Până de curând clasele politice din Europa încercau să se poziționeze exclusiv pe axa ideologică stânga-dreapta în fața electoratului, adaptând corespunzător politicile de guvernare. După anul 2001 lucrurile au început să devină neclare. Partide de stânga precum social-democrații lui Schröder în 2003 au introdus drastice reforme neoliberale ale codului muncii pentru repornirea motoarelor economiei, în timp ce partide de dreapta au adoptat politici de protecție socială, rezervate anterior stângii eșichierului politic. Partidele social-democrate au început să susțină mari proiecte globaliste precum tratatele de liber schimb NAFTA, TTIP, CETA, iar partide neasimilate distribuției stânga –dreapta precum cele ecologiste, naționaliste ori cele ale piraților și-au făcut tot mai acut prezența în parlamente. Ce se întâmplă?
Crizele multiple din societățile occidentale au redus relevanța separației orientărilor politice în funcție de preferințele economice, determinând partidele clasice liberale și social-democrate să-și piardă compasul ideologic și să caute soluții uneori în afara cadrului ideologic asumat. Incapacitatea elitei politice democratice consacrate de a înțelege la timp problemele de factură nouă cu care se confruntă cocietățile lor și paralizia instituțională și conceptuală în a le rezolva atunci când cu mare greutate le-a perceput, au adus în scenă mișcări populiste și de extremă dreaptă analizate cu îngrijorare de mediul academic occidental. Pe acest fond de panică al elitelor științifice, culturale și politice liberale și social-democrate apar studii asemenea ceui aparținând cercetătorilor Ronald Inglehart și Pippa Norris la care face referire domnul Sorin Ioniță în articolul ”Amurgul Occidentului reloaded? Axa închidere-deschidere înlocuieşte pe cea stânga-dreapta în politică” de pe contributors.ro. Criza economică din 2008-2009 din care Grecia nici astăzi nu și-a revenit, a zguduit statele Uniunii Europene. Schimbări de adâncime în economia globală și imigrația masivă extracomunitară au prins nepregătite elitele europene, care nu au reușit să facă front comun prin politici comune la nivel european, scufundându-se în schimb în infinite certuri tribale. Aparent progresiste și globaliste, guvernele Uniunii Europene din toate colțurile au dovedit în mod repetat că interesele naționale imediate le sunt infinit mai aproape decât binele comun de durată și cooperarea, vazute ca interese cam abstracte. În fața crizelor persistente care nu se lasă combătute la nivelul național al Berlinului, Parisului sau al Londrei au urmat delegitimarea masivă a partidelor clasice aflate la guvernare. Degringolada a fost sancționată la urne și a forțat coaliții disperate între stânga și dreapta pentru a bloca cavalcada populiștilor spre putere.
Cum spuneam, în rândul elitelor incapabile să înțeleagă ce li se întâmplă, s-a instaurat panica. În mediile universitar, mass-media și politic dominante s-a sudat definitiv consensul social-liberal, închegându-se un discurs bine închegat antipopulist alimentat de frica de extrema dreaptă. De menționat că populismul din România și din Europa de Est, ai cărui reprezentanți au și ajuns la putere provocând mari convulsii pe plan intern și extern, este diferit de cel din Europa de Vest, pentru că și contextul e diferit. Fenomenul local este excelent surprins de domnul Sorin Ioniță în articolul său.
Imaginea de ansamblu la nivel european asupra expansiunii este însă diferită în opinia mea de consensul occidental, împărtășit de mulți dintre intelectualii de marcă români. Cred că, asemeni oricărei construcții teoretice, și perspectiva dominantă a elitei intelectuale și politice reprezentate atât de bine de Inglehart și Norris în studiul ”Trump, Brexit, and the Rise of Populism: Economic Have-Nots and Cultural Backlash” (august 2016) este o simplificare a realității. Voi încerca să schimb optica pornind de la axele ideologice stânga-dreapta și identitară, cea de-a doua având nevoie de o revizuire substanțială. Vom vedea astfel o altă radiografie a situației la zi, unde populismul nu apare ca amenințarea atotcuprinzătoare la adresa democrațiilor liberale ci ca simptom al incapacității acestora de a gestiona împreună la nivel european și separat în plan intern amenințările la care se văd expuși europenii în viața de zi cu zi.
Axa ideologică stânga-dreapta
Pe de o parte, elitele liberale și social-democrate care au dominat peisajul politic vest-european în ultimii 70 de ani au ajuns într-un punct de convergență ideologică pe centru-dreapta împărtășind, cu ușoare nuanțe, liberalismul economic, valorile democratice și progresismul cosmopolit. Statul social-liberal a ajuns proiectul comun al liberalilor și socialiștilor occidentali, iar succesul său a golit de conținut dezbaterea pe axa de economie politică stânga-dreapta, desele guvernări de coaliție dintre ambele tabere centriste fiind un indiciu al acestei stări. Triumful democrațiilor liberale asupra dictaturilor comuniste în 1989-1991 alături de creștearea generală a nivelului de trai în Vest au consolidat încrederea elitelor social-liberale, să le spunem 1.0, în soliditatea și universalismul vederilor lor ideologice până la punctul în care luau în derâdere orice critică ori perspectivă alternativă și mai cu seamă discursuri ale conservatorismului identitar.
Sistemul social-liberal a început însă să se fisureze pentru că nu se adaptează la provocările realităților dinamice care îl subminează. Elitele 1.0 au ajuns prea încrezute ca să recunoască gravitatea schimbărilor din sfera economică. Relațiile de producție s-au modificat substanțial chiar și față de anii 1980, iar progresul tehnologic de neoprit – în speță automatizarea – amenință locurile de muncă și creșterea veniturilor unor pături tot mai largi de populație. Zeci și sute de milioane de oameni își văd nu doar siguranța materială, dar și statutul social, respectul de sine și influența politică în pericol. Chiar în momentul de față cresc pretutindeni în Europa (și în lume) disparitățile sociale concomitent cu o precarizare a contractului de muncă (trecerea graduală de la angajare cu normă întreagă la part-time sau mascat ca PFA) și cu ascunderea din statistici a ratelor de șomaj reale. Unora dintre noi, statisticile prezentate de liberali ne par pe cât de fabuloase, pe atât de rupte de realitate. Da, Europa, și mai cu seamă estul ei au înregistrat creșteri economice substanțiale în ultimele două decenii, însă veniturile marii majorități a populației au stagnat după 2008, ceea ce înseamnă că surplusul economic se îndreaptă discreționar spre marele capital în dauna masei de angajați din industrie și servicii.
Nu doar precarizarea situației angajaților afectează baza de impozitare ci și lăcomia fără limite a multinaționalelor care speculează fără rușine toate lacunele legislative de care dispun și incapacitatea (poate și lipsa voinței politice a unor elemente corupte din elitele politice locale) statelor naționale de a se organiza pentru a nu plăti impozitele pe profit. Impozitul nu este în final decât o formă de responsabilitate socială și de recunoaștere că profitul se creează în societate, ceea ce generează o datorie socială. Se ajunge la situații penibile în care giganții economici regionali sau globali precum Amazon, Google, Apple, Shell etc. plătesc taxe derizorii în statele unde ăși desfășoară activitatea economică deși înregistrează profituri anuale de sute de miliarde de euro/dolari.
Lucrurile nu se opresc aici. Adăugați la acest cocktail otrăvit, influența concertată al claselor bogate din Germania, Franța, Marea Britanie ș.a.m.d. (fie că vorbim despre moștenitori de averi, fie de etajele de top-management din firme, fie de cei cu meserii liberale) care fac parte din sau sunt bine conectate la elita politică 1.0 conducătoare. Ei utilizează această influență în mod sistematic pentru a găsi căi de exceptare de la impozitare a propriilor venituri.
Din aceast punct de vedere elitele 1.0 prin lipsa lor de viziune, prin autosuficiență și prin complicitatea la evaziunea fiscală masivă din etajele economice superioare subminează fundamentele sociale economice și politice ale ordinii democratice liberale pe care vor să le prezerve.
Pe de altă parte, îmbătrânirea demografică este un fenomen de o asemenea anvergură ce nu mai poate fi ignorat. Cu trecerea timpului demografia în declin lovește tot mai brutal la rândul ei statul social și indirect ordinea democratică.
Or dacă baza de impozitare se clatină, statul social e în imposibilitate de a-și îndeplini funcțiile. Incapacitatea statelor, implicit a elitelor democratice, ori a societăților în general de a redistribui bogația (încă) în creștere pune în discuție legitimitatea ideologică, valorile și pretențiile la leadership politic al elitelor 1.0. Se pare că efectul de distribuție economică (trickle down effect) echitabilă a bogăției de sus în jos nu funcționează în capitalismul nereglementat așa cum au sperat ideologii liberalismului economic și are nevoie de intervenția societății. Sunt necesare măsuri de echilibrare socială în plan economic fără a dăuna funcționării pieței, așa cum în plan politic este nevoie de echilibrul puterilor în stat.
Ordinea liberală este astăzi tot mai contestată tocmai pentru că elitele ei reprezentative au pierdut contactul cu realitatea pe mai multe planuri și acționează prea rigid pe baza unui mix exploziv de convingeri ideologice și interese de grup.
Axa identitară
Axa identitară a existat dintotdeauna, cel puțin din epoca Romană a cetățenilor romani versus barbari, a perioadei războaielor religioase ale evului mediu, continuată mai târziu cu naționalismele născute din Revoluția Franceză de la 1789. Identitatea, urmată de politica identitară pare o constantă a umanității. Ea a fost întrucâtva estompată eforturile de remediere a disparităților socio-economice devenite stridente în epoca industrială, dar schimbarea de decor istoric o readuce astăzi în prim plan.
Imigrația majoritar islamică în Europa de Vest din anii 1960 încoace a adus în contact direct două lumi cu viziuni politice, valori și organizare socială diametral opuse. Elitele social-liberale progresiste s-au așteptat în van ca imigranții, indiferent de denominația religioasă, să se integreze în societățile democratice deschise sub impactul revelației drepturilor omului, egalității de sexe, a minorităților etnice și sexuale, libertăților politice și al bunăstării economice. De remarcat că primele generații de imigranți au beneficiat de bunăstarea economică râvnită pentru că existau suficiente locuri de muncă în anii de reconstrucție de după al Doilea Război Mondial și de boom economic care a urmat.
Ceea ce s-a întâmplat de fapt îi nedumerește pe liberali până în ziua de azi. În loc să se integreze, comunitățile musulmane au construit societăți paralele respingând orice idei, norme și valori care le contrazic dogma religioasă.
Îndeosebi după 11 Septembrie 2001 societățile europene au remarcat chiar la ele acasă lipsa de participare politică în viața cetății și în general de integrare a comunităților musulmane. A urmat o dezbatere amplă în termenii crizei multiculturalismului. Elitele liberale au preluat la unison teza de stânga a discriminării economice pe baze etnic-religioase ca factor de segregare culturală economică și politică a noilor veniți. În Franța unde discriminarea era sesizabilă au fost demarate programe de asistență socială masivă a claselor defavorizate. Numai că, în unele țări ca Germania și Suedia marginalizarea economică a musulmanilor turci și de alte etnii nici măcar nu a avut loc, iar sistemele de securitate socială bine puse la punct au prevenit pauperizarea musulmanilor, chiar dacă generațiile noi nu mai aveau un grad de angajare similar părinților lor.
Populația nativă europeană a sesizat atitudinile antiliberale din rândul comunităților ermetice musulmane precum și un limbaj tot mai pronunțat antieuropean și anticreștin, iar atentatele islamice repetate din Europa, i-au convins pe oamenii de rând că (la scară istorică) proaspetele minorități musulmane reprezintă pe deasupra și o amenințare în creștere directă de securitate. Interesant a fost că musulmanii din Franța, Marea Britanie și Germania au ieșit în număr mare în stradă pentru a protesta împotriva unor caricaturi cu profetul, însă răspunsul lor a fost mut când au fost uciși sute de europeni în Anglia, Spania sau Franța în atentate comise de coreligionari.
Pe fondul insecurității economice (chiar dacă încă nu e vorba despre pauperizare) și al apariției unui grup social numeros cu valori și norme nu de puține ori ostile, electoratul european a intrat într-o fază de introspecție, de reevalueze a propriei identități.
Axa domnilor Ingelhart și Norris converge spre un găunos populism de unde extremele se ating într-un naționalism șovin cu socialism economic. Aceasta este de altfel perspectiva elitelor 1.0 depășite de situație. Elitele acestea marșează pe tema cuplajului discriminării economice cu lipsa de integrare ca explicație a crizei și resping axa identitară ca populistă și falsă.
Apropo de alegerile din Olanda, vedeți cum este descrisă această dezbatere crucială în articolul lui James Traub ”The Geert Wilders Effect” din revista Foreign Policy (Aici link).
În opinia mea axa identitară europeană din spațiul politic prezintă la capete extrema dreaptă naționalistă și stânga radicală, ambele antidemocratice, antiliberale și antiglobaliste, separate de un continuum ocupat de conservatorii naționali și de elitele social-liberale progresiste. Această axă așadar este mai complexă decât o văd progresiștii care comit eroarea de a a comasa electoratul conservator cu populiștii xenofobi și autoritari de stânga și de dreapta. Mijlocul spectrului politic nu este reprezentat exclusiv de social-liberali.
Elitele democratice înstărite ale Europei ignoră masa conservatoare căreia i se alătură tot mai mulți oameni deveniți nesiguri de identitatea lor atacată de un curent progresist globalist lipsit de viziune, de regimuri externe dictatoriale prin război hibrid și de ideologii ostile, amenințați economic de unele procese ale globalizării negestionate corespunzător de elitele la guvernare și temători pentru siguranța lor fizică în propriile țări.
Fig. 1 Axa identitară vest-europeană
Alegerile din Olanda sunt probabil expresia acestui seism european de profunzime. Cetățenii de rând privesc critic globalizarea datorită efectelor ei adverse, sunt circumspecți cu privire la apariția unor comunități islamice tot mai numeroase în mijlocul lor, care nu dau niciun fel de semne de deschidere și de integrare în societățile gazdă, și vor stoparea imigrației, cel puțin până când nu se rezolvă de durată problemele interne enumerate. Electoratul conservator, aflat deocamdată în curs de clarificare ideologică inclusiv în raport cu proiectul Europei federaliste, nu este antidemocratic, nu pune sub semnul întrebării social-liberalismul, respectă drepturile omului și egalitatea de sexe și, după cum se vede în aceste zile în Olanda, nu dorește venirea la putere a populiștilor cu tendințe autoritare. Deși nemuțumiți de performanța clasei politice în ultimele două decenii, cetățenii olandezi au meditat asupra consecințelor aducerii la putere a unui populist excentric cu limbaj antieuropean și au votat ”nu” extremismului. Deocamdată. Acum mingea se află în curtea clasei politice mainstream. Ei trebuie să dovedească că au înțeles problemele și le rezolvă.
Oamenii de rând sunt mai raționali decât îi creditează elitele. Elitele progresiste sunt cele rămase captive osificării ideologice și care au lăsat liber spațiul conservatismului național (reprezentat în sudul Germaniei de CSU – Uniunea Creștin-Socială, partid marginalizat sistematic însă în coaliția de guvernare CDU-SPD a guvernului Merkel) net întărit față de deceniile trecute.
Este de înțeles că limitarea drepturilor migranților, restrângerea unor libertăți religioase chiar și atunci când aceste libertăți intră în conflict cu principiile democratice și egalitatea de sexe, recurgerea la instrumente discutabile precum expulzări masive ale imigranților ilegali sau respingerea lor direct la granițele Uniunii Europene provoacă disonanțe cognitive dureroase membrilor elitelor liberal-progresiste 1.0.
Ele vor supraviețui însă numai dacă fac ajustările necesare. Se poate salva proiectul european și piața economică unică din care România face parte de un deceniu, dacă se explică faptul că statele naționale nu mai pot singure să gestioneze problemele și crizele cu care se confruntă. Se poate salva globalizarea economică și multilateralismul politic dacă se explică faptul că liberalismul economic și comerțul liber constituie singurele baze probate de istorie pentru creștere economică și dacă se acționează concomitent pentru protejarea perdanților globalizării prin politici de impozitare echitabilă a capitalului și de redistribuție inteligentă a resurselor către toți cetățenii. Pot fi menținute drepturile refugiaților și libertățile religioase numai dacă acestora li se spune clar de la bun început că rămânerea și sprijinirea lor în Europa depinde de atașamentul personal și de grup la valorile democratice, la egalitatea de sex, de religie și de etnie și dacă evită segregarea autoimpusă pe criterii religioase. Sunt adevăruri neplăcute, dar care trebuie puse urgent pe tapet.
Premierul olandez liberal Mark Rutte, a încercat în ultimele luni exact această rotație de pe pozițiile progresiste clasice spre electoratul aflat în propriul voiaj de redescoperire a conservatorismului, curent timp de decenii somnolent. Prin această piruetă politică Rutte și-a salvat cariera politică și partidul, inclusiv respingând răspicat discursului islamist autoritar al regimului Erdogan, care exploatează fără rețineri conservatorismul religios foarte puternic din comunitățile turce stabilite în Occident.
Va reuși politicianul olandez să calce pe urmele cărturarului și a omului politic Pim Fortuyn întruchipând elita 3.0 a conservatorismului liberal dorită cu ardoare de un public tot mai larg, dar nematerializată? Dacă nu va da substanță opțiunii conservatoare pe axa identitară, publicul va fi în continuare forțat să aleagă între elita progresistă 1.0 care nu îl înțelege ci și îl disprețuiește și îi ignoră problemele, băgând capul ca struțul în nisip, și elita populistă 2.0 naționalistă, nedemocratică, antiliberală și antieuropeană. Conservatorismul identitar nu implică închiderea și fragmentarea politică decât în forma sa de extremă dreaptă, tot așa cum extrema stângă este la fel de antidemocratică și a devenit de asemenea antiglobalistă după ce proletariatul aproape a dispărut ca clasă socială. Conservatorismul manifestă deschidere spre Europa și liberalism, dar și exponenții liberalismului trebuie să caute o fuziune, inclusiv pe spațiul ideologic, în loc să adopte un ton confruntațional dominat în subconștient de panică. Nu trebuie uitat că proiectul unei Europe unite a fost unul transpartinic, având susținători de ambele tabere ale axei stânga-dreapta, axă în care conservatorii de dreapta erau mult mai bine reprezentați în anii postbelici.
Axa identitară nu corespunde, așa cum am schematizat în figura 1, unei axe închidere –deschidere, căci deschiderea are loc pe opțiunile ideologice de centru liberal progresivă și conservatoare. Cele două axe vor coexista în viitorul previzibil, iar cei angajați în lupta politică trebuie să se poată plasa coerent, fără disonanțe cognitive disruptive la nivel politic, concomitent pe ambele axe în fața electoratului și a conștiinței proprii. Lăsarea conservatorismului aflat de curând în plină construcție și revitalizare în mâna populiștilor ar fi cea mai mare eroare strategică a elitelor politice democratice europene după impăciuitorismul anglo-francez în fața lui Hitler în anii 1930.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Perfect de acord.
Interesant articol, multumim. Sunt recunoscute in el o serie de realitati (despre multinationale, elitele academice, migratie) care atunci cand erau spuse doar acum cativa ani (chiar si aici pe Contributors) declansau imediat reactii virulente si abuzive din partea unor comentatori mari aparatori de sistem (catalogari drept ceausist, nationalist, vadimist, rasist/xenofo, pasunist, legionar, etc.).
Devine evident ca intram intr-o perioada de schimbare de „zeigeiest”.
In privinta tezei autorului.
In Occident elitele liberal-progresiste domina de foarte multi ani politicul, mass-media si mediul academic-universitar. Au infiltrat institutiile si au preluat puterea treptat in toate statele occidentale dupa „revolutia culturala” de la sfarsitul anilor ‘1960.
E iluzoriu sa crezi ca acest proces, care a durat decenii ca sa fie realizat, poate fi inversat acum in doar cativa ani si liberal-progresistii vor descoperi acum subit valorile si ideologia national-conservatoare. E nevoie de cel putin o generatie ca asa ceva sa se intample, iar Occidentul nu mai are timp de asa ceva.
Politicienii, prin natura lor niste demagogi si oportunisti, sunt cei mai „flexbili” dar politicienii sunt o parte din „sistem”, partea cea mai volatila, insa restul suprastructurii – tot aparatul birocratic-managerial-administrativ al statului si al mega corporatiilor multinationale nu se poate schimba asa repede si, in plus, are interese directe in mentinerea status-quo-lui.
Cred ca s-a ajuns deja la situatia din URSS de la sfarsitul anilor 1980 cand chiar si incercarile timide de reforma nu vor face decat sa accelereze „populismul” si in final inlaturarea brutala a elitelor ce au dus societatile occidentale in fundatura in care se gasesc in prezent.
corect : „Zeitgeist”
Da, o clarificare binevenită şi o analiză lucidă. Pe axa economică s-au făcut deja toate experimentele posibile şi s-a ajuns la concluzia, cel puţin teoretic, că centrul e locul optim, de aceea se încearcă acum experimente şi pe axa culturală. Liberal-progresiştii, aşa cum arată şi autorul, pierd teren pe mâna lor. Ei s-au decuplat de la nevoile majorităţii populaţiei, ocupaţi fiind să elaboreze ideologii ale minorităţilor de tot felul: LGTB, culturale, migranţi, etc, pe care mai apoi le impun majorităţii populaţiei sub forma unei supraideologii numite „Political Correctness”. Pe urmă vin la rând ultra-progresiştii, care vor încerca să uzeze de avantajul deschiderii spre a promova integrismul, ultimul răcnet în materie de meta-ideologie. Integrismul, spre deosebire de integrare, are oroare de identitate. Ţinta lui e dizolvarea, nivelarea, uniformizarea. O utopie de acelaşi soi cu comunismul. Conservatorii, aşa cum arată şi autorul, nu se opun integrării, ci integrismului. Ei vor păstrarea identităţii, nu dizolvarea ei. Dar şi aici există o extremă: ultra-conservatorii. Ultra-conservatorii sunt adepţii izolării, a închiderii în propria carapace. Ultra-progresiştii şi ultra-conservatorii sunt extremele ce se hrănesc reciproc prin dihotomizarea societăţii.
Progresiştii şi conservatorii ar putea, dacă nu ajung la un numitor comun, ca măcar să nu balanseze sistemul democratic prea tare. Adică „tangajul” sistemului să fie rezonabil, astfel încât populaţia să nu fie afectată de rău de .. democraţie şi să ajungă să voteze extremele.
O polemică cordială cu textul lui Sorin Ioniţă,dar mai precis şi mai bine fundamentat.Aş cataloga textul d-lui Andrei Valan ca fiind foarte aproape de o nouă teorie doctrinară.
Într-adevăr,în epoca globalismului Lumea are nevoie de o altă „paradigmă politică”.Democraţia clasică a devenit inoperantă(zic eu!) tocmai fiindcă a fost maculată de neo-liberalismul globalist al elitelor politice „progresiste” care,aici autorul are dreptate,sunt rupte de noua realitate a Lumii globale.
Dacă aspectele economice şi ideologice/doctrinare sunt bine prezentate de autor,aceasta nu este suficient.Singur,conservatorismul(identitar-naţional) nu poate rezolva contradicţiile europene.Pe de altă parte,o soluţie POLITICĂ se impune rapid fiindcă altfel totul poate degenera în extremisme periculoase de stânga sau de dreapta.
Cred că nişte concluzii se pot trage din recentele alegeri din SUA şi Olanda care au pus în practică soluţiile de tip conservator pe care autorul le invocă.Dar este încă prematur să considerăm că aceste soluţii sunt pozitive sau nu fără a fi verificate în cel puţin un ciclu electoral.
Fiindcă nu s-a zis nimic despre România,ar trebui ca elitele intelectuale să conlucreze mai puternic şi mai eficient cu elitele politice în sensul găsirii unor soluţii social-politice-doctrinare adaptate necesităţilor de dezvoltare ale României.Iată,ca exemplu,chinurile re-facerii PNL.Ei nu pot să se coaguleze,zic eu,fiindcă nu au adoptat o doctrină/ideologie care să-i unească.Să fie asta doctrina conservatoare?
Încă o dată,felicitări autorului pentru acest text mai mult decât remarcabil.
Dimensiunea identitara = declinul Europei ? Sa inteleg ca singura solutie pentru Europa / UE este internationalismul cominternist al anilor ”30 condimentat cu ideologia perversa a institutului de la Frankfurt invelite intr-o poleiala stralucitoare de PR ? Iar cine nu achieseaza cu ideologia oficiala de distrugere a societatii iudeo-crestine capitaliste este dusman si trebuie linsat mediatic cu ajutorul presei main ( europene + americane ) si a marionetelor de la Hollywood / industria muzicala .Iar presa romana preia pe totul pe nemestecate in dorinta de a fi in ”trend” .
Acum cateva zile B1 se revolta deoarece autoritatile maghiare ( Orban cel rau !!! ) au mutat o statuie a lui György Lukács( cel bun !!! ) , ”ilustru filozof” . Atat de ilustru si mai ales benefic incat a fost comisar politic / ministru in guvernul bolsevic a lui Bela Kun si este unul din precursorii corectitudinii politice un militatant asiduu pentru , toate formele , de libertinajul sexual ….vazut ca una din metodele prin care se poate distruge societatea burgheza .
nu inteleg de ce il laudati pe Mark Rutte, e doar un politician „flexibil”, un progresist in adancul sufletului, care de teama sa nu piarda puterea a facut promsiuni pe care o parte di electorat voia s ale auda…se vor lamuri insa repede ca a fost un mincinos si ca nu va face de fapt nimic sa schimbe cursul lucrurilor dinspre implozia spre care se indreapta Olanda (la fel ca Europa) ca urmare a acestor politici progresiste care isi propun distrugerea identitara natiunilor europene prin importul masiv de populatii non europene, de preferinya islamice…..sa nu uitam ca acest politician e foarte flexibil in privinta importului de musulmani, insa a fost foarte vocal impotriva est europenilor, si in special al romanilor si bulgarilor, explicabil, pentru ca est europenii nu servesc scopului progresistilor de a distruge civilizatia europeana din care fac si ei aprte, asa ca nu e nevoie de ei in occident, acolo e nevoie de oameni care aaprtin unei civilizatii incompatibile cu cea occidentala….din pacate pentru europeni acest sistem format si mai trist, din europeni spalati pe creier, va fi greu de invins si lupta va fi dura…..dar variantele sunt fie distrugerea sistemului liberal progresist, fie distrugerea populatiilor europene…iar pentru conservatori, singura sansa e sa treaca de la un nationalism statal la unul european, sa spuna clar ca pericolul asupra popoarelor europene vine din afara europei, sa militeze pentru oprirea imigratiei non europene,, in schimb sa inceteze demonizarea altor populatii europene…intr-adevar, europa doar unita poate rzolva problemele, dar unirea sa se produca intre popoarele europene , nu intre elita progresista si imigrantii non europeni….pana cand insa conservatorii pretinsi moderati nu vor lepada apucaturile progresiste, singura varianta raman aceste aprtide acuzate pe nedrept ca extremiste si populiste
Felicitari pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume:
Totusi, nu cred ca exprimarea „au pierdut contactul cu realitatea” este cea mai potrivaita, deoarece asta implica o eroare neintentionata. Eu nu cred asa ceva si cred ca asta este evident daca analizam faptele:
In Romania politicienii sunt si mai „rupti de realitate”. ;-) Astfel, ei impoziteaza salariul minim pe economie, care nu ar asigura un trai decent nici daca nu ar fi impozitat!
Ce spune Papa Francisc:
Ce spune marele om de stiinta Stephen Hawking:
Olanda este și rămîne luceafărul unui continent zguduit de incertitudini. De mult timp în parlament sunt multe partide (se repeta în UE27?). Nu există pragul de 5 %. Rutte are parteneri cu care poate guverna liniștit și onorabil. Cred că trebuie privit fiecare din cei 27 parteneri UE aparte. Franța are încă tradiția politică de confruntare. Sindicatele sunt puternice și preferă greva pînă la paralizarea cîteva zile a căilor ferate etc. Vom vedea cum e realitatea pentru Macron 2017-2022 (pensionarea timpurie, deficit budgetar pest 3 %, datorii de stat aprope de 100% și șomaj la tineri în banlieu), independentul de centru-stînga.
Germania cu pînă la 70 % pentru marea coaliție de centru (CDU/ SPD sau ev. invers) rămîne stabilă indiferent de stînga (Linke 9 % Grüne 7 %, ca. 16 %) sau dreapta (AfD 9% azi).
… „.. În opinia mea axa identitară europeană din spațiul politic prezintă la capete extrema dreaptă naționalistă și stânga radicală, ambele antidemocratice, antiliberale și antiglobaliste, separate de un continuum ocupat de conservatorii naționali și de elitele social-liberale progresiste…. „…
Avem o problemă în UE27 cu extremele bine prezentate de autor. In Spania PODEMOS cu un leader carismatic autoritar a impiedicat formarea unui guvern majoritar. Rajoy conduce un guvern minoritar PRO UE și PRO Euro. In Italia unde foarte mult timp guvernele se schimbau anual (Berlusconi a fost o excepție cu guvernare mai mult timp). Criza bancară și criza partidului de guvernămînt (stînga) ar putea duce la un guvern populist Beppe Grillo- cinci stele? Italia are probleme cu stagnarea economică și criza politică. La Roma și Paris se decide soarta EURO 2017 și forma viitoare a UE27, în viitori 3 ani. Viteze, cercuri?
.. „.. Crizele multiple din societățile occidentale au redus relevanța separației orientărilor politice în funcție de preferințele economice, determinând partidele clasice liberale și social-democrate să-și piardă compasul ideologic și să caute soluții uneori în afara cadrului ideologic asumat…. „…
Cauzele incertitudinilor în UE27 sunt cauze interne în țările partenere UE27. Problema alimentării pensiilor a dus la Agenda 2010 a lui Schröder /SPD-Grüne și pragul de pensionare la 67 de ani. Numai în Olanda și Elveția situația pensiilor cu trei piloni e rezolvată prin fonduri de pensii. Ceilalți în UE27 alimenteză o parte din mărimea pensiilor cu subvenții de la budgeturi. Budgeturi care sunt de mult timp deficitare peste 3 %. Grecia nu mai e în stare să restituie 300 miliarde împrumuturi bancare (alimentarea clientelei politice de mult timp, modelul preferat la București 2017- 2021?) și depinde cel mai mult de decizile în anul 2017-2018.
… „…. De menționat că populismul din România și din Europa de Est, ai cărui reprezentanți au și ajuns la putere provocând mari convulsii pe plan intern și extern, este diferit de cel din Europa de Vest, pentru că și contextul e diferit…. „….
Fostii tovarăsi din Pactul de la Varșovia sunt frații „naționaliști-suveraniști” /Vișegrad de azi? Afrontul PIS-Varsovia față de Paris /F. Hollande nu rămîne fără urmări. Viteze diferite deja 2017 (un ministru de finante etc. e în discuție pentru zona EURO, deci integrare ca pînă acum în cercul celor în EUROland?)?
.. „…. Or dacă baza de impozitare se clatină, statul social e în imposibilitate de a-și îndeplini funcțiile. Incapacitatea statelor, implicit a elitelor democratice, ori a societăților în general de a redistribui bogația (încă) în creștere pune în discuție legitimitatea ideologică, valorile și pretențiile la leadership politic al elitelor 1.0… „….
In 2-3 ani UE27 are după restructurare care formă? Care sunt șansele și care sunt riscurile 2017-2021 la București? Populism de stînga cu orientare spre „pensiile spaciale” (modelul grecesc)? Cu vechii tovarăși împotriva….