luni, iulie 1, 2024

Cioloș și alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Implicații

Liberalii cer alegeri locale în două tururi de scrutin. O mișcare controversată a conducerii PNL care are potențialul de a arunca în aer planurile strategice făcute de partide și actorii politici până în acest moment.

Întrebarea cea mai importantă care apare acum este ce va face premierul Dacian Cioloș. Și care sunt implicațiile pentru mandatul său de premier, dacă acesta dă curs solicitării liberalilor de a emite OUG pentru modificarea Legii electorale.

Ajuns să fie nominalizat pentru funcția de premier în urma protestelor de stradă generate de tragedia de la Colectiv, Dacian Cioloș își asumă ca programul pe baza căruia va guverna să fie unul care să răspundă noilor realități și ”să găsească soluții care să aibă efect atât în perioada limitată a mandatului primit, dar să și pună bazele unor dezvoltări de structură în viitor”.

Una din cerinţele importante formulate de reprezentanţi ai societăţii civile în timpul şi după amplele proteste anti-Sistem declanşate la sfârșitul lunii noiembrie, şi anume revenirea de urgenţă la alegeri locale în două tururi de scrutin, este inclusă de premierul Cioloș în programul pe care îl trimite Parlamentului.  Astfel:

Capitolul III. Plan de Măsuri. 1.2. Democratie si reprezentativitate”Amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari si presedinti de consilii judetene, eliminarea pragului pentru consiliile locale, reducerea numărului de semnături pentru independenți, posibilitatea asocierii unor independenți pe liste pentru consiliile locale, facilitarea creării de secții de votare pentru diaspora, acolo unde există o prezență semnificativă a cetățenilor români, obiectivul fiind acela ca niciun proces electoral din Romania sa nu mai fie vreodată pus sub semnul întrebării din cauza modului de organizare”.

După numai o zi însă, în urma discuțiilor desfășurate cu partidele politice, premierul Cioloș retrimite în Parlament o variantă ”îmbunătățită” a programului de guvernare. Din noua variantă de „program” lipseşte promisiunea modificării legii electorale astfel încât alegerile pentru primari să se desfăşoare în două tururi, măsura fiind respinsă atât de PSD, cât și de PNL.

Legea alegerilor locale, care prevede alegerea primarilor într-un singur de tur de scrutin, a trecut de Camera Deputaților cu 278 voturi pentru, 22 împotrivă şi 14 abţineri, fiind promulgată imediat de președintele Klaus Iohannis.

Modificarea acum a legislației electorale, prin OUG, este cel puțin discutabilă din punct de vedere constituțional. În ianuarie 2012, CCR a anulat decizia Guvernului Boc de a comasa alegerile locale cu cele parlamentare, și a introdus ca principiu că nu se pot modifica legile electorale cu un an înainte de alegeri.

În condițiile în care guvernul Cioloș își asumă decizia de a emite OUG, PSD poate muta prin Avocatul Poporului, care poate ataca ordonanța la Curtea Constituțională. Jocul de imagine e însă unul extrem de important în contextul acestui an electoral. Formarea unei majorități parlamentare care să respingă OUG sau atacarea acesteia la CCR, cu ajutorul lui Victor Ciorbea, ar putea genera prejudicii de imagine pentru PSD, care își conturează imaginea unui partid ce se opune voinței poporului.

Presupunând, totuși, că alegerea primarilor se va face în două tururi de scrutin, efectele acestei decizii sunt greu de cuantificat. Asta deoarece foarte mulți perdanți vor putea să conteste rezultatul alegerilor invocând în instanță tocmai caracterul neconstituțional al ordonanței de urgență. Rezultatul va fi blocarea imediată a tuturor instanțelor cu cererile miilor de candidați care nu au reușit să acceadă în turul doi.

O măsură care necesită o analiză atentă și chibzuită asupra tuturor aspectelor de ordin politic și juridic, decizia unei singure instanțe putând să arunce în aer toată administrația locală românească sau chiar să conducă la anularea întregului proces electoral.

Dacian Cioloș a fost un promotor al alegerilor locale în două tururi de scrutin înainte de a fi validat ca premier. Dorința sa s-a lovit de refuzul PNL și PSD. Care sunt variantele de acțiune pe care le are acum la dispoziție și implicațiile asupra mandatului său de premier?

Varianata 1: Cioloș riscă prejudicii de imagine

Revenirea asupra deciziei de a modifica legea alegerilor locale prin OUG, după ce inițial propunerea premierului a fost respinsă de cele două mari partide, poate genera costuri de imagine pentru premier.

Cioloș va părea un lider slab care, deși avea în spate suportul și sprijinul străzii, nu a avut forța și voința de a se lupta cu partidele politice pentru a da curs cerinței de revenire la votul în două tururi de scrutin.

Deși avea legitimitatea să acționeze în forță, chiar dacă Parlamentul nu validase încă mandatul său de premier, Cioloș a preferat o temporizare a lucrurilor și negocieri cu partidele politice asupra programului de guvernare pe care urma să îl aplice.

Varianta 2: Cioloș solicită consens

Prevederea inițială din programul de guvernare, care stabilea ”amendarea, de urgență, a legislației electorale cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari și președinți de consilii județene” a fost eliminată în noiembrie deoarece partidele politice nu au ajuns la un consens în privința acestei modificări.

Deși partidele mici ar fi îmbrățișat această propunere, liderii PNL și PSD s-au opus. În lipsa unui acord la nivelul tuturor forțelor politice, Cioloș a eliminat prevederea din programul de guvernare.

Cioloș poate face din nou apel la găsirea unui consens în jurul acestei măsuri. În felul acesta, premierul aruncă ”cartoful fierbinte” în brațele partidelor politice, acestea urmând să se lupte între ele pentru a câștiga cât mai mult capital de imagine în rândul electoratului.

Varianta 3: Cioloș acționează în forță

Prudentul Cioloș decide să acționeze în forță și își asumă toate riscurile politice (moțiunea de cenzură), dar și prejudiciile de imagine (declararea ordonanței neconstituțională) care ar decurge din această decizie și emite OUG pentru modificarea legii.

Cioloș face astfel primul pas asumat către proiectul liberal. După învestire, liderii PNL au încercat prin diverse artificii de imagine să se lipească de imaginea noului guvern pentru a putea beneficia de transferul de popularitate către partid.

Speculațiile și scenariile privind formarea unui nou partid prezidențial sau cele despre intrarea lui Dacian Cioloș în PNL nu au contenit să apară. De asemenea, invitațiile liderilor partidului adresate atât premierului, cât și unor membri ai guvernului au invadat spațiul public în această perioadă.

Beneficiile aduse de prevederile acestei ordonanțe de urgență ar putea fi decisive pentru câștigarea alegerilor locale de către PNL. Victoria liberalilor va fi atribuită lui Dacian Cioloș, dar și lui Klaus Iohannis, care va putea impune schimbările pe care le dorește la nivelul partidului.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. TEHNOPOLITRUCII
    Oamenii de doi bani,adica mai de nimic,sunt pusi acum sa hotarasca despre nu se stie ce. Orice hotarare ar fi fost in vigoare cu privire la viitoarele alegeri,”marele” p.n.l. din care n-a ramas nici umbra tot CONTRA ar fi fost .. Noi care nu suntem in stare „sa muncim nici pe 2 lei”, vrem acum doua tururi de scrutiny,dar v-ati inytrebat cat costa totul? .Va dau cifrele de acum 4 ani: prikmul tur.7 mild.euro;turul doi – 6 mild.euro !. De unde vreti sa scoateti atatia bani cand nu ajung banii pentru…..nimic?. In haosul actual al decidentilor fara un Guvern sustinut de un partid (adica de o masa de votanti in spate) , alegerile in 2 tururi vor naste o stare conflictuala cumplita ,in stare sa puna viata economica dar si sociala,p[e butuci.. Si asa la noi legea nu mai face nici un ban, si atunci haideti sa le amanam la sine-die ,sa poata fura provizoratul totul si, cand nu va mai fi nimic……sa ne alegem fiecare dupa pofta lui !

  2. Mi se pare foarte interesant ca, printre implicatiile enumerate in articol, nu se gasesc si oarece implicatii asupra electoratului. Ma gandesc ca ar fi normal sa se emita macar pareri despre ceea ce inseamna alegerea primarilor in unul sau in doua tururi. Ca simplu cetatean, sunt cel putin doua intrebari, pe care nu pot sa nu mi le pun:
    – Alegerea intr-un sigur tur presupune ca partidele vor alege cei mai buni candidati, cei mai populari?
    – Daca un primar (de stanga, sa zicem) este ales cu 25% din voturi, iar urmatorul candidat (de dreapta, sa zicem) a strans 24% din voturi, in ce masura este reprezentativ primarul ales?

    Pot intelege ca pe ai nostri politicieni ii intereseaza implicatiile asupra lor si nu asupra electoratului. Dar nu pot intelege de ce, intr-un articol despre alegeri locale, publicat pe contributors.ro, nu este mentionat electoratul. Macar in treacat.
    Poate ca titlul trebuia sa se incheie cu „Implicatii pentru Ciolos.”

    Sincer sa fiu, ca locuitor al Bucurestiului, prea putin ma intereseaza ce se intampla cu domnul Ciolos, cu PSD sau cu PNL, in caz ca se modifica legea alegerilor locale. Ma uit pe geam si vad ca trotuarele-s inzapezite si ca, desi se stia ca urmeaza ger, pe bulevard se circula doar pe doua benzi din trei si nu a fost evacuata zapada. Am, e drept, o certitudine: Voi vota alt primar. Si la oras si la sector. Indiferent de ce va spune legea alegerilor locale, la data votului. :)

  3. Daca a anulat prima varianta a programului de guvernare cu a doua varianta „imbunatatita”, acum sa vina la prima? scuza este beton: nu ne va da voie CCR :P
    dl Ciolos? nu a avut curajul sa-l dea jos pe cel toba de carte („om din sistem, care cunoaste sistemul”, cum l-a recomandat primul turist al tarisoarei).
    Sa citim: „Anca Dragu, Finante: Economia Romaniei arata bine. Multi ministri de Finante ne invidiaza ” Nu la fel spunea si Tariceanu?
    Sau dece l-am mai inlocuit pe Ponta daca ieconomia duduie, nerecunoscatorilor!?
    Guvernul de tehnocrati a preluat programul PSD, cu mici modificari, dar sa nu se schimbe nimic.

  4. Oameni buni, stati linistiti la locurili voastre :P
    „Premierul Dacian Cioloş a declarat, marţi, referitor la solicitarea PNL ca Guvernul să modifice prin OUG legea alegerilor locale, că nu crede că este democratic ca Executivul să amendeze o lege politică adoptată de Parlament.”

  5. Cu tot regretul, solicitarea doamnei Gorghiu este un exercițiu de ipocrizie. Tehnic, nu mai este posibilă amendarea legii, pentru că, până la declanșarea campaniei electorale au mai rămas doar 3 (trei!) luni, interval în care nici Papa Pius nu mai are dreptul să schimbe regulile jocului. Dar ipocrizia stă în faptul că parlamentarii PNL, în numele cărora doamna Gorghiu crede că vorbește, au votat legea cu varianta votării primarilor într-un singur tur. Iată o mostră din dezbaterea legii în plen: ”Liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban a spus că toţi primarii PNL au cerut să se menţină alegerea într-un singur tur” (Mediafax, 6 mai, cf. stenogramelor din ședința Camerei Deputaților).

  6. Cei care l-au adus pe Ciolos la putere au cerut, liberalii au cerut si Ciolos a promis initial. Probabil ca daca nu se accepta acest deziderat strada nu ar fi renuntat la alegeri anticipate. Totul depinde de cat de determinat este tineretul Romaniei ca sa faca ca dorintele sale cele mai legitime si care sunt doar de natura legislativa si nu economica sa fie urgent indeplinite .
    Au cei care au dat jos guvernul Ponta cohones sau au fost cum spun unii, doar o simpla masa de manevra. Om trai si om vedea.
    Daca Ciolos are drept legal si constitutional sa dea o ordonanta pe tema asta s-o dea, daca nu sa rezolve parlamentul problema si daca va avea ante portas cateva zeci de mii de tineri determinati o va da rezolva ilico.

    PS. Asa ca sa se stie: Curtea Constiutionala nu controleaza programiul de guvernare decat din punct de vedere al constitutionalitatii sale si nu in principiu ci doar
    la actele normative efective care decurg sau au decurs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Raluca Boboc
Raluca Boboc
Licențiată în Științe Politice, Master în Politică Europeană și Românească, obținut la Facultatea de Stiințe Politice (Universitatea București), Institutul de Cercetări Politice. Din 2007 - consilier la Departamentul de Analiză și Planificare Politică (Administratia Prezidențială). Din 2009 - consilier politic la Cancelaria Președintelui Camerei Deputaților. Din 2012 - consilier de stat la Departamentul de Analiză Politică (Administratia Prezidențială). A participat în calitate de consultant la campaniile electorale din 2008-2009.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Carti

„Greu de găsit un titlu mai potrivit pentru această carte. Într-adevăr, Vladimir Tismăneanu are harul de a transforma într-o aventură a cunoașterii materia informă a contorsionatei istorii a ultimei sute de ani. Pasiunea adevărului, obsesia eticii, curajul înfruntării adversităților își au în el un martor și un participant plin de carismă. Multe din concluziile sale devin adevăruri de manual. Vladimir Tismăneanu este un îmblânzitor al demonilor Istoriei, un maître à penser în marea tradiție – pentru a mă restrânge la trei nume – a lui Albert Camus, a Hannei Arendt și a lui Raymond Aron.“ — MIRCEA MIHĂIEȘ 

 

 

Carti noi

Definiția actuală a schimbării climei“ a devenit un eufemism pentru emisiile de CO2 din era post-revoluției industriale, emisii care au condus la reificarea și fetișizarea temperaturii medii globale ca indicator al evoluției climei. Fără a proceda la o „reducție climatică“, prin care orice eveniment meteo neobișnuit din ultimul secol este atribuit automat emisiilor umane de gaze cu efect de seră, cartea de față arată că pe tabla de șah climatic joacă mai multe piese, nu doar combustibilii fosili. Cumpără cartea de aici.

Carti noi

 

„Avem aici un tablou complex cu splendori blânde, specifice vieții tărănești, cu umbre, tăceri și neputințe ale unei comunități rurale sortite destrămării. Este imaginea stingerii lumii țărănești, dispariției modului de viață tradițional, a unui fel omenesc de a fi și gândi.", Vianu Mureșan. Cumpara volumul de aici

 

Pagini

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro