Cauzele care au îngreunat transformarea economiei planificate în economie de piață sunt vizibile clar la nivel microeconomic. Doar puțini conducători de întreprinderi, ale căror eforturi erau îndreptate până la căderea comunismului spre îndeplinirea sarcinilor de plan, s-au dovedit a fi adevărați întreprinzători sau manageri. Majoritatea nu aveau nici o experiență cu privire la modul de funcționare a economiei de piață. Ei au fost surprinși de apariția bruscă a acestui tip de economie și nu au vrut sau nu au putut să restructureze sau să adapteze la noile condiții întreprinderile pe care le conduceau. Foștii directori s-au autoproclamat manageri, oameni de afaceri, întreprinzători etc., însă ei nu știau mai nimic despre oportunitățile și strategiile importante pentru întreprinderile lor în noile condiții ale pieței libere, deoarece, în trecutul foarte apropiat, aceste elemente le erau ascunse de planificarea centralizată, de lipsa relațiilor directe cu exteriorul și de propaganda oficială. Formați în spiritul ideologiei comuniste, mulți dintre ei disprețuiau, de fapt, inițiativa și creativitatea spontană.
În numeroase cazuri, personalul de conducere al întreprinderilor socialiste nu era obișnuit să țină seama de costuri și prețuri. Această ignorare a unor elemente esențiale ale funcționării unei întreprinderi în economia de piață se explică, de altfel, prin calitățile personale, care erau cerute pentru ocuparea unei funcții de conducere în economia planificată (origine socială sănătoasă, pregătire tehnică și ideologică adecvată, calitatea de membru de partid etc.). Consecința a fost consumul mare de resurse în întreprinderile de stat și cooperatiste.
Una dintre reacțiile întreprinderilor la penuria generală și permanentă a fost autodotarea – metodă adesea costisitoare din punct de vedere al timpului și al materialelor consumate. În condițiile lipsurilor de tot felul și pentru a îndeplini sarcinile de plan, întreprinderile au încercat să producă singure majoritatea produselor
intermediare și a pieselor de schimb de care aveau nevoie. Autodotarea s-a dovedit a fi un handicap în economia de piață, deoarece, formați în spiritul acestei strategii, managerii s-au dovedit incapabili să se adapteze la piață, să beneficieze de avantajele diviziunii muncii și să reacționeze flexibil la noile evoluții tehnologice.
Relativa rigiditate a conducerilor întreprinderilor recent privatizate este confirmată de presiunea puternică exercitată de acestea pentru a primi în continuare subvenții și ajutoare de la stat. Subvențiile și alte forme de protecție față de acțiunea forțelor pieței concurențiale (reglementări preferențiale, restricții la import, facilități, scutiri etc.) favorizează ignorarea costurilor de către conducătorii întreprinderilor cu capital autohton, transformându-i în ”elite de pradă”. Acest fenomen este, desigur, benefic pentru persoanele în cauză, însă are efecte negative asupra finanțelor publice și restului economiei. Astfel, subvențiile și celelalte genuri de facilități au fost acordate adesea unor ramuri economice a căror productivitate și competitivitate internațională erau relativ reduse și care, de fapt, ar fi trebuit să încerce să recupereze decalajele față de sectoarele similare din alte țări. Afirmația este valabilă, de exemplu, pentru subvențiile acordate industriei prelucrătoare, extracției cărbunelui, transporturilor, agriculturii etc., toate cu tehnologii învechite sau energofage. Subvențiile, ajutoarele de stat, scutirile etc., au împiedicat mult timp reluarea creșterii economice în România.
În plus, în materie de subvenții, există un factor psihologic, legat, de asemenea, de „greaua moștenire” a economiei planificate. O vreme după 1989, sumele primite de la bugetul statului au venit la fel de regulat ca în comunism. La fel ca în comunism și, probabil, într-o măsură chiar mai mare, organele de control financiar au fost ineficiente: au acționat târziu și nu au avut suficiente stimulente și posibilități să urmărească modul de folosire a fondurilor primite de la bugetul statului. Așa-numita „constrângere bugetară slabă” (sau inexistentă), bine cunoscută în perioada economiei planificate, a fost perpetuată, în alte forme, o lungă perioadă de timp după 1990. Din perspectiva majorității managerilor autohtoni, a existat, deci, o continuitate: la fel ca în economia planificată, subvențiile și ajutoarele de stat au permis menținerea în funcțiune a întreprinderilor privatizate ineficiente, ceea ce a favorizat, la rândul său, ignorarea costurilor și prețurilor în procesul decizional.
Moștenirea economiei planificate are și în prezent o importantă dimensiune socio-psihologică. În ochii majorității cetățenilor, România comunistă a părut un regim politic imbatabil, sentiment creat în mare măsură prin lozincile epocii, dar și prin percepția corectă a unor realități. Astfel, în economia planificată, a existat un grad înalt de ocupare a mâinii de lucru și siguranța locului de muncă. Funcțiile sociale ale întreprinderii, pe care se bazau, de fapt, mari părți ale sistemului social din România comunistă, au dispărut odată cu căderea comunismului. Cu toate acestea, așteptările de la economia de piață și de la noul sistem social au fost excesiv de optimiste, inclusiv sub aspectul menținerii micilor avantaje existente în economia planificată și în regimul politic comunist.
Este adevărat că, înainte de 1989, în România a existat un grad ridicat de protecție socială. Această „grijă față de om” a constituit totodată un mijloc de control al cetățenilor, de la naștere până la moarte. Cu toate acestea, experiențele respective au avut un impact deosebit asupra generațiilor născute după război și care au trăit întreaga lor viață în „socialismul real”. La aceasta, s-au adăugat speranțele exagerat de optimiste și nesăbuite pentru viitor, alimentate de discursurile unor politicieni populiști, care au promis marea și sarea pentru a-și consolida puterea sau a fi realeși. Acești factori explică revendicările salariale puternice și repetate, care au creat unele din problemele economice și politice grave ale perioadei de tranziție, cum ar fi, de exemplu, „mineriadele”.
Realitatea economică și socială i-a trezit însă pe cetățenii români destul de repede. De la nivelul de 3% în 1991, rata șomajului a crescut la 10,9% în 1994 și s-a menținut apoi ridicată în tot deceniul următor, începând să scadă doar după intrarea în UE. Iar aceasta, în pofida plecării în străinătate a 4-6 milioane de oameni.
Procesul de reformă a economiei României s-a încetinit sau chiar a încetat complet după aderarea la UE. Cu toate acestea, în ultimele două decenii, România a înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește creșterea performanței sale economice și a prosperității, realizând o anumită convergență a standardelor de viață cu cele din UE. O serie de constrângeri, printre care vulnerabilitățile instituționale, lipsa forței de muncă calificate, conectivitatea ineficientă, reziliența scăzută la dezastrele naturale și la efectele schimbărilor climatice împiedică însă România să realizeze o creștere economică mai incluzivă și mai sustenabilă din punct de vedere economic și al protecției mediului.
În concluzie, în pofida rapidității schimbărilor instituționale, ineficiența economiei planificate a persistat mult timp după căderea comunismului. La aceasta s-a adăugat perpetuarea și resuscitarea mentalității anticapitaliste a unei părți a societății românești, care au îngreunat instituirea și funcționarea economiei de piață. Cu toate acestea, unii dintre foștii nomenclaturiști, directori, funcționari etc., au ajuns în conducerea propriilor companii sau au urcat pe scară ierarhică în aparatul birocratic și politic. Practica subvenționării a contribuit însă la perpetuarea moștenirii economiei planificate.
În general vorbind, schimbările istorice ale sistemelor economice și sociale – cu excepția cazului eliminării fizice a actorilor-cheie – sunt procese pe termen lung. Această afirmație este valabil mai ales pentru România, în care fenomenele prezentate în acest articol au prelungit foarte mult tranziția de la economia planificată la economia de piață. În prezent, această țară se află însă în situația în care evoluțiile economice globale nu-i mai permit tergiversarea procesului intern de înlăturare a „grelei moșteniri” a economiei planificate.
*Articol apărut in revista Tim7
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Autorul ne prezinta in detaliu niste adevaruri cunoscute si traite. Si acum avem multe remanente socialiste in economie. Dovada deficitelor fiscale, economice, datoriilor existente. Toti premierii dar si ministrii economiei, finantelor din 1990-2024 niste ageamii in aceste probleme. Interesul tuturor guvernarilor a fost parvenirea si pastrarea puterii, functiilor si privilegiilor. Aceasta la toate nivelele societatii. Nu ca nu s -a stiut dar nici nu s – a vrut. Caci mai si inveti din mers daca doresti sa schimbi ceva. Cele cateva reusite sunt cu capital strain si prea putin autohton. In realitate nu avem o adevarata economie de piata, concurenta si nici protectie sociala, decat carpeli si pomeni.
@Agora _ „Si acum avem multe remanente socialiste in economie. Dovada deficitelor…”
În 1989, importurile erau de 8,43 miliarde de dolari, iar exporturile de 10,5 miliarde dolari. Așadar, balanța comercială era excedentară. …Asta nu că ar fi fost neapărat bine, având în vedere structura exporturilor și efectele pe plan intern.
Altfel, da, cred ca și dumneavoastră că România NU are o participare reală deplină la Piața Comună, iar politicile intervenționiste ale statului nostru sunt exagerate și, firește, nocive pentru economie.
Pentru piața internă este notabil exemplul cel mai recent, privind limitarea adaosului comercial .
Pe piața comună a Uniunii Europene, întrucât orice produs care traversează frontiera terestră a României este mai puțin competitiv, din cauza costurilor suplimentare determinate de timpul de așteptare, ca urmare a refuzului acceptării țării noastre în Spațiul Schengen, aceasta funcționează precum o barieră comercială.
„În 1989, importurile erau de 8,43 miliarde de dolari, iar exporturile de 10,5 miliarde dolari.” Pentru a putea aprecia corect aceste cifre, ar trebui stiut ca in acea vreme existau cursuri de schimb USD/leu, diferite pe ramurile industriale, in functie de ( in) eficienta acestora: concret, puteai obtine 1 $ de la export si daca-l faceai cu o cheltuiala de 10 lei ( ineficient) sau cu una de 3 lei( f. eficient), luand drept baza cursul de azi de 4,61 Ron/USD. Iar diferenta de la 10 la 4,61 era acoperita de la buget. Aceeasi practica se aplica si la marfurile pentru intern, in scopul pastrarii lor cat mai neschimbate. Fara inflatie, dar cu economia falimentata.
Doar ca acesta e doar unul din aspectele economiei „socialiste” ce ar trebui discutate si clarificate. Fara parti-pris-uri, fara alb si negru.
Ati precizat de conducerea intreprinderilor de stat si cooperatiste. Da, caci cooperativele nu mai erau privite ca societati pe actiuni, detinute de cooperatori, ci ca firme ale statului, care facea ce voia in interiorul lor.
E o tema de discutii viitoare.
Articol excelent, felicitari!
Proprietatea socialista era de stat si cooperatista, dar economia fiind centralizata, statul prin ministerele de resort, facea ce voia cu ele. Dupa Revolutie a disparut centralizarea, iar proprietatile de stat au fost pastrate, sau falimentate sau vandute, iar proprietatile cooperatiste au fost dezmembrate prin retrocedare. S-a reusit astfel distrugerea industriei, distrugerea agriculturii, imbogatirea unei minoritati in detrimentul majoritatii, indatorarea statului, deci scoaterea tarii din concurenta mondiala.
Trebuie sa ne reorganizam in noile conditii si sa devenim din nou ce am fost (in urma cu multi ani) si chiar mai mult decat atat. Libertatea trebuie sa fie un atu si nu un handicap.
@ _ „S-a reusit astfel […] indatorarea statului, deci scoaterea tarii din concurenta mondiala.”
Împrumutul nu este rău în sine, ci contează ce faci cu banii.
Dacă, să zicem, cineva împrumută pentru a-și renova apartamentul și închiriază o cameră, obținând astfel un profit, din care își achită datoria…Sau, din împrumut plătește un curs, care îl ajută să obțină un venit mai mare datorită cunoștințelor acumulate și să ramburseze datoria…Se numește investiție.
Dacă banii din împrumut sunt folosiți pentru petreceri cu lăutari, se cheamă consum și nu te ajută să achiți datoria, ba chiar ți se majorează dobânda la următoarele împrumuturi, pentru că prezinți mai puțină încredere în fața creditorilor.
România se împrumută pentru „petreceri cu lăutari”.
Politicile publice ineficiente (eufemistic vorbind) ale guvernării cleptocratice fac economia României mai puțin performantă și competitivă pe plan internațional, „deci scoaterea tarii din concurenta mondiala”.
”S-a reusit astfel distrugerea industriei, distrugerea agriculturii, ”
indatorarea statului, deci scoaterea tarii din concurenta mondiala.”
Construcția presupune distrugere. Ca să faci omleta distrugi oua. Un proces de reforma este inevitabil un proces de distrugere urmat de reconstrucție. Societatea vremii dorea schimbare, și, asta a primit. Ba mai mult, criticile vremii erau că reformele nu sunt destul de dure sau profunde. De fapt fenomenul de tranziție era puțin înțeles atunci și este și acum puțin înțeles.
Privatizarea masivă, poate chiar fără precedent ca pondere a economiei, a ignorat complet cererea și oferta pe piață, oferta fiind cu ordine de mărime mai mare decât cererea solvabilă de capitaluri pe piața românească. Practic s-a privatizat pe cenți la dolar.
”îmbogățirea unei minorități in detrimentul majorității,”
Se numește Capitalism. Este considerat cel mai bun sistem economic.
”Dacă banii din împrumut sunt folosiți pentru petreceri cu lăutari, se cheamă consum și nu te ajută să achiți datoria, ba chiar ți se majorează dobânda la următoarele împrumuturi, pentru că prezinți mai puțină încredere în fața creditorilor.”
Cată vreme clienții sunt solvabili, băncile prefera cumpărătorii de lăutarii. Există un termen, client revolver, și este cea mai bună sursă de profit pentru bănci. Puteți vedea ușor promovarea creditelor pe consum în defavoarea celor pentru investiții în statistici. Cel mai solvabil consumator este statul…
„S-a reușit astfel […] îndatorarea statului, deci scoaterea tarii din concurenta mondiala.”
La împrumuturi, România este un client destul de rezervat. Ia vedeți ce pondere din PIB datorează țările dezvoltate…
Eu cred că slăbiciunea României este lipsa de efort pentru crearea unui mediu de afaceri prietenos. În rest, comportamentul este similar economiilor dezvoltate.
Aș adăuga că după ’89 au fost și multe abordări politice greșite, mai ales în primii 10 ani. În timp ce celelalte țări fost comuniste au făcut o reformă scurtă și dureroasă ( au tăiat coada câinelui dintr-o lovitură), în România s-a aplicat „reforma graduală” iliesciana. Nici venirea CDR la putere nu a schimbat mai nimic, pe fondul unei incapabilitati crase.
A urmat o dezvoltare CANTITATIVĂ de tip capitalism sălbatic, cu multă corupție și un stat de tip mafiot. Totuși, România a reușit să recupereze distanța față de celelalte state europene, ajungând la cel mai ridicat nivel de prosperitate din Istoria ei(în 2023 era la 78% din media europeană la pib(PPC)/loc) cu perspective pozitive.
Ca părere, prioritatea economică a României ar trebui să fie trecerea de la o dezvoltare CANTITATIVĂ la o dezvoltare CALITATIVĂ.
@Lucifer _ „Aș adăuga că după ’89 au fost și multe abordări politice greșite, mai ales în primii 10 ani…”
În timpul „deceniului negru” de după Mineriade, România s-a aflat într-o stare de izolare din cauza instabilității socio-politice.
…A fost perioada pe care instauratorii cleptocrației așa o și doreau, pentru a putea înfăptui jaful de proporții fabuloase din averea publică pe care l-au făcut. A se vedea, spre exemplu, FPS, Sârbu&Co șamd.
Domnule Silviu pacat ca dupa cum aratati ar fi trebuit sa cunoasteti mult mai bine ce s-a intamplat dupa evenimentele cunoscute ca revolutie si care au fost initiate de securitate cu largul concurs al unora di afara tarii, stiti sunt sigur d-voastra cine.
Directorii de inreprinderi, care cunosteau foarte bine atat economia planificata cat si economia de piata au fost inlocuiti in marea majoritate CU DILETANTI oportunisti care NU CUNOSTEAU nici una nici alta si nu urmareau decat banul personal. O intreaga generatie de ingineri capabili si considerati comunisti notorii au fost marginalizati . Prin satele si comunele Romaniei au aparut puzderie de primari de un anumit fel care inca studiau in clasa a IV-a cum sa-si scrie numele. Si din astia sunt si acum. Daca vreti romani de adevarata valoare nu cautati in colonii, cautati in tari adearate. Daca doriti alte valori inrebati printre manelisti . Va multumesc ca mi-ati dat ocazia
sa-mi ai descarc sufletul indurerat.
Cu deosebta stima,
Domnul Cerna ajunge pt mine in topul autorilor Contributors alaturi de d-l Cranganu si de inca citiva, putini de altfel.
Totusi intrebarea mea e daca actuala economie, dopata puternic de programe de „investitii” statale, sau europene, de taxari preferentiale, este sau nu este economie de piata? O economie care merge in paguba, care are nevoie permanent de imprumuturi, imprumuturi care nu pot fi niciodata platite, grevata de datorii la care se platesc dobinzi imense este oare sanatoasa?
„Foștii directori s-au autoproclamat manageri, oameni de afaceri, întreprinzători etc., însă ei nu știau mai nimic despre oportunitățile și strategiile importante pentru întreprinderile lor în noile condiții ale pieței libere […] Formați în spiritul ideologiei comuniste, mulți dintre ei disprețuiau, de fapt, inițiativa și creativitatea spontană.”
Vă rog să mă scuzați, domnule Silviu Cerna, cu apreciere pentru textele pe care le publicați „în linia manualului de Economie”, sunt nevoit să remarc că vă depărtați în acest text de principiile Științelor Economice.
„Mulți dintre ei” [foștii directori] au fost rapid cooptați sau subordonați de cleptocrația securisto-comunistă care s-a instaurat începând cu 1990. Ei au prețuit cu adevărat inițiativa și creativitatea spontană, transferând o cantitate cât mai mare din resursele publice în proprietatea privată a lor și a apropiaților lor.
Dacă cineva se preface că a uitat, amintesc faptul că imensul jaf de proporții fabuloase din economia românească a început cu Fondul Proprietății de Stat și nu-i putem uita pe domnii Emil Dima, Sorin Dimitriu, Radu Sârbu, Ovidiu Mușetescu.
Dacă domnul Cerna a uitat, îndrăznesc să-i amintesc că plătește și astăzi „centul Blănculescu” la fiecare litru de carburant cumpărat, pentru a acoperi imensul jaf de la Bancorex. Amintesc de faptul că Flota comercială a României avea 311 nave în 1989. Era a patra ca mărime din Europa. Alte 80 de ambarcațiuni erau în construcţie în şantierele din ţară. Amintesc de CFR… Nu mai scriu că încep să-mi amintesc de toate și mă enervez.
Ce legătură are jaful uriaș, de proporții inimaginabile, din averea publică, ce ne menține de peste trei decenii captivi în starea de cei mai săraci cetățeni din UE, cu „ei nu știau mai nimic despre oportunitățile și strategiile importante pentru întreprinderile lor în noile condiții ale pieței libere…”?!
Apoi…
„Moștenirea economiei planificate are și în prezent o importantă dimensiune socio-psihologică. În ochii majorității cetățenilor, România comunistă a părut un regim politic imbatabil…”
Ideea propagată în prezent că românii sunt și au fost mari iubitori ai unui regim politic autoritar și adepții renunțării la drepturile și libertățile elementare este fundamental sofistică. Cei care desprind astfel de concluzii în urma unor observații ale cetățenilor precum aceea că în 14 ani (1975-1989) au fost construite aproximativ 60 de km de linii de metrou, pentru ca în următorii 34 de ani (1989-2023), cu tehnologii avansate, să fie construiți 17 km, sau că în 1990 viteza medie pe calea ferată era de aproape 80km/h, iar astăzi este sub 50km/h etc., dovedesc lipsă de onestitate. Nu are nicio legătură cu „un regim politic imbatabil”, nici cu economia planificată centralizat, ci cu „ineficiența” guvernărilor cleptocratice.
Si celelalte tari ex-comuniste s-au confruntat cu aceste probleme dar le-au gestionat mult mai inteligent…
Economia tarilor socialiste aflate in lagarul comunist era in marea ei majoritate falimentara .Pretul de cost al produsului era mai mare decit pretul final obtinut prin vinzarea lui in piata libera .Romania nu putea trece in totalitate la un sistem Capitalist doar in ciitiva ani .Altora le-au trebuit 100 de ani sa ajunga acolo unde sunt acum .Romania a ars etapele cu greselile cunoscute dar imposibil de evitat .Statul mai are putine active in portofoliu iar intelegerile din PNRR injumatatesc si ceea ce a ramas .Pasii sunt cunoscuti .Drumul este si el cunoscut .Fiecare lucru este facut si planificat la Bruxelles .Forta guvernului a devenit purtatoare a punerii in aplicare a deciziilor luate de comun acord de catre toate natiunile membre UE la Bruxelles .De una singura Romania nu poate exista .Pe masura ce noua revolutie tehnologica apare vom fi martorii aparitiei unei noi ere .Romania are un imens noroc .Niciodata in istoria lui poporul roman nu a trait atit de bine .Multumita deciziilor politice luate la virful statului in ultimii 10 ani ne aflam in pozitia de mare putere regionala .Ne-am depasit toti vecinii .
@ _ bunul samaritean . „Ne-am depasit toti vecinii”
Într-adevăr, România este statul UE cu cei mai săraci cetățeni… România, nu Bulgaria, ca precizare.
În Bulgaria riscul de sărăcie este de 30%, iar în România 32%. (Eurostat, 2023, actualizat mai 2024) Deci, i-am depășit și pe Bulgari, deși pragul veniturilor în funcție de care se calculează aceste procente este mai ridicat la bulgari.
…Adică, ei un procent mai mic de cetățeni care trăiesc cu un venit aflat sub un anumit nivel considerat prag al sărăciei, nivel care este mai ridicat decât în cazul românilor.
Utopii de doi lei. Putere regionala cu 35% din populatie in saracie extrema. Cu 4-5 milioane de cetateni plecati in alte tari. Cu potenta exagerata a statului fata de mediul privat. Putere regionala la legi proaste si coruptie, la analfabetism functional, abandon scolar infrastructura rutiera si ferata deficitara, cu digitalizare redusa, sistem medical inadecvat, cu organizare adm.terit pentru voturi dar nu pentru eficienta economica. Si se mai poate continua……..
I-am depășit pe toți din Europa și la angajarea de propagandisti pentru promovarea grupurilor mafiote care controlează România de 35 de ani.
Unii n-au vizitat niciodată un oraș sub 10000 de locuitori sau un sat aflat la mai mult de 30km de București, Cluj, Timișoara, Iași, Brașov și Constanța. Acolo se vad „progresele” puterii regionale numita România. De la învățământ pana la sănătate.
@dl. bun samaritean; va admir in continuare pozitivismul si optimismul si corectitudinea politica
”Multumita deciziilor politice luate la virful statului in ultimii 10 ani ne aflam in pozitia de mare putere regionala .Ne-am depasit toti vecinii ”
sincer, ma apuca amețeala si cred ca nu mai inteleg nimic din ce se intimpla in jur
Metodele de bișnițăreală, cea din din epoca de aur (așa zisul trafic mic de afaceri de frontieră de după 1990) este oglinda perfectă a bussines-man alias manageri la nivel de întreprinderi.
Nu exista un alt model de urmat. După 1990 a existat o perioadă în care toți furau de prin întreprinderile de stat, foarte mulți în scop de „business”, alții din lipsa banilor sau inexistența unor produse pe piață.
Exista o lozincă: „fură șefu, furăm și noi”. Sau mai bine spus șefii îi lăsau și pe angajați să fure numai pentru a putea fura ei mai mult, putând da vina astfel pe sistem.
Da, o mână spăla pe alta, fapt ce se reflectă din păcate foarte puternic și acum, la zeci de ani lumină de la „revoluție”. Totul era planificat.
Abia pe la sfârșitul anilor 90 se poate spune că au apărut și manageri pe la întreprinderile de stat, dar trebuie să recunoaștem că, mai mult presiunile politice venite din extern au determinat o schimbare înspre un management competitiv de firmă nu spre hoția fără de sfârșit. Un rol important în diminuarea, nu stoparea, jafului de la toate nivelele l-a avut, după căderea lui Năstase, DNA. …
Planificarea centralizata a intregii economii era și este indiscutabil o mare neghiobie. Însă lipsa totala a planificării este o alta prostie.
Anul viitor va fi trecut in revizie un grup de la Cernavodă. Fac pariu cu domnul Cerna si cu toți comentatorii ca nu exista nici un plan de înlocuire a capacității pierdute. Și nu va exista nici măcar cu 30 zile înainte de oprirea centralei. Asta în tigrul regional numit România.
Adevarat, o centrala nucleara are o durata de viata de 30- 40 de ani, dupa care intra in conservare. Dar intre timp guvernarile nu au facut nimic sa construiasca alta. Au vrut doar afaceri de familie, sistem bugetar cat mai mare salarii dr bugetari si pensii speciale,,,,,, Cu astea nu faci Romania moderna,,,,,,,
@ali; mîță regională jigărită
iar cei 700 MW, dupa unii ”ingineri”, vor fi inlocuite cu succes de 700 MW eoliene…sau 1400 MW…tot un drac este
la inceputurile tranzitiei, pe langa incapacitatile manageriale si ajutoarele de stat au contat in mare masura transferurile de proprietate (ce se dezmembra dintr-o fabrica de stat „rasarea” intr-o curte privata vecina) si presiunile sindicale;
nici dupa intrarea in UE managementul nu a facut minuni, industria proprie fiind incapabila sa concureze cu oferta asiatica;
nu e clar in ce masura prosperitatea a fost meritul investitiilor straine, exportului de forta de munca, importului (pe datorie) de produse asiatice ieftine, sau investitiilor in infrastructura (subventionate de UE);
in ce priveste libera concurenta, legislatia, mentalitatile functionarilor si mecanismele institutionale sunt inca intr-un ev inapoiat; exista progrese vizibile la nivelul administratiilor locale, functie de oamenii care au sfintit locul, sau dimpotriva, au dat apa la moara celor care contesta asa-zisii baroni locali sau baroni de partid (cazul administratiilor din capitala)
Poate ar fi util de stiut cati dintre comentatori au avut practic de-a face cu directoratul unei intreprinderi socialiste de stat si cu realitatile acesteia. Caci, prea multe lozinci distoneaza o realitate ce sigur n-a fost total neagra si nici aceeasi peste tot. Sunt lucruri diferite realizarile importante din epoca comunismului- de care se bucura si azi chiar si anticomunistii, si care inca n-au putu fi repetate- si ( in) eficienta cu care s-au facut unelele din ele ( azi se acopera prin subventii, in toata lumea). Chiar si autorul- care discuta economia la nivel macro, cu generalizari inevitabile -, foloseste, din cand in cand cate-un bemol.
Lucrarea de licenta a fost analiza si evaluarea platformei industriale de est a municipiului Bucuresti. Am vizitat 35 de unitati ind.grea si usoara. Republica,Titan masini unelte, IOR, Granitul, Electroaparataj, Suveica, Antrefrig, Zarea, Sapun Cheia- Obor, Postavaria Rom., Filatura Rom de Bumbac, Cico, etc. Cu date de tipuri si cantitate materii prime, produse realizate, produse exportate, nr.salariatii studii sup, maistri si muncitori. volumul total al productiei. Unele uzine faceau produse pt armament. Multi directori nu erau prosti, stiau meseria, si nu toate fabricile meritau date la fier vechi. Am vizitat halele si produsele date la export. Multe erau de calitate. Tari din Africa si Asia, America de Sud nu importau de la noi
produse proaste, deseuri si gunoaie cum azi importam noi din UE. Cu licenta straina se puteau moderniza multe fabrici, circa o treime sau anumite sectii.
@Adrian Cristescu : Nu exista „total negru” sau „total alb”.
Cat despre „realizari” din epoca comunismului, paradoxal dar au fost „realizari” si inainte de comunism de care s-au bucurat comunistii in „lupta de clasa” impotriva burghejilor si mosierilor antebelici…