Din Antichitate

1.Clasicul Eschil în zilele noastre

Istoriile literaturii dramatice universale ne încredințează că Eschil din Eleusis ar fi scris în jur de 90 de piese. Că dramaturgul ar fi avut pasiunea de a-și grupa scrierile în trilogii. Numai că, din păcate, din această creație aproximată a fi  impresionantă numeric și valoroasă fie și numai prin Perșii, Prometeu înlănțuit sau Orestia, s-a păstrat foarte puțin. Iar puținul păstrat nu este întotdeauna complet.

Acesta este, din nefericire, și cazul trilogiei din care făceau parte Egiptenii, Danaidele și Rugătoarele. Aceasta din urmă, cunoscută și sub numele de Suplicantele ori Hiketidele, fiind unica salvată pare-se în integralitate. În secolul al XX lea s-au mai găsit mici fragmente și din celelalte scrieri pe care sunt indicii că le-ar fi integrat Silviu Purcărete în scenariul dramatic al antologicului său spectacolul intitulat Danaidele de la Teatrul Național din Craiova. De la a cărui premieră, s-au împlinit deja, iată, 18 ani.

Purcărete nu a fost singurul care a transferat asupra Rugătoarelor titlul Danaidele, însă lui îi revine meritul de a fi dat prima versiune scenică românească a piesei lui Eschil. De care, iată, s-a apropiat acum, într-un conspect scenic propriu, extrem de viu și concentrat,  regizorul maghiar Szabó Kristóf, invitat să monteze un spectacol în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara.

Sala Mare a respectivului Teatru nu este nici pe departe mare. Dispune însă de o arhitectură cum nu se poate mai interesantă, de o configurație absolut specială. Asupra căreia a reflectat odinioară într-un eseu scenograful Dragoș Buhagiar. E excesiv de lungă și insuficient de lată. Poate deveni un spațiu ostil, dacă scenograful, nu știe să se împrietenească cu el. E ceea ce a reușit Szabó Kristóf pornind de la premisa că sala în cauză  are avantajul că scaunele rezervate că scaunele rezervate spectatorilor sunt dispuse în așa fel încât amintesc de un amfiteatru. Iar Szabó Kristóf, în multiplele lui calități de semnatar al regiei, dramaturgiei și scenografiei spectacolului, a știut să profite la maximum de respectiva configurație. Intrarea obișnuită este blocată de ceva ce pare a fi anume creat pentru a opri intrarea oaspeților nedoriți. Respectiva construcție va fi luată însă, la un moment dat, cu asalt, va fi dărîmată și astfel vor intra dușmanii. Deocamdată însă spectatorii intră în sală pe o scară anume creată, trecerea lasă impresia parcurgerii unui tunel care poate fi și un tunel al timpului (la un moment dat pe scenă va apărea și personajul numit Cronos, interpretat de Bálint Elöd) și în vreme ce încă își caută locurile îl văd și aud pe flautistul Vlad Colar care cântă o muzică anume creată. Muzica Zeilor, pesemne. Ceva mai încolo,  virtuozul Vlad Colar se va îndrepta spre scena unde este amplasată o construcție metalică.  Undeva, în planul secund al scenei iarăși o scară. Iar în centrul spațiului de joc se află un automobil. Indiciu clar că în ceea ce va urma cineva va pleca într-o călătorie. În cazul de față una obligatorie, silită. Una de la care bătrânul Danaos speră salvarea lui și a celor 50 de fiice ale sale. Căci tema de bază a piesei și cea a spectacolului este aceea a exilului. 

Io, fiica nefericită a zeului fluviu Inachos, iubită de Zeus, a ajuns în peregrinările ei forțate în Egipt. Loc în care l-a întâlnit pe cel numit Epaphos. Au avut împreună doi fii. Pe Egiptos și pe Danaos. Egiptos a avut, la rându-i, 50 de fii, Danaos 50 de fiice. Egiptos, siluetat cu forță în spectacolul timișorean de actorul Molnoș András Csaba, intră, din cine știe ce motive, în conflict cu fratele lui, Danaos, care, inițial, în felul în care este desenat de Kocsàrdi Levente, pare lipsit de forță. Marcat de furia Herei (Magyari Etelka), îndemnat de alții, Danaos hotărăște să părăsească Egiptul, însoțit de cele 50 de fiice ale sale (noi o vom vedea numai pe cea numită Danaida a cărei interpretare cade în sarcina actriței Bórbely B. Emilia) și să se stabilească în Grecia. La Argos. Unde îi va cere ceea ce astăzi se cheamă azil politic regelui Gelanor. Care în spectacol se cheamă Pelasgus și care va dobândi o interpretare complexă datorită actorului  Kiss Attila. Pelasgus este ezitant, până la un punct chiar histrionic, inițial acceptă solicitarea, întărindu-și acceptul și prin votul democratic al pelasgilor. Mai încolo însă se teme de o posibilă invazie și de războiul pe care l-ar putea declara Egiptos. 

Din acel moment, personajele se multiplică, agitația de pe scenă se amplifică și proporțional cu ea sporește și energia montării. Zeus care apăruse în prologul dansant (coregrafia: Szabó Kristóf și Tóth Karolina) revine (îl joacă cu multă aplicație Mátyas Zsolt Imre), Danaos bătrân dobândește, pe neașteptate, forța dată de disperare, iar secvența respectivă devine una cheie în gramatica de ansamblu a spectacolului datorită exemplarei concentrări a deja amintitului Kocsàrdi Levente. Reapare și Egiptos  purtând un costum creat de Kasza Emese care nu prevestește nimic bun , își fac apariția și doi dintre fiii săi, adică Ato și Foitis, jucați de Erdös Bálint, respectiv Jancsó Elöd precum și Herald (Aszalos Géza) Fata (Balló Helga) și Un băiat (Mihály Csongor).

Szabó Kristóf nu neagă nici un moment în spectacolul său ceea ce îndeobște se cheamă valoarea textului. Pe care însă îl îmbogățește cu sunete și imagini. Suntem la propriu asaltați noi, spectatorii, de un noian de semne. Care vin din multiple surse.  Din vocile și trupurile foarte adesea contorsionate ale actorilor, din roșul mării și al sângelui în care este scăldat spațiul scenic care, grație light designerului Gidó Zoltan, dă semne uneori că e pe cale de a-și modifica geometria, din păpușile și măștile create de  Albert Alpár, Baltó Helga, Mihály Csongor. Muzica de flaut a lui Vlad Colar este completată de acea electronică datorată lui Sergiu Cătană, executată riguros la chitară de Kiss Attila și Jancsó Elöd.

Danaos este, indubitabil, un spectacol complex. Mustește, cum spuneam, de semne ca și de sensuri. Nu sunt pe deplin convins că le-am pătruns, reținut, înțeles pe toate. Și mărturisind  toate aceste lucruri, fac, desigur, referire la ceea ce înseamnă condiția  nu tocmai confortabilă a criticului de teatru. Mult mai fragilă, mai nesigură decât aceea a comentatorului de carte. Criticul literar are oricând cartea la îndemână. Are șansa revenirilor, recitirilor și, implicit, pe aceea a rectificărilor. Criticul de teatru doar foarte rar își poate permite luxul de a lua parte la o a doua reprezentație. de a-și verifica și- de ce nu?- a-și rectifica și amenda opiniile. 

Cum-necum, e însă cum nu se poate mai sigur că Danaos înseamnă un spectacol de excepție. Al treilea de mare calibru din stagiunea recent încheiată din repertoriul Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara. Devenit cel mai important din oraș și unul dintre cele mai interesante și însemnate din țară.      

Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara

DANAOS după Eschil

Dramaturgia, regia, scenografia: Szabó Kristóf

Coregrafia: Szabó Kristóf și Tóth Karolina

Designer costume: Kasza Emese

Compozitor și muzică electronică live: Sergiu Cătană

Muzică flaut: Vlad Colar

Light designer: Gidó Zoltan

Design păpuși și măști: Albert Alpár, Baltó Helga, Mihály Csongor

Cu: Mátyas Zsolt Imre (Zeus), Molnos András Csaba (Egiptos, Ares),Vlad Colar (Pan), Bálint Elöd (Cronos),Bórbely B. Emilia (Danaida),  Magyari Etelka (Hera),Tóth Karolina (Io), Kocsárdi Levente (Danaos), Kiss Attila (Pelasgus), Erdös Bálint (Ato, fiul regelui Pelasgus),Jancsó Elöd (Foitis, fiul regelui Pelasgus), Aszalos Géza (Egiptos, Herald), Balló Helga (Fata, purtător de spirit), Mihály Csongor (Un băiat, Inițiat)

2. Noaptea Elektrei

Scena și sala sunt cufundate în semi-obscuritate. O semi-obscuritate care, la o adică, ar putea sugera imensitatea nopții. Noaptea la adăpostul căreia se pregătesc și se înfăptuiesc crime, precum aceea a Clitemnestrei (Györgyjakab Enikö) și a lui Egist (Vata Loránd). Ori aceea pe care o urzește Egist care dorește ca, după anunțarea morții lui Oreste, să o înlăture și pe Elektra (Albert Csilla),  Noaptea în care se pun la punct planuri de răzbunare. Așa cum e aceea pe care o așteaptă nerăbdătoare Elektra. Care îi împărtășește nerăbadarea confidentei sale, Crisotemis (Román Eszter). Pentru moment, fiica lui Egist și a Clitemnestrei are o costumație și o coafură de star rock. De abia atunci când răzbunarea va dobândi iminența faptei, o vom vederea pe aceeași Elektră în rochie neagră, de seară. Sfârșit de etapă. Sfârșit de revoltă. 

Și tot la adăpostul nopții  se consumă întâlnirile dintre Clitemnestra și Elektra în cursul cărora mama își recunoaște și explică rațiunile crimei. Asta în vreme ce Elektra  nu vrea în ruptul capului să admită explicația mamei care susține că, omorându-și soțul, l-a pedepsit pentru moartea Ifigeniei. Fiica îi reproșează mamei criminale că împarte patul cu cel ce a ajutat-o la ducerea la îndeplinire a crimei și că se bucură și de moartea lui Oreste.

În noapte, istoria tragediilor trecute se amestecă cu cele ale prezentului și cu cele plănuite. În sunetele ciudate ale muzicii de spectacol compusă de Claudiu Urse. Și mai e și o noapte simbolică ce s-a instalat adânc peste cetate. Și care, probabil, va pleca doar după reinstaurarea normalității. 

Din întunericul sălii sosește Pedagogul (Kardos M. Róbert). Învățătorul lui Oreste. Are în mână niște coarne de cerb a căror semnificație se va preciza ceva mai încolo, atunci când și le va împărți cu Oreste (Kiss Tamás). Pentru moment, acesta se află într-un colț al scenei. Oreste e călătorul. Nu degeaba are costum și cască de motociclist. Cască ce va reveni și ea în scenă, de data aceasta în mâinile Elektrei,  spre a marca, pesemne, solidaritatea fraților ce și-au răzbunat părintele ucis. Făcând o curățenie anunțată simbolic de același Pedagog.

În spatele lui Oreste se află decorul (Dragoș Buhagiar). Un decor vătuit, al cărui alb este înnegrit cu ajutorul light designului creat de Botond Nagy. Cel care semnează, alături de Kali Agnes, și adaptarea celebrei tragedii a lui Sofocle, și luminile, și regia spectacolului de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca. Zidul vătuit are o seamă de uși rabatabile. Prin care vor intra în scenă personajele. Și în spatele cărora, precum în tragediile din secolul al XVII lea, din motive de bienséances, se va înfăptui răzbunarea.   

Deocamdată, Oreste și Pedagogul discută despre utilitatea răzbunării. Ca mai încolo să pună la cale un șiretlic. În cursul unei apariții mai mult decât stranii, Pedagogul va anunța moartea lui Oreste. Șiretlicul va prinde. Va provoca dezamăgirea Elektrei, va determina planuri de eliminare definitivă a oricărui alt pericol. Atât cât îl mai poate reprezenta Elektra. Planuri urzite de partea adversă. Revenirea surprinzătoare a lui Oreste va schimba deodată totul. Se modifică instantaneu dinamica acțiunii, se schimbă ritmul spectacolului. Timpul se comprimă.

Botond Nagy s-a impus deja ca un regizor de spectacole deștepte. Minuțios elaborate. Uneori poate prea baroce. De data aceasta, tânărul regizor face dovada unui admirabil simț al măsurii. Nimic nu e în plus, nimic nu mi s-a părut prea mult în felul în care a gândit el readucerea pe scenă a unuia dintre cele mai celebre mituri ale Antichității. Botond Nagy a lucrat cu totul remarcabil cu actorii. Fiecare dintre interpreți având evoluții admirabile. Mi-a făcut nespusă plăcere să regăsesc după atâta vreme ceea ce de atâtea ori am numit (nu am făcut-o doar eu, să ne înțelegem) trupa lui Tompa,  

Botond Nagy nu a uitat nici de teoriile despre catharsis. Le-a valorificat în felul a conceput aplauzele. A simțit că decontarea tensiunii acumulate în cele mai puțin de 90 de minute de spectacol trebuie făcută în comun de actori și spectatori.  

Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

ELEKTRA

Adaptare scenică de Ágnes Kali și Botond Nagy după tragedia lui Sofocle

Dramaturgia: Ágnes Kali

Regia: Botond Nagy

Scenografia: Dragoș Buhagiar

Lighting design: Botond Nagy

Muzica originală: Claudiu Urse

Cu: Csilla Albert (Elektra), Enikö Györgyab (Clitemnestra), Lóránd Vata (Egist), Tamás Kiss (Oreste), Kardos M. Róbert (Învățătorul lui Oreste), Eszter Román (Crisotemis)