„Weaponization” – un cuvant care poate induce in eroare

Jargonul militar înviorează limba și o face mai dură. Este tentant mai ales când  scopul e să sune alarma în privința atitudinii Rusiei față de vecinii săi. Dar s-ar putea ca, într-un context greșit, termenii de specialitate să inducă în eroare.

Un termen mult utilizat este “războiul hibrid”, care amestecă forța armelor convenționale cu alte mijloace care nu țin de armată. Un alt cuvânt preferat este “weaponised”. Rusia a transformat totul în armament, de la informații la exportul de energie trecând prin corupția vizând un anume scop, și chiar prin migrație, potrivit aprecierii generalului Philip Breedlove, comandantul demisioar al forțelor NATO.

Folosirea acestui limbaj are problemele ei, după cum remarcau recent doi respectați comentatori. Pe blogul “War on the Rocks” (“Războiul la gheață”), analistul pe teme de apărare Michael Kofman afirmă că Occidentul nu a înțeles ideea  “războiului hibrid”. Departe de a fi principalul plan al Kremlinului, el a fost pus la punct de analiștii ruși ca să explice acțiunile Occidentului, mai ales în privința “revoluțiilor colorate”, sprijinite din afară, organizate prin social media și susținute prin sancțiuni sau compensații.

Mai mult, ideea potrivit căreia Rusia ar fi șters linia dintre pace și război revine și ea în prim-plan. Cine a scris asta?

Războiul politic înseamnă folosirea tuturor mijloacelor aflate la dispoziția unei națiuni, mai puțin a războiului, pentru a-și atinge obiectivele de interes național… Ele se întind de la acțiuni pe față, cum ar fi alianțele politice, măsurile economice și propaganda “albă”, până la niște acțiuni sub acoperire cum ar fi sprijinul “prietenesc” din afară, armele psihologice “negre” și chiar încurajarea rezistenței subterane în statele ostile.

Autorul nu este un strateg militar rus oarecare, ci George Kennan, cel mai mare strateg  al “războiului rece” (scuze, dr. Kissinger).

Mai mult, Kofman susține că atacul Rusiei împotriva Ucrainei nu e nici pe departe un exemplu clasic de război hibrid. Ocuparea Crimeii s-a făcut mai ales cu forțe armate obișnuite, care și-au scos însă “matricola”: un subterfugiu, nicidecum o nouă doctrină militară. Folosirea unor forțe neconvenționale în estul Ucrainei a surprins autoritățile de la Kiev cu garda jos; dar le fel s-a întâmplat cu celelalte acțiuni. Rusia testează de fapt războiul adevărat – cum ar fi atacurile-surpriză din nordul Europei. Concentrându-ne atenția asupra unor amenințări senzaționale de propagandă și subversiune, scăpăm de fapt din ochi adevăratul pericol, pentru care suntem încă extrem de nepregătiți.

O altă critică la adresa jargonului la modă vine din partea lui Mark Galeotti, profesor britanic care se specializează în probleme legate de serviciile de informații și de securitate rusești. După părerea lui, daca vedem orice problemă din Occident ca fiind rezultatul unei “weaponization” ruse, exagerăm rolul Kremlinului în problemele noastre și distorsionăm cadrul analizei. În felul acesta imităm abordarea Rusiei, pentru care orice acțiune a Occidentului este un plan ostil, determinat de “rusofobie”. Galeotti vrea ca, în schimb, să rezistăm “contagioaselor tentații de caricaturizare” și unei politici pe care el o consideră “ineficient beligerantă”.

Asta scapă din vedere esențialul. Occidentul are într-adevăr numeroase slăbiciuni  pentru care nu se poate decât autoînvinui. Problema e că Rusia le exploatează cu abilitate, profită de ocazii și se adaptează imediat. Nu are nevoie de un plan general. Trebuie doar să vrea să-și asume riscurile, să accepte greutățile economice și să mintă cu nerușinare în privința acțiunilor ei. Departe de a fi dură în mod inutil, politica noastră este încă marcată de timiditate și de o gândire optimistă – exemplificată prin eșecul nostru de a opri fluxul banilor murdari din Rusia să ne inunde sistemul financiar.

Kofman are dreptate să afirme că nu prea sunt noutăți în lumea strategiei. Ceea ce îi  scapă din vedere este însă faptul că, în comparație cu Occidentul, Rusia este cu adevărat avantajată prin modul în care se folosește de afaceri, de presă, de spionaj, de diplomație și de forța militară pentru a-și atinge un unic obiectiv strategic. Am pierdut cultura securității de pe vremea ‘războiului rece’ care ne apăra. Nu știu cum ne-o vom recâștiga.

Traducerea: Mihaela Danga