Ministerul Mediului, un organizator puţin eficient al competiţiei pentru banii norvegienilor ?

Din generozitatea popoarelor norvegian, islandez şi liechtensteinian, românii beneficiază de câteva sute de milioane de euro fonduri nerambursabile prin programul EEA pentru rezolvarea unor probleme prin competiţie de proiecte. În acest text argumentez că felul în care a organizat Ministerul Mediului finanţarea face ca o bună parte din aceşti bani să fie cheltuiţi cu eficienţă mică.

Pentru contrast stilistic să precizăm că o parte din fondurile programului EEA au fost alocate spre management UEFISCDI (cea care se dorea a fi desfiinţată în mandatul Ponta), iar competiţia a avut loc în 2014. UEFISCDI a organizat la standarde europene competiţia. A diseminat şi a lucrat cu evaluatori internaţionali. Rezultatul: 414 proiecte aplicate, 22 câştigătoare. Proiectele au valori de circa 1 milion de euro au o durată de 3 ani. Ele sunt bine plătite, dar fezabile şi cu şanse mari de reuşită.

O altă parte din fonduri a fost alocată spre management Ministerului Mediului. Acest manager de program nu a diseminat informaţia la standarde europene şi nu se ştie cu ce evaluatori a lucrat. Lăsăm deoparte proiectele alocate prin încredinţare directă, în valoare de 3-4 milioane de euro fiecare, să vedem situaţia celor alocate prin competiţie. Rezultatul: un număr mic de competitori, lista de proiecte respinse e adesea egală sau mai mică cu cele finanţate. Am şti numărul total doar dacă am umbla din pagină în pagină să numărăm. Nu există statistici publice ca cele furnizate de UEFISCDI. Proiectele au valori în jur de un milion de euro, adesea mai mult, dar durează multe dintre ele mai puţin de un an. Ele sunt plătite la standarde norvegiene şi par puţin fezabile.

Indicatori de fezabilitate scăzută mi se par a fi:

• Faptul că durata multor proiecte e disproporţionat de scurtă în raport cu ce scrie în rezumat că vor, au început în mai anul trecut şi se termină acum în aprilie.
• Faptul că multe proiecte nu au pagini web la 8 luni de la începere, iar acest lucru e acceptat de finanţator (la pagina web pe pagina finanţatorului e scrisă o liniuţă – )
• Când au pagini web, faptul că lista obiectivelor şi livrabilelor este uneori enormă, conform bugetului. Ele ar putea fi atinse sau realizate în 3 ani cu eforturi masive şi având resursa umană competentă.
• Faptul că multe proiecte nu includ instituţii cu expertiză validată în domeniul prioiectului. Au fost recrutate din alte instituţii ?
• Faptul că nicăieri nu apare nume de persoane, ci doar de instituţii. Când oamenii din proiecte se ascund în spatele instituţiilor ceva pare în neregulă.

Alte aspecte care ar fi trebuit să nu fie permise de organizatorul competiţiilor :

• unele proiecte includ activităţi deja făcute anterior pe bani europeni din programul Life.
• există suprapuneri de activităţi uneori între proiectele finanţate

Suprapunerea cu activităţile contractelor naţionale mai vechi sau în derulare mai bine nu o mai discutăm.

Câteva exemple concrete. Unii oameni îşi propun să stabilească metodologia de stabilire a coridoarelor ecologice pentru păsări migratoare, mamifere mari și pești migratori din România în 11 luni pe 1 milion de euro, iar alţii să stabilească un sistem de metodologii pentru stabilirea coridoarelor ecologice la nivel național, regional și local în aceleaşi 11 luni, tot pe 1 milion de euro.

Alţii vor să proiecteze restaurarea unei insule de 20 de km pătraţi din lunca Dunării şi să o şi facă, în 11 luni. Proiectarea restaurării s-a făcut dintr-un proiect Life, condus de aceeaşi instituţie care conduce şi acest proiect. Partener în proiect e şi Asociația ”Institutul Dezvoltării Durabile a Dunării” despre care spune că e înfiinţată în 2004. Dacă dacă o căutăm pe google apare un singur rezultat, chiar acest proiect.

Un alt proiect îşi propune cartografierea serviciilor ecosistemice la nivel naţional cu 3.4 milioane euro (încredinţare directă), iar altul cartarea aceloraşi servicii dintr-un anume sit Natura 2000 din România cu doar 400000 de euro în 11 luni (alocat prin competiţie).

În condiţiile încare o mare universitate prin câteva facultăţi şi consorţiul de parteneri abia ar putea să cheltuie singură pe an în jur de 500000 de euro pentru cercetare efectivă (nu achiziţii de echipamente majore) în domeniul poluării mediului un institut fără nici o experienţă, partener tradiţional al acestei mari universităţi, are de cheltuit 1.14 milioane de euro doar pentru un singur an pe o temă în acest domeniu.

Ce poţi să mai zici. Jos pălăria.

Argumentul alocării de fonduri către gestionarea unui minister aparent fără expertiză în organizarea de competiţii de proiecte la standarde europene a fost că fondurile erau pentru aplicaţii, nu pentru dezvoltarea de cunoaştere. În realitate cele mai multe proiecte sunt de cercetare aplicativă, nu sunt simple aplicări tehnologice ale unor cunoştinţe.

Toate informaţiile sunt (cât de cât) disponibile la http://eeagrantsmediu.ro/. O analiză completă o pot face auditori specializaţi (de felul celor implicaţi de obicei în evaluarea de fond, nu doar financiară a proiectelor FP7).

Intenţia finanţatorului de a rezolva probleme de mare anvergură prin impunerea unor bugete foarte mari pare să nu-şi fi atins scopul, cel puţin pe această direcţie prioritară. Poate pentru că banul e ochiul dracului (nu ştiu dacă expresia asta are echivalent în norvegiană).

Partea bună pentru publicul român este că a putut vedea cât se poate de clar în ce mod organizează distribuţia fondurilor prin competiţie Ministerul Mediului. Mi se pare puţin probabil să aibă mai multă grijă de banii românilor decât a avut grijă de banii norvegienilor.

Din punct de vedere al protecţiei mediului situaţia ar putea fi destul de serioasă. Se va spune că toate temele abordate de proiecte sunt rezolvate, când ele ar putea să nu fie. Asta ar împiedica includerea acelor teme ca priorităţi  în programe de finanţare mai bine organizate în viitor.

Totuşi, aşteptăm cu interes rezultatele din aprilie 2016. Poate că ne-am înşelat.