bugetarilor si drepturilor sociale, ca avem deficit la balanta externa de plati, ca populatia activa ocupata cu locuri de munca este de numai 20 la suta, avem 4-5 milioane de emigranti economici care fac PIB tarilor UE, ca bancile straine au retras din Romania cca. 5 miliarde de Euro in ultimii 2 ani, deoarece banii erau nefolosibili, intr-o tara in care competitivitatea/functionalitatea economioca este de indice subafrican 74, unde investitorii de orice fel, stiu ca banii se pierd, in loc sa aduca profit, investitiile ISD fiind sub un miliard de Euro, Se stie ca domeniul siderurgic si chimic-ingrasaminte este in declin „final”, adica aproape de faliment.
Se stie ca avem economie ,,bananiera”, ca cifra de afaceri din comert a depasit-o pe cea a afacerilor industriale.Ce se cistiga in comert (care s-a ,,strainizat”), pleaca din colonia Romania, in metropole, dupa cistigul din petrol si gaze,energie electrica, etc..In fine, se stie ca Romania nu mai are ECONOMIE NATIONALA, ci regii si intreprinderi falite, alaturi de un numar redus de active economice si industriale straine, ca averea si resursele nationale au fost vindute strainatatii pe nimic, in loc sa contribuie la dezvoltarea economica a tarii!
Oare ce se mai stie si eu am uitat sa amintesc?
2.Analiza si intoarcerea pe toate partile, in maniera contabila a componentelor economiei si indicilor sai, face ca esentialul unei tari esuate economic sa fie „dosit” in spatele acestor analize inutile – fiindca economia nationala, asupra careia mai exista o decizie nationala – a disparut…
Ceeace nu vor sau nu stiu sa faca, analistii pamintului ori cei dinafara, este de a intelege,ca Romania are nevoie de un „proiect national de reconstructie economica si industriala” si mai putin de vesnicele observatii si masuri punctuale, care nu schimba cu nimic de 25 de ani, starea economiei.
Fara un proiect postintegrare, care sa schimbe starea si viziunea asupra economiei romanesti, aflata la un indice 74 dezastruos de absoluta nefunctionalitate – care alunga orice investitor serios, totul se reduce mai ales in ultimii 7 ani de la integrare – la a ,,vorbi analize”…
3.Este firesc, ca pentru Premierul Ponta, Presedintele nu trebuie sa-si faca griji, fiindca se ,,deacurca”. In schimb tara se afla in drum spre dezastru, mascat de CRESTEREA PIB-ului, care reflecta cifrele de afaceri si cistigurile firmelor straine in CRESTERE, pe cind cetatenii au din ce in ce mai putini bani, din lipsa investitiilor industriale si locurilor de munca platite relativ bine.In Gorj de pilda, toate multinationalele comerciale(moluri), platesc angajatii cu salariul minim pe economie!De unde sa creasca economia pe ,,baza consumului”?In plus, la 100 de locuri de munca oferite de acestea, se pierd 1000 de locuri de munca, micii comercianti fiind falimentati!Iar politicienii locali, se mindresc cu aceste noi locuri de munca!
Daca dvs. v-ati referi (si analizele) la date privind Produsul Intern Net, adica ce cistiga Romania din economia de pe teritoriul sau, atunci ele ar avea valoare si relevanta economica.Altfel, cui podest toate analizele, pe care Premierul le ,,arunca in aer”, cu ,,cresterea PIB” – crestere care nu are legatura cu Romania (si economia sa) fiind cea mai pretioasa gogoasa economica POPULISTA nationala!
Nu exista un proiect de relansare bazat pe institutiile statului, si asta pentru ca nu are cum sa existe: institutiile statului (ale oricarui stat) sunt catastrofale in materie de gestiune a fondurilor, in primul rand pentru ca au acces preferential la resurse si in al doilea rand pentru ca nu slujesc unor scopuri economice ci politice – deh, meandrele democratiei elective.
Prin urmare, pana cand statul nu isi va scoate mana (era sa scriu „laba”) din buzunarele investitorilor si pana nu va demonstra ca respecta intr-adevar preceptul constitutional care afirma ca nimeni nu este mai presus de lege nu vom avea relansare economica.
Astept un stat care sa aplice legile, indiferent daca aceasta loveste in banci (stiti bine la ce ma refer: la faptul ca inca se refuza ca acele cazuri rezolvate in justitie in favoarea clientilor sa constituie jurisprudenta), in firmele de distributie a energiei (recuperarea imediata a dublei taxari si a „manarelii” cu certificatele verzi, cu efecte in facturile clientilor).
Tineti minte balbaiala cu retinerea CASS din pensii? Statul a „returnat” sumele retinute ilegal de-a lungul unui an intreg… stiti cum se numeste asta, in termeni economici? Imprumut fortat fara dobanda!
Prin urmare, daca statul te scoate dator intai platesti si-apoi te judeci, iar daca obtii castig de cauza statul iti ramburseaza banii… cand poate! In schimb, daca statul are datorii catre tine (rambursare de TVA, de exemplu) ti le achita cand doreste, fara penalizari si altele asemenea. Si-apoi va mai mirati ca exista evaziune fiscala…
Ma opresc aici (si-asa nu stiu daca acest comentariu va trece de cenzura), dar nu inainte sa va spun ca functiile si prerogativele statului ar trebui sa se limiteze la cele care nu pot fi asigurate de catre piata libera: apararea nationala, serviciile de informatii, (partial) justitia si reprezentarea externa a tarii. De restul se poate ocupa sectorul privat!
Dupa cum sigur ati observat, aveti parte de o audienta majoritar afona in ale economiei. Cred, totusi, ca prin acest articol corul de afoni de pe contributors nu va mai canta atat de fals aria economiei.
Din punct de vedere economic, investitiile sunt foarte importante. Investitorul strain si investitorul roman isi vor face griji ca in Romania, ei pot fi injunghiati si atacatorul va plati mormane catre Traian si Mircea Basescu pentru a scapa, ceea ce va face actul injunghierii foarte relaxant pentru atacatori. Tin sa mentionez ca, la tentativele de omor anterioare ale lui Bercea nu s-a dispus inceperea urmaririi penale, deci mormanele catre Traian si Mircea Basescu si catre justitia independenta au functionat.
Din punct de vedere economic, Ponta este un premier cel putin incompetent si se dovedeste a fi o sluga a lui Basescu. Sa comparam totusi „copy/paste” si „MTO” cu protejarea unui clan de infractori violent. Cred ca cel putin din punct de vedere economic, ar trebui sa ne preopcupe faptul ca infractorii periculosi sunt protejati de Traian Basescu un pic mai mult decat MTO.
„Cuvintele premierului, că „țara merge înainte” și că „nu sunt motive de îngrijorare”, trădează nu numai o lipsă de înțelegere a situației în parametrii pe care i-am descris mai sus, dar mai ales o lipsă de interes și dedicație”
Cum ramane cu „Romania REFUZA sa intre in criza”, „Romania NU se va imprumuta de la FMI”, „imi ASUM greseala promulgarii legii cresterii salariilor”, „In Romania NU se vor taia salariile” ale Prof. Dr. Traian Basescu, doctor in economia mormanelor? Cu astea ce facem???
„Cum ramane cu “Romania REFUZA sa intre in criza”, “Romania NU se va imprumuta de la FMI”, “imi ASUM greseala promulgarii legii cresterii salariilor”, “In Romania NU se vor taia salariile” ale Prof. Dr. Traian Basescu, doctor in economia mormanelor? Cu astea ce facem???”
Nu facem nimic, doar le admiram. De preferinta, de la o distanta confortabila!
hai, domnule, ca sunteti chiar culmea culmilor… ce Dumnezeu ambreiati si dvs. pe asta cu Base… am obosit cu atatia comentatori care se tot …. sa nu mai zic.
Nimic de spus, presedintele Basescu s-a contrazis si el singur de multe ori (ca si Victor Ponta). In privinta protejarii unui clan mafiot cred ca ai inteles gresit lucrurile. In mandatul presedintelui Basescu seful acestui clan mafiot e la inchisoare (nu prea l-a ajutat protectia prezidentiala, se pare), fratele presedintelui e in arest preventiv (stiu, e o practica a dictatorilor sa lase persoanele din anturajul lor in arest preventiv) si au fost acuzati/intemnitati numerosi demnitari, unii chiar din cercul presedintelui. Sunt sigur ca nu este perfect, sunt sigur ca exista influente dar hai sa comparam capacul pe care vrea PSD-ul sa-l puna peste justitie. Hai sa vedem cine protejeaza clanurile mafiote. Eu stiu ca antena 3 spune multe dar haideti sa incercam sa pastram logica si sa vedem ca, in cei 25 de ani de la revolutie, justitia a avut rezultatele cele mai bune in mandatele lui Traian Basescu.
„salariul mediu net este mai mare în administrația publică decât pe toată economia – 2,320 RON în aprilie 2014 față de, cum am vazut mai sus, o medie totală de 1,735 RON.” Laureatului Premiului Nobel pentru economie Stiglitz i se pare normal (Pretzul inegalitatzii)
Foarte interesant articolul, ofera o perspectiva de ansamblu asupra evolutiei economiei in Romania. Multumim !
Excelent articol. O adevarata lectie de economie. O constructie argumentata si logica. Sinteti un profesionist. Ati inceput prezentarea pornind de la disputa Basescu – Ponta in problema scaderii CAS. M-am asteptat ca in final sa gasesc si o parere a autorului. Cum este mai bine, sa scada sau nu CAS ?
Fenomenele economice se desfasoara dupa legi care asigura un echilibru. Orice interventie a statului prin care se nesocotesc aceste legi poate provoaca dezechilibre. Asa cum sublinia mai sus un comentator este de dorit o interventie minima a statului si aceasta interventie sa se limiteze la un numar minim de masuri pentru a se asigura legal un cadru nediscriminator, nepreferential si egal pentru toti participantii la activitatea economica. Cum ar putea sa actioneze statul astfel incit sa obtina o anumita directie si ritm de dezvoltare fara a perturba economia de piata?
Ati pomenit in articol despre politica bancilor private si rolul lor in economie. Aproape toate bancile nu prea tin seama de valoarea dobinzii de baza data de BNR. De asemenea ati amintit in treacat de existenta unor instrumente financiare care au rolul de a canaliza resursele financiare. Bancile au o sumedenie de astfel de instrumente. Statul dispune de astfel de instrumente? V-ati propus sa prezentati intr-un articol viitor aceasta tema? Cred ca ar fi de mare interes.
Draga domnule Stefan Liiceanu,
Va multumesc mult pentru articol.
Asa putem afla si noi „cum stam”…
Ati putea sa publicati un articol similar despre evolutia economiei romanesti din 1945 (sau macar 1965) pina in prezent?
Aste pentru a arata tuturor ce „mare presedinte” a fost N.Ceausescu – asta cu referinta directa la ultimele sondaje.
Cred ca o analiza obiectiva a economiei romanesti din ultimele decenii, inclusiv „privatizarile” din anii ’90 este de mare actualitate.
Ce cele mai bune ginduri,
Lucian
Ca si Ponta, romanilor,afirma si Zapatero, spaniolilor, si adevarul este ca doar Viata insa-si i-ar putea contrazice, daca ar fi ea (Viata) o chestie reversibila (ca un video-joc) si ai putea sa dai „replay” dupa ce s-ar vedea ca pe corabia pe care se baga sa o conduca astfel de incapabili, a inghitit nodul tot norodul si au ramas in viata doar „nobilii”.
Dupa parerea mea, Ponta nu-i fraier. Fraieri sunt cei ce se lasa dusi de nas de un asa personaj (si e dovedit ca putini, nu sunt).