Mi-e greu să adun într-un text impresiile ultimelor zile. De aceea le voi consemna pur și simplu, fără să le comentez prea mult.
Protestele din Piața Victoriei adună, seară de seară, mii de oameni care știu foarte bine ce vor: demisia unui guvern care a făcut abuz de putere și, prin asta, responsabilizarea tuturor factorilor politici care trebuie să înțeleagă că puterea le-a fost dată prin vot și nu trebuie s-o folosească oricum, ci în interesul tuturor. Toate mesajele din piață sunt îndreptate în această direcție. Și sunt spuse pe toate tonurile, într-o splendidă polifonie.
Nu este deloc corect să punem un semn de egalitate între protestele din Piața Victoriei și cele de la Cotroceni. Este o diferență de atitudine și de nivel între un protest civic și unul politic. Manifestanții de la Cotroceni susțin un partid, un guvern al unei alianțe politice și nu au revendicări de natură civică. În plus, în Piața Victoriei nu se scuipă, nu se lasă gunoaie și ceaiurile oferite sunt acceptate cu plăcere.
Ultima ședință din Parlamentul României a fost revelatorie pentru credibilitatea acestei instituții. Dincolo de spectacolul indecent al părăsirii în turmă a sălii de către parlamentarii puterii (liderii lor s-a temut de eventualitatea ca unii dintre aceștia să voteze cum le dicta conștiința), schimbul de replici dintre Tăriceanu, Dragnea și Băsescu, perceput (acolo) ca interludiu amuzant, de destindere, a fost poate cel mai deprimant moment din ultimele zile. Așa arată elita politică românească: o adunătură de șmecherași care se întrec în poante de care tot ei râd.
Pesimismul care pare că începe a eroda indignarea inițială și entuziasmul ulterior al protestatarilor este piatra de poticnire a acestui moment. Desigur, România nu s-a schimbat fundamental în ultimele zile, abia am reușit s-o oprim cu forța dintr-o prăbușire ce părea ireversibilă. Suntem cu toții încordați, umăr la umăr, încercând să-i oprim alunecarea în întuneric. Am reușit doar s-o ținem pe loc o vreme. Dar cine nu-și dă seama ce efort uriaș presupune să o împingem din nou spre normalitate? Normalitatea e undeva departe, pe un vârf care nici nu se zărește încă. E ascuns în ceața deznădejdii noastre. Avem nevoie de tenacitatea alpiniștilor, dar și de antrenamentul lor, de condiția lor fizică.
Ieșim în fiecare seară în ger, în viscol. Plecăm zgribuliți și ne dăm întâlnire pentru seara următoare. Am descoperit însă că ne putem mobiliza oricând, că ființa noastră comună a reînviat. Ne unesc umorul, buna dispoziție, bunul-simț și, evident, Facebook-ul. Vom veni aici zilnic, săptămânal și de fiecare dată când ei o vor lua razna. Am descoperit că suntem o forță și cred că asta ne-a făcut să strălucim în lume.
Ca participant ocazional la proteste,la partea cu ceaiul(oferit ipotetic de psd) am niste indoieli.
Una ca l-as fi acceptat si a doua daca nu cumva, in loc de ceai, ne-ar fi dat o galeata cu ulei si faina.
Mult sentiment și nici o idee. Nu cred că cineva pune semnul egalității între demonstrațiile din Piața Victoriei și din fața Palatului Cotroceni.
Problema cu adevărat serioasă este erodarea – din motive legate de vreme, lipsă de timp și energie, etc. – a protestelor din Piața Victoriei. Nu aș subaprecia nici un moment capacitatea PSD/ALDE de a face uz de orice metode pentru a stinge – dacă se poate, de la sine – protestele și de activa un amplu mecanism de propagandă.
Iar posibilitățile de protest cu răsunet, cu eficiență, sunt totuși foarte limitate.
pai or inceput sa inconjoare parlamentul cu un drapel rominesc, ha ha da fara gaura !
ha, ha, ha,
steagul „rominesc” a fost arborat si pe parlamentul din Budapesta :P
da, si pe un virf din Everest de un ungur cetatean romin, cum cei ca dumneata ii numesc
asta nu i ptr cei ca victoras ! : ma intreb ? oare cita unitate,omogenitate culturala o fi existind intre cei ce protesteaza impotriva guvernului ; poate gresesc, dar cred ca aia ce protesteaza impotriva presedintiei sint mai omogeni si mai greu de infiltrat