Termenul Siguranță Psihologică definește un climat în care oamenii se simt liberi să își exprime gândurile și sentimentele și în care pot să ofere feedback direct fără să se mai ascundă după vișin.
Cu rădăcini în cercetarea din anii 1960 privind schimbarea organizațională, termenul a fost popularizat de Dr. Amy Edmondson – profesor la Harvard Business School. Aceasta îl definește că fiind „o credință comună susținută de membrii unei echipe, că echipa este sigură pentru asumarea riscurilor interpersonale”.
Termenul își dorește să transmită un sentiment de încredere că nimeni din echipa în care muncești nu te va batjocori, respinge sau pedepsi pentru că vorbești despre ce te preocupă.
Când compania Google a căutat răspunsul la întrebarea “Ce determină eficiența unei echipe la Google?”, aceasta a realizat Proiectul Aristotel, în care a evaluat 180 dintre echipele sale. La finalul proiectului, a concluzionat că printre 5 caracteristici cheie care contribuie major la dezvoltarea unei echipe de succes se află și Siguranța Psihologică. Primele patru sunt: seriozitate, claritatea structurii, scop și impact.
Siguranță Psihologica este un construct foarte atractiv, ce este promovat tot mai des ca fiind ‘’glonțul de argint’’ ce generează niveluri ridicate de performanță și fericire, creativitate, incluziune și transparență în orice organizație.
Sună bine în teorie, dar este oare posibil să construiești un climat de siguranță psihologica în practică, mai ales în România?
Mă întreb asta deoarece pentru cei mai mulți dintre noi, sângele nostru latin face aproape imposibilă ignorarea emoțiilor, atât ale noastre, cât și pe cele ale oamenilor din jurul nostru. Să îți ironizezi colegii și să le contești succesul și bunele intenții este sport national.
Nu suntem înclinați în mod natural să fim vulnerabili și să le împărtășim celor din jur temerile, luptele și preocupările noastre. Pentru cei mai mulți dintre noi, ce gândesc ceilalți despre noi și în consecință teama de a fi judecați și învinuiți produce un nivel ridicat de anxietate.
Daca în familie și cu prietenii ne exprimăm emoțiile relativ liber, când ajungem la muncă lucrurile stau puțin diferit. La muncă cu toții purtăm măști psihologice. Cu cât poziția manageriala este mai înalta și perspectivele de cariera sunt mai mari, cu atât masca este mai sofisticată.
Acest lucru l-am văzut în toate proiectele de training și consultanță pe care le-am derulat în organizații în ultimii 25 ani. Realitatea este că oamenii nu vorbesc deschis în fața clienților sau a șefilor. Dacă faci o greșeală, nu vorbești cu nimeni despre asta; la job vorbești doar despre victorii și despre cât de bun ești. Acțiunile noastre și CV-ul trebuie să fie perfecte, altfel nu vom mai fi promovați sau chiar o să ne pierdem jobul.
Siguranța psihologică este acel sentiment că poți merge la serviciu și că poți fi tu însuți pe deplin. Iți poți asuma mereu riscul de a spune ce gândești, de a pune întrebările care te frământă și de a face greșeli, fară să iți fie teama că ți se vor imputa în viitor. La tine în firmă cum este? Gândește-te puțin la colegii tăi și mai ales la șefii tăi.
Sunt foarte rari oamenii dispuși să își asume riscuri și să abandoneze măștile pentru a crea mediul în care să apară încrederea și siguranță psihologică. În ce măsură poate o persoana introvertă să se schimbe de dragul siguranței psihologice?
Există o teamă instinctiva că ceea ce spun nu vă fi bine primit și atunci evit să spun ce gândesc. Mintea minimizează problemele potențiale pe care le voi avea daca am dreptate și nu vorbesc și amplifică potențialele consecințe dacă celor din jur nu le place ce spun.
În România, relațiile de muncă împământenite de regimul comunist și nivelul tot mai scăzut de educație fac lucrurile și mai dificile.
Când mă gândesc la Siguranță Psihologică nu mă gândesc doar la corporatiștii din Pipera, West Gate sau din celelalte mari orașe ale României, ci și la oamenii care muncesc pe șantier, în port, în agricultură și în fabrici, indiferent de nivelul lor managerial.
Oare chiar e posibil să construiești siguranță psihologică în instituțiile hiper-politizate de stat în care numirile nu au legătură cu competența ci cu afilierea la un partid, familie sau serviciu secret?
Amy Edmondson spune: „Este vorba despre minimizarea tuturor lucrurilor care provoacă stres psihologic”, „Convingerea că locul de muncă este sigur pentru a vorbi. Nu este vorba despre a fi drăguț sau de a te elibera de conflict … este vorba despre candoare”.
Dezvoltarea siguranței psihologice necesită un amestec de capacități intra și interpersonale și o dorință autentica de a semnala elefantul din cameră. Siguranță psihologica presupune autocunoaștere și autocontrol și să accepți faptul că este întotdeauna în mâinile altora.
În esență, Dr. Amy Edmundson afirma că Siguranța Psihologică este despre încrederea existentă în timpul comunicării interpersonale. Siguranță psihologică este despre încrederea pe care noi o avem în alții și de încrederea pe care noi o avem de a fi noi înșine când o oferim celorlalți.
Să creezi o cultura a angajamentului autentic este foarte complicat. Nu este suficient să le spui oamenilor că de mâine să fie vulnerabili și să înceapă să vorbească deschis, să își recunoască greșelile și să chestioneze status quo-ul. E nevoie de pregătire și de un suport consistent.
Potrivit unui studiu din 2021 realizat de McKinsey & Company, doar 26% dintre lideri au promovat siguranța psihologică la locul de muncă.Oare de ce? Siguranță Psihologică ramâne o rara avis atât în România cât și în culturile mai evoluate.
În experiență mea profesională de mai bine de 25 de ani, am întâlnit foarte puține echipe care au reușit să se bucure de un nivel ridicat al siguranței psihologice.
Acestea au fost echipe stabile, cu grad ridicat de maturitate și umilință și cu fluctuație mică de personal. Leaderul echipei s-a remarcat prin înțelepciune și gândire strategică și mai ales prin inteligența sa emoțională. Concentrarea a fost pe soluții, pe înțelegerea a ‘’ce cauzează problemele’’ nu ‘’cine’’ le produce. Membrii echipei au avut competențele tehnice, profesionale și psihologice necesare pentru a răspunde cerințelor rolurilor lor.
Chiar dacă până la acest moment nu am întâlnit nici o cercetare științifică relevantă care să măsoare și să dovedească pretinsul impact pe care Siguranța Psihologică îl are asupra performanței, pot spune cu candoare că este totuși un construct util, care ne ajută să înțelegem mai bine influența factorilor sociali asupra rezultatelor dorite.
-Fin
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Un excelent paragraf în articol:
„Siguranță Psihologica este un construct foarte atractiv, ce este promovat tot mai des ca fiind ‘’glonțul de argint’’ ce generează niveluri ridicate de performanță și fericire, creativitate, incluziune și transparență în orice organizație”
Siguranța Psihologică este în realitate o aiureală ideologică, iar folosirea formulei ”glonțul de argint” o dă de gol cum nu se poate mai bine. ”Glonțul de argint” ca să omoare ce? Decența din cadrul organizației, eventual?
Tare amuzant mi se pare ca persoane care nu au lucrat o zi la o corporatie sunt extrem de binevoitoare sa dea sfaturi. Cit am fost corporatist am avut des de a face cu consultanti psihologici care erau contractati pe bani multi sa dea sfaturi.
Desigur cei de la McKinsey erau cei mai aroganti, erau convinsi ca ei stiu mai bine. Rezultatele au fost INTOTDEAUNA catastrofale. In rarele cazuri cind se aplicau anumite reforme propuse de consultanti, nu dura decit extrem d eputin si se desfinta.
Imi amintesc de o catastrofa Mc Kinsey in care s-au cheltuit milioane pt un sistem digitalizat de editare a ofertelor. Cica ar fi fost suficient sa bagi niste date din ce vrea clientul si in secunda urmatoare iesea o oferta ideala. Tin sa mentionez ca in domeniul in care lucram negocierile pt un contract durau si mai multi ani.
Mai nou McKinsey si Boston Consulting s-au specializat in Human Resources Optimisation, mai pe romanește in datul afara al salariaților la companiile care sunt prea leneșe s-o facă singure.
Up in the Air.
O fi, prin alte părți… La noi, șefuții și șefii vor sa fie aprobați (ca, deh, ei sunt mai deștepți), acționarii preferă să audă ceva plăcut, iar angajatul de rând are atâtea pe cap, încât n-are timp să aprofundeze conceptul de siguranță psihologică. Restul e bălmăjeală sterilă de HR, zâmbete false, lipite pe fețe și „sifonarii” de serviciu. Plus „consilierii” externi ce câștigă bani din iluzia managerială a echipei. :)
Orice organizație preaslăvește „echipa”, dar puține sunt echipe, cu adevărat. Restul visează frumos.
Diversity our greatest strength. Angajati niste romi, niste srilankezi, si cu ocazia evenimentelor curente mai aduceți și niște palestinieni.
„Nu este vorba despre a fi drăguț sau de a te elibera de conflict … este vorba despre candoare” […] „pot spune cu candoare că este totuși un construct util”. La corporație, ca la mânăstirea de maici. Cu candoare. Care înseamnă cu totul altceva în română decât „candor” în engleză. Nu cred că vreau să mă povățuiască un expert care are mai multă candoare decât proprietate a termenilor.
Experienta mea exclusiv occidentala e ca nu e vreo problema sa spui ceva contra politicii firmei, doar ca opiniile critice sint filtrate de managementul mijlociu si nu sint transmise top managementului care oricum ignora orice aspect negativ. Pe undeva ca in comunism.
Haideți să începe cu Siguranță Psihologica de acasă. Și apoi să extindem și la munca.
Sa vedem copilăria, dacă familiile din Ro oferă siguranță psihologica copiilor lor. In majoritatea cazurilor, copii se adaptează la „siguranță psihologica” a părinților, și nu invers. „Faci ce spun eu”, „ești pedepsit”, „doar daca iei premiul întâi îți cumpăr bicicleta” samd.
Apoi viața de familie. O greșeală ceva, un divorț. Avem dezvoltata o cultură a divorțului că răspuns / instinct primar la o greșeală. „Siguranță psihologica” in cadrul familiei? Foarte rar în familiile educate, ne-instinctuale.
Grupul de prieteni. Mmm, prietenii fățarnici? Prietenii invidioși? Prietenii de fațadă? Prieteni, prieteni?
Este dificil de aplicat „siguranță psihologica” într-o companie, când nu avem exercițiul acesteia din familie sau din copilărie.
Povestea cu siguranța psihologică nu e atât de simplă precum pare. Siguranța este ceva ce nu poate fi mimat și nu există rețetă pe lume care să te învețe cum să fii mai sigur pe tine. Siguranța în echipă pleacă de la siguranța individuală. Adică de la o oarecare încredere în sine, deci de la o oarecare stimă de simă. Altfel spus, de la o anume maturitate. Or, poporul român este unul anxios, deci lipsit de prea multă stimă de sine. E foarte simplu să definești concepte și să croiești planuri de implementare, dar e doar un fake, așa ceva nu se poate. Într-o psihoterapie rezolvarea lipsei de încredere în sine poate dura și ani, cum ar putea psihologul să rezolve așa ceva la nivelul unei echipe? Dar se iau bani mulți pe chetsiile astea, așa încât se perpetuează și se inventează modele care nu aduc niciun fel de schimbare. Și nu doar la noi, ci peste tot.
Largind cadrul sigurantei psihologigice ajungem la aberatia cenzurarii unui sculptor care infatiseaza corpul coplesit de naturelul uman ,de degradarea fizica si morala .
Nu mi-a trecut pana acum prin gand ca clujenii
smulg din albumele de pictura paginile cu Jeronimus Bosh sau Brueghel pentru a nu-si vatama piosenia privirii.
https://www.euronews.ro/articole/sculpturi-controversate-expuse-la-brasov-autorul-expozitiei-marea-obiectie-care-s