Mână invizibilă sau conspirație în marș? Anul acesta au fost auzite din nou constant și frecvent plângeri în media (este drept că erau constatări), față de asaltul multinaționalelor prin rețelele de retail modern, ca să dau doar un exemplu legat de subiectul eselui. Ne-am lamentat, ca români, în acest an 2015 de dispariția bastioanelor industriei alimentare românești, de demult. Care nu au progresat, nu s-au dezvoltat, ci au dispărut sau au fost închise. Și s-a constatatat adesea în analize dar și în articole de fond, că România este încă o economie primară, că lipsește orientarea practică spre o economie românească cu valoare adăugată. Desigur, luăm cu rezerva de rigoare un astfel de deziderat, pentru că ar fi imposibil de rezolvat așa ceva 100% în lumea de azi. Dar am avea soluții și aș propune, cu această ocazie, repunerea în circulație a unui concept abandonat, dar necesar, “mica industrie alimentară”. Cunoscut și sub forma “micii producători”.
Lanțul valoric în agricultură a fost recent adus în discuție de către unul din consilierii de stat ai primului ministru, drept una din abordările cheie necesare agriculturii României. Privim în sens larg acest concept, acela de producție de alimente, până la capătul lanțului, la consumator. Este corectă propunerea pentru acest moment, are rădăcini în reforma PAC, a fost declinată și este acoperită de măsuri din PNDR și mai ales este ușor de observat de ce este importantă alegerea acestei paradigme cheie pentru hrana produsă de economia locală. Luați “la mână” orice produs alimentar final, prelucrat, procesat, care a rezultat din economia românească, de la fermă la farfurie și vedeți, empiric, din etichetă, cât din lanț este coerent și adecvat relaționat, conectat la consumatori. Căutați trasabilitatea, identificați unde este sursa de producție, pe ce canale ajunge la consumatori. Avem de-a face cu o lipsă de cooperare acută de-a lungul lanțului valoric (deși unii integratori au încercat fuziuni de lanț, luând cu o mână și dând cu alta). Integritatea lanțului valoric (dar și prin integrarea consumatorilor) este fezabilă dacă privim totul nu la o scară industrială mare, ci la o scară mică.
Pentru că avem o altă problemă în România cu faptul că orientarea lanțului valoric este spre producția de massă și cu un preț cât mai scăzut. Cele două condiționări ne fac să fim în situația în care competitivitatea lanțului valoric este drastic auto-condiționată (ne punem singuri piedică!) și producția este auto-constrânsă doar la pătrunderea în lanțurile de retail. Producția de masă și prețul cel mai scăzut, sunt două “bombe”, nu cu efect întârziat, ci cu efect chiar în acești ultimi ani. Am aici ocazia să afirm că există un Ying și Yang al dezvoltării economice, și nu doar o mână, ci două mâini invizibile care se combină una cu alta: retailul modern, ca o făptură cu viață, pe de o parte, nu poate crește mai mult decât îi permite contextul, de cealaltă parte. O fi mâna invizibilă cea care reglează cererea și oferta, dar ambele au limite, impuse de mulți factori. Chiar și schimbările climatice sunt cele care limitează expansiunea retailului modern.
Argumentul care ne face să privim optimist la șansele de creare a unor lanțuri valorice locale, este simplu. Dacă în prezent avem circa 50% din comerț acaparat de comerțul modern, mai mult de atât nu se mai poate. Recent o mare rețea europeană a anunțat înghițirea alteia mai mici, devenind pe piața din România, nr. 1. Este singura posibilitate de expansiune, preluarea competitorilor. Ca la carte. Mai rămâne doar mediul rural, însă deși recent cei din retailul modern s-au plâns de probleme administrative ce stau în calea expansiunii lor, acolo va fi un alt joc, cu alte reguli de marketing. Și poate doar pentru zona periurbană poate ar mai fi ceva de acaparat. Expansiunea în rural are nevoie de o rețea logistică în profunzime. Și așa ceva nu este fezabil pentru rețelele mari. Dar pentru lanțuri valorice, ale agriculturii și producției alimentare locale, de dimensiuni mai mici, da! Și aici ar fi una din justificări privind pivotarea pe lanț valoric: să se înțeleagă de către operatorii din piață că un lanț valoric de verigi economice locale, al agriculturii mici și medii în lanț și cu mica industrie alimentară, este exact demersul fructuos ce poate fi exploatat de economia locală.
Pledoaria pentru lanț valoric mai are încă un fundament, efectele pozitive ale coerenței de lanț. Chiar dacă inițial costurile de integrare sunt mai ridicate, beneficiile vin mai târziu, pentru că se obțin din integrare. Lanțul valoric este un fel de cooperativă de producție informală, până la un punct. Lanțul valoric este o modalitate de a reuni la aceeași massă agricultori și fermieri (medii și mijlocii), procesatori, producători, mici retaileri și prin forme alternative de distribuție, inclusiv alimentație publică, și integrarea consumatorilor.
Lanțul valoric ar trebui să aibă ca obiective strategice și crearea de produse alimentare de calitate, cu conotații culturale și de patrimoniu. Competitivitatea agriculturii românești, mici și medii, se încurcă în general la preț, obsesia unei mari părți a mediului antreprenorial românesc. Prețul cel mai scăzut revine ca argument fondator sau acuzator. Cum putem fi competitivi, se aude retoric prin dezbateri, în raport cu producția alimentară europeană? Prin preț, vine răspunsul! Prin preț și doar prin preț, se întreabă cârcotașii? Este ieftinătatea singura opțiune strategică a României? Doar dacă credem în absolut că prețul cel mai scăzut este singura armă a producție de alimente. Dar un lanț valoric poate pune în valoare produsele locale, ca de exemplu viitoarele produse la munte. Sau un lanț valoric poate lua forma unor scheme de calitate, chiar private. Sau un lanț valoric puternic poate pune în valoare produsele alimentare certificate ecologic. Un alt lanț valoric poate fi creat prin integrarea în circuitele turistice locale a fermelor locale. De ce să fii turist la Bran cu mâncare de la supermarket? Dacă vrem, putem găsi soluții.
O recentă reuniune din 7 decembrie a.c., a repus în discuție problema competivității mediului rural. Organizată de Reprezentanța Comisiei Europene la București, cu contribuția mai multor părți interesate locale, având ca temă “Dezvoltarea integrată a mediului rural din România”, platforma de dialog a reunit oameni și organizații cu implicare atât în practia cât și în teoria dezvoltării rurale. Am fost invitat de către CRPE să moderez două paneluri, unul despre competitivitate, celălalt despre infrastructura mediului rural. Prețul a revenit insinuant ca factor de diferențiere. Alternativa este produs local. Mâncarea, am fost greșit învățați, trebuie să fie multă și ieftină. Poate, dar este proastă din punct de vedere nutritiv. Lanțul valoric este ocazia să ne vedem de solidaritatea noastră, să ne reconectăm la economia locală, să facem să rămână bani în economia locală. “Proaspăt, local și de sezon!” ar fi deviza ce ar da sens unui lanț valoric local. De unde vine laptele pe care îl cumpărați?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
N-ar fi mai simplu să ne uităm prin satele din Germania sau Anglia ca să ne dăm seama încotro se îndreaptă retail-ul rural și dacă există vreun loc pentru ”lanțul valoric”? Când în orice sat din mijlocul pădurii există un magazin Spar, nu credeți că exact asta se va întâmpla și în România?
În orașe și orășele există o piață unde vine fermierul să-și vândă produsele o zi pe săptămână, dar mai e nevoie de aprovizionare și în celelalte zile, asta pe lângă sticla de Cola sau de vodkă pe care nu le produce fermierul sau coletele pentru DHL și UPS pe care nu le colectează fermierul. Economia locală e foarte bine să existe, dar trebuie să producă pentru o arie de aproximativ 50-100 km în diametru, nu doar pentru satul în care locuiește fermierul.
Partea cu prețul scăzut este însă pe bună dreptate criticată. Asta pare să fie singura soluție de marketing a omului simplu, ”să vindem cât mai ieftin”, ba chiar afirmând cu mândrie ”mai ieftin ca la mine nu găsești nicăieri”. Iar asta e complet greșit, vânzând ieftin nu se pot produce bani pentru dezvoltare, iar rolul unei activități economice e să producă profit, nu să ofere asistență socială. Un produs trebuie vândut la cel mai mare preț la care se poate vinde, iar asta e valabil chiar și în economia locală.
1.)Romania suporta in agricultura, toate blocajele contra dezvoltarii, datorita dezintegrarii industriale, facind fara valoare practica toate ,,retetele” valabile tarilor dezvoltate.In primul rind, nu exista o cerere de produse agricole de calitate, care sa faca viabila productia ,,taraneasca” clasica, cu variantele sale:ecologica, cu gust bun, cu continutul mare de vitamine si minerale, etc., pe care n-o au rosiile de ,,lemn” sau merele mari si apatoase, scaldate in chimicale din comert.Intr-o tara in care 3 milioane de salariati cistiga salariul minim pe economie, cu 1,2 milioane de bugetari ceva mai rasariti la punga (dar nu clasa mijlocie ca in Vest) si o minoritate bogata – fiindca clasa mijlocie ,,industriala” nu exista – cine sa cumpere gaina care creste in 6 luni, oul care costa de trei ori fata de cel de la ,,Avicole”, sau brinzeturile netrecute prin toate chimicalele si procesele de incalzire/conservare industriala?Pina cind Romania va crea cele 5 milioane de locuri de munca, care sa constituie o piata extinsa de consumatori de produse agricole, discutia despre productia agriculturii ,,mici si medii” ramine strict ,,academica”.
2.)Pentru ca o discutia sa aiba o finalitate practica, trebuie sa vorbim despre cum devenim capabili sa alimentam cu produse alimentare, cu legume si fructe, supermarketurile straine, ca macar prin ele sa avem productie Agricola si sa salvam satul de la falimentul de azi.
Problema este deosebit de complexa si presupune o implicare politica totala din partea C.Judetene, a primariilor si aparatului administrativ al acestora, pentru a se crea o agricultura aflata la posibilitatea romanului:cultura intensiva in sere si solariii. Ea ridica problema pregatirii profesionale a ,,cultivatorilor”, oferta gratuita a unui solar capabil sa sustina o gospodarie taraneasca (1000-1200 mp de solar), cu toate dotarile, crearea unor spatii (private) de spalare, ambalare, cintarire, depozitare (cu frig) a produselor, centru de colectare, vinzare/livrare RITMICA catre supermarketuri a productiei contractate.Este vorba de o infrastructura de productie, prelucrare/depozitare, livrare si incasare a pretului – cu toate detaliile.Un astfel de proiect vizeza judetele unde terenul nu se preteaza la cultura extinsa de cereale, producindu-se legume, fructe, vita de vie.Banii ar fi oferiti de UE…
Pe un astfel de ,,tipar” extins tot la nivel de judet, se poate realiza o productie animaliera, cu toate complicatiile si efortul organizatoric local – judetean aratate.
3.Pentru ca sa existe cindva si mica sau media productie agricola, trebuie sa ne orientam mai intiai, la ceeace se cere pe piata nationala, in conformitate cu saracia nationala, adica:produse prin care sa concuram si inlocuim pe cele straine, ieftine, vandabile intr-o tara ca Romania.Cind aceasta VIZIUNE devine realitate nationala, problema industrializarii se rezolva de la sine, avind nevoie probabil de o sustinere guvernamentala, de genul celei pe care o ,,practica” guvernul Orban, pentru recontructia economica a Ungariei…