De ce nu-i bun populismul (ep. 2)

După mintea acestui ultim (cu voia dvs) pe lista scribălăilor (adică moa), populismul este uimitor de asemănabil sau comparabil cu o veche boală europeană, numită pelagră. Uitați-vă la generoasa ei definire (măcar) pe DEXonline. (Pe românește: dexonlain.) Sursă despre care la punctul acesta chiar și eu mă pogor așa de jos încât o laud, căci tare-mi place și-mi convine faptul că citează din simpaticul „Dicționaru limbii românești”. Având și explicativul subtitlu Etimologii, înțelesuri, exemple, citațiuni, arhaizme, neologizme, provincializme, egal spectaculosul și grafic ciudatul op fu publicat de expertul domn Aŭgust Scriban la Iași (mă rog, după originalu-i sistem fonetico-ortografic mai degrabă meritând a fi spus/scris Ieși), în grațiosul an de dizgrație 1939. (Sau invers: dizgrațiosul an de grație 1939 – cum poftiți.) Insul acesta e exemplar și fiindcă seamănă leit cu nu puțini dintre noi, actualii. Cu exactitate prin aceea că, așa cum mulți contemporani se simt mai deștepți dacă se mândresc ba cu pașoptiștii, ba cu interbelicii, revendicându-se din stirpea și calitățile respectivilor (unii chiar gândind, vorbind și scriind ca-n urmă cu 100-200 de ani), și dl Scriban era tare fericit să rețină și să dezvolte ortografia și gândirea lingvistică (limbistică se zicea la origini) a pedantului și galeșului fendesieclî 19. Iată definiția dată pelagrei de către bravul lingvist etimolog și filolog (pe care-mi permit s-o interpretez de circumstanță în interiorul propriului său text arhaic, prin paranteze ajutătoare, deși un pic barbare). Citat:

O boală foarte gravă care se manifestă pin simptome pe pele […] și care provine din nutriment prost, maĭ ales din popușoĭ aprins orĭ nu destul de copt (așadar populismul e propriu mămăligarilor de primitivism gastronomic și cu trecut famelic, cu genealogie în clasele sociale frustrate elementar, marcate de experiența foamei; în cazul modern al populismului detaliul se adeverește prin faptul că demagogii de atare speță, măcar după ce conving și ajung lideri, precis se vor deda la îmbuibări alimentare și para-alimentare, toate compensatorii, vorace), în care se dezvoltă un microb orĭ un mucegaĭ care nu se nimicește pin ferbere. (Ca efect al respectivei moșteniri genetice, populiștii sunt totdeauna niște inși pe care „îi mănâncă pielea” la modul figurat al sintagmei, ei fiind egal neurovegetativ și psihologic, mental și temperamental, în constantă ebuliție. Tună și fulgeră, mitraliază discursuri locvace, se impun în și prin orice perorații, impresionează, inhibă, domină. Și e păcat că lumea nu vede în asta imbatabilul „microb” ori „mucegai” al genericei pelagre, cel care, tipic simptomatologiei pelagrei, îi ține-n priza unei agitații isterico-nevrotice, a afectării numită popular „mâncărime de piele”). E foarte răspîndită în Italia, Spania, Francia, Bulgaria, dar nicăirĭ ca în România (mențiune care spune totul!), și-l duce pe bolnav la dorința de a se spînzura. (Obișnuiți până la maximă toleranță față cu populiștii, acest redutabil avertisment ne poate surprinde, șoca. Fiind însă fapt științific, ar trebui să-l reținem, rămânând preveniți. Oricum, tot științific se știe: orice posibil suicidar trebuie urmărit terapeutico-medical și pentru că poate fi tentat de ideea, vindicativ-compulsivă, negreșit cinico-sadică, de-a nu se roii singur, de-a kilării el/ea și pe-alții. Paralelă care se tălmăcește prin: temeți-vă nu doar de populiștii fruntași, ajunși/aburcați, ci și de populiștii debutanți, respectiv cei ratați, refulați, suspendați, trași pe dreapta. Totuși, totuși… prin următoarea propoziție simplă, chiar ultima din paragraf, profund cunoscătorul filolog și istoric de demult le mai dă bolnavilor respectivi o șansă.) Pin nutriment bun, se vindecă. (Să sperăm că așa poate fi, că nu voia omul doar să ne-amăgească cu altă speranță. Dar poate că și populiștii înșiși, inconștient, știu asta. Iată de ce nu trebuie să ne îndoim de faptul că resortul cel abisal, așadar veritabil, etern și final, al patrioților demagogi, este accesul la vindecarea cea mare, cea reprezentată atât de elocvent prin atotcuprinzătorul termen Ciolan. Adică Tatăl, Mama și Sfântul Spirit al Nutrimentului Bun, salutar.)

Iată, așadar, că de cugetăm mai atent (mai ales că tocmai ne-a ajutat și filologul cel contemporan cu genialii Ionescu, Eliade, Noica, Cioran), ajungem la concluzia că populismul e și el, totuși, bun la ceva. Deci titlul meu e greșit. Cel puțin parțial. Căci n-o fi bun populismul pentru unii/alții, pentru noi restul, care resimțim și convinși suntem de dulcea otravă a viciului lingușirii. Dar pentru purtătorii inconștienți ai originarului microb alimentar, sau al precarității nutritive, e foarte bun. În consonanță cu orice dependent sau imatur, pentru ei bun e „ce-mi place personal” și „ce-mi face/aduce mie cât mai mult bine”. Chiar fără a conștientiza, morbul strămoșesc fie el al proastei haliri, fie el al nehalirii, îi împinge spre bunăstare materială, spre pastila sintetică a consumismului, a pricopsirii, a raiului veșnic definit atât de sugestiv în folclor drept „mese-ntinse/ făclii aprinse”. Așa că hai mai bine să fim preventivi și pragmatici. Când mai dăm de populiști, ținând cont că la mijloc e-o boală veche (cu pî), nici să nu ne înamorăm, nici să nu ne enervăm. Pur și simplu să-i calmăm cu o masă.

__________________

Nota Bene (după unii-nsemnând notă de bine). Să fim atenți: nicidecum să nu-i servim cu-o măsuță. Populiștii sunt obligatoriu xenofobi, rasiști și șovini, și riscăm să ne scuipe/-njure imediat cu-n da ce suntem noi, bre, turco-tătari?!… chinezi, japonezi?… să halim șezând cu turu direct pă persiane?!… pă genunchii animiștilor, în lotusu păgânesc?!… Fie măcar și pentru simplul fapt că atari exprimări sunt în deplină conformitate cu ampla cultură interbelică, dar mai ales cu limbajul, gramatica și ortografia cinstitului și augustului August Scriban, merită să procedăm la încă o luare aminte. Diplomele postdoctorale și pozițiile universitare nu contravin negreșit populismului, marii intelectuali adorând și ei gurmandismul și-alcoolurile de brend românesc la fel de mult ca cei mai populari lăutari ai tralailaiului națiunii.

* * *

(addendă & corrigendă: pârdalincă poemătură pî)

Pestrițul păr psoriazis primește/ protopopii palmează posteriorul plătește/ priam pipăie pornind poștalion priapic/ pictor pensulază pătimaș pastelare-n pământ

Papă popelnic predicește-n prisacă/ pleznesc prin poiată plozii părinți/ peregrinare posacă pocăințe-n psaltire/ propovăduind prestanța partinică prin păunii polipi

Prindeți pionieri prizonierii pierdutei/ patrii prematur penetrant posedate-n/ preapătrunsele porți pingelite-n pronaosul plin/ peste pantofi picioroange păgubos păgânind.