…noi ne scremem: scriem pe bloguri, scriem in reviste, publicam carti si facem filme. Construim ironii mai mult sau mai putin subtile, ridicam probleme mai mult sau mai putin filosofice. Apoi vine noaptea Invierii, cand se citeste predica de Pasti a Sfantului Ioan Gura de Aur. Si-atunci ne simtim rusinati. Rusinati si fericiti.
Sute de ani mai tarziu, ce poate fi spus mai mult sau mai bine?
Ca si anul trecut, v-o reamintesc cu drag, intru rusinare si fericire.
Sfântul Ioan Gură de Aur – Predică de Paști
De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.
Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru şi cei dintâi şi cei de al doilea luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună dănţuiţi. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi; viţelul este mare, nimeni să nu iasă flămând, toţi vă îndulciţi de ospăţul credinţei; toţi luaţi bogăţia bunătăţii. Nimenea să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat Împărăţia ce de obşte. Nimenea să se tânguiască pentru păcate, că iertarea din groapă a răsărit.
Nimenea să nu se teamă de moarte, că ne-a slobozit pe noi moartea Mântuitorului. Stinsu-o-a pe dânsa Cel ce a fost ţinut de aceea. Prădat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Amărâtu-l-a pe dânsul, gustând Trupul Lui. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia, a strigat: iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos. Amărâtu-s-a că s-a stricat. Amărâtu-s-a că s-a batjocorit. Amărâtu-s-a că s-a omorât; amărâtu-s-a că s-a surpat; amărâtu-s-a că s-a legat. Luat-a trupul şi de Dumnezeu s-a lovit; luat-a pământ şi s-a întâmpinat cu cerul; luat-a ceea ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut.
Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii; înviat-a Hristos şi se bucură îngerii; înviat-a Hristos şi viaţă vieţuieşte; înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă, că Hristos sculându-se din morţi începătură celor adormiţi, Aceluia este Slava şi cinstea în vecii vecilor. Amin!
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
multumesc pentru articol. Paste fericit !
Hristos a inviat Hristos este Viu, si se daruieste noua, nu doar astazi, ci mereu: nu la fel, ci intotdeauna altfel, El fiind infinit. Viata Sa este de dincolo de timp, inepuizabila – la ea suntem chemati sa devenim partasi.
Sa-l urmam pe Hristos intru credinciosie, sa fim credinciosi lui, nu doar sa credem in El!
Intii imi vine sa zic: of, of, of, dulci prostii copilaresti pe un site care se vrea serios si care nu prea reuseste, cam tot asa cum nu reusesc cei mai multi dintre romani sa fie seriosi. Dar apoi, aud din nou vaietele cum ca se pierde credinta stramoseasca: si vad, fireste, altceva, ca ea se intareste si se propaga cu mare succes in noile medii electronice, cu pasareasca ei dulce cu tot.
Inchipuiti-va ca Iisus a fost un mare filozof: puteti? Banuiam ca nu puteti. Inchipuiti-va totusi ca ati putea: nici asta nu puteti. Bun, nu puteti. De ce nu puteti? Poate fiindca ratiunea nu v-ar lasa sa va inchinati unui filozof, oricare ar fi el: la rindul vostru va considerati filozofi.
Totusi, in afara de faptul ca va ameteste de sarbatori pe voi si pe ceilalti, la ce va mai foloseste credinta in ideologia voastra numita religie? Ati construit ceva cu ea? Aveti ceva rezultate? A, inteleg, rezultatele sint in voi si nu se vad, sint incomensurabile, inefabile, invizibile, incalculabile… V-ati gindit ca ati putea deveni astfel una cu dumnezeul vostru, adica incomensurabili, inefabili, invizibili, incalculabili? Cam tot asa cum au devenit egiptenii antici cu dumnezeii lor. V-ati gindit ca asta nu inseamna neaparat mare lucru? Ca mortii sint si ei incomensurabili, inefabili, invizibili si incalculabili, iar printre morti sint mult mai multi ciini, dinozauri, pesti, bacterii?
Imi spuneti ca ati construit biserici: dar nu voi le-ati construit, ci cei pe care i-ati ametit cu ideologia voastra, ei le-au construit. Desigur, le-au construit dupa planurile voastre de marire. Si nu, nu spun ca nu-s minunate, sint. Dar tot prost si pentru ametirea celorlalti le folositi. Bisericile, sinagogile, moscheile nu aduc nici astazi pace sau stiinta. In numele lor inca si astazi se duc razboaie. Discriminarea cea mai respingatoarea se naste si e crescuta inca in biserici, sinagogi si moschei, degeaba vorbiti cu totii in gura mare despre iubire si pace. Voi vorbiti cu patima despre cei cazuti, dar va tiriti cu placere propovaduind umilinta crocodilului. Sigur ca multi altii va cred si se apropie cu speranta de apele mici colcaind de voi, dar asta se intimpla dintotdeauna: si nu va faceti griji, asta se va intimpla inca foarte multa vreme de-acum incolo, indiferent cita scoala se va face, asadar, hrana voastra e asigurata.
Dar eu mai stiu ca voi, crocodilii ideologici nu cautati adevarul, ci supravietuirea cu orice pret: si stiu bine ca supravietuirea voastra se sprijina pe ignoranta.
Am si eu credintele mele: una dintre ele este aceea ca, in sfirsit, de-acuma sinteti usor de recunoscut. Caci, desi vorbiti despre carti de dimineata pina seara, voi sinteti cei care puneti biserica inaintea scolii: desi vorbiti tot timpul despre cultivarea gindirii ca de o traditie, tot voi sinteti aceia care ponegriti sistematic stiinta: cunoasterea stiintelor naturii va pute, e ba comunista sau atee, ba e stiinta omului cazut, ba e insensibila, arida sau rece, ba e ignoranta in cele spirituale sau umaniste – si asta numai si numai fiindca stiinta are onestitatea de a recunoaste ca, desi da sistematic rezultate, e inca la inceput si nu va poate inca explica mintea, gindurile. Desi vorbiti subtil de o scoala a indoielii, ramineti cu totii repetenti fiindca fugiti vesnic de obiectiile argumentate ale celor care critica deschis doctrina voastra.
Doctrina voastra e una care sustine invierea unuia dintre cei mai mari filozofi care au existat vreodata. Dar voi sinteti obsedati de supravietuire. Va intereseaza adica invierea si viata vesnica, nu descoperirea adevarului. Credeti ca adevarul seamana cu voi, ca poate fi rastignit, omorit si inviat, ca la teatru: dar adevarul e etern, nu poate fi inviat fiindca n-a murit si nu va muri niciodata.
Intocmai ca ateismul, crestinismul e o mare si lata bazaconie, dar adincimea lui ramine mica, caci numai in ape mici e posibila ambuscada crocodililor ideologici.
Daca e drept ca ateii nu resping doar religia, ci de ce le mai multe ori inclusiv stiinta, spectacolul de veacuri al religiilor este insa acela in care oameni de peste tot se intrec sa creada si sa faca lucruri dintre cele mai nebunesti. Ginditi-va: nu e doar trist, dar e de-a dreptul nebunesc sa sustii ca oamenii simpli n-ar fi capabili sa respecte legile fara religie.
ca de obicei, comentariul este mai delicios decat articolul de fond :D
Dupa ce nu maninci ceva vreme, e normal sa ai vedenii: scade glicemia. Ioan Gura de Aur (ce nume de prost gust, dar daca asta e traditia …) era aplecat spre asceza, din cite stiu.
„iertarea din groapă a răsărit.” – e sinistru. Cu adevarat crestinismul este o celebrare a vietii prin moarte, ceea ce e absolut aberant.