Numai moartea este ireversibilă

N-am știut niciodată dacă este instinctivă, spontană, sau învățată cu pixul în mână, la școala luptei politice pure și dure, această tactică de a arunca din traistă o mie de iepuri o dată pentru ca eventualii câini ( „de paza ai democrației”, nu?) să nu se decidă după care trebuie să alerge. Știu însă, fiindcă văd cu ochii, cum în acest răstimp de derută generală, răufăcătorii, spărgători de bănci, sau simpli borfași, sau psd-iști în campanie, își ating obiectivul  lor punctual, precis, a cărui  realizare ei știu precis și cât durează și cât costă. Niciuna dintre  tacticile lor, atât de funciar necistite, cum necistite și viclene sunt manevrele pisicii când prinde vrabia, manevre pe care le admitem totuși, cu oarecare uimire admirativă, fiindcă toate vietățile trebuie să se hrănească, nu mă dezgustă la animalele noastre politice, cum mă dezgustă aceasta.

Într-adevăr, la ce poți să fii mai atent zilele astea, când mai sunt doar vreo 72 de ore  până când o să stăm cu ochii pironiți în televizoare ca să vedem dacă ne ducem pe copcă, sau scăpăm și de data asta la mustață ?  La obrăznicia minciunii care se lăfăie pe toate  clădirile, de-a lungul și de-a latul țării, până în inima necoruptă a Deltei, cum că DOAR Ponta garantează pensiile? La tupeul lui Robert Turcescu de a se întoarce după trei săptămâni de penitență, nici o lună de miere completă, cu emisiunea 100 % ( sută la sută ce? se întreabă o prietenă)?  La tentativa de a secretiza furtișagurile prin lege  pe care parlamentarii noștri, jumătate la Rahova, la Jilava și pe la DNA, se pregătesc s-o voteze? La poza Elenei Udrea cu fustiță și taior de un alb îngeresc, asigurându-ne că este „ bună pentru sănătate”?  La fluturașii lipiți de talonul de pensie cu „Iohanis vă taie pensia” ?  La alba/neagra cu uite compatibilitatea, nu e compatibilitatea  aceluiași?

În toată această alergare bezmetică după mia de iepuri scoși din traistă de infractori mai mari sau mai mici, ca preambul al loviturii, un om tânăr, sănătos, inteligent, integru, realizat, se întoarce din America să facă greva foamei în sediul GDS din Calea Victoriei, după ce a epuizat toate celelalte metode de a obține dreptate într-un dosar pe care-l înaintează justiției de 25 de ani.  Andrei Ursu, fiul lui Gheorghe Ursu este în a zecea zi de greva foamei. El cere ca fostul ofițer de securitate Marin Pîrvulescu, vinovat pentru moartea  tatălui său, să  fie judecat pentru faptele sale și pedepsit.

Reproduc aici ce scriam în 2000 în Lexiconul negru, unelte ale represiunii comuniste, despre Marin Pârvulescu.

Pîrvulescu Marin – ofiţer de Secu­ritate, lucrând între 1966 şi 1990 în Direcţia de Cercetări Penale din De­par­tamentul Securităţii Statu­lui. Anchetator al inginerului Gheor­ghe Ursu, decedat în 1985 în urma torturilor în ancheta la care a fost supus, pentru vina de a-şi fi notat într-un jurnal opinii politice anticomuniste.

Este născut în 24 ianuarie 1940, în comuna Bălteni, judeţul Olt. A ur­mat Facultatea de Drept. Pînă la 1martie 1990 cînd a ieşit la pen­sie a lucrat doar în Securitate. Nu ştim cu certitudine dacă Marin Pîrvules­cu l-a torturat cu propriile mîini pe Gheorghe Ursu.

După ancheta deschisă după Re­vo­luţie în dosarul lui Gheorghe Ursu, avocaţi, familie, jurnalişti sînt unanimi în a opina că Marian Clită, torţionarul scos în faţă de Securi­tate spre a-i proteja pe marii vinovaţi, ia în chip sperjur asupra lui faptele anchetatorilor. Dacă Marin Pîrvulescu l-a torturat cu proprii­le mîini pe Gheorghe Ursu, nu este o întrebare esenţială decît pentru Justiţie. Că se folosea de un om, pe nume Marin Clită, sau de un baston de cauciuc (numit, acesta, „Cris­ tinel“), sau de orice altă unealtă, nu schimbă calitatea de reprezentant al represiunii a lui Marin Pîrvu­les­cu. Cu toate acestea, şi în cazul lui Procuratura militară a hotărît la rejudecarea procesului neînce­perea urmăririi penale (v. Gheorghe Vasile).

Informația din acest articol este săracă (în dosarul de azi se atestă și că Pîrvulescu și-a torturat victima cu propriile mâini, așa cum se știe și că tratamentele neomenoase sunt imprescriptibile, ca și genocidul), nu doar fiindcă a fost scris în anul 2000. Ci pentru că, spre deosebire de Vișinescu, cel plimbat de Antene ca niște diabolice moaște ale luptei lui Gâdea/Voiculescu împotriva Securității, Pîrvulescu este născut în 1940. Deși pensionar, căci din Securitate, date fiind condițiile grele de muncă, te pensionai foarte tânăr, are încă  relații în mafia securistico-politică aflată azi la conducerea României. Iar faptele acestei mafii, chiar dacă nu sunt încă secretizate prin lege, sunt secrete prin complicitatea de Cosa Nostra a acestei rețele.

Da, sunt năucitor de mulți iepuri după care au de alergat zilele acestea câinii de pază ai democrației, cei care informează opinia publică despre ce se întâmplă.  Și, mai ales, cei care îi ajută să afle ce se întâmplă esențial. Și esențial este că un om  și-a propus să moară  pentru adevăr într-un moment când României întregi nu-i stă gândul la adevăr. Da, ar fi teribil de rău să iasă Victor Ponta președinte. Ar fi nedrept ca dreapta dezbinată să nu fie trasă la răspundere pentru  eșec. Ar fi îngrozitor ca odioasa Laura Georgescu să mai rămână în CNA. Ar fi penibil  să nu i se închidă televizorul în nas lui Robert Turcescu de câte ori apare după gogoșile pe care ni le-a vândut vreme de două decenii.

Dar dintre toate aceste dezastre, doar moartea este ireversibilă. Și în aceste zile demente, anume moartea lui Andrei Ursu, aici, sub ochii noștri, în mijlocul Bucureștiului, la sediul Grupului de Dialog Social din Valea Victoriei.