În ultima decadă a secolului al XVIII-lea, spațiul românesc extracarpatic a intrat într-o „fază de recuperare”, caracterizată prin descoperirea timidă, dar progresivă, a valorilor lumii apusene. Conjunctura internațională a coincis cu efortul depus de primii intelectuali români în sensul racordării spațiului românesc la modelul occidental. Nici teleologic, nici de pe o zi pe alta, ci în urma unui proces istoric cu reușite relative, un spațiu istoric aflat în zona de influență a Orientului[1] a fost transformat într-unul al importului valorilor specifice lumii apusene.
Demararea „fazei de recuperare”, conștientizarea existenței decalajului istoric comparativ cu lumea occidentală[2], urmată, în jurul anilor 1830 de ceea ce este denumit a fi necesitatea „arderii etapelor” dau naștere unui fenomen specific Principatelor Române: „asimilarea <<noului>> nu merge paralel cu eliminarea <<vechiului>>. De aceea, până târziu, dincolo de mijlocul secolului al XIX-lea, vor dăinui contraste bizare în instituții, moravuri, îmbrăcăminte etc”[3].
Intrinsec acestui amalgam civilizațional îi este faptul că „înainte ca o generație să-și dea măsura, criteriile care ordonează creația și gustul se schimbă, încât ea devine anacronică, fără a fi ieșit fizic din sincronie”[4].
Acest fenomen, denumit de Paul Cornea „amestecul vârstelor și modelelor”, este specific oricărei perioade de tranziție. Cu alte cuvinte, operele îmbătrânesc mai repede decât autorii acestora, ideile ies din circuitul intelectual înainte ca emițătorii lor să ajungă la senectute.
În limbajul tinerilor din zilele noastre, trendul se schimbă într-un ritm amețitor. Pentru că, de fapt, această problematică îmi propun să o abordez: aceea a modelelor și modelor culturale din rândul adolescenților zilelor noastre[5]. Mai poate deveni cineva/ceva „clasic” pentru tinerii zilelor noastre? Vor mai reveni tinerii de azi/adulții de mâine, la fenomenele care acum le influențează viziunile asupra lumii și comportamentele din viața de zi cu zi? Mai pot da zilele noastre naștere unor „autori canonici”? Dar „creatorii de content”? Creează aceștia pentru azi și mâine, sub semnul provizoratului, sau au în perspectivă și durata lungă?
Fenomenul remarcat și analizat de Paul Cornea a ajuns în zilele noastre la un nivel greu de anticipat. Nu numai că viteza transformărilor nu-i mai permite unei generații „să-și dea măsura”. Acest fenomen se aplică tuturor influencerilor cu care se identifică copiii și tinerii zilelor noastre. Dacă înainte „timpul nu mai avea răbdare”[6] cu o generație, acum putem discuta despre o irascibilitate a cronologiei, asumată atât de „creatorii de content”, cât și de consumatorii acestuia. Tinerii de astăzi afirmă cu dezinvoltură, cu zâmbetul pe buze, că ceea ce în urmă cu câteva săptămâni era în trend, a fost aruncat la „lada de gunoi a TikTok-ului”[7]. Acest aspect nu îi intrigă, nu îi deranjează, pentru că, la prima vedere, pe rețelele de socializare nu se caută repere și modele. Importantă e distracția de moment, satisfacerea „eului virutal”, cu o ignorare aproape totală a consecințelor acestor activități asupra „eului real”[8].
Un alt fenoment identificat de Paul Cornea, specific finalului secolului XVIII – începutul secolului XIX, este acela al diglosiei, al practicării bilingvismului. Diglosia din rândul tinerei generații a cunoscut, în ultima perioadă, un trend ascendent. Fenomenul poate fi asemănat cu contexte din trecut, însă cunoaște și caracteristici fără precedent.
Acest fenomen a mai fost întâlnit în cultura română, fie că discutăm despre cei fuseseră școliți în limba greacă, dar încep să compună versuri (și) în limba română[9], fie că ne raportăm la oameni politici sau de cultură români pentru care limba de comunicare era limba franceză. Însă, în zilele noastre, unul dintre scopurile principale ale bilingvismul este utilizarea acestuia pentru a evita amestecul vârstelor. Altfel spus, tinerii folosesc un „nou limbaj” și pentru a nu fi înțeleși de adulții din jurul lor.
Astfel, una dintre limbi este utilizată de tineri în convorbirile cu adulții din jurul lor. Pentru unii dintre ei, limba română, căci despre aceasta este vorba, ar putea fi cu ușurință încadrată în categoria „limbilor moarte”. Dar, cel puțin, este – încă – recognoscibilă.
Nu același lucru îl putem afirma despre cea de a doua limbă utilizată de tineri. O combinație între română, engleză și concepte inventate ad-hoc. Acesta este limbajul prin care ei comunică, prin intermediul căruia ei se înțeleg, având, în același timp, grijă ca accesul adulților la această nouă realitate lingvistică să fie limitat[10]. Durata este relativă și în privința acestui nou limbaj. Cuvinte apar și dispar, lexicul fiind influențat în mod direct de trendurile de pe rețelele de socializare. Iar viteza transformărilor e atât de mare încât unii termeni utilizați de elevi de clasa a XII-a li se par învechiți celor de clasa a IX-a.
Aceasta nu este singura perioadă de metamorfoze din societatea românească. În istoria culturală și politică a spațiului românesc pot fi identificate mai multe perioade de tranziție, fiecare cu propriile sale caracteristici. În cuvintele lui Ștefan Cazimir, „tranziția seamănă cu temperatura sau cu tensiunea. Omul zice că are temperatură sau tensiune numai când acestea au întrecut măsura normală și, implicit, se fac simțite. Tot astfel, despre o societate se spune că se află în tranziție numai atunci când ritmul prefacerilor a depășit cadența <<normală>>, care până atunci le făcea insesizabile”[11].
Și în zilele noastre, temperatura ridicată creează „simptome” necunoscute, iar „tensiunea” lingvistică se manifestă într-o manieră fără precedent. Ceea ce Paul Cornea denumea a fi „amestec al vârstelor și al modelelor”, devine, în cazul tinerei generații, lipsa modelelor și neamestecul vârstelor.
Spre deosebirile de epocile anterioare, când metamorfozele societale și culturale erau dirijate de adulți, cele din zilele noastre scapă controlului tuturor, întrucât nici măcar cei care le promovează nu le controlează. Faptul că din ce în ce mai puțini adulți au acces în lumea tinerilor, nu înseamnă că această lume le aparține. Pentru că o lume a schimbărilor continue și a imprevizibilului nu este lumea cuiva, ci lumea nimănui.
Cu toate acestea, faptul că tinerii din zilele noastre afirmă adesea că nu au modele, faptul că provizoratul face parte din cotidianul lor, nu înseamnă că aceștia nu au nevoie de stabilitate și de modele în viețile lor. Dimpotrivă, „scrollarea” neîntreruptă poate fi interpretată și ca un simptom al unei căutări continue a unor modele și a imposibilității de a le identifica. Iar până în momentul în care lumea se va modifica iremediabil, un aspect este valabil atât pentru lumea de altădată, cât și pentru cea a zilelor noastre: copiii sunt cei care caută, adulții sunt cei care ar trebui să ofere. Repere și modele. Merită se ne străduim în acest sens. Altfel, riscăm să contribuim la subminarea unuia dintre principalele obiective ale unei societăți democratice: acela ca lumea copiilor noștri să fie o lume mai bună decât aceea în care noi am crescut.
[1] Poziționarea între Orient și Occident este aplicabilă secolului XIX, aspect regăsit, de altfel, și în cuprinsul lucrării lui Neagu Djuvara, bornele cronologice ale acesteia fiind 1800-1840. Vezi: Neagu Djuvara, Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne (1800-1840), Traducere din franceză de Maria Carpov, Humanitas, București, 2018.
[2] Relevantă în acest sens este lucrarea lui Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele, accesibilă pe https://bcub.ro/lib2life/Insemnare%20a%20calatorii%20mele_Golescu%20Constantin_Bucuresti_1911.pdf.
[3] Paul Cornea, Originile romantismului românesc. Spiritul public, mișcarea ideilor și literatura între 1780-1840, Editura Minerva, București, 1972,p. 519.
[4] Ibidem.
[5] Sunt primul care recunoaște punctele slabe ale unui asemenea demers comparativ. Nu putem compara creațiile lui Costache Conachi, Iancu Văcărescu, Mumuleanu, Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachii ș.a. cu conținutul cu care se identifică majoritatea tinerilor zilelor noastre. Însă, din perspectiva menționării originilor schimbărilor de paradigmă culturală, a „amestecului vârstelor și modelelor”, utilizarea unor concepte introduse în circuitul științific de Paul Cornea poate fi utilă.
[6] O altă expresie de actualitate, aceea prin care Marin Predă își încheie primul volum al romanului Moromeții.
[7] Bineînțeles, expresia nu le aparține elevilor, dar mare parte a istoriei zilelor noastre se consumă pe TikTok.
[8] Mihnea Măruță, Identitate virtuală. Cum și de ce ne transformă rețelele de socializare, Humanitas, București, 2023.
[9] În analiza întreprinsă, autorul face referire, printre alții, la Alecu Văcărescu, Iancu Văcărescu, Dinicu Golescu, Constantin Manu-Bondi, Gheorghe Peșacov, Gr. Andronescu. Aceștia practicau bilingvismul, „creând opere literare, deopotrivă, în grecă și română”, Paul Cornea, op.cit., p. 63.
[10] Pentru o scurtă analiză a acestui fenoment, vezi: Andrei Avram, Despre limbajul elevilor, pe https://www.educatieprivata.ro/despre-limbajul-elevilor-andrei-avram/, accesat 13.02.2024.
[11] Ștefan Cazimir, Alfabetul de tranziție, Ediția a doua, revăzută, Humanitas, București, 2006, p.7.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E bine că se pune problema modelelor. Numai că, imediat, apare problema valorilor( profesionale, culturale, științifice, morale, etc). Iar aici, intrăm în ceață. Căci care mai sunt noile valori ale societății puternic informatizate? Mai ales că vechile valori clasice au devenit relative, iar noile valori nu au fost (încă?…) definite. Noile valori ar trebui stabilite pe baza unor principii, care principii nu există. Și o societate fără principii…. carevasăzică nu există….
Tocmai pentru că se întâmplă o mutație antropologică fără precedent, chestiunea reperelor și a modelelor se relativizează, împreună cu istoria și cultura, așa cum sunt înțelese acestea tradițional. Nu e nici rău, nici bine, pur și simplu asta se întâmplă. Aportul tehnologic schimbă semnificații ale conceptelor și ale paradigmelor, lucru pe care mintea noastră îl înțelege parțial, în cel mai bun caz. Timpul le rezolvă însă pe toate.
Problema abordata este una de o mare complexitate. Exista insa si cateva nuante specific romanesti:
1. Parintii care muncesc peste program si nu supravegheaza copii
2. Lipsa colaborarii elev-scoala-parinte, in sensul in care sedintele cu parintii ar trebui sa se desfasoare si alaturi de copii.
3. Lipsa educatiei digitale.
Cum nu au exemple tinerii? Ridzi, Nuti, Mazare si toti tinerii de la putere de 33 de ani; hoti de hoti; si cantaretii de manele, care „canta pe bani, nu pe note”(citez din autorii clasici ij viata; ma rog, autoarea….). Oameni(si femei) care omoara cu masina -sau fara- si violeaza si nu patesc nimic, oameni care fura de rup si nu patesc nimic. ETC
Acum smecheria este sa fii penal fara sa ajungi la gherla! Sau sa furi zeci de milioane si sa stai 2-3 ani „ascuns”, raminidu-ti banii.
Ridtzi, Nutzi si alte legume (mazare) nu mai sunt la moda. Acum e Sosoaca, Simion, chiar și Iohannis, un „tanar” profesor care s-a îmbogățit brusc.
Lucrurile pot fi abordate mai profund. In societatea din Ro nu exista un sistem de comunicare si respect intre generatii. Digitalizarea excesiva duce la perturbarea unor relatii firesti intergenerationale. Vor apare tot mai des conflicte la nivel de societate. Atat in familii cat si la locurile de munca. La noi totul este datorat faptului ca masina educatiei si a pierdut franele.
Violența cu care televiziunile au agresat romanii dupa ‘1997, an in care am revenit in țara, a afectat toate categoriile de varsta .Din neant au aparut si au fost impuse personaje deconcertant de locvace, decomplexate cum neam de neamul lor nu vazusera conationalii mei.
Milioane de adolescenti erau fascinati de niste „moderatori de opinie „scanteietor de inteligenti dar grotesti, vulgari, agresiv hilari .
Teo si Tanța, Andrei Gheorghe , Mircea Badea au devenit si au ramas modele , audienta acestora depasind cu mult audienta emisiunilor lui Patapievici, Dan Grigorescu, Marina Constantinescu, Razvan Teodorescu…
Mari regizori au fost cenzurati cum nu fusesera cenzurati nici sub comunisti . Veroiu, Daneliuc, Pița in scurt timp nu au mai reprezentat nimic pentru tinerii care trebuiau modelati dupa un nou tipar.
Tirajul Romaniei Literare a scazut si revista Secolul XX a intrat in agonie.
Astazi am primit un mesaj intre semne de exclamare in care Radu Paraschivescu spune un banc porcos in emisiunea lui Horia Brenciu.
Cu tristete a trebuit sa accept ca scriitorul nu are vocatie nici de tata adoptiv , nici de dascal.
Cu prilejul vizionarii pseudo dialogului intre domnul Paraschivescu si moderator am ținut sa aflu cine este Horia Brenciu.
Hazardul a facut sa pic pe un clip foarte reuşit pe care l-am imprastiat cu mandrie patriotica in spatiul francofon si pe coclauri texani, consolandu-i pe amicii disperati din motive de Pleşcoi si manele.
https://youtu.be/pwNZgPO-EyE?si=LgcWw1f3ME-kcCVy
Salutari tuturor ! Vin cu o ipoteza : ,, Scrollarea ,, neintrerupta a tinerei generatii – ca sa va citez , domnule Andrei Avram , sa fie oare cautare de Pepsi la oferta ? Plantele trebuiesc udate …
Si acu’ sa va dau o mostra de limbaj , in sensul celor de mai sus : era pe undeva , o fotografie cu 2 copii tare simpatici – zice un ipochimenas d’asta micu’ , catre altu’ : ke Angerashi frumy ! ( traducere probabila : ce ingeri frumosi ) Quo erat demonstrandum ! Sa curga Pepsi -‘n valuri peste plante !
Îmi place să meditez cum vor fi privit vîrstnicii anului 1970 comportamentul celor ajunși acum bătrîni.
Eu imi pun intrebarea cum privesc romanii nascuti in 1970 comportamentul dependentilor de filme indiene/ turcesti de azi si care adolescenti fiind prin 1983 ,’ 84 urmareau pasionati pe unicul program de televiziune serialul Wagner, emisiunile lui Iosif Sava , documentarele lui Carl Sagan, concertele-educative ale lui Leonard Bernstein, prezentarile critice ale lui D.I Suchianu ?!
Sutele de mii de telespectatorii fideli ai acestui gen de emisiuni nu s-au lasat prostiti de propaganda comunista, de jocul de umeri al lui Iliescu si de zambetul lui Petrica Roman.
https://www.a-suivre.org/annuseries/encyclopedie/series.php?series=7141
Cred ca va lasati vrajit de propriile amintiri: „Sutele de mii de telespectatorii fideli ai acestui gen de emisiuni”
De unde si pana unde asemenea audienta in vremea aceea la genul acesta de spectacol? E drept ca spectacolul era accesibil, dar…
Cred ca comiteti o greseala.
Comparati elitele de alta data cu masele de acum.
Exista si acum tineri de elita. Unii mai putin vizibili, altii mai vizibili.
Exista si acum tineri prizonieri ai facebook, dar si atunci majoritatea tinerilor erau prizonieri ai lispei de educatie si proastelor moravuri… altfel ar fi ramas Caragiale fara subiect de discutie.
Exista in continuare modele pentru tineri. Poate nu se vad la televizor, dar tinerii de elita nici macar nu au timp sa se uite la televizor.