Jan Cornelius a plecat din Romania in 1977 si de atunci traieste in Germania, la Dusserdolf. A scris multe carti in limba germana, proză satirică, cărți pentru copii, piese de teatru, poezii si chiar librete pentru cabaret. Cartea Eu, Dracula și John Lennon, apărută acum la Editura Humanitas a apărut inițial in Germania și a fost tradusă chiar de autor în limba română.
Jan Cornelius este un om care nu își arată vârsta, de parcă ar fi hotărât la un moment dat să nu mai îmbătrânească. Cred că i-a fost destul de simplu să facă această oprire a acțiunii timpului asupra sa, probabil nu a mai renunțat la uimire, umor si jovialitate, după cum n-a renunțat nici la nostalgii, prietenii si mai ales la voluptatea de a trai prezentul pe de-a-ntregul. Si n-a renunțat nici la voioșie.
Daca veți citi cartea aceasta, Eu, Dracula și John Lennon – un volum compus din scurte reflecții, anecdote si amintiri despre viața sa în Germania și în România – vă va face plăcere probabil umorul, ironia și auto-ironia cu care povestește fragmente din viața sa de român-german în România și Germania. Este o ironie necorozivă, nedistructivă, menită să instaureze colocvialitate si seninătate. Și poate, pentru vreo două ore, cât ar dura lectura, reușiți să împrumutați si dvs, ca cititor, această voioșie isteață, clară, lipsită de prețiozitate, a autorului.
Mai jos găsiți o scurtă discuție cazuală despre întâmplări și fenomene recente. (L.P.)
*
Ați văzut manifestațiile de protest din România ultimei luni? La televizor, in Germania…
Jan Cornelius: Da, am văzut fragmente, nu puteam să văd toată manifestația, s-au arătat din când în când la televizor anumite secvențe, de la București, în principal, și a fost impresionant, pentru că se vedea mulțimea enormă. Au fost articole prin toate ziarele importante [din Germania] despre aceste manifestații, privite într-un mod foarte pozitiv. Prima data, de 40 de ani de când sunt în Vest, comentariile cititorilor la ziarele online și comentariile reporterilor erau deosebit de pozitive despre România, în sfârșit. Mergeau până acolo încât ziceau, uite, noi, germanii, putem să luăm exemplu de la oamenii ăștia, așa se face. Și noi trebuie să ieșim în stradă, și noi trebuie să facem niște lucruri când vrem să realizăm ceva. Credeam că visez, pentru că mi se părea lumea întoarsă pe dos. Când vii în România zici, nemții ăia ce buni sunt, sunt fantastici, iar acum ei ziceau așa și o ziceau sincer. Opinia publică se poate schimba rapid, dar acum nu s-a schimbat datorită unui singur om care a făcut ceva. A fost vorba acum de o treabă care era foarte credibilă pentru că era o manifestație în masă și se simțea energia și dorința de schimbare. Iar amplitudinea demonstrației a fost într-adevăr impresionantă și deosebit de pozitivă.
N-ați ajuns prin România în perioada asta?
Jan Cornelius: Nu am fost atunci. Sunt acum de 4 zile în România. Ieri am avut o lectură la Sibiu, la ora patru, și numai bine, când s-a terminat, spre ora șase, am avut publicul la Librăria Humanitas și l-am avut pe Radu Vancu, un cunoscut scriitor și bun prieten, care era moderatorul, și, bineînțeles, ne-am dus cu toții la aceste proteste, care au fost impresionante. Ieri, la Sibiu, erau peste o mie de oameni în Piața Centrală. De acolo am făcut un tur al orașului, cu lozinci, cu tricolorul, cu cântece. Foarte impresionant și o chestie deosebit de pozitivă. In sfârșit, a apărut o conștiință politică ce se manifestă la nivel de masă. Faptul că lumea s-a săturat de hoție și de corupție e o treabă pe care o aud de mulți ani, dar că dintr-odata se petrece ce s-a petrecut, este fenomenal!
Dacă ați avea, ca prin minune, puterea să schimbați un singur lucru în România, care ar fi acel lucru?
Jan Cornelius:: Dacă aș fi un vrăjitor care ar zice, asta vreau să schimb, aș vrea să scot corupția care apare în toate formele ei, asta aș vrea să înlătur. Corupția se leagă de politica de dezinformare și de calomnie care se practică la nivel de masă, cu scopul clar de prosti și de a minți oamenii. Asta iarăși dacă aș putea, aș căuta s-o scot. Bineînțeles că și în Vest există partide care se ceartă, care se contrazic, care mint – politica e întotdeauna cu anumite promisiuni care nu se îndeplinesc în forma în care au fost făcute. Dar faptul că aici, în ziare, se citesc niște gogomănii, faptul că oricine poate să publice în anumite ziare tot ce-i trece prin cap și să mintă și să denigreze într-un hal fără de hal, fără ca treaba aceasta să aibă consecințe imediate la nivel de mass media, fără să fie sancționate și dezmințite, astea rămâ
Rezultatul e că am mers cu un taximetrist care mi-a povestit niște chestii de mi s-a facut părul măciucă. Dezinformare! Nu părea complet idiot, însă el citește și consumă anumite mass-media și astfel e complet pe lângă realitate.
Mâ gândesc că poate lucrurile astea nu se întâmplă numai în România. Mă gândesc de pildă la tipul acesta de populism care a apărut acum și care e un fenomen , din păcate, global. Dvs, ca cetățean german, cum îl percepeți în Vest și cum l-ați perceput în România?
Jan Cornelius: Acest populism este un fenomen foarte negativ și care, bineînțeles, s-a întețit în ultimul timp. Dispăruse aproape complet. A existat cândva în anii nazismului, în Germania, în forma sa paroxistică și extremă. Începând de la Brexit, care a fost un șoc pentru toți oamenii pe care îi cunosc, prieteni, și pentru britanici. Populismul este privit cu îngrijorare, ca ceva extrem de periculos și de negativ. În Germania a apărut un partid care se numește AFD, este un așa numit un partid al cetățenilor care merge pe această șină a populismului, exact cum s-au întâmplat lucrurile în cazul Brexitului sau cum este Marie Le Pen în Franța și care are îngrijorător de multe voturi. În Germania, nu numai că se speră[să nu iasă populiștii], se face totul pentru a informa populația. Pentru că mulți votează ca o formă de protest sau intră în acest partid pur și simplu pentru a-și exprima nemulțumirea, față de o anumită stare de fapt, însă fără să-și dea seama ce fac. Unii dintre membrii acestui partid au un trecut criminal, pot spune, alții sunt oameni care nici nu știu să-și articuleze gândurile, și o țin una și bună, noi Germania, trebuie să avem grijă să nu ne mănânce străinii, să nu fim la cheremul lor și înghițiți de ei. Este o chestie complet tâmpită și absurdă, pentru că Germania, mă refer la orașul Duesseldorf, unde lucrez de aproape 40 de ani, nu e o țară de blonzi, demult există acest amestec de națiuni, e un oraș deschis. Acesta este un proces care are loc de mulți ani, și, la ora actuală, poți să auzi mai ades spaniolă sau rusă pe stradă decât germana. Pot să spun clar că efectul este absolut pozitiv, nu a avut Germania – uitați-vă la situația economică la ora actuală și la tot ce se întâmplă acolo – sub nicio formă de suferit. Argumentele cu care se lucrează în populism, că de-aia e populism, sunt ceva prin care încearcă să prostească lumea, sunt argumente deosebit de simple. Si se întâmplă și-n Germania, și e o chestie foarte îngrijorătoare de care se vorbește deschis. Eu am deplină încredere că la viitoarele alegeri ei nu vor câștiga în Germania. Uniunea Europeană în sine este amenințată de dezmembrare, de a fi distrusă și asta ar fi de fapt o absolută tragedie, pe care n-o vrea nimeni și nu poate s-o vrea nimeni, ma refer la un om care cunoaște cât de cât istoria și realitatea.
Amintiți de mai multe ori in carte de Herta Müller. Cum e văzută în Germania Herta Müller?
Jan Cornelius: În primul rând Herta Müller e o scriitoare, e o scriitoare foarte bună care a câștigat Premiul Nobel? Dacă are o lectură din când în când, sălile mari sunt întotdeauna pline și are mare adicție, la ora actuală, dacă nu mă înșel, a scos un volum de poezii, de colaje de texte pe care, foarte interesant, le-a combinat și a făcut poezie. Ea este o scriitoare care a și spus în momentul în care a luat Premiul Nobel, că asta n-o va schimba sub nicio formă si ea va continua cariera ei scriitoricească. Scriitorii în primul rând scriu, ce sa facă și ei, recepția este foarte bună, nu știu ce să spun în sensul ăsta, nu am auzit niciodată ceva subversiv pe tema asta.
A fost studentă la Timișoara, este mai mica decât mine, cu doi sau trei ani, eu am fost student la franceză română, și ea la germană. Eu nu scriam pe timpul ăla în germană, scriam în română, n-am fost în acea Aktionsgruppe Banat, am întâlnit-o o data în Germania, când a luat Premiul Nobel a avut o lectură la Duesseldorf, minister, public larg și am vorbit cu ea în pauză. Eu am încercat să vorbesc în germană cu ea și când a auzit de unde sunt a zis hai, să vorbim în română, și ne-am întreținut și a fost foarte plăcut. Dar nu o cunosc personal în sensul unei relații strânse de prietenie, a fost o întâlnire pasageră.
Când am terminat cartea dvs, m-am gândit că de fapt volumul este un fel de efort de integrare a experiențelor dvs, apăreți astfel ca o personalitate unită, nu german sau român, ci ca o singură persoană cu o singură identitate…
Jan Cornelius: De fapt, întrebarea cheie care mi se pune uneori, mi s-a pus și acolo în mass media, de către amici sau cunoscuți, este: te simți neamț, român – și răspunsul meu în general este, îți spun ce mă simt, dacă-mi spui cum te simți tu ca neamț, ce simți tu atunci? Mi se pare că întrebarea în sine – nu există întrebare greșită – e puțin absurdă în ziua de astăzi. Eu zic că mă simt ca un cetățean al acestei planete. Înainte erau scriitori francezi, scriitori englezi, scriitori ruși dar în ultimii ani s-au șters diferențele tot mai mult – globalizarea, internetul, comunicarea rapidă, plus engleza ca limba comună – nu mai e cineva care să aparțină numai unei singure țări. Și ideea asta că tu ești român și ceilalți sunt altceva, e de fapt o treabă complet absurdă, mi se pare mie. Sigur că ești român, asta este o chestie de statistică, însă gândurile noastre și ființa noastră, în măsura în care suntem oameni ai contemporaneității, sunt întotdeuana comune și de aici trebuie să pornim și nu de la dezbinarea voită de populiști.
Știu că mergeți la târgurile de carte din Germania, și că deseori faceți prezentări pentru editurile române. Cum ar putea fi îmbunătățită prezența României la aceste târguri?
Jan Cornelius: Ne străduim tot timpul și întrebarea se pune permanent. România are un mare dezavantaj, pe care nu-l are numai România, îl are și Finlanda, îl are și Croația, și, în general, țările mici. Și anume faptul că este o kleine Sprache, este o limbă mică, marginală, și nu engleza, franceza, care au o putere de percuție foarte mare. Și aici apare deja o problemă. O altă problemă a fost imaginea negativă pe care a avut-o România în mediile din Vest întotdeauna, asta știe toată lumea, sigur, este la nivel de clișee, dar majoritatea oamenilor au o asemenea imagine. Ca să vii din România și să te afirmi trebuie să fii deja de 10 ori mai bun decât alții. Dacă vă întreb ce vă interesează mai mult, să citiți o carte a unui scriitor despre un sat din Albania sau despre San Francisco sau New York sau care se întâmplă la Londra, majoritatea vor spune Londra sau New York. Asta nu înseamnă că literatura este mai proastă. Ce se poate face? De exemplu, s-a făcut deja foarte mult prin aceste mișcări de protest. Imaginea României dintr-odată s-a schimbat enorm de pozitiv și asta are repercusiuni directe și nemijlocite și asupra receptării literaturii.
M-ar interesa un scriitor român care a scris despre contemporaneitate. Asta va fi un efect inerent. În momentul în care un scriitor sau altul pătrunde pe piața de carte din Vest, poate să tragă pe mulți alții după el, în măsura în care spune, eu nu sunt singur. Chestia asta o face Mircea Cărtărescu, care e un scriitor la nivel internațional extraordinar de bine cotat, atât de critică, cât și de cititori. Și el spune mereu, eu nu vin dintr-un vid, în jurul meu sunt mulți alți oameni care sunt foarte buni. Asta, bineînțeles, are repercusiuni pozitive asupra literaturii, în măsura în care reusesc să pătrundă și să fie ascultați, să se pomenească unul pe celălalt și să spună, eu nu sunt singur.
Care este ultimul banc pe care l-ati auzit în România sau despre români?
Jan Cornelius: Sunt aici de câteva zile, nu am auzit niciun banc, dar, de exemplu, azi am venit cu trenul de la Sibiu și am zis, dom’le, ăsta ar putea fi și un banc, este o chestie complet absurdă și asta trebuie cândva s-o povestesc. Sunt întrebat de multe ori, cum adică numai ție ți se întâmplă lucrurile astea absurde? Nu mi se întâmplă numai mie, dar avantajul meu e că pendulez între est și vest, aparțin ambelor lumi, și văd dincolo și aici lucruri pe care cei ce sunt tot timpul în locul respectiv poate nu le mai văd, că s-au obișnuit cu ele. Am venit cu trenul de la Sibiu la București și, la un moment dat, mi s-a făcut sete și am vrut să mă duc la vagonul restaurant. Am trecut printr-un vagon, două, trei, și la un moment dat am ajuns la o ușă care nu se deschidea, am tras eu de ea, am apăsat pe buton, și mă uit eu acolo: era un lanț. Ușa era blocată. Și zic, mie mi-e sete, vreau să mă duc la vagon restaurant, de ce ați blocat ușa? Și atunci a venit un alt șef de tren și a spus: aici sunt cușetele de dormit, dacă treceți îi treziți pe ăștia. Desfaceți lanțul ăla, ca eu vreau sa ma duc să beau… ce-ar fi fost dacă ați fi pus vagonul restaurant și după aceea vagonul de dormit, așa nu mai ajunge nimeni la restaurant. S-a uitat la mine lung și a spus: da, dar nu eu am făcut trenul ăsta. Mie mi s-a părut chestia asta un banc. Ai un vagon restaurant care nu este accesibil pentru că între vagonul restaurant și restul trenului este un vagon de dormit și n-ai voie să-i trezești pe cei care dorm. Asta este o poveste foarte frumoasă și veselă, doar că eu nu eram prea înveselit atunci…
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Si in `89 lumea ne-a privit cu alti ochi si parca cu regrete, prefacindu-se a afla abia atunci de regimul criminal comunist si ceausist.
A urmat ce voia tov Iliescu, o democratie originala, si lumea s-a ingrozit.
Si in urma protestelor recente, privirea unora se ridica iarasi asupra noastra, „mamaliga daca nu explodeaza, macar bolboroseste, si nu se stie”.
Numai ca strigind contra CCR (cu motivatia apararii DNA) si facind poezii de genul „sa vina DNA s-o lege pe Olguta” (cam asa ceva), cind dosarele „Olgutei” au fost returnate la DNA pentru munca de habarnisti, nu cred ca „lumea” va avea intelegere.
corect..in conditiile in care olgutza n-a furat decit vreo citeva pixuri.
Sa ne obisnuim, chiar daca ne e antipatica persoana, s-o consideram nevinovara pina nu se pronunta definitiv un judecator. Si, deaocamdata, procurorii s-au facut de ris.
Intereseaza-te ce se scria in raportul Departamentului de Stat al SUA referitor la Justitia din Romania: era laudata activitatea asupra coruptiei, dar se atrage atentia asupra unor dosare la comanda, asupra nerespectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului.
O formulare alambicata in Romania :P
Pentru ca ne-am obisnuit, exact ca in anii `50, ca daca organili statului te acuza, gata, esti vinovat.
Organele sint si ele oameni; vezi par egzamplu. procurorul Negulescu!.
Sa intelegem ca mneata nu stii ce vorbesti…sau vb. in dodii izagt ca la antena tri…ia fii atent ici..dupa logica ta si a altor sute, mii sau milioane de romanasi, procurorii care PIERD in instanta ar trebui dati afara…procurorii care CISTIGA in instanta ar trebui premiati cu lasarea in functie…esti atent?..cu alte cuvinte, judecatorii n-ar mai trebui la un moment dat sa existe decit pentru a judeca daca un procuror ramine sau nu in functie…inculpatul trece pe locul doi, caci oricum el va fi gratiat (nu-i asa?)…pai vezi, de ce n-are procuroru coada?..ai prins-o?…deci, ptr. cultura ta, trebuie sa stii ca exista un acuzator(procurorul) si un avocat al apararii..ei merg in fata judecatorului si isi sustin punctele de vedere cu probe…mai poti fi atent putin? hai ca nu mai e mult!…ca in orice meserie,unii sunt mai mesteri decit altii..cei mai putin mesteri nu sunt dati afara din serviciu dar nu sunt nici promovati…deci unii procurori cistiga in fata avocatului apararii, altii pierd in fata judecatorului..sau invers..
conclusion…daca tot veni vb. de organili, afla ca nu toti procurorii(ci mult mai putini) sunt organe…cele mai multe ORGANILI stau ascunse ca parlamentari, CCR-isti, jurnalisti acoperiti, analisti, guvernatori de banci nationale, criminali impotriva umanitatii pensionati,etc…dar hai ca m-am plictisit…daca vrei sa dialoghezi cu mine, repeta ce ti-am spus si nu te mai uita in gura ciuvicilor
capisci?
Chiar sa nu stiu ce vorbesc?
Uite, las pe altcineva sa vorbeasca:
„„Situaţia generată de acţiunea DNA referitoare la OUG 13 este una gravă, care necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.””
NB,
asa, ca un remember: la sfirsitul anilor `40 inceput de anii `50 se striga „moarte exploatatorilor”, la inceput de `90 se striga cu aceiasi fervoare „moarte intelectualilor” si „noi muncim nu gindim”.
Azi, pe linga ceea ce am scris mai sus, le dam cu tifla „stirbilor” care au cistigat doua rinduri de alegeri (in mod umilitor pentru mine).
De Parabola Orbilor s-a auzit?. contemporanii nostri nu sint doar stirbi.
Si intaresc cu vorbele unora numiti „ticalosi” de catre un ziarist:
„Motivarea Curtii Constitutionale la decizia existentei unui conflict juridic intre DNA si Guvern: Ministerul Public nu doar ca si-a depasit atributiile prevazute de Constitutie si de lege, dar isi aroga atributii ce apartin puterii legislative „.