Președintele Iohannis – Fața și reversul

S-au înmulțit și intensificat în cursul ultimelor zile criticile la adresa președintelui Klaus Iohannis.
Am în vedere când spun asta nu atacurile obișnuite venite din partea reprezentanților puterii actuale și a presei care lucrează tarifat în favoarea acesteia (a se vedea editorialul murdar publicat în Cotidianul de strungarul Nistorescu făcut gazetar de PCR și menținut în viață de gudurăturile pe lângî puterea actuală), ci cele formulate dinspre dreapta politică și a gazetarilor care, la un moment dat, s-au numărat printre susținătorii acțiunilor prezidențiale. Și care se arată astăzi tot mai dezamăgiți de pasivitatea președintelui, de lipsa lui de hotărâre, dar și de câteva acțiuni recente punctuale. Precum vizita semi-eșuată în Marea Britanie pe care o califică drept turism al familiei prezidențiale dar și un pretext pentru ca Prima Doamnă să nu dea curs solicitării de a se prezenta la audierile referitoare la proprietățile faamiliei, audieri înțelese drept consecință a unei solicitări venite din partea argaților de presă de la luju.ro, aflați în solda fostului pușcăriaș Dan Voiculescu ori semnarea decretului de numire în funcția de ministru al Educației Naționale a doamnei Ecaterina Andronescu.
În cel de-al doilea caz să ne reamintim că dl. Iohannis a afirmat marțea trecută că doamna Andronescu va trebui să aștepte un pic mai mult până să vadă semnat decretul de numire, numai că acest un pic mai mult nu a durat decât până vineri. Mulți dintre criticii de astăzi ai președintelui au înțeles spusele de acum o săptămână ale d-lui Iohannis drept o anticipare a faptului că doamna Andronescu ar putea să nu primească niciodată agrementul prezidențial, că președintele va solicita mai mult ca sigur o a doua nominalizare.
Nu s-a întâmplat astfel. Dl. Klaus Werner Ioahannis, profesor de fizică la bază, a trecut destul de repede peste valurile de critici referitoare la felul în care și-a exercitat cele trei mandate anterioare în fruntea Educației actuala președintă a Senatului Universității Politehnice din București și i-a mai dat și o a patra șansă.
Criticii d-lui Iohanis spun că ar fi făcut-o din comoditate, din dorința de a nu-și complica prea mult existența, apărătorii fiindcă acesta ar fi apreciat că, în condițiile actuale, PSD și conducerea acestuia nu vor înainta în nici un caz o propunere mai bună. Că iarăși președintele a ales răul cel mai mic. Și că oricum am întoarce-o, dincolo de toate reproșurile mai mult decât justificate ce i se pot aduce doamnei Ecaterina Andronescu (am făcut-o și eu în repetate rânduri), domnia-sa înseamnă o lumină prin comparație cu recenții predecesori de calibrul minuscul al unor Pavel Năstase, Liviu Pop sau Valentin Popa.
Dincolo de aceste situații punctuale, se vede cu ochiul liber că președintele ezită să adopte o linie clară. Că nu îi este specifică în nici un fel consecvența. Că marchează, însă odată consumat momentul cu pricina (am în vedere când spun asta replicile dure date obrăzniciilor incalificabile ale inculpatului de rang înalt Dragnea Nicolae Liviu care s-a cocoțat la vârful Statului) are nevoie de un time-out prelungit. E clar că deocamdată dl. Iohannis nu realizează că nu sunt mai mult decât 12 luni până la viitoarele alegeri prezidențiale și că ele s-ar cuveni fructificate la maximum dacă actualul își dorește cu adevărat un al doilea mandat de cinci ani la Cotroceni. Dl. Iohannis pare a crede mult prea mult în sondajele de opinie care îl dau pe mai departe drept favorit al preferințelor electoratului, însă nu ține cont de fluiditatea situației. Pare a avea memoria scurtă și că nu își amintește că, în urmă cu patru ani mai degrabă greșelile în cascadă comise de contra-candidatul Victor Viorel Ponta, i-au adus pe neașteptate primul mandat de președinte. Că orice față își are reversul și că acesta nu este obligatoriu favorabil. Deocamdată, să notăm că ieri președintele Iohannis i-a dat șah lui Dragnea.