Am avut recent o discuție cu un prieten în care acesta susținea că rapiditatea, ușurința și simplitatea ar fi valori în sine și că spre aceste valori noi tindem în mod natural.
Am fost de acord cu el, doar că, am adăugat eu, la aceste valori se ajunge de fapt foarte greu. Drumul spre ceva simplu este foarte complicat. De exemplu, să pui o idee dificilă într-o formă simplă este unul dintre cele mai grele lucruri cu care se confruntă un autor.
E adevărat, deci, că rapiditatea, ușurința și simplitatea sunt valori în sine, doar că e un adevăr incomplet. În completare, trebuie spus că la ceva simplu se ajunge pe o cale anevoioasă și că la ceva ușor se ajunge gestionând dificultăți. În general, ceva bun se obține cu efort.
Am cunoscut oameni extrem de înzestrați care au sfârșit prost tocmai pentru că, fiind ei înzestrați, le era ușor să obțină rezultate uimitoare. Ușurința neprecedată de efort lichidează rapid plăcerea, și, în cele din urmă, dorința. Când dispare dorința, se instalează depresia. Știindu-se înzestrați, mulți dintre ei au pretenții (și așteptări) foarte mari: vor să fie importanți și vor să se simtă bine, iar asta complică și mai mult lucrurile, căci soluția trebuie să fie totdeauna ușoară și spectaculoasă. Și uite-așa o luăm de la capăt. Ce-i așteaptă la celălalt capăt? Soluția magică: drogurile.
Până la urmă, ce sunt drogurile? Nu sunt ele niște fente biochimice? Nu folosim niște scurtături neuronale pentru a ajunge rapid la anumite trăiri plăcute, chiar extatice? De câtă pregătire fizică și psihică și de câtă meditație are nevoie un yoghin pentru a ajunge la astfel de stări-limită pe care oricine le poate atinge utilizând droguri? Rezultatul unui efort semnificativ, fie el intelectual sau fizic, este o stare bună în prezent și promisiunea unui viitor bun. Rezultatul unui fente biochimice (droguri, pastile, alcool) este un creier și un organism făcute praf, în ultimă instanță, moartea.
Nu se întorc întotdeauna toate fentele împotriva noastră? (Atenție, fentele reușite din fotbal sunt realizate de oameni foarte talentați care s-au antrenat enorm). Există vreun truc care să facă lucrurile mai ușoare și care să nu fie, mai apoi, sancționat de viață? Nu cred. Nu doar creierul recompensează efortul, ci și viața recompensează efortul.
Nu există capcană mai mare decât promisiunea obținerii cu ușurință a unor lucruri grele.
Direct sau indirect, astăzi este discreditată ideea de efort și starea de dificultatea în general. Se promovează, în schimb, ideea că ușurința ar fi în sine ceva bun. Ca să fii luat în seamă în social media, e suficient să spui că cutare lucru se poate obține ușor, sau că, prin intermediul acelui lucru, poți obține ceva cu maximă ușurință. Tehnologia în general și „google search”-ul în special te informează rapid, mâncarea bună e la un click distanță, la fel și posibilii parteneri de amor, la fel și medicamentele, la fel și terapiile care te vindecă numaidecât de orice problemă. Foarte multe probleme la ora asta decurg dintr-o proastă administrare a ceea ce avem, din belșug, la dispoziție: timp, resurse online, mâncare bună, filme etc.
Disciplina alimentară a devenit o problemă uriașă, la fel și relaționarea cu ceilalți; de suferința fizică sau psihică ce să mai vorbim? Constatăm că oamenii sunt tot mai depresivi și mai dependenți. Ce-i de făcut, atunci?
Să nu renunțăm la efort. Oamenii care sunt dispuși să se străduiască să se înțeleagă pe ei înșiși și lumea în care trăiesc au șanse mai mari să folosească mai sănătos tehnologia, să mănânce mai sănătos, să facă sport, să accepte relații intime și terapeutice ne-facile care îi împlinesc.
Închei cu un exemplu: capacitatea de a fi spontan (probabil cel mai important indicator al sănătății psihice!) e totdeauna rezultatul unui acord fericit dintre datele interioare și datele situației în care ne găsim. Spontaneitatea se realizează la timpul potrivit și în locul potrivit. E simplă și eficace. Ca tot ce e sănătos.
Un fapt spontan este rezultatul simplu al unui efort serios (deși invizibil) de acordare la situație și la interlocutor. Opusul spontaneității este impulsivitatea. Tot simplă și ea. Doar că, având loc fără efort, e nu doar ineficientă, ci și distructivă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Psihologic și statistic, absența dorinței conduce la depresie. Dar mai există o cale posibilă, în absența dorinței: înțelepciunea. Neavând o presă bună, fiindcă este a- și non-marketizabilă, înțelepciunea aneantizează dorința. Este adevărat că tot efortul se află și în spatele înțelepciunii, dar e vorba despre un efort cu totul special: a-ți da seama, constant, zi de zi, prin acțiune și reflecție asupra acesteia, de dimensiunea incomensurabilă a deșertăciunii, de sclipiciul ce însoțește orice manifestare de vanitate și/sau orgoliu etc.
Pe tema asta sunt multe butade, n-am avut timp sa scriu o scrisoare scurta… eu asociez simplitatea cu naturaletea. Se vede de la o posta cind cineva se misca (adica scrie, munceste, joaca fotbal) natural si altu care se chinuie, e crispat, naduseste concentrindu-se in a nu gresi.
Unii numesc asta talent, si aici e un mit, talentatii nu sunt dispusi sa munceasca, un muzician talentat freaca mai putin pianul decit unul mediocru.
Nu sunt convins ca asta ar duce la depresie si dependenta, de regula un talentat intr-un domeniu, dupa ce se plictiseste de el, isi cauta alt domeniu, in care poate nici nu e esa de talentat.
Se vede treaba că nu va convins ce am zis despre spontaneitate devreme ce asociați simplitatea cu naturalețea. :)
Da, spontaneitatea e altceva, personal mi se intimpla sa ma gindesc prea mult, si-mi pare rau, in majoritatea cazurilor ar fi fost mai bine sa urmaresc primul gind. Poate e fortat. dar asociez si spontaneitatea cu naturaletea.
Se spune ca numai un om inteligent si cult poate sa se exprime simplu si clar.
Minunata analiza a eului interior din partea autorului. Viata este un razboi cu noi insine dar si cu altii pentru a ne pastra valorile si calitatea de oameni adevarati. Din pacate multi le pierd din copilarie si nu mai pot recupera mare lucru.
mda, aveti dreptate; efort, disciplina, autocunoastere; „Per aspera ad astra”;
dar nici prea mare efort nu-i bun; te epuizezi si adesea constati ca rezultatul nu e pe masura efortului; o deceptie care cere -pentru cei slabi- tot consolarea in droguri; sau rezultatul vine prea tirziu; sau stiti faimosul citat ” la valeur n’attend point le nombre des années”;
e greu sa gasesti calea de mijloc, calea de aur; nu exista reguli infailibile; fiecare cu regula sa; si pe calea de aur nu pasesc decat cei alesi! nu putem sa transformam toata masa populatiei in tagma celor alesi; nu pot fi toti bogati sau dotati cu calitati;
„Multi chemati, putini alesi”. Si alesii sunt -intotdeauna- dupa chipul si asemanarea alegatorului.
Când se vede cu ochiul liber că efortul e disproporționat, resorturile sunt din altă zonă: complexe, nevroze etc. Nu ne intersează asta acum, e un alt subiect. Exemplu perfect: sindromul Burnout. Acesta apare doar acolo unde e muncă multă fără SENS. Când ceva contează cu adevărat, muncești mult, până pici, dar nu dezvolți simptome de burnout.
Depinde de natura muncii, stimate domn. Cand lucrezi in domeniul cercetarii stiintifice poti sta pe branci cu piceoarele in ligheanul cu apa rece pe tema la care participi si acasa, dupa program, fara sa obosesti.
Ca profesor insa, dupa 6 ore de curs in clase diferite, alte ore de corectat lucrari si pregatit documentatia pentru cursurile viitoare, plus sedintele de Consiliu Profesoral si lunar sedintele cu parintii , va asigur ca sau ta loveste stupoarea ( cathatonie scrie la diagnostic), sau simti un fel de disperare amestecata cu dorinta de a sta pitit sub patura pana intervine directorul scolii trimitandu-ti politia si pompierii la domiciliu ( sindrom nevrotic depresivo-anxios cu fenomene fobice).
Solutiile deblocarii din impasul stresului provocat de supraincarcarea intelectuala sunt numeroase, relativ usor accesibile si relativ ieftine cand vrei sa eviti drogurile sub ordonanța sau onorariile nerambursabile ale sarlatanilor.
Insuportabila ușurătate a ființei!
Bun articol.
Un articol cu o foarte bună sinteză a analizei psihologice și filozofice a lumii contemporane.
Cu permisiunea dvs ar fi de adăugat, mai pe filosofia populară a vorbelor înțelepte din bătrâni, atât de actuale și acum:
„Nu tot ce zboară se și mâncă”
„Drumul până în iad este pavat cu bune intenții” – cu up-datarea la contemporaneitatea actuală care a adus și a ales ca „valoare adăugată” asfaltarea pavajului, nu de alta ci doar din dorința de a ajunge mai repede și fără trepidațiile generate de un drum pavat cu bolovani sau piatră cubică, pentru a putea înainta cu viteză tot mai mare și a ignora mai ușor schimbarea realităților din jurul drumului!!!
Ce wowww este realitatea augmentată (virtuală) contemporană cu niște ochelari (dispozitive vizuale sau ”prafuri injspirate”) pe ochi. Se lucră intens însă și pe această parte că tot apar accidente în care „milenarii” își mai dau fizic cu capul de vreun perete al camerei din care explorează o lume virtuală cu „ochelarii” monitor pe ochi.