Un deceniu din viața TVR

La exact zece ani de la apariția cărții lui Alexandru Matei O tribună captivantă (Editura Curtea Veche, București, 2013), a apărut în seria Teze de doctorat a editurii clujene Mega volumul Televiziunea Română sub Reflector. Semnat de Silvia-Cristina Baumgarten și purtând subtitlul Divertisment, propagandă și ideologie în Republica Socialistă România în perioada anilor ’70.

Creată în a doua parte a anilor ’50, cu o primă ieșire în eter în noaptea dintre anii 1956-1957, Televiziunea Română a fost gândită de conducerea PMR ( partiddevenit, în 1965, PCR) în principal drept un instrument de propagandă. Ceea ce nu înseamnă că propaganda ar fi avut o pondere egală și s-ar fi servit de aceleași instrumente de la 1 ianuarie 1957 și până în ziua de 22 decembrie 1989. Au existat reformulări, restructurări de strategie, o infinitate de nuanțe. Chiar în intervalul 1965-1983, care se suprapune  cu o bună parte a conducerii lui Nicolae Ceaușescu, iar, de la un moment dat încolo, și a soției sale, cu instituirea socialismului dinastic,  raporturile dintre componentele diverse ale feluritelor programe ale TVR, adică propagandă, informare, firește orientată, educație, divertisment nu au fost nici pe departe riguros constante. În opinia lui Alexandru Matei, componenta propagandistică a devenit de-a dreptul asfixiantă după anul 1983 încolo. Când, odată cu reducerea semnificativă însă și aceasta în etape a orelor de emisie și ocuparea în cvasi-totalitate a acestora cu produse editoriale care, într-un fel sau altul, nu făceau decât să omagieze pretins înțeleapta politică a PCR și a familiei conducătoare, TVR a încetat să mai fie o tribună captivantă. Fapt consfințit în primul rând de scăderea drastică a audiențelor. O parte dintre telespectatori și-au reorientat antenele de recepție către posturi din țările socialiste vecine, un număr din ce în ce mai mare de români își luau informația de la posturile de radio din străinătate care aveau emisiuni în limba română. Îndeosebi de la cele ale Departamentului Românesc al Europei Libere. Așa se face că programele în românește ale respectivului Radio cu sediul la München au depășit în audiență toate mediile electronice de informare trans-naționale.

Cartea Silviei-Cristina Baumgarten, care conține în titlu și numele uneia dintre cele mai populare emisiuni a TVR, socotită de mulți români extrem de curajoasă (numai că și respectivul curaj va fi, așa cum bine arată cercetătoarea, și controlat, și dozat, și cenzurat, și recalibrat în timp, nimeni și nimic nebeneficiind, nici măcar un singur moment, de libertate absolută), examinează feluritele aspecte din istoria TVR și îndeosebi dinamica genurilor, din intervalul 1971-1980. De ce din 1971? Fiindcă atunci au apărut celebrele Teze din iulie ale căror idei și directive aveau să fie reconfirmate și întărite de o nouă Plenară a C. C. ce a avut loc în toamnă.

Sus-menționatele Teze din iulie sunt puse de foarte mulți autori în directă relație cu lunga vizită a cuplului conducător în China și Coreea de Nord, vizită consumată în luna iunie a anului 1971. Omițându-se mult prea adesea faptul nicidecum minor că o reorientare a frontului ideologic s-a manifestat încă din martie, atunci când a avut loc o consfătuire de lucru cu “lucrători din domeniul Cinematografiei”. Tezele din iulie au provocat, la data apariției lor, un de necontestat seism ideologic (s-au refăcut, de pildă, la ordin și în mare grabă repertoriile teatrelor și planurile editoriale) însă strângerea șurubului a fost treptată.  Silvia- Cristina Baumgarten susține (și cred că are dreptate), că, în cazul TVR, respectiva strângere s-a produs cu un plus de forță din 1974. Ceea ce nu înseamnă că preluarea controlului de cel cunoscut sub numele de Dumitru Popescu-Dumnezeu (au fost eliminați din conducere mai luminații Silviu Brucan, Octavian Paler și Ioan Grigorescu, însuși mult lăudatului Tudor Vornicu i s-au limitat atribuțiile) conjugată cu reorganizarea unor instanțe superioare de conducere ideologică ca și cu reorganizarea redacțiilor nu a impus, încă din 1971, un plus evident ori supărător de ‘’vigilență revoluționară”.  Cum-necum, cel puțin în prima parte a deceniului TVR era încă preocupată de tot ceea ce înseamnă audiență, în organigramă figurând și un Oficiu de sondaje. Ale cărui lucrări  și cercetări au o pondere semnificativă în bibliografia cărții ce face obiectul acestor însemnări.

Primele două capitole ale cercetării (Genul programului: propagandă și La început a fost imaginea) au un preponderent caracter teoretic și istoric. Punerea în funcțiune în 1968 a telecentrului din Calea Dorobanților 191, telecentru incomparabil și ca spațiu, și ca dotări cu studiourile din Molière, apariția timidă și extrem de înceată a celui de-al doilea canal, sporirea semnificativă a orelor de emisie, a numărului de abonați, a pretențiilor acestora a determinat o diversificare a ofertei de emisiuni. S-au  multiplicat și diversificat emisiunile de actualități, informative, Telejurnalelor devenite o permanență încă din 1966, a căror formulă de prezentare a fost supusă unor reactualizări repetate,  alăturându-li-se reportaje, anchete, emisiuni de comentarii, de actualitate politică internațională, de actualitate economică. Și, firește, mai sus-menționatul Reflector. De care s-au ocupat la început Florin Brătescu și Nicolae Holban, ceva mai încolo și Mircea Giosanu, George Pietraru,  Ștefan Dimitriu, etc. Anchetele, semnate de Carmen Dumitrescu, Alexandru Stark, Rodica Rarău, Galina Enișteanu, Anca Arion erau foarte adesea dure. Dure, dar cu voie de la împărăție. Alexandru Matei a analizat în cartea lui  două astfel de anchete. Dus –întors pe calea amăgirilor și Catedra nu este amvon. Aș spune că în ambele, realizatoarea lor, Anca Arion, s-a arătat a fi cum nu se poate mai lămurită. Celebrei emisiuni duminicale pentru sate i s-au alăturat și programe pe care le-aș numi țintite. Așa cum a fost, de pildă,  o emisiune ce se chema  Acțiunea L. Legumicultura. Titlul acesta, relativ neobișnuit, cu tentă polițistă se explică probabil  și prin faptul că toată paleta aceasta de emisiuni era relativ frecvent calificată de telespectatori ca fiind neatractivă. De unde critici ale forurilor și organismelor responsabile. Administrative și politice, Ș.a.m.d. Au apărut, atunci când a fost cazul, emisiuni de propagandă electorală, ediții speciale cu ocazia tot mai deselor vizite ale cuplului dictatorial în țară și în străinătate, ca și în timpul diverselor catastrofe naturale.  Așa cum au fost inundațiile din 1975  și Cutremurul din martie 1977.

De la un moment dat încolo s-au introdus și programe anume dedicate minorităților naționale. Aș aminti că Emisiunea în limba maghiară, de pildă, transmisă la început duminica înainte de ora prânzului, a ajuns să aibă, odată cu mutarea ei lunea, cu începere de la 16, 30, două ore și jumătate. Cea în limba germană, difuzată în cursul săptămânii, era ceva mai scurtă .Era vorba despre emisiuni tip magazin. Cea în limba maghiară avea în deschidere un comentariu politic semnat de Gálfalvy Zsolt, un fel de Eugen Mandric mai cu ștaif. Interesant de observat că, după 1989, Gálfalvy Zsólt a deținut pe mai departe felurite funcții, în vreme ce mai sus menționata Anca Arion a părăsit cam obligată instituția. În pofida faptului că era soția procurorului general al României, Gheorghe Robu.  De la un moment dat încolo, emisiunea în limba germană l-a promovat cu asiduitate pe Ricky Dandel.

Propagandă s-a făcut și în emisiunile de sport. Au fost prezentate printr-o grilă apăsat partinică rezultatele la concursurile internaționale ale sportivilor români. În acest sens, poate că nu ar fi fost rău să fie reamintit episodul retragerii echipei naționale de gimnastică de la Campionatele Europene de la Praga din 1977, în condițiile relatate cu lux de amănunte de Stejărel Olaru în cartea Nadia și Securitatea. Retragerea s-a produs la ordinul lui Nicolae Ceaușescu, a fost cumva inspirată de comentariul avântat al lui Cristian Țopescu și a determinat oprirea bruscă a transmisiunii TVR. Extrem de interesant, așadar,  capitolul Breaking News în Epoca de Aur.  

Programele TVR au avut pe tot parcursul deceniului cercetat o pronunțată tentă cultural-educativă. Silvia-Cristina Baumgarten  îi dedică un întreg capitol. Care se cheamă  Cultură să fie, dacă cer interesele Partidului Comunist Român, dar s-o știm și noi. Emisiunea simbol sau, mă rog, pilon, cum numește genul acesta de programe  de prime time și mare audiență autoarea, a fost Teleenciclopedia. Ei i s-au adăugat, în timp. Mai aveți o întrebare?, Teleșcoală, cursurile de limbi străine (ponderea acestor programe a crescut din februarie 1972 când TVR 1 a început să aibă emisiuni de dimineață), emisiunile patriotico-educative pentru tineret, concursurile de cultură generală de tipul Cel mai bun continuă (poate că era util să se amintească detaliul că un câștigător al acestui concurs- e vorba despre Ion Simion Pop- a fost după succes angajat în TVR), ș.a.m.d. Emisiunile pentru tineret erau foarte adesea dure. Demascatoare. Inchizitoriale chiar. Îmi aduc aminte că unei astfel de demascări i- a fost supus fostul solist de muzică ușoară Ion Dican, descoperit înainte de 1968,  cu ocazia unei emisiuni celebre, Dialog la distanță. Numai că pe Ion Dican îl chema, de fapt, Ion Dicoi, respectivul a ales în timp să ducă o viață dezordonată și a sfârșit prin a se întoarce la munca de la strung. A avut parte și de o critică dură pe ecranul TVR. Din păcate, nu îmi mai amintesc cine a făcut-o. Aș observa însă că, după 1989, mai toți cei care au lucrat în Redacția de tineret a TVR au devenit brusc profesori de democrație.

Tot despre cultură este vorba măcar parțial și în ultimul capitol al cărții. Cel intitulat Teledivertsmentul și păcatele sale. Spun aceasta fiindcă în el găsim un subcapitol dedicat Teatrului tv. Până prin 1974-1975, repertoriul acestui gen a fost rodul unei selecții riguroase. Au putut fi urmărite marțea seara mari spectacole regizate de Petre Sava Băleanu (expert în Cehov și Ibsen, autor al unor spectacole memorabile), Letiția Popa, Cornel Popa, Cornel Todea, Nicolae Motric. De la un moment dat încolo, a apărut, la inițiativa lui Dinu Săraru, șeful redacției culturale, ciclul Oameni ai zilelor noastre în care conta nu valoarea, ci militantismul și educația revoluționară. Cum cercetarea Silviei –Cristina Baumgarten vizează și dinamica  și ponderea importurilor în ansamblul programelor TVR, cred că era bine  să se fi făcut referiri și la impactul Integralei Shakespeare. Producție a BBC. Autoarea discută programele de divertisment, Revelioanele TVR, al căror succes era garantat de Alexandru Bocăneț, Tudor Vornicu, Octavian Sava, Grigore Pop, Octavian Iordăchescu, Ovidiu Dumitru și vedete precum Toma Caragiu, Stela Popescu, Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Angela Similea, Dan Spătaru, Marina Voica, Aurelian Andreescu. E recapitulată povestea succesului și agoniei Cerbului de Aur. Care a fost și el, în felul propriu, o afacere de stat. Dependentă de banii acestuia și de bunăvoința conducătorilor politici.

 Cartea analizează oferta de filme artistice și seriale.din această categorie dominante fiind în deceniul studiat Mannix și mai apoi Dallas. Și copiii aveau serialele lor, un punct de maxim interes reprezentându-l difuzarea duminică dimineață a filmului Delfinul Flipper. Oricât ar părea de curios, cam pe toată durata deceniului analizat preponderente au fost filmele occidentale, îndeosebi cele americane.

Se vorbește în carte despre impactul concursului Steaua fără nume (nume precum Cornel Constantiniu, Doina Spătaru, Corina Chiriac lansându-se acolo), concurs dublat, de la un moment dat  încolo, de Floarea din grădină. Emisiuni precum Cântare Patriei-  Patrium Carmen au anunțat nefastul Festival Național Cântarea României. Aș fi dorit să se cerceteze mai atent intruziunea lui Adrian Păunescu, căruia i s-a dat Antena TV vă aparține și care a reușit să îi facă loc și Cenaclului Flacăra. La un moment dat, cartea pomenește despre realizarea unui interviu cu Corneliu Coposu. Care nu a primit drept de difuzare. La fel a pățit și un film de Alexandru Stark inspirat de cartea Și a fost ora H de Haralamb Zincă. Serialul a fost promovat intens, cam tot la fel precum serialele Urmărirea și Un august în flăcări, însă a fost scos fără explicații. Fără nici cel mai mic, mai sibilinic anunț de crainică.

Am citit, așadar, cu mare interes cartea Televiziunea Română sub Reflector. Care mi-a stimulat, între altele, amintirile și memoria. Ca și în cazul altor teze de doctorat metamorfozate în cărți apărute la editura Mega care se ocupă de teatru sau televiziune am simțit nevoia unui control venit nu doar din partea istoricilor. Ci din cea a specialiștilor în domeniu. Ne place, nu ne place, nu ajunge domnul Google. Spre a se evita erori precum aceea dintr-o notă de subsol care îl confundă pe fostul redactor de la Redacția de Tineret Emil Ghițulescu, devenit după 1989 diplomat, cu crainicul sportiv Ion Ghițulescu.

Silvia-Cristina Baumgarten- TELEVIZIUNEA ROMÂNĂ SUB REFLECTOR. Divertisment, propagandă și ideologie în Republica Socialistă România în perioada anilor ’70.