Experiența republicilor post-sovietice în materie de acorduri de securitate cu Moscova este de așa natură încât discuțiile ruso-ucrainene din 2022 aveau puține șanse de succes.
În ultimele luni au fost publicate o serie de reflecții politice sau ale experților cu privire la negocierile ruso-ucrainene din februarie-aprilie 2022 din Belarus și Turcia. Deși aceste contribuții conțin detalii noi și perspective interesante, majoritatea dintre ele fie ignoră cu totul, fie nu prezintă în mod proeminent istoricul oribil al Moscovei în ceea ce privește punerea în aplicare a acordurilor politice și de securitate cu fostele republici sovietice. O mare parte din dezbaterile recente privind șansele unei posibile istorii pașnice nu ia în considerare experiența trecută și presupune că Kremlinul va respecta orice acord semnat. O astfel de supoziție contravine comportamentului rusesc observabil în situații comparabile.
Bilanțul îndeplinirii de către Moscova a unor prevederi cruciale din acordurile legate de securitate cu fostele republici sovietice este dezastruos – să nu mai vorbim de spiritul acestor acorduri. Rusia însăși se plânge adesea cu voce tare de presupusul comportament necorespunzător al partenerilor săi de negociere mai slabi înainte, în timpul și după semnarea unui document. Purtătorii de cuvânt ai Kremlinului au cerut în mod constant punerea în aplicare integrală a acelor articole care îi interesează cel mai mult, precum și acceptarea propriei interpretări a Moscovei cu privire la acestea. În același timp, Kremlinul a fost flexibil în ceea ce privește propriile sale obligații materiale – fie că sunt cele ce rezultă din acordurile multilaterale, fie din cele bilaterale dintre Moscova și alte state post-sovietice. Neîseriozitatea politică a Kremlinului s-a manifestat adesea exact în ceea ce priveste acele obligații rusești care erau esențiale pentru ca acordurile să aibă sens.
Promisiunile încălcate ale Rusiei
Cazurile de nihilism juridic al Kremlinului și de neîndeplinire de către Rusia a acordurilor semnate, cu consecințe tragice, au fost puzderie în ultimii 35 de ani. Au fost încălcate numeroase acorduri mai vechi între Moscova și Kiev, fundamentale pentru relațiile internaționale din spațiul post-sovietic. Cel mai important a fost Acordul de la Belaveja din decembrie 1991 dintre Rusia, Belarus și Ucraina, care a dizolvat Uniunea Sovietică, un eveniment pe care Putin l-a descris în mod faimos în 2005 ca fiind „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”. În acest tratat istoric și pe deplin ratificat, cele trei țări au înființat Comunitatea Statelor Independente, au stabilit în mod consensual și au promis să respecte noile frontiere de stat – inclusiv faptul că Crimeea, Sevastopol și Donbas aparțineau Ucrainei. Articolul 5 din Acordul de la Belaveja prevede că: „Înaltele părți contractante își recunosc și își respectă reciproc integritatea teritorială și inviolabilitatea frontierelor existente în cadrul Comunității”.
Un alt document istoric a urmat aproape trei ani mai târziu – infamul Memorandum de la Budapesta privind garanțiile de securitate. În timpul acestui fatidic summit CSCE din Ungaria din decembrie 1994, în apendicele la Tratatul de neproliferare nucleară (TNP din 1968), Moscova, Washington și Londra au promis Kievului, în schimbul predării de către Ucraina a focoaselor sale nucleare către Rusia, că vor respecta frontierele de stat, integritatea teritorială și suveranitatea politică a Ucrainei. Pentru o scurtă perioadă de timp, după destrămarea URSS, Kievul a avut al treilea cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume. În 1994, s-a angajat nu numai să își dezmembreze rachetele strategice, ci și să transfere Rusiei toate celelalte arme de distrugere în masă și materialele care ar putea fi folosite pentru a le construi. Același lucru s-a aplicat și în cazul diverselor sisteme de lansare moștenite de Ucraina, cum ar fi bombardierele sau rachetele.
Cele trei state semnatare ale TNP, inclusiv Rusia, afirmă în primele două articole ale memorandumului din 1994:
„1. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă angajamentul față de Ucraina, în conformitate cu principiile Actului final al CSCE, de a respecta Independența și Suveranitatea și frontierele existente ale Ucrainei. 2. Statele Unite ale Americii, Federația Rusă și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord își reafirmă obligația de a se abține de la amenințarea sau utilizarea forței împotriva integrității teritoriale sau a independenței politice a Ucrainei și că niciuna dintre armele lor nu va fi folosită vreodată împotriva Ucrainei, cu excepția cazului în care este vorba de autoapărare sau în alt mod, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite.”
Aceste promisiuni au fost încălcate de Moscova începând din 2014 într-un mod din ce în ce mai flagrant. Rusia nu numai că a înființat așa-numitele republici populare pe teritoriul ucrainean, dar a anexat oficial regiuni ucrainene în martie 2014 și în septembrie 2022, incluzând în acest din urmă caz teritorii și chiar orașe întregi pe care nu le controlează.
Majoritatea acordurilor semnate în legătură cu războiul ruso-ucrainean au fost, de asemenea, încălcate de Moscova. Cele mai infame dintre ele au fost așa-numitele Acorduri de la Minsk, pe care Kievul le-a semnat sub amenințarea armelor în 2014 și 2015. În protocolul de la Minsk din septembrie 2014 („Minsk-I”), ambasadorul Rusiei în Ucraina a subscris să „retragă grupurile armate ilegale și echipamentele militare, precum și luptătorii și mercenarii de pe teritoriul Ucrainei”. În pachetul de măsuri de la Minsk din februarie 2015 („Minsk-II”), Moscova a promis din nou „retragerea tuturor forțelor armate străine, a echipamentelor militare, precum și a mercenarilor de pe teritoriul Ucrainei sub supravegherea OSCE [precum și] dezarmarea tuturor grupurilor ilegale”. Kremlinul nu a dat niciodată vreun semn că ar fi început cu adevărat să îndeplinească aceste promisiuni și alte promisiuni și probabil că nu a intenționat niciodată să facă acest lucru.
Cazurile moldovean și georgian
Dintre acordurile încălcate de Rusia, cele care ar putea fi cele mai importante pentru evaluarea șanselor pe care le-ar fi avut un presupus acord de la Istanbul în 2022 ar fi cele care nu privesc însă Ucraina și care au fost semnate pe când Putin nu era președinte. Aceste anulări ale tratatelor – la prima vedere fără legătură – indică o patologie mai profundă în abordarea Rusiei față de așa-numita sa străinătate apropiată (adică spațiul post-sovietic). Încălcările tratatelor care nu au legătură cu Ucraina ilustrează existența unui model mai larg de comportament care nu se referă doar la Ucraina și care nu este modelat doar de personalitatea lui Putin.
În octombrie 1994, Moscova a semnat un Acord între Federația Rusă și Republica Moldova privind statutul juridic, procedura și perioada de retragere a unităților/formațiunilor militare ale Federației Ruse, aflate temporar pe teritoriul Republicii Moldova. În articolul crucial 2 al acestuia, Kremlinul promitea:
„Partea rusă, în conformitate cu capacitățile tehnice și cu timpul necesar pentru amenajarea noului loc de desfășurare a trupelor, va retrage aceste forțe militare în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord. Pașii practici de retragere a unităților militare ale Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, în cadrul acestui termen, vor fi sincronizați cu reglementarea politică a conflictului transnistrean și determinarea unui statut special pentru regiunea transnistreană a Republicii Moldova”.
În același an, Republica Moldova a adoptat noua sa Constituție post-sovietică, în care s-a definit ca stat neutru. Articolul 11 din Constituția Republicii Moldova din 1994, încă în vigoare, prevede următoarele „Republica Moldova își proclamă neutralitatea permanentă. […] Republica Moldova nu admite staționarea pe teritoriul său a niciunei trupe militare străine”.
Cu toate acestea, rămășițele Armatei a 14-a ruse, numită acum „Grupul Operațional al Forțelor Ruse”, rămân pe teritoriul Republicii Moldova împotriva voinței Chișinăului și în contradicție cu tratatul dintre Rusia și Republica Moldova din 1994. Nici conflictul teritorial din Transnistria nu a fost rezolvat în perioada de trei ani menționată în tratatul dintre Moscova și Chișinău din 1994. Excluderea constituțională a Republicii Moldova de la aderarea la NATO și de la găzduirea de trupe străine pe teritoriul său – de asemenea, subiecte majore în dezbaterea în curs de desfășurare privind un posibil compromis ruso-ucrainean – au fost atunci, ca și acum, ignorate de Moscova. Trupele rusești rămân și azi pe teritoriul moldovenesc, 30 de ani mai târziu, încălcând Constituția Republicii Moldova, la fel ca și așa-numita Republică Moldovenească Transnistreană ca pseudo-stat și satelit al Rusiei.
Atitudinea Rusiei față de Georgia și acordul de încetare a focului din august 2008 dintre Moscova și Tbilisi spun o poveste oarecum similară. Acordul a fost semnat de președinții de atunci ai celor două țări, Dmitrii Medvedev și Mikheil Saakașvili. A fost numit și „Planul Sarkozy”, după numele președintelui Franței de atunci, Nicolas Sarkozy. La acea vreme, Franța deținea președinția Uniunii Europene, care a mediat acordul. Acordul a pus capăt războiului ruso-georgian din 2008, care a durat cinci zile. Articolul 5 prevedea întoarcerea trupelor rusești, care cu câteva zile înainte intraseră în Abhazia și în regiunea Tskhinvali, pe pozițiile lor inițiale din Rusia: „Forțele armate ale Federației Ruse vor fi retrase pe linia de dinaintea începerii acțiunilor armate”.
Cu toate acestea, Moscova a lăsat un număr semnificativ de trupe pe teritoriul georgian, într-o încălcare evidentă a acordului din august. Mai rău, la sfârșitul lunii august 2008, a recunoscut Abhazia și așa-numita Osetia de Sud, adică regiunea Tskhinvali, ca state independente. Aprobarea inițială și semnarea de către Moscova a Planului Sarkozy, care în curând va fi abandonat, s-a dovedit a fi nu numai o înșelare a Georgiei. De asemenea, a fost conceput pentru a induce în eroare Uniunea Europeană, cu care Moscova dorea să mențină relații bune, în acea perioadă.
Concluzii
Poate că, spre deosebire de concluziile majorității analiștilor serioși, a existat o mică șansă ca Kievul să fi semnat un document cu Moscova la Istanbul în primăvara anului 2022. Nu vom ști niciodată cu siguranță. Ceea ce știm din experiența recentă este cum și de ce Rusia post-sovietică se angajează în negocieri de pace. Kremlinul vede aceste presupuse înțelegeri ca pe unul dintre multele sale instrumente în războiul său hibrid împotriva statelor post-sovietice care nu acceptă hegemonia rusă.
Probabil că am fi văzut un astfel de comportament rusesc la și după discuțiile de la Istanbul, care ar fi urmat modelul cu care ne-am obișnuit în trecut: după ce invadează statul post-sovietic, Moscova impune un acord sub amenințarea armei. După cum indică cele două acorduri de la Minsk, un acord de la Istanbul ar fi fost deja în sine o metamorfozare grotească a dreptului internațional. Într-o a doua etapă, Moscova nu ar pune în aplicare nici măcar unele puncte cruciale ale documentului dezechilibrat. Sub un pretext oarecare, Moscova și-ar retrage de facto aprobarea pentru acordul convenit, continuând să insiste în același timp asupra punerii în aplicare a acelor puncte pe care le favorizează.
Semnarea de către Moscova a unui document la Istanbul în 2022 – dacă se admite posibilitatea unui astfel de scenariu – ar fi putut duce la o scădere temporară a tensiunilor. Cu toate acestea, judecând după comportamentul anterior al Rusiei, aparenta înțelegere ar fi dus, ca și în cazul acordurilor de la Minsk, la o altă subminare a dreptului internațional. Mai presus de toate, un ipotetic acord de la Istanbul nu ar fi fost, cel mai probabil, respectat de Moscova. Acesta nu ar fi împiedicat Rusia să se amestece în continuare în afacerile interne ale fostelor republici sovietice și nici nu ar fi dus la o diminuare a agresivității militare și a apetitului teritorial al Rusiei. Dimpotrivă, următoarea invazie rusă va fi fost, ca de obicei, și mai rea decât precedenta.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Orice tratat rusesc din 1700 incoace contine in esenta „Ce era al tau este pentru totdeauna rusesc daca l-am luat deja cu arma, ce nu am cucerit inca dar ne intereseaza trebuie sa aiba statut special in care noi sa avem drept de veto, ce nu este al nostru nu are voie sa faca nici o alianta cu un inamic indicat/definit de noi”
Rusia, dacă nu tâlhărește pe alții, moare. Rusia, prin forțe proprii, nu poate/știe să-și dezvolte o economie care să asigure propria prosperitate. Singura soluție existențială pentru Rusia este agresiunea permanentă contra altora. Altfel, Rusia face implozie sau intră în anarhie(cum s-a mai întâmplat în istoria ei)
Deci, aprioric, orice tratat cu Rusia este o prostie. Rusia nu știe decât de dreptul forței.
Nu e nimic de comentat!
Rusia a actionat tot timpul, dupa 1991, sa-si refaca granitele.
Indiferent de situatia interna, armata, GRU, FSB au actionat convergent, pentru refacerea frontierelor sau autoritatii Rusiei in toate zonele pierdute.
Nu exista intelegeri, decat in limitele ordinelor de la Kremlin. Daca se pot numi intelegeri.
Politica eficienta fata de Rusia e una sigura: razboi! Fie devine un stat democrat, care accepta tratatele semnate chiar de ea, fie razboi total. Pina una din parti cedeaza. Militar si economic.
Pacea in Ucraina? Sunt doua posibilitati: 1. retragerea totala si neconditionata a armatelor rusesti si ocuparea teritoriului national al Ucrainei de armata ucraineana si 2. retragerea totala si neconditionata a armatelor rusesti si ocuparea teritoriului eliberat de castile albastre. Pina la semnarea pacii, care se va negocia separat, intr-o capitala acceptata de ambele parti. Alta solutie, nu exista. Sau exista: epuizarea uneia dintre parti.Lucru care nu va veni foarte repede, datorita ajutoarelor externe (in U si R, deopotriva).
Planul generalilor lui Trump e o timpenie, care da victoria Rusiei!
Excelenta analiza pentru Tramp-isti sau filo-rusi.
Marile puteri au făcut dintotdeauna ce au vrut ele, indiferent de tratate și-au urmărit cu osârdie interesele proprii.
Constrângerile de moment sunt întotdeauna depășite.
Daca ne uitam mai atent in istorie vom ghici inclusiv protocoale secrete între Rusia și Franța cu referire la Pomania, in WW1, deși chipurile eram Aliați!
(V. bancul cu elefantul și șoricelul: „ce tare tropăim!
Fabula cu dulăul și cățelul: vrem egalitate, dar nu pentru căței!
Pactul de neagresiune și Ribbentrop-Molotov…
Membrii permanenți ai Consiliului de securitate care fac tot ce vor ei ca primi între egali…
Că Franța a pierdut Indochina și Algeria, iar UK un mare imperiu colonial, nu poate face și Rusia lui Putin să muște țărâna deoarece acolo e altceva și vorbim despre o dictatura.
Este evident faptul că Rusia lui Putin va merge până la capăt in chestiunea ucraineană și ne așteaptă încă ani grei de război întreținut de o China care are planurile ei.
Rusia este tot un imperiu colonial, dar continental.
Concluzia o trageti singur.
Exista 2 procese în lume: unul de cooperare și unul de confruntare, dar doar unul e dominant și celălalt latent. Când cooperarea e dominanta avem o epocă prospera, iar când confruntarea e dominanta avem o epocă de războaie. Am avut deja 2 epoci de războaie și acum se apropie cea decisiva și ultima. Cu liderii actuali acolo ne îndreptam. Doar Dumnezeu ne mai poate opri.
Ucraina ne-a deschis ochii. Rusia nu este capabilă să livreze civilizație, darămite pace. „Pax Russia” nu există, pentru că Rusia e aceeași, ca acum patru-cinci secole, cu aceeași poftă maladivă de a intra cu cizmele in viața altora. Și nu contează cine este stăpânul FetideNatiei ruse. Căci un conducător rus e un conducător rus. El reprezintă un dispreț total pentru drept și un accent pus pe cruzime. Nu toți au înțeles, in Occident, ce uriașă diferență este intre o lume cu civilizata și „lumea rusă” care te strânge de gât și în care nu este acceptat niciun „zeu” nou langa Genghis Han, tari, Lenin, Stalin, Putin. Acum regretăm cu toții că nimeni nu l-a pus la zid pe sângerosul Dictator de la Kremlin. Nietzsche era de părere că regretele tardive seamănă unui câine care mănâncă piatra. Abia acum se trag concluziile de rigoare din trecutul Moscovei imperialiste. Abia acum a devenit de netăgăduit caracterul duplicitar, pervers, mârșav al diplomației ruse. Când negociază, Rusia nu face politică, ci înșelătorie grosolană. Ocupând Crimeea, invadând și pârjolind Ucraina, obeza Rusie a arătat lumii întregi că, pentru ea, dreptul internațional e Vax, că orice tratat, orice acord este praful de pe tobă. Istoria a demonstrat că orice proiect de pace, propus de Rusia, este un vicleșug, că orice garanție de securitate este, pentru ea, un șiretlic. Așadar, diplomația rusă are o scula care îi ține loc de inteligență: șarlatania. Lumea civilizată, pe care Putin nu a reușit să o amețească cu gazele sale toxice, nu are dreptul să ignore adevărul dovedit: Rusia, dintotdeauna, a fost prădătoare și o ucigașă a popoarelor. Oamenii nu au dreptul să uite că rușii nu vor avea în veac sa renunțe la metodele vechi, la practicele barbare, la metehnele de acaparare. Acțiunile Rusiei au fost și sunt un afront deschis la adresa tratatelor de pace, a principiilor și valorilor umane. Orice negociere cu Lavrov nu are mai mult sens decât reconciliere cu un aligator. Să vorbești cu Putin despre pace, dreptul națiunilor la libertate e ca și cum ai vorbi cu șeful unui trib de canibali. Cum să-i convingi pe canibalii de la Kremlin despre inadmisibilitatea amestecului în afacerile interne ale statelor suverane? Cum sa le stăvilești canibalilor ruși foamea clinica de noi teritorii? In concluzie, nu mai poate exista vreo opțiune de coexistență cu aceasta țară a crimei.
Totsi, cu Gorby s-a putut negocia.
Este clar ca actuala conducere si elita rusa sunt sub orice critica.
Dar ele nu reprezinta poporul. Ele stapinesc poporul care e obedient. Nici nu poate fi altfel, cu aparatul represiv din ziua de azi. Mai ales in Rusia.
Stiti povestea: „Daca un singur om este corect, mai distrugem?” Eu cred ca sunt multi rusi corecti. Dar nu in functii de conducere.
Desigur, cand e vorba de elita, aveti dreptate 100%.
Dar elita nu e totul…… Si nu stiti ce va rezerva viitorul Rusiei. (Intern.)
Cei care citesc presa din Romania (dar si cea internationala) au remarcat ca s-au format in jurul unor publicatii grupuri de comentatori care,fie critica vehement Rusia fie critica vehement politica Vestului, dupa cum sunt stimulati de diversi autori. Ambele tabere folosesc cuvinte tari,cu impact emotional puternic ,fiecare parte scotand in evidenta defectele celeilalte parti…si ce sa vezi ,dupa modul in care sunt prezentate faptele rezulta intotdeauna ca cealalta parte este de blamat. Exemple de proasta purtare sunt puse atat pe seama Rusiei asa cum arata articolul de mai sus si comentariile care-l insotesc, cat si pe seama Americii,hegemonul actual, care a atacat Vietnam,Coreea, Libia,Irak,Serbia ca sa enumeram cateva si a rasturnat guverne de prin diverse tari din America Latina sau Africa amestecandu-se in treburile interne ale altor tari
Rezultatul este o escaladare a urii si o crestere a pericolului unui conflict major intre Rusia si NATO care in mod inevitabil se va transforma intr-unul nuclear. Asadar e cazul sa uitam de ratiune si de speranta unei paci in viitorul apropiat si sa ne punem pe sapat adaposturi anti atomice pentru ca speranta unei victorii militare impotriva Rusiei prin mijloace militare conventionale este doar o utopie. O cugetare care circula pe retele sociale si cu care sunt de acord suna asa :
“ Cu cat traiesc mai mult,cu atat sunt mai convins ca aceasta planeta este folosita de alte planete ca azil de nebuni !”
PS
Zelensky a declarat azi ca Ucraina nu vrea sa prelungeasca razboiul ,nu vrem ca el sa dureze ani in sir ,noi avem multi raniti si ucisi pe campul de lupta, noi ar trebui sa punem un plan de rezolvare a conflictului pe masa in urmatoarele cateva luni… aceasta fiind prima declaratie a sa in care spune ca negocieri de pace cu Rusia ar trebui sa inceapa !