Mă întreb, câți din cei care și-au exprimat opiniile cu privire la cazul „Mitropolia Tomisului” au citit Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, practic „constituția” BOR, peste care nu se poate trece?
Să luăm pe rând ideile cele mai vehiculate în ultima vreme și să vedem ce acoperire au acestea în legislația bisericească.
Mai întâi, să analizăm ideea enunțată de unii că Mitropolia Tomisului ar ajunge prima în ierarhia de onoare dintre mitropoliile românești și că, astfel, IPS Teodosie ar deveni favoritul principal la scaunul patriarhal (ba chiar ar deveni patriarh automat).
Răspuns: chiar dacă s-ar înființa, nu este obligatoriu ca Tomisul să fie pus în diptice înaintea scaunului mitropolitan de la Iași. Este cunoscut cazul Patriarhiei Ierusalimului, care este abia a cincea în cadrul pentarhiei, iar exemplele sunt foarte multe.
În ceea ce privește cine poate candida la scaunul patriarhal, art. 127 (1) spune limpede: „Pentru slujirea, demnitatea și răspunderea de Patriarh al României este eligibil oricare dintre mitropoliții, arhiepiscopii și episcopii eparhioți în funcțiune, care sunt doctori sau licențiați în teologie și s-au impus în conștiința Bisericii și a societății prin dragoste față de Dumnezeu și de Biserică, viață curată, cultură teologică, demnitate eclesială, zel misionar și simț gospodăresc, având o vechime de cel puțin 7 ani slujire ca ierarh eparhiot, la data alegerii de Patriarh. Lista eligibililor se întocmește de Cancelaria Sfântului Sinod pe baza Condicii Sfinte a hirotoniei arhiereilor și constituie buletin de vot consultativ.” Deci, vorbim de o listă întreagă de eligibili, IPS Teodosie fiind doar un nume pe această listă. Altfel, de ce a mai candidat IPS Bartolomeu la precedentele alegeri? Doar de formă?
Prin urmare, nu din motivul stopării ascensiunii IPS Teodosie la scaunul patriarhal nu se ridică scaunul de la Tomis la rang de mitropolie, ci, după cum s-a arătat în mai multe rânduri, pentru că nu există alte eparhii dispuse să facă parte dintr-o mitropolie condusă de IPS Teodosie. De ce colegii episcopi nu au încredere în ierarhul constănțean? Asta doar Dumnezeu și Sfântul Sinod le știu. Or, o mitropolie fără eparhii sufragane nu este de conceput în Biserica Ortodoxă Română.
Iată câteva extrase din statut în sprijinul acestei idei:
„Art. 110. — (1) Sub raport canonic și administrativ, episcopiile și arhiepiscopiile sunt grupate în mitropolii.
Art. 111. — (1) Mitropolitul, împreuna cu arhiepiscopii, episcopii, precum și episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile sufragane alcătuiesc Sinodul mitropolitan.
(2) Sinodul mitropolitan coordonează activitățile comune ale eparhiilor din mitropolie, în limitele înscrise în Sfintele Canoane, precum și în normele statutare și regulamentare în vigoare.
C. Mitropolitul
Art. 114. — (1) Mitropolitul este conducătorul canonic al unei mitropolii, exercită drepturile și îndeplinește îndatoririle prevăzute de Sfintele Canoane, de tradiția bisericească și de prezentul statut.
(4) Mitropolitul are următoarele atribuții:
a) convoacă și prezidează Sinodul mitropolitan;
b) prezidează ședința Sfântului Sinod pentru alegerea de arhiepiscopi și episcopi sufragani;
c) hirotonește, împreună cu alți ierarhi, pe arhiepiscopii și episcopii sufragani, iar pe episcopii-vicari și arhiereii-vicari de la eparhiile din mitropolie, împreună cu chiriarhii acestora;
d) emite gramata mitropolitană pentru întronizarea arhiepiscopilor si episcopilor sufragani si îi întronizează;
e) numește locțiitori de arhiepiscopi si episcopi, în caz de vacanta, la eparhiile sufragane;…”
Prin urmare, IPS Teodosie nu poate fi mitropolit doar peste eparhia pe care o păstorește în prezent.
S-a mai vorbit, în contextul dezbaterilor, de cazul mitropoliților și arhiepiscopilor onorifici. Două situații am avut până acum, după 1990: arhiepiscopul Justinian al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și mitropolitul Nifon al Arhiepiscopiei Târgoviștei. În art. 7, punctele 3-5, este reglementată clar această speță, care nu are treabă în esență cu chestiunea mitropoliei de la Tomis:
„(3) Ierarhii eparhioți din unele scaune chiriarhale cu trecut istoric recunoscut și cu importanță pastoral-misionară, administrativă și cultural-națională, care s-au distins printr-o slujire chiriarhală deosebită și îndelungată a Bisericii, la propunerea Patriarhului României, făcută în consultare cu Sinodul Permanent, pot primi, cu aprobarea Sfântului Sinod, ranguri cu titlu personal, de mitropolit onorific cei dintre arhiepiscopi și de arhiepiscop onorific cei dintre episcopi, eparhia păstrându-și in continuare locul stabilit în dipticele canonic și administrativ al Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe baza unei motivații temeinice.
(4) Membrii Sfântului Sinod cărora li se acordă ranguri onorifice cu titlu personal vor fi înscriși în lista membrilor Sfântului Sinod și pomeniți la slujbele religioase după mitropoliții, respectiv, după arhiepiscopii din ordinea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române.
(5) Succesorii în scaunul arhiepiscopilor și episcopilor care au primit ranguri onorifice cu titlu personal nu preiau dreptul de a folosi aceste ranguri.”
Atenție la punctul (3): „De asemenea, episcopiile vechi pot deveni arhiepiscopii, pe baza unei motivații temeinice.” Acesta nu vine deloc în slujba dorințelor IPS Teodosie, deoarece la Constanța există arhiepiscopie în virtutea argumentului vechimii. Prin urmare, Constanța și-a folosit deja acest avantaj și nu-l mai poate invoca pentru înființarea unei mitropolii.
În sfârșit, articolul cheie: „Art. 7. — (1) Înființarea, desființarea, modificarea teritorială și schimbarea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor se fac prin hotărâri ale Sfântului Sinod, ținându-se seama de cerințele pastoral-misionare și luându-se în considerare organizarea administrativ-teritoriala a statului.”
Prin urmare, când cerințe pastoral misionare deosebite o vor cere sau când cele opt regiuni de dezvoltare ale României vor trece de la stadiul de ficțiune la cel de realitate administrativă, poate atunci se va putea pune în discuție înființarea unei mitropolii pentru sud-estul României.
În concluzie, IPS Teodosie, pentru a avea succes în demersul său, trebuie să facă câteva lucruri: să argumenteze Sfântului Sinod că la Constanța este o situație confesională mai complicată decât la Cluj-Napoca, impunându-se astfel înființarea unei mitropolii, să convingă pe episcopii din vecinătatea Constanței de bunele sale intenții și să spere că oamenii politici vor face, în sfârșit, reforma administrativă a României, de care atât se discută de ani de zile.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Teofan e succesorul cf cutumelor in caz de vacantare de scaun patriarh.
Teodosie – acest „Trump” al politichiei din BOR.
Prea multa atentie i se acorda, iar el chiar asta-si doreste.
In sfarsit un cetatean, care scrie cu probe si exemple clare, ce se poate intampla, aruncand la cos tonele de can-can din ,,presa” noastra….
Acest Teodosie e omul lui putin în bor, și nu numai el
Ca sa sumarizam, nu se poate face pentru ca Mache este turnator si apoi in mana unui astfel de individ rusofil nu pui mai multa putere ci ii iei cat de mult poti din puterea pe care o are. Altfel vorbind daca nu ar fi Spagoveanu la conducere mitropoliei Tomisului infiintarea sau nu a episcopiei nu ar interesa nici 10% dintre preacinstitii enoriasi.
Din tot ce am citit despre Teodosie până acum a fost mai mult negativ ( indisciplina,tupeu și enorma lăcomie)Nu i mare minune sa cumpere postul de Patriarh la citi bani are și la cite se întâmplă în România noastră.
Dobrogea,în timpul lui Mircea cel Bătrân, 1488-1493.
Teodosie ,mitropolit emerit,in retragere din 2088!
Sunteti sigur ca IPS Visarion al Tulcii nu si doreste ca eparhia sa sa revina in Mitropolia Tomisului?
Teodosie este un incult, corupt, gălăgios și agresiv. Media de doi bani ii da prea mult oxigen, iar coaliția actuala de tristă amintire îl tolerează din lașitate și pentru ca politicienii ei sunt din același aluat. Cat despre justiție, atat timp cat n-a primit ordine de la Băsescu sau KWI, Teodosie va continua sa facă bani și scandal.
Nu exista nici un fel de justificare, nici macar pe baza unui exclusivism istoric pentru ca poziția de patriarh sa fie moștenită de mitropolitul de la Iași. Printre patriarhii României a fost un episcop ardelean, Miron Cristea, e drept de trista amintire.
Merita citita cartea lui Oliver Jens Schmitt despre istoria BOR. Deși scrisa fără talent, cu comentarii interminabile fără prea multa substanță, prezintă din când în când si fapte mai putin cunoscute publicului larg, în special despre Miron Cristea și Justinian Marina.
Când un mirean întra în biserica,întra în șoaptă și cu pași mici,ca forma de respect și smerenie………Când popii (inalti Iierarhi)își pun poalele în cap și se porcărie prin presa,mai ceva ca la ușa cortului,ramai crucit și începi sa judeci,fiecare după mintea și credința lui.Insa ,nu poți sa nu te întrebi unde ar fi adevarul:în mintea mireanului ignorant sau în exemplul poalelor în cap?…….
Daca avem in vedere aspectele istorice, poate sa existe si o mitropolie a Dobrogei dar cu argumente. Nu cu atitudini isterice. Patriarhii ca numar au fost dati de mitropliile din Moldova si Transilvania, Muntenia. Asa ca nu cred ca Dobrogea va da un patriarh. Are mai putine manastiri, schituri si biserici.
„Sa va spun o poveste.
In sec. XIV, dinastia Basarabilor avea relatii excelente cu Papa. Motive multe. Existau si biserici catolice la sud de Carpati.
Nicolae Alexandru, voievodul de atunci, a hotarit sa organizeze biserica de la el. A trimis o scrisoare Papei, cerind sa-i recunoasca independenta si sa-l ajute sa organizeze religios noua tara. Intimplator, sau nu, solii au fost interceptati de agenti maghiari, care au citit scrisoarea si au prezentat-o regelui lor. Acesta s-a facut luntre si punte, sa blocheze cererile domnului roman, pe linga Papa. Care a refuzat.
In fata situatiei, domnitorul s-a adresat imparatului bizantin. Imparatul i-a recunoscut independenta si a tratat cu Patriarhul de Constantinopol. In urma discutiilor, Iachint de Vicina, cel ce pastorea Dobrogea ca ierarh ortodox, a fost numit ca primul mitropolit la Valahiei, cu conditia sa pastoreasca si Dobrogea!
Traditia istorica a BOR si Romaniei ar fi incalcata, daca s-ar schimba situatia.
(Nu mai vorbim de traditia mai noua, dupa 1859: mitropolitul de Moldova sa devina Patriarh.)
Si atunci de ce circul asta?
Opinia mea (strict personal) e ca vulpoiul de Kirill vrea sa produca dezordine si dezbinare in BOR, in asa fel incat sa o paralizeze in fata nevoii Chisinaului de a reveni la matca. Si isi sacrifica pionii…”
Comentariu reluat de la articolul anterior.
Articolul , precum intreaga tevatura – probe elocvente ale stagnarii Romaniei in Evul Mediu … Oameni buni , toata liota asta de popi ar trebui ,, stearsa ,, de la finantare publica si trimisi la munca !
Munca adevarata , cinstita si responsabila , pe piata libera a muncii – in cazul in care l-ar chinui chemarea ,, religioasa ,, pe ipochimen , o poate profesa dupa program / dupa ora 17.00 …
Il vedeam pe acest ins , Teodosie / Mache , la o televiziune mai zilele trecute , coborand dintr-un Mercedes Benz de cca 100.000 de euro : oameni buni , o asemenea masina , in Germania nu o poseda decat un antreprenor de mare succes , etc ! Nu ! Teodosie / Mache , e mai presus de bunul simt , de munca adevarata care aduce plus valoare , da locuri de munca , plateste taxe , samd . El / ei , nu ara , nu seamana doar culeg roadele Societatii ! Profitand de teama , de prostie , de un specific national , sarac cu duhul si empiric .
Sper , din toata inima ca noile generatii -Millenials si Fulg de Nea , sa nu se mai lase prostite precum generatiile din trecut si sa taie de la finantare publica aceasta structura parazita , Intreprinderea de Jmecherie Religioasa . IJR srl sa se autofinanteze precum orice societate comerciala …
Repet , slujbas al Mitului – te zguduie ,, credinta ,, ? Fa-o pe banii tai si in timpul tau liber !
Succes Millenials si Fulg de Nea !
Eu indraznesc sa cer altceva ; fiecare preot sa fie sustinut ( economic / financiar ) in mod direct de membrii comunitatii pe care o pastoreste . Nici un sfant de la bugetele publice .
Ii sfatuiesc pe lectorii realmente interesati de subiect sa citeasca cu multa rabdare articolul ” Monahismul in Dacia Pontica” publicat de Preot Profesor Doctor Nicolae Dura.
Stilul, vocea si ostentatia IPS Teodosie ne deranjeaza pe multi crestini ortodocsi.
Eu zic totusi ca nu-i normala politizarea cazului, asocierea cu Putin si Trump fiind totalmente nepotrivita, cei doi fiind duplicitari si fațarnici..
M-ar interesa sa imi explice cineva de ce Hurezan l-a curtat pe Preasfintitul Teodosie in cazul forajelor pentru gazele de şist din Moldova tarand dupa sine ditamai delegatia de oameni de afaceri straini de orthodoxie.
Are IPS atata putere incat sa influenteze economia, finantele si diplomatia Romaniei?
Capul Bisericii Orthodoxe Romane se afla intr-un impas evident in primul rand din pricina dlui Banescu de care din motive misterioase, nu se poate debarasa. Gurile rele spun ca ” purtatorul de cuvinte”stie prea multe.
Si Basescu stia prea multe de si-a permis la Slujba de ungere a IPS Daniel sa aiba un comportament ireverentios ca sa nu zic, golanesc.
Ideea este ca obscure interese vor destabilizarea Bisericii Orthodoxe Romane.
„MONAHISMUL IN DACIA PONTICA”
„\”Calugarii sciti\” (daco-romani) si contributia lor la afirmarea unitatii ecumenice si la dezvoltarea culturii umanist crestine – europene
De obicei, cand se vorbeste despre \”Calugarii sciti\”, se face referinta expresa doar la vestitii teologi si filosofi din timpul lui Dionisie Exiguul (aprox. 460-545), adica, la Ioan Maxentiu, Leontiu, zis de Bizant, Petre Diaconul etc. Or, in aceasta sintagma de \”Calugari sciti\”, trebuie sa incorporam nu numai pe cei mentionati sub acest apelativ de izvoarele Cancelariilor papala si bizantina, din vremea respectiva, ci pe toti nevoitorii vietii monahale din Scythia Minor, din secolele IV-VI, care au excelat atat prin viata lor ascetico-monahala, \”de rodire duhovniceasca\”, cat si prin imensa lor contributie, teologica si culturala, la afirmarea unitatii ecumenice si la dezvoltarea culturii umanist crestine, europene, de care beneficiaza pana astazi intreaga omenire.
Filele de Pateric romanesc, presarate si de nume de isihasti, incep de-abia cu secolele XIV-XV. Or, istoria isihasmului romanesc urca pana in secolele III-IV, fiindca, in Dacia pontica, prezenta eremitilor (isihastilor) a fost o realitate inca din secolele III-IV. Intr-adevar, pe vremea Sf. Antonie (251-356) si a Sf. Pahomie (256-349), parintii monahismului, in Scythia Minor exista deja o viata monastica de sorginte orientala (Palestina, Syria, Egypt, Asia Mica).
La Niculitel (judet Tulcea) – veche asezare romaneasca pe teritoriul vechii cetati Noviodunum – in anul 1971, cercetarile arheologice au dat la iveala o cripta – martyrion sub altarul unei bazilici, inaltata la sfarsitul secolului al IV-lea d. Hr., in vecinatatea unui mormant martiric mai vechi. In sicriul din cripta s-au descoperit moastele a patru \”Martiri ai lui Hristos, Zotikos, Attalos, Kamasis si Philippos, asa dupa cum se mentioneaza in cele doua inscriptii, in limba greaca.
S-a estimat ca acestia sunt \”cei mai vechi martiri\” din Scythia Minor, martirizati pe timpul domniei lui Decius (250-251) in cetatea Noviodunum. Nu este exclus ca acesti sfinti martiri sa fi cunoscut si viata anahoretica. Nu demult, pamantul Dobrogei a dat la iveala si osemintele monahului Astion, care a primit cununa muceniceasca pentru Hristos in anul 303, la Halmyris (Judet Tulcea). Osemintele sale au fost descoperite sub ruinele unei bazilici, construita dupa anul 324.
Identificarea celor doi martiri, Epictet preotul si Astion, a fost posibila datorita unei inscriptii in limba greaca, zugravita pe unul dintre peretii criptei descoperita in vechea cetate Halmyris, situata in nord-estul Dobrogei, la aproximativ 2,5 km. de satul Murighiol (judetul Tulcea).
Sfantul mucenic Astion – unul dintre protomartirii Europei – a trait deci pe pamantul romanesc, unde, dupa toata probabilitatea a pus si bazele unei vieti ascetico-monahale, de traditie rasariteana.
Arheologii ne asigura ca \”monahismul scythic pomenit in izvoarele literare poate fi probat acum si pe plan arheologic prin descoperirea complexului monahal de la Slava Rusa (Ibida)…\”, care a fost \”construit in mai multe faze\”. Bazilica acestui complex monastic paleocrestin dateaza din secolul al IV-lea.
Aceiasi arheologi afirma ca la \”Slava-Rusa\” (a Il-a jumatate a sec. IV) avem de-a face cu \”primul complex monahal din Scythia Minor\”. De altfel, acest complex fusese deja identificat de istoricii Bisericii noastre cu una din cunoscutele manastiri scitice aflate \”…sub dependenta canonica a provinciei ecleziastice Scythia Minor si a lui Paternus, episcop de Tomis\”.
Primele centre monahale din Scythia Minor par a se fi organizat pe langa bazilicile cimiteriale (martyrion). Or, unul dintre acestea a fost si cel de Slava Rusa (sec. IV), a carui bazilica cimiteriala a fost probabil construita pe mormantul vreunui martir.
Fireste, putine natii crestine ale lumii se pot mandri cu asemenea odoare de pret ale credintei neamului lor, pe care dupa mai bine de 1700 de ani le putem vedea si venera, asa cum s-a intamplat in Dobrogea romaneasca cu moastele Sfintilor martiri de la Halmyris si de la Niculitel.
Episcopii Tomisului, din secolele IV-VI, sunt in majoritatea cazurilor -daca nu toti – recrutati dintre monahi. Unul dintre acestia a fost si Sfantul Teotim I (aprox. 390-407), despre care istoricul Sozomen scria ca ducea o viata ascetica, purta plete lungi si se bucura de calificativul de \”filosof\”.
Sfantul Teotim poseda si practica intr-adevar acea \”monastica philosophia\”. Dar, \”Scitul\” (daco-romanul) Teotim I, episcop mitropolitan de Tomis (aprox. 390-407), n-a fost numai educat \”a monastica philosophia\” (in filosofia monahala), care presupunea a iubi si a practica intelepciunea trairii monahale, adica \”asceza\”, ci si in cultura si filosofia greaca, dovedindu-se a fi – cu prisosinta – si un \”monah\” intelectual din stirpea lui Evagrie Ponticul (346-399), despre care s-a spus \”ca este primul calugar caruia i se poate atribui cu siguranta o importanta activitate literara\”.
Sfantul Teotim, mentionat pe la anul 392 de Fericitul Ieronim cu titulatura de \”Scythiae Tomorum episcopus\”, a fost deci si un filosof. Filosofia pe care a cultivat-o n-a fost asadar numai \”monastica philosophia\”, ci si filosofia lui Platon, Plotin, Seneca etc. Ideile sale filosofice, ca de exemplu, despre grija fata de cele materiale, adeveresc cu prisosinta si aceasta realitate. \”In mintea tulburata si plina de griji – scria ierarhul filosof al Tomisului – nu se afla nici un gand frumos si nu se revarsa peste ea harul lui Dumnezeu. A ajunge la desavarsirea sufletului inseamna a-1 elibera de griji, caci datorita grijilor il nimiceste. De aceea, se spune despre sufletul desavarsit ca este, intr-adevar, ca un crin in mijlocul spinilor. Caci crinul din Evanghelie inseamna sufletul lipsit de griji, care nici nu se osteneste, nici nu toarce si totusi s-a imbracat mai frumos decat slava lui Solomon (Matei VII, 28-29)\”.
Fireste, numai un teolog ca Teotim, cu o solida formatie filosofica, putea fi in stare sa ia atitudine fatisa si impotriva celor care intinau memoria lui Origen, adica, \”… memoria unui om – declara Sf. Teotim – care a murit de mult timp in credinta\”, si ca atare, nici nu trebuia sa se faca \”lucru nelegiuit, condamnand cartile pe care inaintasii nostri nu le-au condamnat, …\”.
Un alt calugar scit (daco-roman), Sf. Ioan Cassian (360/365 – 435), este considerat a fi \”primul mare creator de gandire teologica si morala din partile noastre\”. Prin opera sa, \”Despre intrupare\”, Cassian a facut cunoscuta atat hristologia ortodoxa a Rasaritului in Apus, cat si crezul eterodox al unor eretici, precum ebionitii, sabelienii, arienii, eunomienii, macedonienii, fotinienii si apolinaristii. Totodata, el a facut cunoscuta Rasaritului erezia pelagienilor, si indirect si doctrina Fericitului Augustin despre har.
Ioan Cassian, care si-a facut \”o cultura frumoasa in scolile de pe litoralul Pontului Euxin,…\”, avea sa traiasca ani de-a randul prin marile lavre monahale din Palestina (Betleem) si Egipt, impreuna cu fratele sau de cin si de neam, Gherman. Dupa 20 de ani petrecuti in Egipt, Sf. Ioan Cassian avea sa se stabileasca la Constantinopol (399/400), unde este hirotonit diacon de Sf. Ioan Gura de Aur. In anul 404, il aflam la Roma, unde intervine pe langa papa Inocentiu I in favoarea arhiepiscopului Constantinopolului, Sf. Ioan Gura de Aur, exilat pentru a doua oara din ordinul imparatului. Dupa 10 ani petrecuti la Roma, el ajunge in Galia (415), unde infiinteaza doua manastiri (una de barbati si cealalta de femei, langa Marsilia). Intr-adevar, la Marsilia, Sf. Ioan Cassian \”a intemeiat doua manastiri, una la sud de oras, de cealalta parte a portului, manastire de calugari care avea sa devina celebra abatie Saint-Victor, cealalta, chiar in oras, manastire de calugarite, cunoscuta mai tarziu sub numele de Saint-Sauveur\”. In Galia (Franta), Cassian ramane pana la sfarsitul vietii sale, adica pana in anul 435, fiind considerat unul dintre ctitorii monahismului apusean.
Henri Irenee Marrou considera ca Ioan Cassian ajunge la Marsilia datorita episcopului Lazarus de Aix (en Provence), care fusese hirotonit de catre Proculus din Marsilia. Episcopul Lazarus 1-a acuzat in fata mai multor Concilii galice pe episcopul Brittius, succesorul Sf. Martin de Tours. In anul-412, episcopul Lazarus a fost exilat de papa Zosimus. Fostul episcop de Aix, care fusese \”un discipol al Sfantului Martin de Tours\”, devenit indezirabil in patria sa, \”…a mers in Palestina; aici il vedem reaparand pe post de acuzator, de data aceasta al lui Pelagius\”. Dar, Lazarus, insotit de Heros, depus si el de papa, nu s-au prezentat la Sinodul de la Diospolis, prezidat de mitropolitul Eulogius din Cezareea, unde introdusera procedura de judecata impotriva lui Pelagiu.
Intai de toate, trebuie retinut ca episcopul Lazarus era ucenicul Sf. Martin de Tours, originar din spatiul geografic locuit de daco-romanii lui Cassian. Apoi, constatam ca atat el, cat si prietenul sau, nu s-au prezentat la Conciliul a carui convocare au provocat-o. In fine, retinem ca Ioan Cassian vine in Galia, la Marsilia, insotit de cei doi episcopi, Lazarus si Heros. Dar, ce afinitati au avut ei? Ce 1-a determinat pe Cassian sa accepte invitatia de a veni in patria lor?!
Pana in prezent, nu s-au precizat cauzele si motivatiile acestor relatii fratesti dintre cei doi episcopi din Galia si Ioan Cassian. Dupa-parerea noastra, prima cauza a fost determinata de faptul ca episcopul Lazarus fusese ucenicul Sf Martin de Tours, originar din Panonia, pamant locuit la vremea respectiva de cei de un neam cu Cassian, adica daco-romanii. A doua cauza si motivatie a fost disputa pelagiana. Nu este asadar exclus ca Sf. Ioan Cassian sa fi fost cel care a determinat pe cei doi episcopi din Galia sa nu se mai prezinte la Sinod ca acuzatori ai lui Pelagiu, care atrasese mania Romei asupra lui. In fine este vrednica de retinut atitudinea lor comuna de aparatori ai acelui nobil ideal de ascetism si sfintenie pe care Sfantul Martin de Tours il aparase in Galia…\”.
Dionisie Exiguul (Smeritul) – cel mai reprezentativ calugar scit (daco-roman) – dadea marturie ca patria lui, Scythia Minor, desi era \”ingrozitoare prin frig si prin barbari\”, stiuse \”sa-si creasca barbati … (care) au tinut cu tarie neinfricata totdeauna dogmele credintei ortodoxe, caci, desi erau simpli in cuvant, in stiinta nu erau nepriceputi\”. Ei au ramas intr-adevar statornici marturisitori si aparatori ai dogmelor credintei ortodoxe stabilite indeosebi la primele patru sinoade ecumenice (Niceca, 325; Constantinopol, 381; Efes, 431 si Calccdon, 451).
Despre Ioan Maxentiu, care semna uneori si \”Maxentiu cel Mic\” (Exiguus), adica Smeritul, ca si compatriotul si prietenul sau, canonistul Dionisie, s-a spus ca \”a fost cel mai invatat dintre \”calugarii sciti\”. Oricum, este stiut ca unele lucrari de ale sale, ca de pilda, acel opuscul \”Libellus fidei\” – prin care lua pozitie oficiala fata de Biserica Romei – au fost aprobate pana si de papa Hormisdas insusi, care le-a gasit conforme cu doctrina formulata de Sinoadele ecumenice (III si IV). Primii \”scriitori religiosi\” romani nu sunt deci calugarii Nicodim de la Tismana si Filotei de la Cozia, ci \”calugarii sciti\” (Cassian, Dionisie, Maxentiu, Laurentiu etc), din secolele IV – VI, a caror opera teologica, literara, filosofica, canonica, haghiografica etc, contine un tezaur de mult pret atat pentru patrimoniul culturii romane, cat si al celei europene.
De aceea, daca ar fi sa invocam o prima motivatie pentru reinaltarea sau reactivarea Scaunului de la Tomis la treapta de mitropolie, atunci, aceasta ar fi \”Calugarii sciti\” – al caror rol in evanghelizarea neamului daco-romanilor, al caror merit in afirmarea si impunerea specificului culturii (teologice si profane) autohtone in Europa epocii lor, a caror contributie la afirmarea principiilor ecleziologico-canonice ale Ortodoxiei ecumenice (unitatii, autocefaliei etc.) si la apararea invataturii de credinta raman marturii graitoare despre existenta unei Biserici locale, de tip mitropolitan, bine organizata, care se bucura de vechiul ei statut de autocefalie, de ortodoxia Crezului ei niceo-calcedonian si de prestigiul si recunoasterea unanima in concernul celorlalte Biserici locale ale ecumenicitatii crestine.
Ar- fi desigur suficient sa amintim doar \”formula hristologica\” a acestor Parinti \”sciti\” (din Dobrogea de azi) ca sa ne dam seama si de rolul lor considerabil intru explicitarea si apararea dogmei Calcedonului. De altfel, acesti \”calugari sciti\”, condusi de celebrul teolog si filosof Ioan Maxentiu, au fost si cei care au propus o solutie pentru rezolvarea controversei tensionate dintre Roma si Constantinopol in privinta explicitarii dogmei Calcedonului.\”
Dionisie Exiguul a tradus din greaca in latina unele epistole ale Sf. Chiril al Alexandriei la solicitarea compatriotilor sai, Ioan Maxentiu si Leontiu, aflati in manastirile din Constantinopol. Acestia au apelat la Dionisie, fiindca ei \”aveau nevoie stringenta de acribia lingvistica si dogmatica a tratatului scriitorului pe care numai Dionisie putea sa o redea; versiunea latina era apoi necesara – preciza Pr. prof. dr. I. G. Coman – pentru masa monahilor sciti,…\”, buni cunoscatori de latina, limba patriei lor natale.
In anul 519, \”calugarii sciti\” s-au aflat la Roma, unde au pledat in favoarea acceptarii formulei lor teologice. Dar, in ciuda sprijinului dat de confratele lor, Dionisie Exiguul, parintele Dreptului canonic apusean – pe atunci sef al Cancelariei papale – \” ale carui traduceri din Chiril le-au fost folositoare in controverse, \”Calugarii sciti\” n-au reusit sa gaseasca suport la Roma. Dupa o sedere de 14 luni, ei au fost expulzati\”.
Expulzarea lor s-a datorat de fapt intrigilor si urzelilor tesute de grecii constantinopolitani, care – printre altele – nu agreau afirmarea unor calugari-teologi proveniti dintr-o Scoala teologica, bilingva (latina si greaca), de inalta tinuta academica, apartinand unei Biserici care nu facea parte din jurisdictia canonica a Patriarhiei de Constantinopol.
Lesatul papal la Constantinopol, Dioscur – prin intermediul caruia \”Achinitii\” din Constantinopol isi urzisera complotul lor contra calugarilor sciti – recunostea intr-un raport adresat papei Hormisdas (416-523) ca, \”prin formula lor Calugarii sciti gandeau sa prezinte Calcedonul intr-un mod antinestorian mult mai clar, scotand in evidenta invatatura sa autentic-pozitiva referitoare la unitatea lui Hristos\”. De altfel, in cele din urma, insusi imparatul Justinian a recunoscut \”ortodoxia chiriliana\” a Calugarilor sciti, in apelul sau catre papa Hormisdas, adresat chiar \”in numele calugarilor sciti inanul 519\”.
Unul dintre acesti vestiti \”calugari sciti\” a fost si \”Dionysius monachus, Scythiac natione, sed moribus omnino romanus, in utraque lingua valde doctissimus\” (monahul Dionisie, de neam scit, dar de maniere intru totul romane, foarte iscusit in ambele limbi (greaca si latina, n.n.). Dupa propria-i marturisire, Dionisie si-a dobandit \”hrana duhovniceasca\” intr-una din manastirile din patria lui natala (Scythia Minor), unde se aflau numerosi \”…preafericiti parinti, cu care acel tinut se mandreste ca de o rodire duhovniceasca deosebita\”. Fireste, printre acesti \”preafericiti parinti \”sciti (daco-romani), unii au excelat atat in \”filosofia monastica\” (trairea ascezei monastice), cat si in filosofia lui Platon si Aristotel. Cert este ca acestia i-au fost dascalii \”pricopsiti\”, de la care Dionisie a cules nectarul cunostintelor dumnezeiesti si omenesti. De la ei a luat primele lecturi despre calculul astronomic, despre dreptul roman si cel canonic, despre istoria lumii si a Bisericii ecumenice, despre filosofia antica si despre filosofia lui Hristos, adica, despre Evanghelia Sa, despre istoria Parintilor din desertul Tebaidei, despre politica imparatului roman de la Constantinopol etc.
Din nefericire, despre Dionisie Exiguul – a carui opera a ramas necunoscuta pentru multi din patria sa natala – se fac insa afirmatii care frizeaza ignoranta. De pilda, unii istorici ai literaturii \”dobrogene\” fac afirmatii care tradeaza o totala necunoastere a contributiei sale pana si in domeniul care l-a consacrat, pe plan european si mondial, adica Dreptul canonic.
Intr-o revista de cultura, recenta, se afirma ca \”… prin traducerile de texte (sic) de Drept canonic ale Smeritului daco-roman (sic) sunt de inteles transpunerile (sic) din greaca in latina, in doua versiuni, si alcatuirea culegerii cuprinzand canoane.. ,\”. Or, este vorba de legislatia canonica, ecumenica, de limba greaca, care a fost tradusa in limba latina. Prima traducere a canoanelor a fost publicata spre sfarsitul secolului al V-lea; a doua – cunoscuta si ca a II-a versiune -a fost publicata in jurul anului 514. In fine, in a treia versiune, care a incorporat si decretatele (epistolele) papale, a fost publicata in jurul anului 525.
Despre Dionisie Exiguus aflam insa unele afirmatii eronate si intr-un Dictionar, aparut recent (2003), de limba romana, in care autorul, profesor de istoria religiilor afirma ca Dionisie a tradus \”…canoane bisericesti (sic), fixate (sic) la diferite sinoade sau concilii (sic), care fusesera redactate in limba greaca. Este adevarat – scrie autorul respectivului dictionar – ca o parte din canoane circulau in traduceri latine aproximative (sic) si in colectii incomplete, ca de exemplu, Prisca vers io a lui Justello (sic) si altii. Inexactitatile traducerii si faptul ca aceasta colectie era incompleta, ii va fi determinat pe episcopii Romei sa-i ceara lui Dionisie sa revizuiasca si sa adune la zi canoanele sinodale si conciliate (sic). In consecinta, Dionisie – conchidea domnia sa -compune trei culegeri juridice (sic) distincte… \”.
In primul rand, trebuie precizat si retinut ca Dionisie n-a tradus \”canoanele bisericesti\” sau canoane \”sinodale si conciliate\” (sic), ci legi bisericesti sau canoane, care au fost edictate, si nu \”fixate\” de sinoade. In al doilea rand, trebuie scos in evidenta faptul ca, in limbajul eclcziologico-canonic, rasaritean, termenul de \”sinod\” nu este identic celui de \”conciliu\”, propriu limbajului ccleziologico-canonic, romano-catolic, si nu exprima aceeasi realitate ecleziologica. In fine, trebuie precizat si retinut ca Dionisie n-a compus trei culegeri juridice, ci a alcatuit doar o singura Colectie canonica, care a cunoscut insa trei redactari sau versiuni.
In acelasi Dictionar se afirma insa ca Dionisie a \”realizat\” si \”o a treia Colectie\” (sic), din care n-a retinut \”… decat canoanele sinoadelor grecesti cu o traducere paralela in latina \”. Or, in realitate, in aceasta colectie aflam textul original al unor canoane edictate de diferite sinoade (ecumenice si locale) intrunite in Rasarit, in traducerea latina pe care ne-a lasat-o Dionisie, si canoanele Bisericii Africane (Codex Ecclesiac Africanae), care au fost redactate in latina si incorporate – pentru prima data intr-o colectie canonica, ecumenica – de Dionisie Exiguus .
Afirmatii de genul celor de mai sus, pline de inexactitati si inadvertente, umplu de altfel multe din paginile acestui dictionar, care tradeaza intr-adevar nu numai lipsa de cercetare sau macar de lecturare a lucrarilor ctitorilor culturii medievale, europene, Cassian si Dionisie, ci si a metrizarii notiunilor ecleziologice si canonice elementare, frizand astfel impostura in domeniul cercetarii stiintifice, teologice, ecleziologice si canonice.
Pentru a evita ca asemenea afirmatii eronate sa mai circule in istoriografia si in literatura istorico-literara si teologica romaneasca si sa induca in eroare si alte generatii de studenti, tinem sa precizam – o data in plus, fie cat si de succint nosibil – ca Dionisie a tradus doar canoanele din greceste in latineste, si ca prin cele trei versiuni (la a III-a a adaugat canoanele africane si unele decretate papale, scrise in latina) el a devenit nu un \”intemeietor\”, ci \”parintele\” Dreptului canonic apusean. \”Intemeietorul\” Dreptului canonic apusean, catolic, este Gratianus (sec. XII), si nu Dionisie Exiguul.
Tinem totodata sa precizam ca \”Versio Prisca\”, adica \”vechea colectie\” canonica, nu este a lui \”Justello\”, asa cum afirma autorul respectivului \”Dictionar enciclopedic de literatura crestina din primul mileniu\”. In realitate, Justellus, si nu \”Justello,\”doar a publicat-o prin secolul al XVI-lea.
Asemenea afirmatii eronate vadesc insa nu numai imprecizia notionala, ecleziologico-canonica, ci si lipsa unei familiarizari minimale cu literatura de specialitate (patrologie, ecleziologie, drept canonic etc). Totodata, acestea tradeaza si sursa principala de care s-a folosit autorul respectiv, adica Dictionare enciclopedice de limba engleza, de unde si imprecizia redarii corespondentului adecvat al acestor termeni, ecleziologico-canonici, in limba romana.
Un asemenea dictionar prejudiciaza insa nu numai informatia corecta si bogata furnizata de literatura de specialitate, de limba romana (cf. I. G. Coman), privind opera celor doi mari Parinti dobrogeni (Cassian si Dionisie), implicit si ultimele precizari si corective aduse de cercetarile de specialitate, ci mai ales contributia \”calugarilor sciti\” la dezvoltarea culturii umanist crestin – europene si la afirmarea unitatii crestin-ecumenice.
Opera teologilor daco-romani, reprezentata de nume de prim rang, precum Sf. Teotim I al Tomisului, Ioan de Tomis, Laurentiu de Novae, Sf. Niceta de Remesiana, Ioan Cassian, Ioan Maxentiu, Leontiu, zis de Bizant, Petre Diaconul, Sf. Dionisie cel Mic (Exiguul) etc, a fost cunoscuta si apreciata -atat in Rasarit, cat si in Apus – de personalitatile de marca ale epocii lor . \”Scrisul si gandirea acestor autori – scria prof. Ioan G. Coman – respira o profunda ortodoxie si un inalt nivel spiritual si speculativ. Ei au fost apreciati de oamenii mari ai timpului, de imparatii .Iustin si Iustinian, de Sinoadele ecumenice (Gherontie de Tomis la sinodul II), de istorici literari precum fericitul Ieronim si Ghenadie de Marsilia, de oameni de cultura contemporani, de patriarhi si papi. Ei au combatut tot timpul ereziile ca arianismul si nestorianismul, cu o competenta de un nivel putin comun, incat unul dintre invatatii epis-copi ai Tomisului – Ioan – a fost recomandat ca model in aceasta privinta\”.
Fara indoiala, opera lor teologica ramane un \”mare capitol de ortodoxie si gandire stiintifica a stramosilor nostri, capitol care a intrat ca parte componenta alaturi de sangele daco-roman in etnogeneza poporului roman\”.
Din nefericire, aceasta opera teologica este insa aproape total necunoscuta in patria de obarsie a lui Cassian, Maxentiu si Dionisie Exiguul. Lipseste inca acel \”Corpus Scriptorum Eclesiasticorum Daco-Romanorum\”, de care vorbea savantul patrolog roman, profesorul preot Ioan G. Coman, inca din anul 1986, de unde si afirmatiile eronate vehiculate inca de unii istorici, teologi, literati etc, privind viata si lucrarile lor.
Tributar al unor idei vehiculate de teologii apuseni, fideli ai teologiei propagate de Fericitul Augustin, despre har si libertate, respectivul istoric al religiilor scria, de pilda, ca textul lucrarii \”Conlationes\” (Convorbiri) a fost ulterior remaniat ,,… prin introducerea capitolului al 19-lea, in cartea a 13-a, pentru a se atenua conceptiile semipelagiene, ale lui Cassian, legate de problema harului\”, de unde si concluzia eronata ca Ioan Cassian \”… nu se prezinta ca un teolog original si limpede…\” (sic).
Fireste, o asemenea afirmatie nu numai ca nu are acoperire in realitate, dar ea aduce mari deservicii atat adevarului istoric, cat si caracterului ortodox al teologiei romanesti, ale carei inceputuri urca tocmai la opera Sfantului Teotim si a Sfantului Ioan Cassian.
Exegetii operei \”calugarilor sciti\” au constatat ca teologia Sfantului Ioan Cassian \”indica o inrudire … cu aceea a lui Grigorie al Nyssei … De asemenea, luarile de pozitii impotriva teologiei lui Augustin, care i-au adus in Apus acuzatia neintemeiata de semipelagian, isi afla o deplina explicatie -scria prof. Gh. I. Dragulin – in influenta aceasta capadociana asupra numeroaselor sale \”conlationes\”. Hristologia pe care Cuviosul Ioan Cassian o transmitea Occidentului, preocupat atunci de combaterea nestorianismului, provine – conchidea istoricul si teologul respectiv- din surse biblice si patristice, in primul rand rasaritene\”.
Fireste, daca teologia Sf. Ioan Cassian s-a aflat sub influenta Parintilor Capadocieni, si indeosebi a Sf. Grigorie de Nyssa, caruia posteritatea i-a acordat numele de \”Parinte al Parintilor\”, si a Sf. Grigore de Nazianz, numit de Rufin \”splendissimum lumen scientiae\”, nu incape discutie ca nici ortodoxia ei nu poate fi pusa la indoiala.
\”Faptul ca monahii constantinopolitani isi raportau ortodoxia marturisirii lor de credinta la autoritatea Sfantului Teotim – remarca un istoric si teolog roman – ramane fara indoiala o marturie graitoare a ortodoxiei credintei…
Bisericii neamului daco-roman de la nordul Dunarii… Invocarea numelui Sfantului Teotim al Tomisului – la lucrarile Sinodului IV ecumenic (Calcedon, 451) – ca autoritate a dreptei credinte (ortodoxe), constituie insa pentru noi, romanii, de astazi si de maine – conchidea prof. dr. Ioan V. Dura – si o marturie de mare pret privind izvoarele ortodoxiei romanesti in crestinismul daco-roman, din care se adapa cu nesat fiii Bisericii neamului nostru stramosesc\”.
Invocarea ierarhului tomitan, Sfantul Teotim I, in cadrul lucrarilor Sinodului IV ecumenic, ca autoritate a dreptei credinte (ortodoxe), de sorginte apostolica si elogierea \”ortodoxiei\” sale niceene, autentice, constituie insa \”si o marturie graitoare\” privind \”vechimea crestinismului la romani\”. \”Calugarii sciti\” raman intr-adevar \”o marturie incontestabila a vechimii crestinismului la romani, a existentei unei Biserici mitropolitane bine organizata pe teritoriul tarii noastre in secolul al saselea, si in cadrul careia monahismul nu numai ca era prezent, dar detinea totodata, la fel ca la Roma si Constantinopolul de atunci, o pozitie conducatoare pe taramul teologic si spiritual al acesteia\”.
Dupa cum s-a putut constata si din randurile de mai sus, contributia \”Calugarilor Sciti\” (daco-romani) la afirmarea unitatii ecumenice si la dezvoltarea culturii umanist – crestine, europene, s-a exprimat atat prin activitatea lor ecumenica, practica, cat si prin opera lor, in care invatatura ortodoxa – formulata de Sinoadele ecumenice (Niceea, 325; Constantinopol, 381; Efcs, 431 si Calcedon, 451) – a fost afirmata si aparata cu tarie si demnitate si impotriva ereziilor vremii lor.
Prin contributia lor la afirmarea si dezvoltarea relatiilor ecumenice intre crestinatatea rasariteana si cea apuseana, prin aportul lor la cunoasterea tezaurului dogmatic, canonic si liturgic, rasaritean, in Biserica apuseana, prin trairea acestuia in vetrele monahale stabilite de ei (Sf. Martin la Tours (Franta), Ioan Cassian la Marsilia, Dionisie la Roma etc.) chiar pe pamantul Europei de vest, \”Calugarii Sciti\” si-au adus intr-adevar obolul lor atat la afirmarea unitatii ecumenice, cat si la propagarea si dezvoltarea culturii umanist – crestine, europene. De altfel, la loc de frunte printre ctitorii acestei culturi europene, medievale, se numara tocmai acesti \”Calugari Sciti\” (daco-romani), adica Sf. Ioan Cassian, Sf. Dionisie Exiguus (Smeritul), Ioan Maxentiu etc, care raman peste veacuri cea mai graitoare marturie privind atat daco-romanitatea stramosilor nostri, cat si vechimea crestinismului roman, care urca in epoca Sfantului Apostol Andrei, incrcstinatorul populatiei din Dacia Pontica (Dobrogea din Romania de astazi), \”leaganul crestinismului romanesc\”.
Despre acest crestinism romanesc, de sorginte apostolica si de certa vocatie ecumenica, a dat marturie si primul prelat al crestinatatii ecumenice, adica, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, care – printre altele – a spus ca \”pamantul\” nostru \”romanesc\”, aflat, \”intre latinitate si Bizant, poate deveni punct de intalnire si comuniune\”, fiindca manastirile si bisericile ortodoxe romanesti, \”acoperite cu fresce, icoanele, vesmintele liturgice, manuscrisele nu sunt doar bijuterii ale culturii voastre, ci si marturii de credinta crestina, de credinta traita\”. Or, aceste marturii de credinta crestina, se datoreaza in primul rand monahismului romanesc, ale carui inceputuri urca in secolele III-IV si, indeosebi, \”Calugarilor Sciti\” din Dacia pontica, din secolele IV-VI care au stiut sa faca din patria lor nu numai un \”punct de intalnire si comuniune\” ecumenica, dar si un focar de cultura umanist-crestina, de talie europeana.
Splendid ! Și la ai mei 90 de ani continui să descopăr noi adevăruri și mai largi orizonturi grație unor comentarii ca cel al Dv. I Păcat ca nu se publică mai mult și – mai ales – în ln limbi de circulație asemenea informații. Și ca nu se publică cărți de popularizare, dar la nivel de cititori cu un nivel de cunoștințe rezonabil. Mulțumiri pentru seara în care am avut bucuria de a-mi aminti și completă cunoștințe.
Vezi mai sus, postarea mea; cum au rezolvat domnitorul Valahiei si imparatul de la Bizant, problema; si Patriarhul Bizantului; si cum pastorul Dobrogei a devenit pastorul Valahei SI al Dobrogei; intiietatea de care vorbesti nu e constestata de nimeni, dar ea nu confera legalitate. Traditia istorica de care faci caz, aduce Dobrogea sub pastorul de la Bucuresti(Campulung/Targoviste/Bucuresti).
bor nu are ” legislatie ” ! mai incet cu statul in stat!
Exista legea cultelor in Ro.