Am văzut aseară Aferim!, filmul lui Radu Jude; e proiectat, cum se știe, într-un turneu național, și a ajuns și la Sibiu.
Radu Jude & Florin Lăzărescu au reușit cel mai intertextual film românesc pe care-l știu. Seamănă, nu ca tehnică & plot, ci ca densitate intertextuală, cu Levantul lui Mircea Cărtărescu – e incredibil câte citate (nu doar din literatură, cât și din film) poate rula filmul ăsta, rămânând în același timp cât se poate de natural. E și meritul actorului Teodor Corban, care a spus la Q&A că asta a fost partea cea mai grea pentru el: să facă niște citate atât de culturale să sune natural & colocvial. I-a (le-a) ieșit de minune.
Iar imaginea e splendidă – prin comparație cu verismul majorității regizorilor noului val, Jude e aproape calofil. Sunt și aici citate, intertexte, trimiteri explicite la cutare regizor – și nu doar la regizori români; sigur, unele asocieri pot fi doar în mintea spectatorului, nu cred, de exemplu, că Jude a intenționat ca scena cu lanul de trestii foșnitoare, printre care lumina se face aproape palpabilă, să fie o trimitere la lanul de porumb foșnitor din Interstellar-ul lui Christopher Nolan – filmele lui Jude & Nolan (amândouă foarte bune) sunt din galaxii complet diferite, așa că suprapunerea lor nu poate fi decât în capul meu.
Însă, dincolo de plauzibilitatea trimiterilor & intertextelor, esenția e că Aferim! te transformă într-un spectator cu toate simțurile intertextuale în alertă, conștient că tot ce se spune & se vede pe ecran e susceptibil să vină de undeva din memoria genului, reciclat & reintepretat & făcut nou. Performanța filmului, altfel spus, e că reușește să facă vechiul cu totul nou – ca și cum ar aplica programatic dictonul esențial al lui Ezra Pound, Make it New!, la film. Recunoști atâtea trimiteri, înțelegi că-n filmul ăsta totul e vechi (asumat & orgolios vechi, ca-n celebrul „sunt vechi, domnilor!” al lui Caragiale), și cu toate astea senzația de noutate absolută e mereu acolo. Cum ziceam, exact ca senzația pe care ți-o dă, pagină de pagină, Levantul. Cartea lui Cărtărescu e simultan o revizitare, un omagiu și o revivificare a poeziei române; filmul lui Jude face, de asemenea, aceleași lucruri pentru istoria filmului românesc.
Cât privește discuția despre țigani/rasism/robie etc. – e, din punctul meu de vedere, secundară. Filmul e consistent și sub aspectul ăsta, dar nu asta e ce-l face special – ci ce spuneam mai sus despre scenariu & imagine, precum și despre reciclarea & regenerarea memoriei genului. Nu că n-ar fi posibilă și utilă o discuție pe subiectele astea; filmul le-a declanșat deja, mai ales tinerii stângiști au început-o, cum era și firesc. Însă a face din discuția asta centrul de interes al filmului ar fi complet inadecvat; ca și cum, de pildă, în Răscoala lui Rebreanu scena castrării lui Aristide Platamonu ar fi discutată nu pentru intensitatea ei insuportabilă, ci ca un moment monografic al emancipării clasei rurale de sub tirania moșierilor opresori.
Apropo: în scena castrării din Aferim!, Alexandru Dabija, în cele cinci minute cât apare în film, face un rol absolut magistral – personajul lui, de o răutate rafinată și discretă, arată că răul nu trebuie să fie întotdeauna locvace și demonstrativ, ba chiar că e mai eficient atunci când se geminează cu discreția. Unde mai pui că răutatea boierului român de la 1835 este o variantă de cruzime orientală – ceea ce ar deschidă o altă linie de discuție. Însă toate discuțiile astea sunt din nou, complet colaterale filmului.
(Nu doar seniorii Corban & Jude sunt foarte buni, ci și tinerii Mihai Comănoiu & Alberto Dinache – amândoi lipiți perfect pe rol; dar dacă aș enumera tot ce e foarte bun în Aferim!, de la actori la documentare și de la operatorul de imagine la producătorul Ada Solomon, n-aș mai încheia prea curând rândurile de față. E, ca să comprim în spiritul filmului elogiile absolut meritate, o capodoperă mișto.)
Sunt fanul declarat al lui Jude, abia aștept și filmul după Blecher – înțeleg că scenariul e gata, acum se strâng fonduri.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din dorinta de a mari valoarea filmului, ati ales un cuvant care nu-si are locul langa cel de capodopera, provocand, involuntar, un efect invers. „Aferim” este intr-adevar o capodopera, adica ceva adus in starea de gratie, la care nu se mai poate adauga nimic. Inapoi la dictionar:
CAPODÓPERĂ, capodopere, s. f. Operă artistică de valoare excepțională. – Din it. capo d’opera.
MIȘTÓ adj. invar. (Arg.) (Foarte) bun, (foarte) frumos. ♦ (Substantivat, n., în expr.) A lua (pe cineva) la mișto = a-și bate joc (de cineva), a ironiza. – Din țig. mišto.
Dacă e vorba doar de gustul dumneavoastră stilistic, e OK.
Dacă însă vreți să spuneți că, în sine, cuvântul „mișto” nu poate avea drept de existență pe lângă capodoperă, nu mai înțeleg: ce vă deranjează la el? Că e de origine țigănească? Așa sunt și unele personaje din filmul lui Jude, și sunt excelente. (Ba chiar „mișto”.)
Este vorba despre folosirea corecta si precisa a unei scari de apreciere/notare, nici mai mult, nici mai putin. Deci nu de stilistica, ci de docimologie. A spune despre o creatie ca este simultan exceptionala (capodopera) si foarte buna sau buna (misto) inseamna o relativizare. In jos, fireste, in sus nemaiexistand alt item de masurare.
Cum ati dedus „dorinta de a mari valoarea filmului”? De unde stiti ca nu se mai poate adauga nimic? Chiar daca relativizeaza (coboara statutul) care e problema? Filmul e intangibil, e nec plus ultra?
In loc sa fim chitibusari, mai bine interpretam lejer: ” o capodopera frumoasa” (poate fi si „haioasa”) sau o” capodopera despre tigani” (in subtext). Cred ca doua cuvinte pot coexista, daca nu suntem prea scortosi si plini de adevarurile noastre. Si daca stim sa le „imblanzim” un pic.
Gabriel Deliu, Rm. Valcea
si eu fan Jude declarat, am insa o critica la critica, n-am inteles
„răutatea boierului român de la 1835 este o variantă de cruzime orientală”
cate cruzime e in westernurile realiste (nu john wayne, dar poate si acolo), ca sa nu ajungem pana la catolici, vestul salbatic chiar era salbatic (cruzime fara stil?)
nu mi-e rusine nici cu boierul roman actual, care vinde capre in curtea constitutionala, sau clanul ponta, sau sova, sau alt dinu paturica de la finante ascuns prin cimitir, sa n-o uit si pe coana udrea (ca sa nu fiu misogin).
nu pot decat la vanghleie sa constat ca, impotriva tuturor vicisitudinilor, a iesit ceva overachievement din el :)
Radu Mazare dezvaluie cum i se spune arestului Politiei Capitalei: Beciul domnesc
De acord, e multă cruzime și în acele western-uri.
Eu mă refer doar la varianta tipologică a cruzimii: există un anume rafinament al cruzimii orientale, o combinație de răceală & rafinament pe care le recunoaștem imediat.
Iar cruzimea boierului jucat de Alexandru Dabija acolo originează.
Problema robiei tiganilor e totusi centrala in film. Mai centrala e chiar problema societatii patriarhale care a zamislit asemenea practici. Insa da, comparatia cu Levantul mi-a venit si mie in minte de la inceput si probabil si autorilor (ca e o opera complexa, cu mai multi autori). Si e clar ca intertextualitatea e personajul principal in film.
Nu-s chiar la fel de multumit de jocul actorilor, insa si Jude recunoaste intr-un interviu ca i-ar fi placut sa refaca niste scene.
Nici eu nu am inteles de ce v-a trebuit cuvantul misto, nici macar dupa ce ati explicat, capodopera e deja un cuvant care include superlativul si o opera astfel calificata nu poate fi – daca alt cuvant chiar n-ati gasit – altfel decat…foarte misto.
Dar nu sunt de acord ca rasismul, nationalismul, primitivismul si violenta sunt secundare. Este un film cu o miza mare, cu o problematica, o viziune, si asta nu e chiar frecvent, nici macar la filmele foarte bune.
Niciun film romanesc nu m-a facut sa zic mersi ca suntem unde suntem, daca am plecat de unde am plecat cu nici 200 de ani in urma.
Un film minunat si ma bucur ca ati scris si despre el, dle Vancu.
ia vedeti, fara „misto” nu era mai nasol titlul? :)) e in regula si e la cestiune.
eu cred ca robia tiganilor si ultimul stat sclavagist al europei este tema principala a filmului, asta au dorit si asta au realizat, in primul rand. sa speram ca va exista si o larga audienta europeana, tinand cont de actualitatea subiectului.
at-I folosit termenul misto e din tiganeste..!..?
@ mitru,
„Bertolt Lazaroiu spune:
16/03/2015 la 16:35
Problema robiei tiganilor e totusi centrala in film”
Ca atare folosirea cuvintului „misto” este in suc propriu ;)
„at-I” este, totusi, gresit :P
Pe mine acest film m-a intristat. Nu este drept ca tanarul procuror sa fi fost impins la sinucidere , iar autorul moral Ponta sa fie inca Premier.
Nu, acela e „De ce eu?”.
Altfel, într-adevăr, e un film trist.
„Aferim!” este un film interesant, cu reuşite parţiale, dar neconvingător pe ansamblu.
Interesul rezidă în tentativele, de cele mai multe ori reuşite, de a crea evocări ale unei epoci nu doar cruciale şi interesante, dar din nefericire seminale până azi, aceea a trecerii de la fanariotism la modernitate. Această societate hibridă, exotică şi neaşezată din vremea când paşoptiştii erau priviţi doar ca filfizoni, este bine surprinsă în segmentul ei cel mai mizerabil şi puţin evocat: ţărănimea clăcaşă şi ţigănimea roabă.
Filmul este o succesiune de tablouri istorice vivante. În asta îi rezidă atât tăria cât şi slăbiciunea. Tăria, în măsura în care tablourile vivante sunt lucrate nu doar cu acribie, ci şi cu un estetism aproape calofil (ceea ce nu-i neapărat rău), într-o anumită tradiţie a filmului românesc, de-ar fi să ni-l amintim doar pe Veroiu.
Slăbiciunea stă în aceea că filmul nu-şi depăşeşte condiţia unei succesiuni de tablouri istorice, e lipsit de tensiune, nerv, dramatism.
În acest context, utilizarea de expresii, fraze şi alte fragmente textuale din epocă (sau epoci adiacente) se dovedeşte o capcană: pentru că excesivă, în loc de a conferi autenticitate dialogurilor, le imprimă o penibilă senzaţie de factice. Actorii, mai ales cel principal, sunt supuşi unor tururi de forţă inutile şi obositoare, fiind nevoiţi să mitralieze cantităţi supradimensionate de text „de epocă”. Prin exces, căutarea autenticității a degenerat în artificialitate.
Cât despre conținutul de idei, strategia este isteț aleasă, gâdilând punctul G al unei percepții occidentale, pe de o parte sastisită de corectitudine politică, pe de alta prizonieră al acelorași clișee politic corecte referitoare la țigani.
Din nou, Berlinul izbutește să premieze cele mai puțin reușite dintre fimlele noastre bune.
Prosti, nemtii!
Trebuia sa vina acilea, sa caute in tarana filmele cele mai bune; nu asa, la Berlinala, la botul calului, daca vor sa fie corecti.
Noi, vigilenti.
Nu stiu cum au fost alte editiii ale Festivalului de Film de la Berlin, dar la editia actuala nu cred ca esteticul a triumfat. Cred ca de data asta politica si ideologia au batut bine esteticul. Descrierile facute de criticul Iulia Blaga pe hotnews filmelor premiate la aceasta editie pe care o numeste ” troneaza peste o editie politica ” sunt:
– „”Aferim!” cauta in trecut cauzele intolerantei etnice de azi.”
– „Panahi face un portret uman, viu si cald al Iranului de azi, tara in care nu mai are voie sa faca film timp de 14 ani si pe care o evoca fara amaraciune, dar cu acelasi ochi ingrijorat de lipsa libertatilor cetatenesti.”
– „Grad Jury Prize i-a revenit lui „El Club”, semnat de chilianul Pablo Larrain, o nemiloasa drama contemporana despre felul in care Biserica Catolica din Chile ascunde sub pres cazurile preotilor acuzati de pedofilie, trafic de copii si altele.”
– „Premiul „Alfred Bauer” […] a fost acordat filmului „Ixcanul”, regizat de debutantul guatemalez Jayro Bustamante, care si el denunta o stare de fapt din tara sa – faptul ca multe indigene tinere cad victima unor traficanti de nou-nascuti.”
– „Patricio Guzman pleaca de la Oceanul Pacific pentru a vorbi despre populatiile indigene, cosmos si din nou despre victimele dictaturii (pentru multe dintre ele oceanul fiind mormant)”
Dupa cum se vede „Aferim” se integreaza foarte bine in aceasta lista ideologica. Contrar a ceea ce crede autorul, filmul are ca subiect central si „țigani/rasism/robie”, intrucatva si situatia taranilor, ba chiar trimite si la antisemitism (nu credeam ca se poate introduce asa ceva in economia filmului, dar s-a putut). E un film care prezinta situatii brutale si o lume exotica si aproape dezumanizata. Eu nu l-am vazut ca pe un western! Se incadreaza bine in lista de filme (nu toate) premiate ale Noului Val!
Se poate sa fie si asa, desi ma indoiesc.Totusi nu e un juriu la Cantarea Romaniei, sunt oameni cu personalitate. Cum ii poate influenta politicul? Nu imi pot imagina. Poate fi o dominanta in context, un curent de moment, nu stiu cum sa-i zic.
In comentariul meu m-am referit doar la aceasta fraza:
„Din nou, Berlinul izbutește să premieze cele mai puțin reușite dintre fimele noastre bune.”
Nu inteleg ce puteau face nemtii: sa ne premieze alt film, care nu a participat sau sa nu ne premieze deloc?
Numai oamenii care participau la „Cantarea Romaniei” aveau convingeri ideologice? Eu cred ca multi chiar nu aveau, dar trebuiau sa participe. Bineinteles ca in juriu „sunt oameni cu personalitate”… care au propriile convingeri ideologice, politice cu care au venit de acasa, neinfluentati de nimeni. Si rezultatul din punctul meu de vedere este clar. Ideologia bate cateodata esteticul chiar si in democratie.
domle, noi suntem romani pana la capat, ne „imprumutam” tarele oricui, mai ales celor cu care intram intr-un fel sau altul in contact. noi avem intotdeauna un interes, un of sau o „oftica”, normal ca si aia au avut…
ma intreb ce comentarii ar fi fost daca filmul ar fi trecut si prin „du-te ba, ioane, si tu, ca mai e inca calda” sau „de ce-ai mai si injunghiat-o, ma, nenorocitule?…pai daca nu statea…”
Va inteleg in parte observatiile. Am indoieli ca s-a cautat autenticitatea cu orice pret in acest film. Cel putin, nu prin dialoguri, poate prin tablouri, asa cum bine le numiti. Mi se pare mai degraba ca o anumita artificialitate e asumata si ne face cu ochiul. Cat e de reusit demersul, ramane de discutat, insa nu cred ca ar trebui judecat prin prisma cautarii autenticitatii.
Ceea ce inteleg eu (din interviuri, cronici) ca au vrut sa faca a fost sa aduca in prim-plan un mod de a gandi – nu neaparat de a vorbi – al oamenilor de atunci. In sensul acesta, referirile la Neagoe Basarab sau la Ion Creanga sunt tocmai incercari de de-contextualizare, nu de cautare a unei autenticitati la prima mana.
Poate se gaseau mijloace mai bune pentru a spune povestea. Insa demersul nu e unul unitar realist si acest lucru mi se pare asumat din start.
Zapciul Constandin e o masina care emite sententios mostre de intelepciune pe banda rulanta si cred ca tocmai aceasta intelepciune (populara ?) e serios chestionata astfel.
In cel mai bun caz, avem de-a face cu o tensiune intre modul in care gandeste si explica realitatea Constandin, filtrata prin invataturi „populare”, si, faptele propriu-zise, care se cer tocmai de aceea descries cat mai autentic, prin „tablouri” mestesugite cu grija.
O fi reusit, n-o fi reusit demersul? Asta e alta poveste.
…filmul asta este extrem de plicticos, n-am rezistat mai mult de 15 min… scena imbulzelii intre Victor Rebengiuc (are o virsta, totusi, chiar si in film) si urmaritori in gasirea tiganului este penibila… un film in care nu ma regasesc nici ca istorie, nici ca evenimente, nici ca valori, vorbeste despre altceva… iar sonorizarea si claritatea replicilor este sub orice critica, ca in cele mai multe dintre filmele romanesti… nu mai avem a face acum cu plictisul din „politist adjectiv” ci cu plictisul „istoriei” vinarii unui tigan de catre „zapciu adjectiv”… intertextualitatea de care vorbiti dle Vancu este, mai degraba, o eroare despre o realizare cinematografica nereusita… asocierea cu „levantul” dlui Cartarescu mi se pare ilicita 1. pentru ca este o altfel de exprimare artistica si 2. pentru ca nu are fo miza pentru „cititorul” de azi…
Gasim si o cronica buna care ataca filmul Aferim cu argumente solide de ordin cinematografic, chiar daca nu-s de acord cu toate.
http://agenda.liternet.ro/articol/19464/Mihai-Brezeanu/Plictisim-Aferim.html
Apropo de controversatul „mişto”.
Pentru prima oara l-am „bagat” in seama (desi facusem scoala si cu copii tigani dintr-un sat vecin) prin 1956, cind cineva, pe tren, citea cu voce tare, amuzindu-se, un articol din revista Tribuna din Cluj, si in care erau condamnati „malagambistii” (vagabonzi si ramasite burgheze), atit ca imbracaminte (pantaloni strimti, frizura creasta cocoş), dar si pentru vocabular.
In memorie mi-au mai ramas (aproximativ) doua expresii:
– ce gagica mişto;
– ce bulan mişto ai, gagico!
Ulterior, in vorbirea mioritica, cuvintul „misto” era folosit si in sens peirativ: ce, faci misto (urit) de mine?!
Filmul (ca si creatie artistica) este fereastra prin care privitorii evadeaza din realitate in imaginatie. Ce conteaza este povestea (ideea/scenariul) si felul cum este ea povestita (regizor+interpretarea actorilor). Restul (intertextualitate, etc) sunt doar bla, bla, bla -uri.
Am vazut si eu in acesata seara filmul: 25 poate 30 spectatori intr-o sala la AFI Cotroceni, nesperat de multi. Bref, ca meserie filmul e bun spre foarte bun. Pilonii principali sunt cei doi eroi principali – tatal si fiul – care joaca magistral si sunt extraordinar de autentici (si tziganusul fugar joaca exceptional si e poate si mai credibil) plus imaginea, operatorul este un profesionist desavarsit si alb-negrul se dovedeste ideal pentru film. Diagnosticul cel mai adecvat – l-am citit intr-o revista de publicitate – este un Django dezlantuit autohton, un western-maamliga. Dar, repet, ca film-arta cinematografica e bun spre foarte bun. Totusi….Se vede de la o posta – vorba ceea, cusut cu atza alba – ca filmul nu e facut pentru publicul romanesc ci pentru noii cenzori stalinisti ai sinistrei noi dogme care ni se vara pe gat la fiecare pas a „corectitudinii” politice. Batjocorirea calugarilor-preotilor ortodocsi – penibil-cabotin „scheciul” lui Sandu Bindea, romanii „cel mai antisemit popor din Europa” (apud Hannah Arendt care, evident, n-a pus vreodata piciorul la noi), romanii discriminatori barbari si criminali sangerosi ai bietilor tzigani („cioara” se repeta obsedant desi e o inventie de secol XX). Ca existau dementi printre boieri, e posibil, dar majoritatea la 1835 respectau totusi legea, mai ales ca generalul Kiseliov nu glumea. Romania e infatisata cu dusmanie, cautandu-se cu obstinatie morbidul, ticalosia in multe episoade (castrarea in primul rand). Ca societatea era corupta, inapoiata, cruda deseori e adevarat, dar la 1835 copiii de tzarani invatau cu popa din sat sa scrie si sa citeasca si boierii isi trimiteau copiii la studii la Paris si Berlin.
Cinematografic vorbind sunt cateva momente reusite: seara si noaptea la han, chiar si targul unde e vandut tziganusul. Dar si episoade inutile: popa Bindea, cum am spus, dar si intalnirea cu turcul. Aluzia cu Moara cu noroc – caleasca pradata si calatorii ucisi de haiduci – e ieftina. Ramane totusi calatoria cuplului de „vanatori de recompense” tata si fiu si portretizarea foarte reusita a umanitatii acestora, bunul si raul coexistand in ei firesc, romaneste.
Pacat ca filmul nu a fost gandit, repet, pentru romani.
Las’ ca a făcut Sergiu Nicolaescu suficient de multe filme pentru romani, care să-i gâdile pe romani la orgoliu. Si nu disperati ca, vorba cântecului, „tot ce-i romanesc nu piere / Și nici nu va pieririii”. :-D
Observ ca te zbați, ca alti comentatori verzi, intre sentimentul de mândrie națională ca am produs ceva bun pentru export, am primit si premiu cu coroniță din Vest, si sentimentul de orgoliu rănit (românii nu e așa), bașca deranjul ca iar se vorbește despre tigani.
Altfel, da, scena cu Bindea e cam lunga in economia filmului.
Lucid, de mai ulte ori mi-a venit citindu-va sa va pun intrebatir si am renuntat. Acum ca e vorba de un film bun, vi le pun:
Ce inseamna sa faci un film pentru romani si nu pentru straini?
Ce vreti sa spuneti cu Hannah Arendt, care ar fi trebuit s apuna piciorul in Romania ca sa vada cat sunt romanii de antisemiti. Nu va este destul sa participati la un pranz intre prieteni cultivati ca sa vedeti ca discutia asta, care nu mai are loc nicaieri in lume, dupa Holocaust, cel putin, despre cat rau ne-au facut noua evreii si cum sunt si acum peste tot, cand nu mai sunt? Mie imi este destul.
Iar lui Arendt, cred ca i-a fost destul sa citeasca , nu sa vina la fata locului.
Cu preotul ortodox, chiar nu ati cunoscut asemenea chintesente de exclusivism si excludere numai noi suntem buni, numai noi suntem drepti, dovada numele religiei noastre? Pana si cei mai luminati ortodocsi nu tresar cand aud ca Occidentul e diavolul, nu?
Cat despre ideea ca mai sunt pe la noi si chestii pozitive, nu numai negative, sigur ca mai sunt, dar astea le spui intr-o dare de seama, filmul e viziune, deformare, subiectivism. Cu cat e mai bun un artist, cu atat deformeaza: Fellini, de ex.
Filmul e si un business, deci are un „target”: de cumparatori-consumatori. Asta e treaba mai ales a producatorului si a celor care dau banii ca sa se faca filmul. Si regizorul, in calitate de creator, are un „target” de spectatori. Producatorul-finantatorii nu au vrut sa obtina bani pe film in Romania si au mizat probabil pe incasari din contracte in strainatate dupa ce filmul obtinea un premiu important, business is business. Regizorul a fost de acord cu ideea si si-a adaptat filmul la „gusturile” juriilor internationale. Plan reusit:
Cat despre Hannah Arendt discutam daca pui pe ecran textul concret despre romani din Eichmann la Ierusalim.
Crestinii ortodocsi nu au nici o problema cu Occidentul cultural-civilizational. Bisericile ortodoxe, ca si Biserica Catolica, resping doar anti-crestinismul masoneriei. Atat.
Doamna generalizati nepermis cand spuneti: ” Nu va este destul sa participati la un pranz intre prieteni cultivati ca sa vedeti ca discutia asta…”. Nu am avut niciodata discutii despre evrei in general nici cu prietenii, nici in familie, nici de bine, nici de rau. Dar poate ca nu suntem asa „cultivati”! Nu stiu prin ce cercuri va invartiti dar nu mai generalizati! Prietenii dumneavoastra nu sunt prieteni cu tot poporul roman.
mai-mai-mai … dar cum invatza istorie din filme intoarse pe dos lumea „civilizata” !?!
multi habar nu au de istorie, religie, insa se dau mari cunoscatori; sugerez o documentatie mai atenta … si Jude asta nu o fi el tigan?
Sincer sa fiu, ceea ce pe autor l-a incantat (scenariul) pe mine m-a dezamagit. Au fost aruncate intr-un creuzet replici din „Popa Duhu” al lui Creanga si „Ciulinii baraganului” ai lui Panait Istrati. Sunt de acord ca Teodor Corban a facut un rol excelent si are meritul de a fi facut sa sune natural replicile sale, dar pe mine dialogul m-a dezamagit.
Ramane apoi volumul imens de expresii licentioase, mult peste ceea ce cred eu ca era necesar pentru a se reda culoarea epocii.
Sincer, din tot ce-au spus actorii am retinut ca un moment autentic scena de la han, cand personajul lui Corban isi face un scurt sumar al valorilor proprii. In rest, mai nimic.
Filmul e in opinia mea salvat de actori si de imagine. Si cu riscul de a-i supara pe fani nu cred ca Aferim! ar fi luat vreun premiu international daca nu ar fi tratat un subiect sensibil astazi in Europa.