Simțiri. Prăbușiri. Ispășiri

Ajuns la vârsta de 75 de ani, celebrissimul romancier britanic  Ian McEwan, a lansat pe piață ceea ce este indubitabil una dintre cele mai bune cărți ale sale. Cartea se cheamă Lecții, nu este una autobiografică, fapt care însă nu înseamnă că în economia ei nu s-ar găsi, printre altele, și o seamă întreagă  de evenimente din viața autorului. Fapt recunoscut ca atare chiar de acesta.

De fapt, la un moment dat, către finalul cărții, atunci când protagonistul, Roland Baines, are o ultimă întâlnire cu fosta lui soție, Alissa, romancieră de limbă germană de mare succes, ajunsă  chiar în ipostaza de candidată dată drept sigură câștigătoare a premiului Nobel, premiu pe care, firește nu l-a luat, fiind surclasată de Herta Müller, este pusă în discuție exact problema raportului dintre realitate și ficțiune. Alissa publicase ceea ce ar putea fi ultimul ei roman. Femeii, diagnosticată cu cancer,  tocmai i se amputase un picior, pierderea celui de-al doilea era aproape sigură. Iar în cartea intitulată Scădere lentă, desigur un best seller, apărea în sfârșit el.  El, Roland Baines. Sau un bărbat ce îi părea a fi el. Prezentat însă în carte inconvenabil,  deformat,  adică drept un soț violent, agresiv, cum Roland nu fusese niciodată.  De aici decizia lui de a-și revedea soția. Femeia care, cu zeci de ani în urmă, îl părăsise. Și asta la foarte puțină vreme după nașterea copilului lor. A făcut-o motivându-și decizia prin faptul că până atunci dusese ceea ce ea numea o viață greșită. Că ar fi predispusă la ratare. Așa cum i s-a întâmplat și mamei ei. Care vom afla către sfârșitul cărții că nu fusese nicidecum ceea ce francezii numesc un bas bleu. Motivele și condițiile dispariției au fost socotite de poliție drept neclare așa că, pentru o vreme, Baines a dobândit calitatea de suspect. În pofida faptului că Alissa trimitea din când în când succinte cărți poștale. Erau ele autentice? Cine putea garanta asta?

Poliția va mai apărea o dată în roman. Cineva, un angajat zelos al ei, găsise întâmplător niște documente care conduceau la concluzia că Baines fusese, la vremea copilăriei și adolescenței, victima unui abuz de natură sexuală. Comis de fosta lui profesoară de pian. O anume Miriam Cornell. Care grăbise deșteptarea primăverii și care atunci când Roland nu avea decât 16 ani aproape că îl sechestrase, voind să facă din băiatul încă adolescent soțul ei. Și cu Miriam Cornell, Roland va avea, peste ani, o ultimă explicație, prilejuită de neașteptata vizită a Poliției. De propunerea de readucere în actualitate a cazului și de aducere în fața justiției a femeii.  Să fie însă oare Roland un complet ratat sentimental? Nu neapărat. Către sfârșitul vieții face ceea ce trebuia să facă mai demult, adică se căsătorește cu Daphne, numai că fericirea celor doi e de scurtă durată. Roland are o foarte bună relație cu fiul său, Lawrence, dar și cu copiii din prima căsătorie ai lui Daphne (cea cu violentul și omnipotentul financiar Peter), își trăiește ultimii ani ai vieții înconjurat de o mulțime de nepoți. Superb finalul romanului. Superbă pregătirea simbolică a ieșirii din scenă. Tandră evocarea bătrâneții. Nu, nu degeaba a ales Ian McEvan drept moto pentru cartea sa un citat din Joyce: “ Mai întâi simțim, apoi ne prăbușim”.

Lecții este povestea detaliată a unei ratări doar pe jumătate. Celei sentimentale i se asociază semi-ratarea profesională. Roland nu ajunge marele pianist, așa cum se crezuse, se va limita să cânte câteva ore în restaurante. Nu reușește pe deplin nici în jurnalism, limitându-se la condiția de articlier oarecare. Nu devine nici literat, impresia mea fiind că naratorul, unul omniscient, așa ca în marile romane, își asumă funcția de delegat. El scrie povestea vieții lui Roland Baines. O poveste pe care ar fi dorit să o scrie însuși personajul principal.El își deleagă vocea naratorului care devine personaj invizibil. Unul extrem de important.  

 Ian McEwan, nu cantonează însă Lecții la condiția de roman al unei existențe individuale. Nu intenționează nici o mare frescă politică și socială. Însă știe să facă în așa fel încât toate marile evenimente consumate la scară planetară din intervalul 1945-1946 și 2020-2021 să se regăsească în carte. A cărei acțiune începe într-o perioadă marcată de amintirea tragică a celui de –al Doilea Război Mondial și se încheie în vremea pandemiei. Ridicarea Zidului Berlinului,  mai târziu căderea acestuia, criza cubaneză, catastrofa nucleară de la Cernobîl, anii Thatcher și conflictul din Malvine, reunificarea Germaniei și reticențele Occidentului în această privință ,agitațiile politice britanice din anii Major, Blair, Brexitul  inițiat de Nigel Farage, lockdownul cu inconvenientele lui și revoltele aferente,  toate sunt evocate sintetic și percutant în Lecții. Indiscutabil, unul dintre marile romane ale vremurilor noastre. Ian McEvan știe să pregătească asta. Roland e fiul unui fost ofițer din Armata Britanică, Alissa e născută dintr-o căsătorie mixtă englezo-germană. De aici și povestea Trandafirului Alb care ne întoarce în plin război și redeschide problema vinovăției și a complicităților de toate felurile din vremea lui Hitler.

Avem de-a face cu un  Un tur de forță, cum bine îl aprecia cronicarul de la The Sunday Times. Citat pe coperta a patra a ediției românești (Polirom, Iași, 2023) care beneficiază de remarcabila traducere și riguroasele note ale lui Dan Croitoru.

 Ian McEwan – LECȚII; Traducere din limba engleză și note de Dan Croitoru; Colecția Actual; Editura Polirom, Iași, 2023