Devirilizarea și orizontul îngust: două tare politice ale intelectualității românești

Cei care se ocupă de piața politică și disfuncționalitățile democrației liberale din țara noastră semnalează absența liderilor care să poată furniza o alternativă la clasa politică actuală cu două surse posibile: zona antreprenoriatului și zona culturală. Denumesc generic bazinul de extracție cultural ca fiind intelectualitatea românească. Liderii se afirmă și se dezvoltă de la sine, pot fi eventual sprijiniți, nu îi ia cineva cu penseta și îi pune în față.

Dacă un lider real croit după chipul și asemănarea actualei clase politice face această operațiune de propulsare a intelectualilor în față îi va folosi la scrierea discursurilor, la dezvoltarea de politici bune unde îi așează, dar efectele acestora vor dispărea odată cu eventuala manifestare a ticăloșiei respectivului lider real care s-a folosit de ei. Soluția s-a dovedit disfuncțională pe termen mediu și lung. Este nevoie de dezvoltarea capacității de a fi lideri a intelectualilor. Orice intelectual responsabil față de țara sa trebuie să se gândească și la asta: se se dezvolte în acest sens sau să susțină pe alții mai dotați pentru așa ceva.

În acest text semnalez două tare evidente asupra cărora s-ar putea lucra: devirilizarea și orizontul îngust.

Într-o societate cu o cultură informală patriarhală inerentă în condițiile preferințelor religioase dominante statistic nu poate avea succes civic și politic de masă decât un intelectual cu profil viril clar. Când spun viril accentul e pe forța morală, nu pe caracteristici ontice, de gen de pildă. Femeile scriu adesea articole mai virile decat bărbații în acești ani. Cum de la un intelectual nu putem aștepta călărie la bustul gol sau centura neagră la karate asemenea domnului Putin, această virilitate se poate manifesta în mod credibil prin operă și prin puterea ei de a infuența în comunitatea de specialitate și în mase. Dacă există și o ținută corporală cât de cât masculină, un aspect general sănătos, cu atât mai bine.

Există o devirilizare pregnantă a literaturii intelectuale românești percepute ca fiind de elită pe piața comercială care are între cauze:

• cultul eseisticii ca gen al zilei și al altor stiluri care se fac așa zicând singure, fără efort major de proiectare, respingerea gândirii sistematice de scară largă care necesită un efort uriaș al autorilor și al cititorilor, impresionant.
• scăderea prestigiului universităților și a studiului academic românesc din cauze pe care le știm cu toții, desprinderea autorilor cu succes comercial de universități cu tensiuni mai mult sau mai puțin mari, iar când s-a căzut la pace era prea târziu pentru ambele părți din punct de vedere al relevanței publice a acestei relații. Ori vectorul academic este decisiv pentru orice influență la scara maselor.
• precaritatea economică a intelectualilor și lipsa de căutare feminină a tinerilor cu veleități de gândire puternică. Succesul azi pe acest plan are cu totul alte criterii, statutul social al marilor inteligențe fiind cvasi-nul în România. Faptul că respingi compromisurile cu o putere coruptă nu trebuie să te facă sărac lipit. Vei fi nervos, pesimist, te vei simții izolat și nu vei putea să mai conduci pe nimeni pe plan politic.
• convingerea multor autori că susținerea socială reciprocă poate compensa forța manifestă a gândirii. Această abordare nu duce decât la ghetoizare și pierderea oricărei relevanțe sociale de scară largă. Susținerea reciprocă de folos e doar cea care duce la depășirea unei dintre situațiile enumerate mai sus.

Dacă este să avem lideri politici din zona intelectuală tagma acestora trebuie să aibă reprezentanți care au o operă impresionantă, o stare economică bună obținută nu neapărat prin acea operă și o statură de lider care poate ține în mână o societate patriarhală. Calea este deschisă și doamnelor cu astfel de veleități, alternativa modificării mediului românesc de selecție către o cultură nepatriarhală fiind o cale firească și ea, dar fără nici o relevanță politică la scara de timp a următoarelor cicluri electorale.

La îngustarea orizontului se ajunge prin:

• respingerea preocupărilor spirituale
• limitarea la preocupări umaniste sau ștințifice
• în cadrul celor științifice limitarea la un singur domeniu de specialitate.

În primul caz lipsește profunzimea verticală, de care votantul mediu are nevoie într-o societate ca a noastră (să o vadă la cei pe care îi votează, nu să o și practice neapărat). Se crede că liderul cu preocupări spirituale rezonabile, nu exagerate, e mai moral decât alții fără astfel de preocupări. Dacă are preocupări spirituale profunde trebuie să și le mascheze, pentru că va fi perceput ca naiv, incapabil să opereze în zona politicii.

În al doilea caz discursul public al intelectualului evident șchioapătă, totul tinde să se reducă fie la materie, fie la citate din marile opere ale omenirii, mai rar din cele personale, cu ghilimele sau fără, ceea ce bunul simț al oricărui votant respinge, fără neapărat să și știe de ce.

În al treilea caz percepția publică este că avem de a face cu un tehnician de înaltă calificare, cineva care știe ceva foarte specializat și se pricepe doar la acel domeniu cu puține șanse să facă față și în altă parte. O astfel de persoană nu poate fi un lider politic, poate doar să fie pusă undeva să facă ceva specializat, la un minister, la o comisie.

Toate cele trei cazuri sunt asociate modului general de funcționare azi a lumii academice: nu dă bine în comunitatea academică să ai preocupări spirituale, umanismul raționalist e la mare căutare, iar dacă ești om de știință e bine să fii reducționist și să crezi că orice știință despre procese de scară mare, ca cele de tip politic de exemplu, se reduce la biologie și mai departe la fizică. În oricare dintre aceste situații ai potențial nul să fii lider politic în România. Cine dorește trebuie să lucreze la depășirea aceastei percepții asupra sa.

Văd două căi lucru la depășirea orizontului îngust: prin strategii interne academice ale cercetării inter-disciplinare și trans-disciplinare și prin strategii externe accesibile persoanelor cu talentele scriitoricești. Domnul Cărtărescu e un caz exemplar în acest sens și poate cu cel mai mare potențial de lider politic pe piața actuală. Se poate lucra poate și la o cultură organizațională în care rolul capitalului spiritual să fie general acceptat, dar nu văd nici o motivație în acest sens nici din partea Bisericii, pentru că riscă să se dezvolte și alte spiritualități, nici din partea conducerilor academice în condițiile unui stat care este secular și așa și trebuie să rămână. Intelectualul cu interese politice trebuie să gestioneze personal în mod creativ calea spre succes într-un stat secular al unei națiuni neseculare și predominant patriarhale.

Am convingerea că inteligența, disponibilitatea la efort, generozitatea și discernămtul caracteristice oricărui potențial lider politic din zona intelectuală vor permite să se manifeste aceste persoane, ele există.

Notă

____

Mulțumesc editorului platformei Contributors pentru sugestii semantice importante care au îmbunățit o primă variantă a acestui text.