Fuggerei, locul unde chiriile sunt aceleași de 500 de ani

Există un loc în Europa unde costul chiriilor la locuințele sociale a rămas același din 1521 până acum. 1521! Adică anul în care destoinicul Neacșu ot Câmpulung iscălea primul document sigur atestat în limba română.

Ei, pe când noi abia buchiseam scrisul în limba maternă, în altă parte a Europei, Jakob Fugger cel Bogat, un capitalist avant la lettre, punea bazele unui ansamblu de locuințe sociale, care funcționează și acum după regulile și prețurile stabilite atunci. Este vorba de Fuggerei, un cvartal delimitat cu ziduri al Augsburgului, în Germania.

Pentru a putea beneficia de o locuință socială aici, trebuie să fii catolic, cu o situație materială sau socială precară și să fi locuit cel puțin doi ani în Augsburg. Chiria e și acum cea stabilită în 1521: 0,88 de eurocenți pe an (echivalentul unui gulden renan de atunci) și trei rugăciuni pe zi, pentru sufletul lui Jakob Fugger: un „Tatăl Nostru”, o „Ave Maria” și un „Crez”.  

După cum se vede, dincolo de afacerile sale, derulate la cel mai înalt nivel posibil, Jakob Fugger era preocupat și de salvarea sufletului. Asta mai ales după ce mașinațiunile sale au provocat indignarea unui preot, care a redactat ca reacție 95 de idei pentru reformarea Bisericii Catolice. Îl chema Martin Luther.  

Dar, să o luăm cu începutul.

***

Fondat în anul 15 î.e.n., Augsburgul este unul dintre cele mai vechi orașe germane și și-a luat numele de la fondatorul său, împăratul Augustus. Amplasat pe Via Claudia – cel mai scurt drum roman care traversa Alpii, dinspre Italia spre Dunăre – Augsburg a continuat să fie un centru urban important și după căderea Imperiului Roman. În secolul al 13-lea, a dobândit statutul de oraș liber imperial, adică a intrat sub jurisdicția directă a împăratului german, fără să dea socoteală altui senior feudal. Privilegiat prin amplasare și statut, și-a păstrat importanța de-a lungul întregului Ev Mediu.

Patriarhul familiei Fugger, Hans Croitorul, a ajuns 1367 la Augsburg. Venise de la Graben, un sătuc situat la 20 de kilometri. A făcut carieră rapid: a ajuns staroste al breslei croitorilor din Augsburg și deputat în consiliul orașului. Unul dintre fiii lui Hans, Jakob cel Bătrân, a trecut de la croitorie la negustorie, iar averea familiei s-a mărit și mai mult: în 1466, el era al șaptelea cel mai bogat cetățean din Augsburg.

Jakob cel Bătrân a avut nu mai puțin de 11 copii, dintre care șapte băieți. Cel mai mare dintre ei, Ulrich, era ceea ce am numi azi CEO-ul afacerii de familie. Georg era bossul reprezentanței de la Veneția, iar Markus a ajuns secretar al Papei. În 1473, Ulrich avea deja suficienți bani cât să poată pune la dispoziția împăratului Frederick al III-lea de Habsburg și a întregului alai imperial toate hainele și restul gătelilor necesare, pentru a putea negocia o mireasă potrivită pentru fiul său, Maximilian.

Astfel, în momentul în care Jakob Fugger jr, mezinul familiei, începea să se afirme, familia avea deja intrări la ambii capi ai creștinătății medievale: papa și împăratul. Născut în 1459, Jakob Fugger jr. și-a făcut ucenicia de negustor la Veneția, apoi s-a mutat ca șef al operațiunilor familiei la Innsbruck, în Tirol. Din această postură a ajuns creditorul unui alt Habsburg, contele de Tirol pe nume Sigismund, pe care l-a adus la sapă de lemn și, la final, în 1490, l-a forțat să abdice în favoarea rudei sale, Maximilian. Era același Maximilian pe care Ulrich îl ajutase cu însurătoarea și care trei ani mai târziu va deveni împărat.  

De aici încolo, ascensiunea lui Jakob a fost fulminantă, el devenind atât bancherul împăraților Habsburgi, cât și al papei. Profitând de influența sa, Jakob a dezvoltat afacerile familiei, mai ales în domeniul mineritului, ajungând să fie cel mai bogat om din Europa. Nicio surpriză că a ajuns să fie supranumit Jakob cel Bogat.

Deși catolic devotat, nu era vreun sfânt. În 1516, a pus la cale un montaj financiar scandalos. În primul rând, i-a împrumutat lui Albrecht de Hohenzollern mari sume de bani, pentru ca acesta să poată cumpăra scaunul de episcop de Mainz. Confirmarea episcopatului trebuia să vină de la papa Leon al X-lea. Și acesta îi era dator-vândut lui Jakob Fugger, de la care luase banii necesari pentru a-i plăti pe Michelangelo, Rafael sau Leonardo da Vinci să înfrumusețeze Roma. Așa că Jakob cel Bogat a venit cu următoarea idee: Papa Leon îi aprobă lui Albrecht episcopatul și, împreună, vor porni o vastă operațiune de vânzare de indulgențe, pentru a-și plăti datoriile. A fost angajat în acest sens un predicator celebru, care a străbătut ținuturile lui Albrecht și a vândut indulgențe, cu binecuvântarea papei. Un angajat al Casei Fugger îl însoțea și ținea contabilitatea încasărilor.

Afacerea a mers strună, până când un preot din Wittenberg, Martin Luther, oripilat de operațiunea orchestrată de Jakob Fugger, a denunțat corupția din biserică, printr-un manifest în 95 de puncte, bătut în cuie pe poarta bisericii. Era 1517 și astfel se aprindea, scânteia Reformei. (Ca o ironie a sorții, în 1530, exact la Augsburg, a avut loc dieta imperială în care a fost prezentată doctrina lutherană, numită Confesiunea de la Augsburg).

Cu toată tevatura iscată, Jakob Fugger a ajuns așa de bogat, încât în 1519 a putut plăti mai mult de jumătate de milion de florini, din totalul de 852.000, care i-au fost necesari lui Carol Quintul, fiul lui Maximilian, să cumpere voturile principilor electori, pentru a fi ales împărat german. La sfârșitul vieții, șase ani mai târziu, avea o avere estimată la 2% din PIB-ul Europei.

Chiar dacă pe plan continental a fost un afacerist veros, pe plan local, Jakob Fugger se gândea la nevoiași. Astfel, în 1516 a început să construiască case sociale, pentru nevoiași, pe un teren pe care l-a cumpărat în oraș. În 1519, primele 40 de case erau gata și primii chiriași se mutau în locuințe. Doi ani mai târziu, el a semnat actul oficial de fondare a așezământului și l-a dotat cu mai multe proprietăți, mai ales păduri, din exploatarea cărora să i se asigure buna funcționare. În 1523, Fuggerei era în linii mari finalizat, cu 53 de case. Ulterior, numărul lor a ajuns la 67, câte sunt în prezent.  

***

Am ajuns la Augsburg în martie 2024, de-a lungul unui maraton auto pe șoselele europene. Am avut doar o seară de stat în oraș, așa că am ales să văd Fuggerei. M-am cazat la un hotel modest pe Jakoberstrasse, la doi pași de Jakobsplatz, în cartierul Jakobervorstadt, aproape de Jakoberthor. După cum se vede, amintirea lui Jakob Fugger e cât se poate de prezentă în memoria locurilor.

Jakoberstrasse este acum o stradă a diversității etnice. Un magazin cu produse balcanice, lângă un restaurant grecesc și, mai încolo unul turcesc, un fast-food cu mâncare halal, o cafenea italiană și un local sumbru, numit Dracula – toate se înșiră pe câteva sute de metri. Tot din această stradă se face intrarea și în Fuggerei, printr-un gang lung, mărginit, la stânga, de un restaurant.

Fuggerei a fost construit ca un oraș-în-oraș, înconjurat de ziduri, cu accesul controlat prin câteva porți, și a rămas așa. Este administrat în continuare de fundația înființată la 1521. Spre deosebire de acum 500 de ani, azi trebuie să plătești o taxă de intrare, în valoare de opt euro, la momentul vizitei. Banii se duc în bugetul fundației care administrează ansamblul. 

Casa de bilete e pe dreapta intrării și, după ea, începe strada principală a complexului rezidențial, Herrengasse. Imediat după casa de bilete, se deschide, pe dreapta, o piațetă pătrată, unde, în sezonul turistic funcționează o terasă. Pe stânga se află biserica Fuggerei, cu hramul Sfântul Marcu. După câteva zeci de metri, din Herrengasse se mai deschid două străduțe pe stânga, la 90 de grade, apoi se ajunge în centrul „cartierului”, unde strada principală se intersectează, tot la 90 de grade, cu Ochsengasse și unde este amplasată și o fântână. Mai urmează încă o intersecție similară, iar apoi Herrengasse se oprește în zidul interior al Fuggerei-ului, din partea opusă intrării. Un mic parc, aflat în spatele locuințelor de pe partea dreapta a Herrengasse completează peisajul.

Cam asta e tot. Șapte străzi, o piațetă și un parc. 67 de case lipite una de alta, fiecare cu un apartament la parter și unul la etaj. Cele de jos au o grădinuță în față, cele de sus au un spațiu în plus, în pod. În total, în jur de 150 de persoane locuiesc acum în Fuggerei, cupluri, familii sau persoane singure.  

În sine, clădirile din Fuggerei nu au nimic spectaculos. Sunt ridicate fără vreun merit arhitectural, ca niște barăci, cu acoperișuri în două ape. Culoare exterioară, un muștar-închis, nu ajută nici ea. Câteva petece de iederă pe unele dintre ele mai înviorează un pic atmosfera.

În extrasezon, nu sunt mulți turiști, astfel că localnicii nu se pierd în mulțime. Îi poți vedea trebăluind prin grădinile miniaturale din fața caselor, sau îngrijind spațiul verde.

În cadrul Fuggerei sunt deschise publicului mai multe locuințe, amenajate ca puncte muzeale. Există un muzeu al istoriei și locuirii în Fuggerei, unul al rezidenților, altul al vieții de zi cu zi în cartier și unul legat de bombardarea Fuggerei în timpul celui de-al doilea război mondial și refacerea ulterioară.

Cel mai important dintre ele, cel de istorie, funcționează în locuința pe care a ocupat-o străbunicului lui Wolfgang Amadeus Mozart, pietrarul Franz Mozart, care a trăi aici între 1681 și până la moarte, în 1694.

Organizate nemțește, muzeele sunt gândite să ofere toate informațiile necesare despre felul în care s-a născut și s-a dezvoltat ansamblul de locuințe. Dincolo de aceste spații muzeale, Fuggerei este un muzeu în aer liber, cu locuitori ocupați cu îndeletnicirile de zi cu zi, pisici dolofane care se uită cu interes la trecători, de la etaj, cu locatari dornici să intre în vorbă cu vizitatorii și alții care trag perdelele. Probabil totul era cam la fel și în 1521, minus asfaltul de pe străzi și îmbrăcămintea.

***

Jakob Fugger cel Bogat a murit în 1525, fără copii. Un nepot al său, Anton, a dus afacerea familiei mai departe, la un nivel global, am putea spune, fiindcă prin bunăvoința protectorului său, Carol Quintul, a ajuns să opereze exploatările spaniole de mercur din America de Sud. Pentru scurtă vreme, în 1526, când Transilvania s-a aflat zece luni în stăpânirea lui Ferdinand de Habsburg, Casa Fugger a primit în exploatare și minele de sare din această regiune.

Steaua Fuggerilor a început să apună odată cu abdicarea lui Carol Quintul în 1566. Decuplați de la grațiile imperiale, Fuggerii nu au mai avut succesul de odinioară.  

Fuggerei, însă, a dăinuit aproape neschimbat. Un etalon de anduranță „Made in Germany”. Fiecare dintre cei care se mută aici primesc și acum, un portret al lui Jakob Fugger. Majoritatea îl atârnă pe coridorul de la intrare. În micul parc din cartier, un magnoliu a înflorit spectaculos, chiar lângă un zid pe care e scris cu litere mari „EWIGKEIT” – cuvântul german pentru eternitate. Fiindcă asta și-a dorit Jakob Fugger în actul fondator de la 1521: un așezământ care să dureze pentru totdeauna.