Ce portofoliu ar trebui să ceară România în noua Comisie Europeană?

Autori: Alin Mituța, Răzvan Petri, Vlad Adamescu

Odată cu nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru președinția Comisiei Europene încep și discuțiile despre viitoarele portofolii din executivul european. Ce portofoliu ar trebui sa vizeze România?

În primul rând trebuie spus că statele membre nu aleg direct nici portofoliile, nici comisarii, ci acesta este atributul președintelui Comisiei. În practică însă, are loc o negociere în care statele își prezintă o lista scurta de candidați și un domeniu de interes sau mai multe iar președintele Comisiei face o alegere finală. Lista de comisari nu este însă bătută în cuie pentru ca aceștia trebuie sa treacă și de audierile și votul Parlamentului European, care nu sunt doar o formalitate, așa cum e cazul cu audierile pentru miniștri la București. România a avut, de altfel, cazuri de politicieni desemnați de guvern dar respinși fie de președintele Comisiei (Varujan Vosganian în 2007), fie de Parlamentul European (Rovana Plumb în 2019).

Cei 4 comisari români de până acum au avut portofolii foarte diverse, de la Leonard Orban pentru multilingvism, un portofoliu inventat și fără putere, trecând prin Dacian Cioloș pe consistentul domeniu al agriculturii (având în vedere că o treime din bugetul Uniunii merge spre agricultură), și ajungând la Corina Crețu la coeziune și Adina Vălean la transporturi, un portofoliu cu greutate medie.

Care sunt portofoliile care vor conta în Comisia von der Leyen II

Nu toate domeniile păstorite de comisari sunt egale, ci ele depind de trei lucruri: competențele Uniunii, prioritățile Comisiei și puterea/competența comisarilor care pot fie ridica, fie coborî un portofoliu.

Uitandu-ne la competentele Uniunii, cele mai puternice portofolii sunt cele legate de concurență, piața internă dar și agricultură sau justiția, în timp ce o importanță medie au transporturile, coeziunea sau mediul. 

Nu doar competentele contează, ci și unde anume decide Comisia să își pună greutatea și prioritățile. Dacă în mandatul care se încheie Comisia s-a concentrat foarte mult pe Pactul Verde și domeniul digital, este de așteptat ca noile priorități să fie reorientate în următorii 5 ani, iar cele care vor căpăta un profil politic mai accentuat vor fi cel mai probabil competitivitatea, apărarea și extinderea Uniunii.

Mai precis, după un accent mare pus pe reglementare (necesară) în arii precum digitalizarea sau schimbările climatice, este de așteptat ca noua Comisie să se orienteze de acum către investiții în creșterea competitivității economice a Europei, fiind pe masă opțiuni precum mai multe acorduri comerciale, investiții în domenii strategice precum cleantech sau mai multe investiții publice prin contractarea de datorie la nivel european, pe model RRF/PNRR. 

Contextul global se schimbă, iar vremurile în care statele jucau după regulile agreate de marii actori economici s-au încheiat. Vedem din ce în ce mai multe fricțiuni între Statele Unite, UE și China, politici protecționiste care acum 10-15 ani erau de neconceput și o politică economică agresivă de partea chineză care caută să se impună pe piețele vestice prin investiții susținute de stat. În timp ce giganții de pe piețele americane și chinezești oferă un avantaj celor două state, regulile foarte stricte de pe piața europeană au descurajat apariția și consolidarea unor actori economici mari, fie în domeniul telecomunicațiilor, digital sau a energiei, care să poată face față unei piețe din ce în ce mai competitive, volatile și în care contează mai puțin fair-play-ul. Într-un raport mult așteptat, Mario Draghi, fostul premier al Italiei și fost președinte al Băncii Centrale Europene, considerat salvatorul zonei euro, va propune o nouă viziune pentru competitivitatea UE pe scena globală. Din puținele lucruri pe care le-am aflat despre raport știm că Draghi propune un nou model economic european, unul care să facă UE mai competitivă. 

În ceea ce privește apărarea, despre care se vorbește foarte mult, este de așteptat sa avem pentru prima data un comisar pentru acest domeniu. Această atenție politică nu va fi dublată însă și de substanță pentru acest nou portofoliu pentru simplul fapt ca UE nu are (încă) competențe în domeniul apărării. Cel mai probabil, următorul comisar pentru apărare va fi însărcinat să coordoneze achizițiile militare ale statelor membre (lucru deja început prin EDIRPA) dar și să crească profilul politic al UE în acest domeniu, fără însă a avea prea multe pârghii concrete. Nu întâmplător, ministrul de externe al Poloniei, care era vehiculat pentru acest post a spus recent ca nu este interesat, întrucât politica de apărare se face în capitalele naționale și la NATO, nu la Comisie.

Un al treilea domeniu cu greutate și atenție politică în următorul ciclu electoral va fi extinderea, care a căpătat un suflu nou odată cu războiul din Ucraina. UE este în curs de negociere a aderării cu 6 state, inclusiv Republica Moldova și Ucraina, astfel încât cel care va gestiona acest portofoliu va avea o greutate importantă în noul colegiu.

Ultimul lucru pe care trebuie să îl reținem este că un portofoliu precum coeziunea nu ne aduce automat mai mulți bani în țară. Asta am văzut și în mandatul Corinei Crețu. Un comisar nu poate să direcționeze din pix mai mulți bani către România și nici nu poate să-i absoarbă pentru România. Comisarii sunt trimiși de statele membre, dar ei lucrează în interesul întregii Uniuni. 

Trăgând linie, ce portofolii ar trebui sa vizeze România în noua Comisie?

Politica de extindere și de vecinătate va fi unul din portofoliile cu greutate în urmatorii 5 ani si unul strategic pentru UE si pentru Romania, tinand cont de faptul ca toate țările candidate sunt în zona noastra geografica, inclusiv Republica Moldova. Acesta va fi și unul din cele mai dificile domenii de gestionat în viitoarea Comisie intrucat mizele negocierilor de aderare sunt imense atât din punct de vedere economic, cat si geostrategic. O posibila extindere a UE la 35 de state membre ar costa Uniunea peste 250 de miliarde de euro pe 7 ani, o cifra imensă, avand in vedere ca întreg bugetul pe 7 ani al UE este de aproximativ 1100 de miliarde. De aceea, procesul de extindere va trebui dublat și de o reformă a UE și chiar o mărire a bugetului, ceea ce complică și mai mult ecuația. România ar avea o anumită îndreptățire sa ceara acest portofoliu, avand in vedere situatia sa geopolitică dar și experiența de aderare relativ recentă.

Un portofoliu economic în noua Comisie ar fi, de asemenea, unul foarte relevant și puternic. UE va căuta să își îmbunătățească competitivitatea economică și va trebui să inoveze pentru a găsi resurse noi, fără să mai re-numere de câteva ori aceiași bani pentru mai multe programe, așa cum a făcut în ultimii ani. România are avantajul de a fi unul din statele membre cu creștere economica mult peste media europeana însa are și dezavantajul că nu este integrată în zona euro, nucleul economic al UE, și nici nu este un bun exemplu de politici fiscal-economice, ba din contră.  

Dincolo de extindere și economic, alte portofolii cu greutate și relevanță pentru România ar putea fi agricultura, având în vedere faptul că suntem un jucător important pe plan european și urmează o nouă reformă a Politicii Agricole Comune. Și digitalizarea/inteligența artificială este un domeniu care va continua sa crească inclusiv economic, dar în care România are însă un istoric dezastruos în zona de politici publice.

Mai există o dinamică referitoare la politica internă, în sensul de cine face propunerile României pentru portofoliul de comisar care revine țării noastre. România este un caz mai special, pentru că deși atribuția formală de desemnare aparține Guvernului, Președintele este cel care reprezintă România în Consiliul European și are oportunitatea directă de a negocia un portofoliu consistent. În cel mai bun caz, ar trebui să existe o coordonare și un acord între Președinte și Guvern pentru a găsi persoana cea mai potrivită din punct de vedere al experienței, și apoi reprezentanții ambelor instituții să facă demersuri informale pe lângă Președinta Comisiei Europene și ceilalți lideri europeni. 

Cu toate acestea, aflat în ultimele luni de mandat și relativ detașat de evenimentele politice din ultima vreme, pare că Președintele Iohannis nu va fi foarte implicat în negocieri. Cu excepția cazului, puțin probabil și sub demnitatea funcției de șef de stat, în care ar dori chiar el să fie nominalizarea României pentru poziția de comisar european. Deși au mai existat cazuri în care foști prim-miniștri au devenit comisari (de exemplu, fostul premier estonian Andrus Ansip a fost membru în Comisia Juncker), ar fi o pentru prima dată când un fost președinte de țară ar intra în Comisie. 

Orice domeniu ar alege Guvernul României, determinant va fi și profilul candidatului propus. Nimeni nu va da un portofoliu puternic pe mâna unui candidat slab, indiferent de unde vine. Din păcate însă, aici este și punctul nevralgic al României: cercurile puterii actuale din România nu au politicienii cu anvergură europeană.

Autori:

Alin Mituța, europarlamentar și președinte al Inițiativei pentru Europa Unită (IEU);

Răzvan Petri, co-fondator Politică la minut și al Centrului pentru Democrație și Bună Guvernare (CDBG). Asistent parlamentar la Parlamentul European;

Vlad Adamescu, co-fondator Politică la minut și al Centrului pentru Democrație și Bună Guvernare (CDBG). Asistent parlamentar la Parlamentul European.