Comunicat Extraordinar de Important pentru Țară

(După cum singuri vă veți da seama, acest text nu îmi aparține. Fac o favoare cuiva, ins nespus de decent, de treabă, demn de încredere. Cemai, mărturisesc: mi-e coleg și amic de câteva decenii. Cu voia dumneavoastră, îl voi numi Mitică. Chiar dacă, întâmplător, chiar așa se și cheamă.)

Frați români!
Măi frați români, măi!
I-ascultați bre d-acilea!
Așezați-vă liniștiți!

Iar de sunt printre voi deficienți auricularo-laringeali, vă rog frumos să le gesticulați – care vreți care puteți – cât mai clar. Ochei?

Români! Adică români, maghiari, germani, rromi, evrei, bulgari, sârbi, greci, ruteni, lipoveni… și orice-ați mai putea fi, atât în trecut cât și-acum în prezent, ba chiar și-n viitor (sau mai ales)!… Acesta e un Comunicat foarte (-Foarte-FOARTE) Important, extraordinar de important aș putea spune, pentru Țară! Adică pentru voi toți, la fel ca și pentru proprii părinți, bunici, copii (mai ales că știți vorb-aia: cine are să-i trăiască, cine nu să nu-i dorească). Ba chiar și nepoți, nepoțici, strănepoți. Așadar:

Trăim, fraților, vremuri grele. De cumpănă pentru toată țara. (Deși n-ar trebui să v-amintesc, căci preabine știți cu toții.) De treizeci și unu-doi de-anișori, de când speranțele noastre au răsărit ca zorile dimineților cosmogonice și toate bunele noastre intenții naționale au renăscut ca pasărea aia cosmologică din praful cenușii familiei ei, am avansat ca melcuții, ne-am târșâit/ros toate perechile de genunchi, ne-am învârtit noctambuli în jurul comunismului ca pământu-n jurul propriei axe magnetice și polare, rămânând tot la codițele democrației, neînsemnării, corupțiilor, dezamăgirilor, în umbrele și petele lunii. E timpul, frați români… desigur, aici trebuie adăugate și născândele minorități ale expaților, apatrizilor, imigranților pe lista de așteptare a încetățenirii, doamnele, domnișoarele și domnii stranieri achiziționați prin toate variantele moderne de matrimoniu. Așadar: frați români plus posibil/virtuali/viitori români, cetățeni de onoare, ba chiar și stimați concetățeni mai amărășteni! Cu siguranță, cu toții, deja, v-ați săturatără!

Venit-a timpul, deșteptați acum ca niciodată, să facem pasul decisiv, hotărâtor, determinant, care să smulgă în sfârșit țărișoara asta din ghearele atâtor filistini și sicofanți, atâtor nenumărați netrebnici, adeveriți drept porci și măgari de către toată istoria noastră recentă. Sosit-a timpul să zicem: gata! (Poate, de ce nu: GATA!)

[Nota Bene: recunosc că analogia „porci/măgari” e lipsită de politețe. Cer scuze mai întâi însăși dobitoacelor evocate, iar apoi tuturor asociațiilor pentru protecția drepturilor și demnităților animale, mai ales că eu însumi am fost, sunt și rămân un mare iubitor atât de uaildlaif cât și de peturi domestice sau comunitaro-ambientale. Așadar, cer public scuze, rugând și agenția aia de stat care pedepsește discriminarea – momentan am un lapsus, dar precis știți la cine mă refer, ori clicuiți iute pe net să nu mai pierd eu vremea și cu-asta –, căci jur că n-am deloc resentimente nici contra animalelor efective, ba nici măcar contra perverșilor și scârboșilor zoofili. Sperând c-am fost bine-nțeles sau tolerant perceput, revin și continui:]

Desigur, cunoașteți prea bine problema cu politica ticăloasă și cu saturația populară împotrivă-i. (Unii-o veți fi cunoscând chiar mai bine decât mine, ceea ce nu-i puțin lucru, mai ales că habar n-aveți de când, cum și cât de bine ți-i mai știu eu pe toți ăștia!) Mai exact spus: cunoașteți Problema! Zic așa fiindcă de fapt e numai una, una veche și dodoloață, anume aceea că toate partidele noastre conducătoare din ultimii treizeicișiunu-doi de anișori fusără – s-o zicem p-aia dreaptă – de căcat. Toate ne-au lăsat cu glezna-n baltă, cu ochii-n ploaie, cu inima tot oftândo-suspinândă… Toate ne-au dezamăgit, cemai: ne-au tras-o! Și nu numai pe față, dar chiar și – în ciuda specificului nostru național – pe la spate ne-au tras. Dar fie clar măcar începând cu ceasul acesta (unii i-ar zice 12, alții chiar „doisprăzece”, încă mai fiind destui în stare să-i spuie, incorect, „douăsprezece”, tineretul și țărănetul, mai simplu: „doișpe”)… ca bunăziua de clar să fie că nu (Nu/NU) se mai poate!

Acuma, că tot suntem în sezon… Voi n-aveți cum vă aminti, că sunteți mai fragezi, mai noișori, mânca-v-ar tata moșu… Pe vremea aia erați tineri, care cărând cu porbagaju ori sacoșile marfă de bișniță din Turcia și Ungaria, care fugind ca potârnichile printre portocalii, căpșunile și sparangheliile Europei, care debutând studii prin universități transatlantice, care răcani la tot felul de academii militaristico-polițaio-politice din zonă, deci nu vă amintiți nimic despre acel atât de frumos revelion al anului, minunatului an intitulat 1999. (După unii: 19-99, după alții 1-9-9-9, majoritatea zicându-i omie- [nicidecum una mie…] nouăsutenouăzecișinouă.) Când, la televiziunile de pe tot mapamondul a apărut (tadaaaaam!) tocmai fratele nostru al tuturora, tovarășul domn Boris Nikolaevici Elțîn. (Actualmente, poate, Elțân). Și care, cu o modestie și magnanimitate pe care nimeni nu le va fi văzut vreodată-n trecut, cu-atât mai mult în prezent și preapuține șanse să le mai vadă cineva-n viitorul apropiat, mediu și relativ îndepărtat… Deci care deși a ținut o hârtie-n față cred totuși că spontan a vorbit. Zicând (acuma desigur că mi-amintesc și traduc liber, căj doară n-aveți pretenția ca după 4 ani de limbă rusă studiată-n liceu să mai fi ținut minte ceva): Fraților! (Zice deci Elțînul respectivei ore astrale a omenirii.) Măi dragi frățâni filoruși. Io mi-s aproximativ cum mă știți și cum mă vedeți. Bătrân, bolnav și obosit. Alcoolic și pișălcos. Nu e bine. Nu prea e bine pentru voi, bre. Așa că, iată, am hotărât: cum mă vedeți și cum vă văd, io mă dau frumos la o parte. Demisionez chiar acuș. Să vie altu, altu mai vrednic, mai falnic, mai frumos. Sens în care vi-l recomand cu căldură pe fratele meu, preaiubit și blond și voios și atletic, Volodea Putin. Ca să vă ducă el în noul an și mileniu, de bunăseamă pe culmi de glorie, prosperitate, democrație, măreție… (Etc. etc.) După care a urmat tot ce știm și pățim. Dar nu l-asta mă refer. Ce contează e că… Ei bine doamnelor, domnișoarelor, domnilor, domnișorilor… Fraților… Exact tot așa tre să facem și noi! Acu-i acu și nu mai târziu: să-i dezinvestim moralmente pe toții! Să-i destituim, să-i pensionăm, să-i abdicăm punându-i la semnat demisii!

Jos cu toată coclita/codoașca cloacă conducătoare! Jos cu clasa politică! Jos cu toate partidele!

Trebuie, stimați concetățeni, fraților, surorilor, taților și mamelor din țara-ntreagă, trebuie să terminăm cu toate aceste vechi partide, cele de ieri până azi! Și-anume cum, în ce fel?… Păi ce ne lipsește, ce ne trebuie, ce musai să facem/fondăm… este… Desigur… Tot un partid! (Partid. PARTID.) Dar unul cu totul nou. Am zis Nou (ba chiar NOU)! Unul cum n-a mai fost și n-are să mai fie altul. Unul. Singurul. Nu doar de maximă uniune națională, ci chiar de absolut totală efuziune, animație, implicare, unire afinitate solidaritate concrescență și coalescență națională.

Hohoho, stați, nu vă pripiți! Orice asociere, fie ea numai aluzivă cu comunismul și PCR-ul de supertristă amintire… nu e cazul! E revolută, e inadecvată, e dobitoacă. Eu nu sugerez aici absolut deloc existența unui Partid Unic, nu desfid multipartitismul. Spun doar că partidul pe care, cu voia dumneavoastră, eu personal îl învizajez, îl propun, îl lansez, și-n sânul căruia vă invit pe absolut toți, va fi în sfârșit unul de reală uniune, comuniune, comunitate și exuberanță de spirit, de cuget și faptă, de sens și destin. Și care vă va bineprimi și (precis) răplăti pe absolut toți, peste măsură, peste așteptări, uneori chiar peste merit. Partidul deplinei antante, al lipsei oricăror bătălii intestine, așadar al armoniei sociale, al satisfacerii absolut fiecăruia, încet, sistematic, pe rând.

Căci da, trebuie să știți de la bunînceput că reforma pe care partidul acesta o va realiza va fi înspre binele concret și emanciparea absolut fiecărui concetățean, fiecărui ins social, ba chiar și a fiecărui inadaptat, mizantrop, anarhist, tercheaberchea, minor dependent și lipsit de drepturi, din interiorul granițelor oficiale ale României ca și din ampla și imprevizibila/mereu flexibila diasporă internațională. Partidul nostru, de absolută inspirație și expirație populară, nu va spune „nu” nimănui, purtând de grijă și celui care zice că-i mândru de-a fi român, și celui care pretinde-a-i fi cam silă. Nu! Și-asta nicidecum din binecunoscutul populism gol-găunos, fariseic, strâmbos, ci dincontră. Din pragmatism umanist, din reală apetență și complezență față de politici publice egal universale și unanime, nediscriminante, nepartizane, atotincluzive. De ce? D-aia, fraților (doamnelor, domnilor, domnișoarelor, dragi băieței și fetițe)… d-aia că, pur și simplu, se poate!

Dar cum? (Sări-vor buluc toate vocile și microfoanele agramate.) Iac-așa bine, deoarece noi, conducerea și masivul membărșip de partid (am sugerat deja: partidul nostru va fi muuult mai mare decât Partidul Comunist Român, muuuuuuult mai numeros ca toate partidele, adunate aritmetic sau suprapuse geometric, din 1990 până astăzi), așadar dat fiind că, practic, absolut toți vom FI chiar acest partid, vom roti eșafodajele puterii și administrării constant, democratic, așa încât, periodic, absolut toată lumea, dar chiar absolut cu toții, să ajungă mai sus, tot mai sus, și mai sus. Partidul nostru va fi primul și singurul care, guvernând și legiferând, judecând și distribuind, va asigura putința absolut fiecărui individ de a accede la funcții, adică de a decide, împărți, guverna, administra, judeca, pedepsi, ba chiar și fura câte-un pic.

Dându-vă doar un singur exemplu, vă avansez pentru moment faptul că, an de an, de pildă, guvernul și parlamentul vor declara o anumită zonă, să zicem un județ, drept Țara lui Papură Vodă. Sau dacă preferați, Țara lui Vodă prin Lobodă. Însemnând că, acolo, pur și simplu se-nchid granițele, iar înăuntru orice ins, dar absolut oricare, are dreptul să facă ce vrea. Dacă vrea să facă agricultură, agricultură facă. De vrea să taie pădurile, să le taie. Cine vrea să fure, să fure, violatorii să violeze, criminalii s-omoare. Căci în același timp cine nu va dori să facă una sau alta din cele menționate, atunci să n-o facă, ci să-și vadă de treabă, să-și afle și urmeze propria cale, în paralel de-i cazul chiar să se apere, să riposteze, să compenseze. Adică, cui nu-i place să fie furat, să ia măsuri de rigoare. Cui nu-i place a fi violat, să riposteze troznindu-și atacatorul. Și așa mai departe, etc. etc. Asta vreme de-un an. După care, se deschid frumos respectivele granițe, se observă rezultatele prin audit extern, se numără consecințele obiectiv, se judecă drept, se felicită respectiv pedepsesc absolut toate faptele. Preț de 3 ani, cine-i prins și dovedit să plătească cu vârf și-ndesare, conform legilor aspre ca fieru-ncins, iar de nu-i prins, negustor cinstit adeverindu-se, foarte bine, să fie lăsat să mărșăluiască-n pace, prosperând. Și tot așa, an de an, altă regiune, județ sau gașcă să fie lăsată practic de cap, abia ulterior drenându-se, cernându-se și evaluându-se bunele și relele, pagubele/plusvaloarea, meritele și pedepsele potrivite. Așadar, atât la nivel popular, cât și de conducere, de partid partizan și de lege ori chestii juridice, nimeni nu va mai pizmui pe nimenea, toată lumea va sta cuminte până îi vine rândul, lucrurile se vor răsturna și așeza, reașeza și iar ranversa, cu periodicitate perfectă, bine stabilită și respectată-n acord, precis nimeni nepermițându-și prea multe abuzuri, știind că-i va veni anchetarea, că odată iar ajuns jos urmează să fie puricat la sânge pentru faptele din an de conducere, nimeni de jos negrăbindu-se să ajungă sus, știind că, după ce va abuza, va plăti dublu el însuși. Acest sistem de rotire matematică, vă garantez eu, va avea consecințe inclusiv pozitive, eficiente, morale. Țara va merge din rău înspre cârmâr, din cârmâr înspre mneah, de-acolo către binișor, apoi către bine, mai-bine, bine-cu-felicitări, foarte-bine, grozav-de-bine, dat-în-paște-de-bine, pâșpâșpâș spre superlativele relative, apoi absolute, mai apoi, ce să zic, de-a dreptul divine.

Cum are să se numească acest partid? Desigur, va fi treaba Primului Consiliu/Comiet sau Adunare Națională (sau multinațională) de Înființare și Directivă ca să decidă. Pentru moment, așadar temporar, eu personal propun să se numească simplu de tot: PARTIDUL MITICĂ. Desigur, popular îi vor spune mulți, Partidul lui Mitică. Dar asta n-are a face. Cum precizam: Constituanta și/sau Comitetul de Conducere Supremă vor decide. Toate la timpul, la locul și după capul lor. Căci, țin să precizez tot de la acest atâta de bun/promițător/spornic început, că nicidecum nu am pretenția ca eu însumi, autorul ideii, lansatorul și declanșatorul chemării la popularitate și afinitate maxim populară să fiu și să rămân președintele (Președintele) acestui partid. Salutar și salvator fiind, Partidul își va alege singur, pe oricine va decide Comitetul și votul, poate inclusiv trasul la sorți, propriul Președinte.

După mine zică-i Partidului chiar a lu’ Conu Leonida, Rică Venturiano, Moș Ion Roată, Take-Ianke-și-Cadîr, Hagi Tudose… Zău că nu-mi pasă! Spun și repet asta fiindcă, cu siguranță, mulți din cei care mi-au fost alături de la-nceput, camarazi de nădejde la binele și răul atât de rău al starturilor, se vor gândi iute ca să mă onoreze sau gratuleze în vreun fel. Dar nu, declar răspicat și public: nu am deloc pretenția la scaunul, tronul sau șezlongul (deloc nu contează cum îi vor zice gurile rele sau gurile bune) de Prezident. Personal, sincer zic, pot să mă mulțumesc binemersi și cu un rol secund, ceva gen eminență discretă, umbrită, ajutând din loc în loc câte-un pic, mai trăgând niscai sfori, câte-un scaun… Prin urmare așadar, din parte-mi: numai de bine! Vedeți-vă de treabă și fiți siguri că n-am să vă părăsesc. Vă voi sta pe-aproape până la ultima-mi răsuflare. Mai c-o vorbă bună, cu vreun sfat băbesc, o tragere de mânecuță, un șutuț în dos.

Acuma, ce-aveți voi – da, desigur, chiar dumneavoastră, dragii mei cititori prezenți – de făcut. Păi să zicem așa… (vă concentrați, da? Concentrați-vă.) Să zicem că în calitate de absolut primii inși, amici, prieteni, colegi, camarazi ori critici de texte și conștiință, care aflați chiar în acest moment despre proiect, ar fi cât să poate de firesc să fiți primii ce și trec la treabă respectiv fapte. Și-anume:

(1) marcați aci, adică faceți rost chiar pe loc de câteva milioane sau, de ce nu, zeci de milioane de laicuri (alternativ: policar sculat, blincuri, pupici);
(2) forvardați/retrimiteți/distribuiți/difuzați la cât mai multe suflete (pe care le știți bine, foarte bine sau mai puțin bine, ba chiar și pe care nu le știți deloc) vestea acestui preamăreț plan;
(3) nu mai așteptați cereri de voluntariat sau alte rugăminți: începeți fain frumos și adunați domniile voastre semnături, cât mai multe semnături (atenție, parcă legea cere scris în clar și în olograf, plus adresa și cenepeul fiecărui semnatar) pentru înființarea și legalizarea Partidului;
(4) înscrieți-vă singuri în acest Partid;
(5) nu mai stați după platforme, programe și manifeste deja definitive cu privire la scopul, ideologia, strategia, mijloacele (baidăuei: primim pe oricine, cotizație 0, doar donații ad libitum); în conformitate cu propria conștiință și cu cele mai bune intenții, luați-vă libertatea, demnitatea, responsabilitatea și maturitatea de a vă spune (și de-a spune și altora) orice vi se pare adevărat, de bunsimț, fain și de bine; e drept că aproape tot așa făcut-au și ceilalți, promițând orice pentru ca după ajunsul la putere să li se rupă, să-i doară-n cot respectiv șpiț; numai că-n cazul nostru (al Nostru), vedea-vor toți, până la urmă toate se vor fi adeveri drept drepte, viabile, fezabile, admirabile;
(6) ce ne trebuie (e clar, nu?) este oportunitatea și optimitatea alegerilor anticipate; puneți-le la cale, dragii moșului, cum puteți voi mai ca lumea și sigur;
(7) odată-n viață, dați dracului acest revelion (sau Revelion), căci de-mbuibat, urlat, bețivit și preacurvit ați avut și veți avea cvasioricând parte; concentrați-vă fainfrumos, acum și aici, să terminăm odată cu tărășenia asta politică ce trenează de mult preamult timp, să revoluționăm în sfârșit toată politichia națională română, să dăm adevărata libertate democratică chiar pe mânuța dreaptă a cetățeanului, depolitizându-l ideologic și asigurându-i accesul real la actul politic, urmând să știe, să profite și să răspundă per capita, de-adevăratelea, de tot ce-și-cumul adevăratei patrii;
(8) și-acum vă rog frumos: mai citiți încă o dată toate cele mai de sus și cu deosebire toate punctele prezentului paragraf ultim; după care, imediat
(9) să vă văd: 1, 2, 3, și…
…..
…
.

Așa (nu-i așa?) să ne-ajute bunul Dumnezeu!