Conceptul de „economie de piață socialistă”, despre care s-a vorbit și în România imediat după căderea comunismului, se află la baza sistemului economic chinez. În China, acest concept este consacrat prin constituție și determină întreaga politică economică. Principiul de bază este „proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, și anume proprietatea întregului popor și proprietatea colectivă a oamenilor muncii”. Economia de stat este considerată „forța conducătoare a economiei naționale”, iar statul are sarcina „de a asigura consolidarea și creșterea acesteia”. În consecință, caracteristicile generale ale economiei Chinei nu doar că permit, ci și impun în mod ineluctabil intervenția masivă a statului în activitatea economică. Teza superiorității proprietății de stat în raport cu proprietatea privată domină întregul sistem juridic chinez și este exprimată ca principiu general în toate actele legislative.
Modelul economic chinez se bazează, deci, pe anumite axiome ideologice, care exprimă și încurajează intervenții multiple ale statului în economie. Aceste acțiuni substanțiale ale statului sunt în contradicție cu jocul liber al forțelor pieței, ceea ce distorsionează alocarea eficientă a resurselor în conformitate cu principiile pieței. Pe scurt, economia Chinei nu este o economie de piață.
În ultimul timp, creșterea economică a Chinei s-a încetinit, ca urmare a carantinei dure din timpul pandemiei Covid, a prăbușirii pieței imobiliare și a celei mai mari secete din ultimele decenii. Însă, chiar dacă afectează creșterea economică, acești factori au contribuit la reducerea inflației. Astfel, dacă restul lumii se confruntă actualmente cu fenomenul stagflației, China pare amenințată de un pericol complet diferit: deflația. Încetinirea creșterii economice a Chinei a fost prevăzută de mai mult timp de către analiștii economici. Problema care se pune în prezent este a ști dacă acest fenomen este unul temporar sau structural și de lungă durată.
După proclamarea Republicii Populare Chineze (1949), această țară a adoptat modelul economic stalinist: proprietatea de stat în industrie, comunele populare, Marele Salt Înainte, revoluția culturală. În anii 1960, campaniile politice pentru construirea acestor elemente ale economiei socialiste au provocat moartea a 40 de milioane de oameni
După moartea lui Mao Zedong, la putere a ajuns Deng Xiaoping, care a inițiat și condus un proces de reformă, deschidere și dezvoltare a ceea ce s-a numit „economia de piață socialistă”. În mod concret, prin inversarea politicilor anterioare, în special prin privatizarea agriculturii, Deng a transformat economia socialistă a Chinei într-o economie cu unele elemente capitaliste, menținând însă regimul politic comunist. El a creat mai multe „zone economice speciale”, în care politicile economice au fost orientate mai puternic spre piață, iar intervențiile statului au fost mai reduse comparativ cu planificarea economică din restul țării. Aceste „zone speciale” au atras capital chinez din străinătate, dar și capital provenit din alte țări ale lumii. Măsurile amintite au dus în următorii 25 de ani la cea mai rapidă creștere economică dintre toate țările în curs de dezvoltare. În modul acesta, Deng a dobândit reputația de „arhitect al Chinei moderne”, iar contribuțiile sale ideologice la socialismul cu caracteristici chinezești a fost numit „teoria Deng Xiaoping” sau „socialismul de piață”.
Inovațiile lui Deng și rezultatele acestora au fost, într-adevăr, spectaculoase. Se pare că schimbarea atitudinii lui Deng față de economia capitalistă a fost determinată de miracolul economic din Asia de Est din anii 1970, în special din Taiwan și Coreea de Sud.
Deng a fost înlăturat de la putere după protestul și masacrul din piața Tiananmen, însă strategia sa economică a fost menținută o vreme. Numirea lui Xi Jinping în funcția de secretar general al partidului comunist chinez (2012) și de președinte al Republicii Populare Chineze (2013) i-a permis însă acestuia să restabilească controalele fizice și să schimbe iarăși natura economiei chineze, în special în timpul pandemiei de Covid-19. Restricțiile și controalele aplicate în timpul pandemiei au fost menținute și extinse și după terminarea acesteia. Totuși, în timp ce economiile din restul lumii și-au revenit, economia Chinei, cu excepția sectorului imobiliar, a continuat să încetinească.
Creșterea economică a Chinei a fost susținută un timp de investițiile din sectorul imobiliar efectuate de organisme publice și private și finanțate prin împrumuturi bancare cu dobânzi mici. Această caracteristică a economiei chineze, apărută în cursul perioadei Deng și menținută și după aceea, a facilitat un boom ce a atras capital străin în sectorul imobiliar.
Având mari ambiții mari pentru țara sa, Xi și-a propus să plaseze China în poziția de al doilea pol de putere într-o lume divizată, în care această țară asiatică să joace rolul URSS din epoca Războiului Rece. El a avut relativ succes în Orientul Mijlociu și în Africa și vrea să recupereze Taiwanul – promisiune inclusă în constituția chineză după revoluția comunistă din 1949. În timp ce Deng credea în avantajele capitalismului, Xi pare mai degrabă un maoist sau stalinist în atitudinea sa față de capitalism. Deși nu a revenit pe deplin la modelul maoist, el învederează o îngrijorătoare desconsiderare a factorilor de care depinde prosperitatea economică în lumea modernă.
Există din ce în ce mai multe dovezi nu doar că economia Chinei își încetinește creșterea, ci și că „bula imobiliară” este pe cale să se spargă. Acest fenomen a avut loc în timpul crizei din 2008-2009 în economiile occidentale, iar mijlocul folosit de acestea pentru ieșirea din recesiune a fost politica monetară numită „relaxare cantitativă” (quantitative easing). China încearcă și ea să-și relaxeze politica monetară, însă o face destul de ezitant.
Astfel, în timp ce în restul lumii ratele dobânzilor de referință ale băncilor centrale au fost majorate pentru a combate inflația, în China aceste rate au fost reduse. De asemenea, Banca Populară a Chinei a redus rata rezervelor obligatorii, care constituie un instrument de politică monetară cu efecte puternice și imediate. În modul acesta, în sistemul financiar-bancar chinez a fost injectat un volum important de lichidități (echivalentul a cca. 200 miliarde dolari). Ca urmare, majoritatea creditelor bancare din China au o rată a dobânzii anuale de 3,7%. Însă, rata dobânzii la creditele pe cinci ani, care influențează, de fapt, costul împrumuturilor ipotecare, este 4,45%. O altă măsură pentru evitarea recesiuni a fost reducerea prețului petrolului. În fine, se pare că Beijingul urmează să reducă și alte prețuri pentru a impulsiona sectorul imobiliar și economia în general.
Cu toate acestea, începând de anul trecut, principalul factor de creștere economică al Chinei – sectorul imobiliar – este puternic afectat de măsurile de control al creșterii datoriilor dezvoltatorilor imobiliari. Unul dintre cei mai mari constructori din țară (China Evergrande) este în pragul falimentului. Stimulentele financiare au contribuit în trecut la atenuarea crizei provocate de politica „zero Covid”, care a presupus izolarea forțată a unor zone mari, cu zeci sau sute de mii de oameni, iar aceste mijloace sunt folosite și acum, însă în mai mică măsură, de teama alimentării inflației.
Nu este exclus ca în partidul comunist chinez să existe o „dezbatere internă” cu privite la problemele economice ale țării. Oricum, marxiștii ortodocși nu acceptă existența unei piețe libere a creditului. Marx a numit capitalul plasat sub formă de depozite bancare și hârtii de valoare (acțiuni, obligațiuni și alte active financiare) „capital fictiv”. Inspirată de această concepție, politica monetară a regimului lui Xi poate frâna economia, deoarece împiedică creșterea masei monetare și provoacă deflație.
Deflația reflectă problemele serioase cu care se confruntă economia reală a Chinei. Dacă Xi rămâne imperturbabil, iar autoritățile chineze nu acționează pentru relansarea rapidă a economiei, China s-ar putea confrunta cu o gravă recesiune. Iar dacă încetinirea creșterii economice va persista, este de așteptat că vor apare mișcări politice, cel puțin în interiorul partidului comunist chinez. Sau Xi va merge totuși pe drumul lui Deng, iar „economia socialistă de piață” va deveni mai puțin „socialistă” și mai mult „de piață”?
Articol preluat cu acordul coducerii saptamanalului timisorean TIM 7, Nr. 30/9.05.2024
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Multumiri pentru informatii!
Un articol bine venit, pentru a explica particularitatile Chinei contemporane.
E de retinut ca, in economie, China este ceva foarte „original”. Nici capitalism, nici comunism. Totul depinde de actiunea liderilor comunisti, in viitor. Deocamdata, gruparea maoisto/stalinista conduce. Nu doar in economie, ci si in politica externa. Vom vedea cu ce pret.
E de semnalat, totusi, ca asa comunista cum e ea, China are privatizat sectorul constructiilor si exploatarilor de cai de comunicatie (autostrazi, in special). Asta da de gandit: ce economie de piata avem noi, daca nu am ajuns nici macar la nivelul Chinei? (Interventia BNR in piata e arhicunoscuta, deja… nu mai are rost s-o mentionez.)
Asadar, Occidentul „vizionar” mizeaza si asteapta ca intr-o zi Xi sa pice din cauza intrarii Chinei in recesiune. Asta in timp ce toate comapaniile occidentale produc in China si se bazeaza total pe productia din China. Chiar sunt unii prin occident (progresisti, desigur) care cred ca cea mai de temut arma impotriva unor dictatori este cea economica. Cel mai bun exemplu este Rusia, careia i s-au impus sanctiuni cu duiumul de catre occidentali, insa astazi razboiul continua mai aprig ca niciodata, productia de armament este la cot maxime, Rusia cumpara drone si arme din Iran si China, iar rusii avanseaza si ameninta chiar state NATO. Asadar, sanctiunile economice impotriva Rusiei nu au avut efect, asa cum visau unii lideri politici, iar in cazul Chinei va fi si mai grav, pentru ca lumea depinde de zacamintele de metale rare chineze si de productia din China. Cum poti spera si cum poti crede ca intr-o zi cu Soare, Xi isi va da demisia datorita unei recesiuni inchipuite, in conditiile in care intreg occidentul produce pana si gamalii de ace in China?
De data asta ati cam luat-o pe carari. Se pare ca nu prea stiti ce se-ntimpla in China. Deocamdata doar atit: in China exista proprietate privata chiar asupra mijloaceor de productie. Mai mult, exista chiar firme straine care detin anumite parti din mijloacele de productie.
Găselnița chinezească a „socialismului de piață” și care a transformat China în a doua putere economică mondială este foarte atrăgătoare pentru Sudul Global. Ba chiar și pentru Europa unde „directivele” de la Bruxelles constituie un intervenționism puternic în economie. De fapt, Europa este o puternică economie socialist-capitalista….
Trebuie spus ca in Europa preferința pentru monopoluri, oligopoluri, intervenționism și protecționism sunt metehne vechi, mai vechi chiar decât socialismul.
Socialismul – meteahna noua . Acesta sa fie un motiv pentru care trebuie sa il imbratisam ?!
In Europa ( ca peste tot in lume ) oamenii au ,,preferinte” . D’aia amesteca albul cu negrul , lumina cu intunericul , adevarul cu minciuna , …. Si la toate amestecaturile astea imbecile le da un nume ( oare nu pentru asta a fost ,,inventat ” marketingul ?! ) Le da un nume si apoi decreteaza ca ele exista . Felul imbecil al omului de legiferare imorala si amorala …. Toate put in societatea omeneasca . Poate acesta este motivul existentei ….. deodorantelor si parfumurilor . ( O alta modalitate prin care ne mintim ca nu exista pacatul , degradarea , depravarea , ….. ) Nu in ultimul rind ,, preferintele ” astea europene nu sint emanatiile natiunilor ci ale unor conducatori corupti iar pentru ,,preferintele ” platesc cei care trudesc . Iar cind acestia din urma isi exprima dezacordul / nemultumirea sint tinuti la colt cu institutiile de forta si cu legiferari imorale / corupte .
”Socialismul – meteahna noua . Acesta sa fie un motiv pentru care trebuie sa il îmbrățișam ?!”
”Sa îl îmbrățișam? Nu. Sa îl înțelegem? Obligatoriu.”
Socialismul real este un experiment ratat. Din păcate este reinventat sub forme noi la fel de greșite.
”Toate put in societatea omeneasca”
Am avut cândva si eu senzația asta cândva. Un medic m-a tratat de sinuzita s-au schimbat lucrurile. Dacă totul pare negru în jur, sau ai o cârpă pe ochi sau e stinsă lumina.
Da , este stinsa lumina in oameni . Am alungat lumina din noi din acest motiv este intuneric .
Obligatoriu nu e nimic pe lumea asta . Respiratia si clipitul ochilor sint reflexe puse de Dumnezeu in om . Restul e la latitudinea omului . La alegerea lui .
Traim nefiresc , defectuos , decadent si depravat .
In 1987 am propus PCR un proiect se tara care prevedea tranzitia la economia socialista de piata, pentru ca intreprinderile sa se confrunte intre ele pe piata socialista, sa diminuaeze costurile, sa creasca calitatea.
Individualizarea intreprinderilor prin patrimoniu si finante proprii (apoi prin iesirea treptata de sub administrarea Centralelor Economice si planificarea CSP) aducea economia romaneasca intr-o zona mai functionala!
Reforma ar fi durat cca 10 ani, cu constructia institutionala (de tranzitie) adecvata, dar ea n-a fost initiata.
Daca Gorbaciov avea acest proiect in 1985, URSS-ul supravietuia economic (si politic) si azi.Iar acum n-ar fi existat Putin!
Cultura economica dobindita si experienta acestei constructii au fost un atu important pentru constructia proiectului ,,capitalist” de dezvoltare economica-industriala rapida”, pe care l-am prezentat public prin cartea ,,Incotro se indreapta Romania postcomunista 2024?”.
@Caliman Eugen: Stimate domn, scopul existential al „intreprinderilor” nu e „sa se confrunte” ci sa produca in conditii concurentiale. Calitatea e un atribut al produselor/serviciilor produse fiind consecinta directa a concurentei iar diminuarea costurilor se realizeaza prin eficientizarea proceselor de productie, nu prin „confruntari” sterile.
Cat despre „individualizarea intreprinderilor prin patrimoniu si finante proprii”, aceasta nu se poate realiza pentru ca asupra „patrimoniului” se exercita un drept de proprietate din partea actionarilor. In baza acestui drept, intreprinderea este controlata si administrata in sensul dorit de proprietari. In socialism exista un singur proprietar – Statul – care isi exercita dreptul prin intermediul uriasului aparat de conducere ierarhizata.
In 1987, esenta problemelor economice din Romania era diversificarea irationala a productiei industriale in lipsa pietei de desfacere si „acordul global” ce a impulsionat cresterea stocurilor fara miscare, neavand cerere pe piata.
Date fiind diferențele dintre economia de piață și economia socialistă, așa cum sunt percepute acestea la nivelul conștiinței comune, expresia economie socialistă de piață pare a fi o contradicție în termeni. Această contradicție apare atunci când termenii piață și socialism nu pot fi conciliați nici ideologic, nici praxiologic. Dacă privim simplist această prolemă, realitatea pare a confirma această idee. Însă, atât în teorie,cât și în practică, socialismul este considerat o economia de mărfuri, produsul muncii are caracter de marfă în toate sectoarele economiei. Unde este marfă, acolo este și piață, și bani. Abordarea simplistă ne poate conduce , fie la superficialitate, fie la dogmatism.
N. Ceaușescu și Deng Xiaoping au fost contemporani. Ceaușescu, de pe poziții dogmatice, nu a putut concilia termenii socialism și piață, nici teoretic (ideologic), nici practic (politic). El era convins că ,, Va fi socialism de piață când va face plopul pere și răchita micșunele”.
Deng Xiaoping, de pe poziții pragmatice, nu numai că a putut concilia cei doi termeni, ci a indicat și criteriul care trebuie să aibă prioritate. A făcut aceasta fără a se încurca în teorii, folosind ca și Ceaușescu expresii metaforice (analogia cu pisica). În timp ce N. Ceaușescu a făcut planuri concrete de înaintare spre comunism, lui Deng Xiaoping nici nu i-a trecut prin cap așa ceva.
Atâta vreme cât Partidul Comunist Chinez nu-și propune să făurească Comunismul , ,,Chinezul nou” sau alte ,,idealuri” din această categorie, socialismul chinezesc este viabil din punct de vedere economic și perfectibil din punct de vedere socio-politic.
Cum am scris comentariul aproape imediat ce ati publicat articolul, inteleg ca nu va convine ceva.
Nu stiu ce… si nici nu ma intereseaza prea mult.
Dar blocand comentariul, blocati singurul lucru liber din Romania de dupa ’89: dreptul la cuvint.
Credeti ca sunt singurul care are ideea asta? Va multumesc pentru apreciere, ma simt flatat, dar… cred ca este eronata. Credeti ca ideea nu circula, daca nu e publicata? Va inselati, iar.
Credeti ca fac propaganda pentru un partid sau altul? Nu. Nici pe departe. PNL nu a facut ce trebuie in atita timp. PSD nici nu se ia de vorba, de asa ceva, inca de la Ilici. Orban a fost ministru la transporturi si nimic. La fel Basescu. USR nu are in plan asemenea proiecte. AUR, care se declara de dreapta… pauza. Nimeni, din politicienii nostri, nu are in proiect asa ceva. Deci, nu fac campanie pentru nici un partid.
Credeti ca cei din afara nu-si dau seama de ce se intimpla la noi? Iar va inselati: SUA au vrut sa cumpere CFR si au fost trimisi la plimbare. Cu portul Constanta, olandezii nu au reusit nimic. TAROM se zbate in pinza relatiilor clientelare si de familie. ETC. Oricum, firmele lor din Ro si bancile ce activeaza in Ro le spun exact ce se intimpla.
Atunci?
Care e scopul cenzurii?
PCR/Securitate s-au straduit sa copieze modelul ruso-chinez de reforma. Sa pastreze controlul absolut al statului in societate (si economie) , mimand libertatea si democratia. Au lasat vraiste pirghiile necesare societatii, ca „e democratie” si au intarit parghiile lor de control, dar in ascuns. Vedeti ce taxe pune ANAF si ce declaratii impun cetatenilor. Ce masuri iau impotriva liberei initiative.
Faceti ce vreti, voi aveti butonul, dar e inutil si va faceti de ras.
Daca nu era WTC, nu pupam noii NATO. Si nici UE. Asa… vrand, nevrand, meritand, nemeritand, am ajuns unde trebuia sa ajungem prin efort propriu, din ’96-’98.
Vedeti si cu trecerea la euro… De cate ori a fost aminata? Cat o sa mai fie? De ce?
Analizand modelul chinez, ar trebui sa analizam si modelul nostru… Desi e un antimodel.
Daca cititi cu atentie istoria Chinei din antichitate pana azi se poate vedea ca toate formulele lor de guvernare au fost autoritare in diferite grade. Dar au fost mereu adaptabili si si au urmarit interesele economice cu mare tenacitate. De 50 de ani, China a reusit si stie cata libertate si cata constrangere sa aplice. O dovada este faptul ca acum din China nu mai vin in Ro si alte tari est europene un mare numar de chinezi. Peste cateva decenii va fii n fata SUA si Europei.
Nu exista economie de piata socialista . Pentru ca o economie socialista nu poate fi de piata . La fel cum socialismul nu poate fi democrat .
Economie socialistă de piață este denumirea pe care o dau chinezii sistemului lor. Deci exista. Cat este de socialistă sau cat este de piață este discutabil, dar e clar că exista si socialism și piață în China.
In teorie socialismul poate fi democrat, dacă este o mișcare politică într-un sistem democratic. Într-adevăr statele definite prin constituție socialiste sunt democratice.
Mica erata: ”democratice” in loc de democratice.
Într-adevăr statele definite prin constituție socialiste sunt ”democratice”.
Există unele măsuri socialiste perfect rezonabile. De exemplu, prețul unic al biletului de metrou este o măsură socialistă, care funcționează destul de bine în practică. Ar fi mult mai complicată taxarea fiecărui călător pentru distanța exactă parcursă. Însă asta nu presupune neapărat călătoria cu metroul la jumătate de preț, cum se întâmplă în București.
Subvenționarea generalizată a transportului cu metroul este o măsură socialistă excesivă, dar prețul unic al biletului de călătorie este o măsură socialistă acceptabilă. Numai că acel preț al unei călătorii ar trebui să fie mai mare, iar persoanele care nu și-l permit ar putea primi un număr oarecare de călătorii subvenționate. De exemplu, cadrele didactice din învățământul preuniversitar ar putea primi 50 de călătorii gratuite lunar, dar la prețul real al unei călătorii, plata acelor cartele fiind suportată de Ministerul Educației. În timp ce subvenționarea generalizată a transportului cu metroul este suportată de toți cetățenii țării, complet nejustificat.
La fel se întâmplă cu asfaltarea străzilor: nu ne putem asfalta fiecare strada din fața casei și nici nu putem pune o taxă de trecere. Așa apare conceptul de drum public, întreținerea drumurilor publice se face prin măsuri socialiste, dar sunt acceptabile. Nu se poate contabiliza utilizarea străzilor din orașe de către fiecare cetățean în parte. În Statele Unite apare o formă interesantă de socialism: căile ferate sunt proprietate privată, iar unele districte școlare nu au nevoie să taxeze cetățenii pentru funcționarea școlilor fiindcă primesc destui bani din impozitele pe proprietate plătite de companiile feroviare.
Foarte multe politici socialiste vin la pachet cu urbanizarea și sunt rezonabile în condiții de urbanizare. Alte politici socialiste, de exemplu numărul exagerat de bugetari din România, sunt excesive și dăunătoare societății. Iar faptul că se dă șpagă pentru angajarea la stat e o consecință directă a politicilor socialiste excesive. Oamenii direct productivi ajung mai săraci, din cauza fiscalității exagerate, în timp ce șpăgarii și corupții din sistemul bugetar beneficiază personal, individual, de efectele acestor politici socialiste exagerate. Atât cei care ”investesc” o șpagă pentru angajare, cât și cei care primesc respectiva șpagă și perpetuează sistemul de angajări la stat contra șpagă.
Nu doresc sa exprim opinia asupra intregului dumneavoastra comentariu . Am sa va spun ca nu sint de acord cu nici o subventie de la bugetele publice . Fiecare bilet ( de tren , de metrou , de tramvai , …. ) sa coste fix cit este necesar ca acel serviciu sa functioneze . Si nu mai sint de acord cu un principiu al finantelor publice ; anume al neafectarii veniturilor bugetare . Eu nu il pot numi principiu .
Realizarea si intretinerea drumurilor publice spuneti ca este facuta prin masuri socialiste . Abia acum inteleg de ce la mine pe strada este mamaliga neagra in loc de asfalt si de ce primaria nu se ingrijeste sa curete praful si noroiul ce sa stringe de-a lungul rigolei . Traiasca socialismul !
….”Ar fi mult mai complicată taxarea fiecărui călător pentru distanța exactă parcursă.”
…calatorind cu metroul in Washington in 1992 am avut surpriza sa vad ca eram taxat nu numai dupa distanta parcursa, dar si suplimentar daca eram in ora de trafic aglomerat….insa dvs in 2024 spuneti ca e prea complicat…
cat despre macroeconomie, cel mai simplu mod de evaluare al unei economii este cu doua criterii: 1. balanta comerciala (export – import; prezenta pe pietele globale) si 2. deficit bugetar – investitii straine directe (sustenabilitatea imprumuturilor)
Iar Romania nu trebuie sa se compare cu China, ci cu Polonia
Nu e deloc complicat, vezi China, de ex Shanghai, unde biletul e intre 1 si 7 RMB, in functie de zona. La fel si mai aproape de noi, vezi Copenhaga.
mai degraba off-topic, ca mi-e mai dificil sa apreciez corect ce se-ntampla prin China…
dar in ce priveste economia socialista de piata, gasesc suficiente exemple prin capitalismul autentic romanesc;
nu neaparat dintre cele mai relevante ca efect, ci mai degraba unele mai simple, relevante ca mentalitate:
se gandeste deci statul sa dea o lege care sa compenseze riscul de inflatie (rostogolit de insusi Maria Sa Statul) in contractele public-private deja incheiate sau in curs de incheiere prin proceduri avand la baza libera concurenta (licitatii); dintr-un soi de spirit egalitarist, se prevede ca indicele de ajustare a preturilor sa nu se aplice si la profit; 1) de ce sa fie simplu cand se poate mai complicat ? 2) cumva trebuie sa iasa statul in castig ? (cineva uita ca statul niciodata nu pierde si nici nu castiga in raport cu contribuabilii, daca nu cumva chiar a uitat insasi ratiunea demersului legislativ ?); 3) cumva o fi profitul imoral ? (contractele fiind incheiate prin libera concurenta, inclusiv profitul reprezinta un cost optimizat, de regula mai putin de 5%); 4) o fi grija pentru cetateni ? (cetatenii fie reprezinta tocmai acele firme private afectate, fie traiesc din impozitarea acelor firme private pe care statul tocmai apreciaza ca nu merita profit sau merita sa le fie sacrificat profitul); 5) o fi interesul de a nivela profitul/pierderea intre corporatii si firmele minuscule ? (cota aia de vreo 5% e doar teoretica, profitul real depinzand de nenumaratele riscuri pe care trebuie sa le suporte contractantul; oare cine e mai vulnerabil la riscuri, corporatia sau un mic pestisor ? oare mai apoi cine va inghiti pe cel aflat in mai mare dificultate financiara, pestisorul pe rechin ? si oare cine va pierde apoi pe termen lung, prin diminuarea concurentei, nu cumva tocmai egalitarismul ?)
deja m-am lungit, renunt la alte exemple;
Mie nu imi este clar, in conditiile in care statul chinez este proprietarul mijloacelor de productie, cum este repartizat profitul? Cine incaseaza profitul, statul? Cum functioneaza o firma mixta cu capital privat din Vest care investeste in China? Exista in China persoane fizice proprietari de firme,adica proprietate privata?
Are domnul Bradut-Vasile Bolos raspuns la intrebarile dumneavoastra . Este expert in socialism .
Din păcate nu am răspunsuri suficient de clare. Nu am studiat problemele practice ale investițiilor in China, nu m-au interesat.
Mulțumesc de apreciere, dar socialismul mă interesează doar teoretic, marginal. Mi-a ajuns ”Epoca de Aur” cat am prins din ea ca sa fiu sigur ca nu-mi doresc sa mai cunosc practic socialism.
Socialism este ceea ce traim astazi in Romania si in uniunea europeana . Probabil aveti alta opinie . Am sentimentul ca o sa va amintiti peste vreo 5 ani de ceea ce spun eu acum .
Pe scurt raspunsul e da, exista bineinteles firme private, vezi Art. 11 din constitutia chineza: https://english.www.gov.cn/archive/lawsregulations/201911/20/content_WS5ed8856ec6d0b3f0e9499913.html
Alte articole din constitutie va lamuresc mai mult cu privire la proprietatea socialista si relatia ei cu cea privata in China.
PS Chiar nu aveti nicio idee de Huawei ori de Alibaba?! Offff, offff …
Comentariile arata clar si realitatile din Ro. In 34 de ani au fost facute doar reforme fara fond. 1. Legea fondului funciar care partial a redat pamantul taranilor dar fara instrumente de capitalizare. 2 A distrus multe fabrici fara a analiza care pot fi modernizate. 3. Nicio schimbare teritorial administrativa si urbanizare rationala. 4 Statul este mult mai prezent, extims si puternic decat mediul de afaceri cu impact negativ asupra calitatii vietii 5. Educatia, cercetarea, sanatatea, cultura, informatizarea ramase in stadiul de supravietuire. 6 Politia in slujba puterii dar nu ale cetatenilor. 7. Justitie fara scopuri clare si bine definite. 8. Coruptie profunda, trafic de influenta, polarozare sociala excesiva. 9. Migratia a peste 4 milioane de cetateni. 10. Ro are nevoie de o resetare funcionala, juridica si administrativa din temelie. Economia de piata este doar pe hartie.
Doar au furat inteligenta din vest. Asa au crescut. Si bineinteles cu 12 ore de munca pe zi.
Un stat bizar. Cred ca singurul care mai functioneaza pe sistemul piramidal.
E foarte bizar pentru noi, dar deocamdata functioneaza bine, chiar prea bine fata de noi. E cam ca bondarul care analizat stiintific nu ar putea sa zboare, dar el nu stie teorie si zboara practic foarte bine.
Unul din motivele pentru care China câștigă război după război comercial cu Occidentul este incapacitatea elitelor de a citi mutațiile ideologice petrecute de 40 de ani încoace acolo și aici. Insist să remarc că, dincolo de retorica de partid, schimbările legislative din China și UE relevă desprinderea asiaticilor de marxism și revenirea europenilor la un soi de marxism menșevic/frankfurtian. China este astăzi un regim mai degrabă fascist decât comunist (deși termenul fascism este oarecum impropriu pentru Asia), in timp ce UE a alunecat către socialism cu accente revoluționare (in care revoluția poartă numele pompos și idiot de NetZero). In aparatul birocratic al Comisiei găsești probabil mai mulți neomarxiști decât in Biroul Central al PCC.
Dacă elitele europene nu sunt in stare să priceapă cât de socialiste au devenit, să nu ne mirăm că nu-s capabile să identifice un front economic deschis pe șest, ba chiar fățiș, de un inamic îndepărtat, deși, până la urmă, ideologia chineză actuală -să-i zicem neoconfucianism dublat de suntzuism- are multe in comun cu dialectica marxistă, căci ambele caută să provoace haosul și conflictul pentru o iluzorie oportunitate ecomică ori…Istorică (cu majusculă, pentru că dementul proroc Marx credea că a identificat sensul Istoriei).
Acapararea unor piețe minore de către desantul corporatist chinez -de exemplu papucii și porțelanul- nu au fost niciodată nici măcar o preocupare pentru elitele politice occidentale, darmite vreo îngrijorare. Nici măcar când corporațiile fascistoide chineze au atacat o piață conexă energiei -producția de panouri fotovoltaice- nu s-au agitat prea tare. Neavînd nicio reacție, nicio opoziție au reușit să acapareze sectoare după sectoare ale economiei globale. Industriile tari, precum construcțiile de mașini, sunt astăzi și ele pe făraș, pentru că de data asta au aplicat o altă strategie -sufocarea prin îmbrățișare- și astfel majoritatea producătorilor europeni se află in asocieri toxice cu producători chinezi (ba chiar direct cu statul chinez).
Nu cred că stalinist se poate numi acel șef de stat care se plimbă la braț cu un cancelar german sosit cu alaiul lui de executivi din industria auto, așa cum s-a petrecut foarte recent la vizita ultimului in China. Mai degrabă musolinist, dacă vreți neapărat un epitet. Pentru Xi, este de foarte mult timp evident că economia este o armă și că o folosește pragmatic, programatic și global. Politica monetară a momentului chinez nu poate fi descrisă ca…stalinistă, mai ales in opoziție cu cea pro-inflaționistă a occidentului, ar fi și aberant, mai ales că de obicei opozanții expansiunii masei monetare sunt…libertarienii, nu marxiștii.
și ar mai fi multe de spus. dar vizavi de cele subliniate de Harald, vreau doar să adaug că există și socialism privat, practic orice mecanism de asigurare a riscurilor (de viață, bătrânețe etc) intrînd la acest capitol, la fel orice posesie sau folosință in devălmășie. aceste mecanisme nu-s intrinsec negative, ci atâta timp cât participarea este benevolă ele pot fi de un real folos societății.
”Unul din motivele pentru care China câștigă război după război comercial cu Occidentul este incapacitatea elitelor de a citi mutațiile ideologice petrecute de 40 de ani încoace acolo și aici.”
Prima regula a războiului este să te cunoști pe tine însuți, a doua este să iți cunoști dușmanii. Economia înseamnă război, în sensul în care indiferent de sistem politic sau organizare a societății, există inevitabil o competiție pentru resurse, umane, naturale sau capitaluri.
Ați punctat un aspect esențial, pe care foarte mulți comentatori îl ignoră, lucrurile s-au schimbat, și se schimbă permanent.
UE este prinsă în capcana unui construct ideologic necompetitiv, ale cărui axiome ideologice trebuie să fie degradate la nivel de premise, unele dovedite adevărate, altele false. de exemplu axioma securității asigurate de SUA, axioma păcii prin colaborare cu Rusia, axioma Vestului Dezvoltat în comparație cu Estul primitiv care au fost axiomatice în constructul european se dovedesc a fi șubrede șubrede, discutabile, departe de a fi certitudini.
Chinezii au un sistem, aparent de succes. El trebuie înțeles în profunzime, și trebuie să ne adaptăm la realitățile pe care le impune. Ideile preconcepute pe care le avem sunt cel mai mare punct slab al nostru.
Intru totul de acord. Mulțumesc pentru replică.
Expresia “economia socialistă de piață” este un oximoron. Așa ceva nu există.
Economia de piață care există în societățile “socialiste” este “piața neagră”.
Altfel, după cum am mai scris, economia este una singura și de-un singur fel, dar a cunoscut de-a lungul istoriei diverse forme de siluire și distorsionare. …Iar în funcție de acestea a și fost botezată diferit.
„economia socialista de piata” nu e decat un fel de „capitalism de cumetrie” ca sa zic asa…
#Constantin
Doi oameni de știință se uită la o girafă cu două capete. Așa un animal nu există exclamă unul!
Realitatea este realitate…
#Doru
termenul consacrat pentru ”capitalism de cumetrie” este ”crony capitalism”. Fără îndoiala am avut un astfel de capitalism in Romania, și încă mai are. Economia socialista de piața este altceva, ceva de genul unei girafe cu doua capete.
Am mai scris aici ca sint in negocieri avansate cu 2 concerne mari chineze. Unul, un conglomerat industrial cu 180 000 de angajati tocmai trimite o delegatie din 3 oameni care vor vizita niste mine pe care le operam in Africa si ne-au trimis lista cu numele, numerele pasapoartelor si alte citeva lucruri pe care le cerem pentru a le acorda permisiunea de vizita. Ca mina nu e mall, nu intra oricine cind are chef.
Ei, si ce descopar eu in lista aia? Cele trei persoane sint comrade X, General Manager (femeie!), comrade Y, Business Manager si comrade Z, Chartering Manager, astia doi barbati. Tovarasii se comporta foarte capitalist, stiu bine carte capitalista (plati, vama, logistica, asigurari), sint sigur ca stiu mai multe decit lasa sa se vada, ba unul vorbeste o engleza de zici ca a facut Eton College!
Tovarasi la ei in firma, foarte tovarasi, cu o disciplina interna si o ierarhie de tip militar insa foarte capitalisti cind vine vorba despre terti, bani si contracte. Pacalicii de la marketing, cei care au luat initial legatura cu noi, tremura ca varga in fata unuia dintre astia trei si pentru absolut orice trebuie sa ceara aprobare. Poate ca au voie sa mearga la buda fara aprobare de la partid.
Europa a ramas anchilozata in o structura capitalista veche cu nuante socialiste. Secolul 21 are nevoie de altceva. Daca privim doar in industria usoara, foarte multe bunuri de consum ( electrocasnice, jucarii, vesminte, incaltari, etc) se produc in R.P.Chineza. Ce mai produce Europa si cu ce resurse?!!! Dorinta ei de a si pastra hegemonia economica la nivel global a fost pierduta!!! Discutia recenta Macron- Ursula cu Xi a fost inutila.
Economia socialistă de piață nu început cu Deng și nici cu Tito. A început cu Noua Politică Economică a lui Lenin, lansată sub presiuni economice, care nu cedau nici în fața armelor, nici în fața muncii de lămurire a conducerii bolșevice. Doar că NEP-ul doar atenuează dezechilibrele voluntaristelor socialiste, nu le elimină. În timp, ele se acumulează și pun presiune tot mai mare pe bugete și pe balanțe de plăți. Rezultatul a fost în URSS Stalin cu războaiele sale de jaf, de la Holodomor, la Finlanda, la Polonia și la ceea ce a urmat. În Iugoslavia, unde Tito a respins calea lui Stalin, s-a terminat în faliment economic, generator de război civil.
Pentru că conducerea PCC a repins categoric gorbaciovismul încă din 1989, i-a rămas să aleagă intre scenariul stalinst-maoist și cel iugoslav.